Faceți căutări pe acest blog

vineri, 26 august 2016

Interviu cu Nikola Tesla + VIDEO (RO)




INTERVIU CU NIKOLA TESLA

REALIZAT PENTRU REVISTA „IMORTALITY” ÎN ANUL 1899
 ÎN LABORATORUL SĂU DIN COLORADO SPRINGS

- Domnule Tesla, aţi dobândit gloria omului care a studiat procesele cosmice. Cine sunteţi dv. domnule Tesla?

- Este o întrebare corectă, domnule Smith, şi o să încerc să vă lămuresc.

- Se spune că sunteţi din țara numită Croaţia, anume din regiunea Lika, unde, împreună cu oamenii, cresc copacii, pietrele şi cerul înstelat. Se spune că satul dv. natal poartă numele unei flori de munte, iar casa în care v-aţi născut se află lângă pădure și biserică.

- E adevărat. Sunt mândru de originea mea sârbă şi de țara mea, Croația.


- Futuriştii spun că secolele XX şi XXI s-au născut în capul lui Nikola Tesla. Ei salută conversia câmpului magnetic şi aduc ode motorului cu inducție. Creatorul lor a fost numit vânătorul care a prins în plasa lui lumina din adâncimile pământului şi războinicul care a capturat focul din cer. Că este părintele curentului alternativ, care va face ca fizica şi chimia să domine jumătate din lume. Industriașii îl va proclama sfântul lor suprem. În laboratorul lui Nikola Tesla a fost prima dată desfăcut un atom și a fost creată o armă care provoacă vibraţii seismice. Acolo au fost descoperite raze cosmice negre. Cinci rase i se vor închina în templul viitorului, pentru că le-a arătat un mare secret: că elementele lui Empedocle pot fi impregnate cu forţele vieţii din eter.

- Da, acestea sunt câteva dintre cele mai importante descoperiri ale mele. Dar sunt un om învins. N-am făcut cel mai important lucru pe care aș fi putut să-l fac.

- Care este acest lucru, domnule Tesla?

- Am vrut să iluminez tot pământul. Există suficientă electricitate pe el ca să devină un al doilea soare. Lumina ar apărea în jurul ecuatorului, ca un inel în jurul lui Saturn. Omenirea nu este pregătită pentru măreție și utilitate. În Colorado Springs am impregnat pământul cu electricitate. La fel putem trezi și celelalte energii, cum ar fi energia mentală pozitivă. Aceste energii există în muzica lui Bach și a lui Mozart, ori în versurile marilor poeți. În interiorul Pământului sunt energii de bucurie, pace şi iubire. Materializarea lor sunt florile care cresc pe el, hrana pe care o obținem de la el şi tot ce ce-l face căminul omului. Am petrecut ani căutând modul în care această energie i-ar putea influenţa pe oameni. Frumuseţea şi mirosul trandafirilor pot fi folosite ca leac, iar razele soarelui, ca hrană. Viaţa are un număr infinit de forme, și datoria oamenilor de ştiinţă este aceea de a o găsi în formele materiei. Trei lucruri sunt esenţiale pentru aceasta. Tot ceea ce fac eu este să le caut. Ştiu că n-am să le găsesc, dar n-am să renunț.

- Care sunt aceste lucruri?

- Primul este hrana. Ce energie stelară sau terestră îi poate hrăni pe cei înfometaţi de pe Pământ? Ce vin poate potoli setea, pentru ca oamenii să se bucure şi să înţeleagă că sunt zei? Al doilea lucru este să distrug puterea răului şi suferinţa din viaţa omului! Acestea apar uneori ca o epidemie în adâncimile spaţiului. În acest secol, boala s-a extins de la Pământ la Univers. Al treilea lucru este acesta: Există un exces de lumină în Univers? Am descoperit o stea care, după legile astronomice şi matematice, ar putea dispărea fără ca ceva să se schimbe. Această stea se află în galaxia noastră. Lumina ei este atât de densă, încât ar putea încăpea într-o sferă mai mică decât un măr, şi în acelaşi timp mai grea decât sistemul nostru solar. Religiile şi filozofiile ne învață că omul poate deveni un Hristos, Buddha sau Zoroastru. Ce încerc eu să demonstrez este revoluţionar şi aproape de neatins. Este ceea ce trebuie făcut în Univers pentru ca fiecare fiinţă să se nască precum un Hristos, Buddha sau Zaratustra. Ştiu că gravitaţia este potrivnică zborului. Intenția mea nu este să fac aparate zburătoare, ci să-l învăţ pe individ să-şi recâștige conştiinţa propriilor aripi. Mai mult, încerc să trezesc energia conţinută în aer. Există izvoarele principale de energie. Ceea ce se consideră a fi spaţiu gol este doar o manifestare a materiei care nu este trezită. Nu există spațiu gol pe această planetă şi nici în Univers... În găurile negre, despre care vorbesc astronomii, se află cele mai puternice surse de energie şi viaţă.

- La fereastra camerei dv. de la hotelul Waldorf-Astoria, la etajul 33, în fiecare dimineaţă vin păsările.

- Oamenii ar trebui să iubească păsările. Asta pentru că au aripi. Și oamenii le-au avut odată, reale și vizibile!

- Din acele zile îndepărtate, când erați în Smiljan, n-ați încetat să încercați să zburați.

- Da, am vrut să zbor de pe acoperiş şi am căzut. Calculele copiilor pot fi greșite. Rețineți că tinerii vor să aibă totul în viaţă!

- Aţi fost vreodată căsătorit? Nu s-a auzit despre vreo femeie de care să fi fost atras. Iar pozele din tinereţe arată că eraţi un bărbat atrăgător.

- Da, nu m-am îndrăgostit. Există două căi: prea multă afecţiune sau deloc. Calea de mijloc serveşte la întinerirea rasei umane. Pe unii bărbaţi, femeile îi alimentează, le întăresc vitalitatea şi spiritul. Pentru alții, a fi singur are acelaşi efect. Eu am ales această a doua cale.

- Admiratorii dv. sunt nemulțumiți de faptul că atacați teoria relativității. Partea ciudată este afirmația dv. cum că materia n-ar avea energie. Dacă totul este încărcat cu energie, unde este ea?

- Mai întâi a fost energia şi apoi materia.

- Domnule Tesla, e ca și când ați spune că v-a născut tatăl dumneavoastră.

- Exact! Cum s-a născut Universul? Materia se creează din energia originară şi eternă, pe care noi o cunoaştem ca „lumina”. Ea a strălucit și așa au apărut stelele, planetele, omul şi totul pe Pământ şi în Univers. Materia este o expresie a formelor infinite ale Luminii, pentru că energia este mai veche decât ea. Există patru legi ale Creaţiei. Prima este aceea că mintea nu poate concepe sau măsura matematic sursa structurii, încurcate şi obscure; în această particulă încape tot Universul. A doua lege este răspândirea întunericului, care este adevărata natură a luminii: din inexplicabil se transformă în lumină. A treia lege este nevoia luminii de a deveni materie de lumină. A patra lege este: nu există nici început și nici sfârşit; cele trei legi anterioare se manifestă mereu, și așa, Creaţia este eternă.

- Fiind ostil teoriei relativităţii, dv. mergeţi atât de departe, încât țineți conferinţe împotriva creatorului ei, în cadrul petrecerilor de zilele dv. de naştere...

- Rețineți: nu există spaţiu curb, ci mintea umană, care nu poate înţelege infinitul şi eternitatea! Dacă relativitatea ar fi clar înţeleasă de însuși creatorul ei, acesta ar câştiga nemurire, chiar şi fizică, dacă asta i-ar face plăcere. Eu sunt parte dintr-o lumină, iar aceasta este o muzică. Lumina umple cele şase simţuri ale mele: o văd, o aud, o simt, o miros, o ating şi o gândesc. A mă gândi la ce este lumina este cel de-al şaselea simţ al meu. Particulele de lumină sunt note muzicale scrise. Un fulger poate fi o întreagă sonată. O mie de fulgere sunt un concert. Pentru acest concert am creat un glob de fulgere care pot fi ascultate pe vârfurile îngheţate ale Himalayei.
Apropo de Pitagora şi de matematici, un om de ştiinţă nu poate şi nu trebuie să încalce aceste două lucruri. Numerele şi ecuaţiile sunt semne care marchează muzica sferelor. Dacă Einstein ar fi auzit aceste sunete, n-ar fi creat teoria relativităţii. Aceste sunete sunt mesaje adresate minţii, care spun că viaţa are sens, că Universul există în perfectă armonie, iar frumuseţea lui este cauza şi efectul Creaţiei. Această muzică este ciclul etern al paradisurilor stelare. Bătăile inimii omului sunt parte din simfonia Pământului. Newton a învăţat că secretul se află în dispoziţia geometrică şi în mişcarea corpurilor cereşti. A admis că în Univers există o legea supremă a armoniei. Spaţiul curb este haos, iar haosul nu este muzică. Einstein este mesagerul epocii de zgomot şi furie.

- Domnule Tesla, dumneavoastră auziţi această muzică?

- O aud tot timpul. Auzul meu spiritual e tot atât de mare cum e cerul pe care-l vedem deasupra noastră. Mi-am mărit auzul natural cu ajutorul radarului. Conform teoriei relativităţii, două linii paralele se întâlnesc la infinit. Prin urmare, curba spaţiului lui Einstein se va îndrepta. O dată creat, sunetul durează pentru totdeauna. Pentru om, el poate dispărea, dar va continuă să existe în linişte, care este cea mai mare putere a omului. Nu, n-am nimic împotriva domnului Einstein. Este o persoană plăcută şi a făcut multe lucruri bune, unele vor deveni parte din muzică. Am să-i scriu şi am să încerc să-i explic faptul că eterul există, iar particulele lui sunt cele care menţin Universul în armonie şi viaţa în eternitate. 
Prima cerință este o înaltă conştientizare a misiunii şi a muncii ce trebuie făcută. Aceasta trebuie, chiar şi vag, să existe din primele zile. Să nu avem falsă modestie: arţarul ştie că este un arţar şi tufișul de lângă el ştie că este un tufiș. Când aveam 12 ani, eram sigur că voi ajunge la cascada Niagara. Ştiam din copilărie că voi realiza majoritatea descoperirilor mele, chiar dacă nu-mi era totul clar în minte... A doua condiţie pentru a te adapta este hotărârea. Tot ce-am putut am făcut. Cea de-a treia condiţie a adaptării este orientarea spre toate energiile vitale şi spirituale, adică purificarea de multele lucruri materiale şi dorințe pe care le are omul. Prin urmare, eu n-am pierdut nimic, doar am câştigat. Aşa că mă bucur de fiecare zi şi noapte. Notaţi: Nikola Tesla a fost un om fericit... A patra cerință este să-ți adaptezi corpul fizic la munca pe care o faci.

- Ce vreţi să spuneţi, domnule Tesla?

- În primul rând, menţinerea ansamblului. Corpul uman este o maşinărie perfectă. Eu îmi cunosc circuitul şi ceea ce este bun pentru el. Alimente pe care aproape toată lumea le mănâncă, pentru mine sunt dăunătoare şi periculoase. Uneori vizualizez că toți bucătarii din lume conspiră împotriva mea... Atingeţi-mi mâna.

- E rece.

- Da. Fluxul sanguin poate fi controlat, la fel ca multe alte procese din interiorul și din jurul nostru. De ce sunteţi speriat, tinere domn?

- Mă gândesc la o povestire pe care a scris-o Mark Twain, „Străinul misterios”, o carte minunată despre Satana, inspirată de dumneavoastră.

- Cuvântul „Lucifer” e mai frumos. Domnului Twain îi place să glumească. Odată, în copilărie, m-am vindecat citind cărţile sale. Când ne-am întâlnit aici şi i-am povestit, a fost atât de emoţionat, încât i-au dat lacrimile. Ne-am împrietenit şi venea adesea la laboratorul meu. Odată a cerut să-i arăt o maşinărie care, prin vibraţie, provoacă o senzație de fericire. Era una dintre invenţiile pentru divertisment, ceea ce uneori îmi place să fac. L-am prevenit pe domnul Twain să nu rămână prea mult timp sub acele vibraţii. Nu m-a ascultat şi până la urmă a țâșnit ca o săgeată, ţinându-se de pantaloni, într-o anumită încăpere. A fost al naibii de amuzant, dar mi-am păstrat seriozitatea.
Pentru a-ți adapta circuitul fizic, în afară de alimente, visele sunt foarte importante. După  o muncă lungă şi obositoare, care necesită un efort supraomenesc, o oră de somn mă reface complet. Am căpătat abilitatea de a-mi controla somnul, de a adormi şi a mă trezi când îmi propun. Dacă fac ceva ce nu înţeleg, mă forţez să gândesc la lucrul acela în somn, și așa găsesc o soluţie.
A cincea condiţie a adaptării este memoria. Probabil că la majoritatea oamenilor creierul este păstrătorul cunoştinţelor despre lume şi al celor dobândite pe durata vieţii. Creierul meu este ocupat cu lucruri mai importante decât amintirile, el alege ceea ce-i trebuie la un moment dat. Totul e în jurul nostru. Tot ce-am văzut, auzit, citit şi învăţat odată ne însoţeşte sub formă de particule de lumină. Pentru mine, aceste particule sunt supuse şi fidele. „Faust” de Goethe este cartea mea preferată. Am învățat-o pe de rost, în germană, când eram student; pot și acum s-o reproduc. Tot așa, ani de zile mi-am ținut invențiile în cap, după care le-am realizat.

- Aţi menţionat deseori puterea vizualizării.

- Ar trebui să-i mulțumesc vizualizării pentru tot ce am inventat. Întâmplările din viaţa mea şi invenţiile mele sunt reale în faţa ochilor mei, vizibile ca orice obiect sau fenomen. În tinereţe mi-era teamă, pentru că nu știam ce mi se întâmplă, dar mai târziu am învăţat să mă folosesc de această putere ca de un talent excepţional şi un dar. L-am alimentat şi 1-am păzit cu gelozie. Tot prin vizualizare am făcut corecțiile necesare la majoritatea invenţiilor mele, finalizându-le în acest fel. Vizualizând, am rezolvat mental ecuaţii matematice complexe. Datorită acestui dar pe care îl am, mi se va acorda rangul de Înalt Lama în Tibet. Vederea şi auzul meu sunt perfecte, îndrăznesc să spun chiar mai puternice decât la alţii. Aud tunetul de la 150 mile distanţă (n.tr.: aprox. 240 km) şi văd pe cer culori pe care alţii nu le pot vedea. Această extensie a vederii și auzului o am din copilărie. Mai târziu mi-am dezvoltat-o în mod conştient.

- În tinereţe aţi fost grav bolnav de mai multe ori. Este boala o nevoie de adaptare?

- Da. Uneori este rezultatul oboselii, al epuizării forţei vitale, alteori este purificarea minţii şi a corpului de toxinele pe care le-am acumulat. E necesar ca omul să sufere din când în când. Sursa majorității bolilor se află în spirit. Prin urmare, spiritul poate vindeca aproape toate bolile. Când eram student, am fost bolnav de holeră, boală care a devastat regiunea Lika. M-am vindecat deoarece tatăl meu mi-a dat voie, în sfârşit, să studiez tehnologia, care era viaţa mea. Pentru mine, iluziile nu au fost o boală, ci capacitatea minţii de a penetra dincolo de cele trei dimensiuni ale Pământului. Am avut iluzii toată viaţa şi le-am primit ca pe orice alt fenomen din jurul nostru. Odată, în copilărie, mă plimbam pe malul râului cu unchiul meu şi i-am spus: „Din apă o să iasă un păstrăv; o să arunc o piatră şi o să-l prind”. Aşa s-a şi întâmplat. Speriat şi surprins, unchiul meu a exclamat: Va retro, Satan! [Piei, drace!]. Era un om educat şi vorbea latina... Eram la Paris când am văzut moartea mamei mele. În cerul plin de lumină şi de muzică pluteau creaturi minunate. Una dintre ele semăna cu mama mea, și mă privea cu o dragoste infinită. Când viziunea a dispărut, am ştiut că mama mea murise.

- Care este cea de-a șaptea adaptare?

- Să știi cum să transformi energia mentală şi vitală în ceea ce vrei şi să ajungi să deții controlul asupra tuturor simțurile. Hinduşii o numesc Kundalini-Yoga. Aceste abilități pot fi învățate după ani de zile, sau te naști cu ele. Eu, pe cele mai multe le am din naştere. Ele sunt în strânsă legătură cu energia sexuală, a doua cea mai răspândită din univers. Femeia este cel mai mare hoț al acestei energii și astfel, al puterii spirituale. Am știut asta mereu, și de aceea am fost vigilent. Astfel, am creat din mine ce am vrut: o mașină gânditoare și spirituală.

- A noua adaptare, domnule Tesla?

- Să faci totul, în fecare zi, în fiecare moment, să nu uiți cine ești și de ce te afli pe Pământ. Există oameni extraordinari, care luptă cu bolile, cu sărăcia sau cu societatea care-i rănește cu prostia ei, cu neînțelegerea, cu persecuțiile și cu alte probleme de care este plină țara, ca o mlaștină de insecte. Există mulți îngeri căzuți pe Pământ.

- Care este cea de-a zecea adaptare?

- Este cea mai importantă. Scrieți că domnul Tesla s-a jucat. Că și-a petrecut toată viața jucându-se și că i-a făcut plăcere.

- Domnule Tesla, are aceasta legătură munca și descoperirile dv.? Este un joc?

- Da, băiete dragă. Ce mult mi-a plăcut să mă joc cu electricitatea! Și acum mă trec fiori când aud povestea grecului care a furat focul. O poveste teribilă despre vulturi ciugulindu-i ficatul și despre rezistență. Oare Zeus n-avea suficiente fulgere și tunete și a fost afectat de un furt mărunt? E aici ceva care nu se leagă. Fulgerele sunt cele mai frumoase jucării care există. Nu uitați să subliniați în textul dv. că Nikola Tesla a fost primul om care a descoperit fulgerul.

- Domnule Tesla, vorbiți despre îngeri și adaptarea lor la condițiile de pe Pământ.

- Oare? E același lucru. Puteți scrie așa: a îndrăznit să ia asupra sa prerogativele lui Indri, Zeus și Perun [n.tr.: zeul fulgerului în mitologia slavă]. Imaginați-vă pe unul dintre acești zei în costum negru, de seară, cu joben și mănuși albe de bumbac, pregătind tunete, fulgere și cutremure pentru elita orașului New York!

- Cititorilor le place umorul ziarului nostru. Îmi creați confuzie când spuneți că descoperirile dv., care aduc imense beneficii pentru oameni, au fost un joc. Mulți se vor uita încruntați.

- Problema e că lumea ia totul prea în serios. Dacă n-ar face asta, ar fi mai fericită și ar trăi mai mult. Un proverb chinez spune că seriozitatea scurtează viața. Pentru ca cititorii publicației dv. să nu se încrunte, să ne întoarcem la lucrurile pe care le consideră ei importante.

- Le-ar plăcea să afle care este filozofia dumneavoastră.

- Viața e un ritm ce trebuie înțeles. Eu îl simt și mă las condus și dezmierdat de el. E ceva plăcut, care mi-a dat toată cunoașterea pe care o am. Tot ce trăiește se afă într-o relație profundă și minunată: omul și stelele, amibele și soarele, inima și circulația unui număr infnit de lumi. Aceste legături sunt indestructibile, dar pot favoriza și crea noi legături în lume, care nu le alterează pe celelalte. Cunoașterea vine din spațiu. Vederea noastră e perfectă. Avem doi ochi: cel pământesc și cel spiritual. Ar fi bine să devină unul singur. Universul e viu în toate manifestările lui, ca un animal gânditor. Piatra e o ființă gânditoare și simțitoare, ca și plantele, animalele și omul. O stea ce strălucește e vizibilă, iar dacă n-am fi aroganți, i-am înțelege și limbajul și mesajul. Respirația, ochii și urechile omului trebuie să se sincronizeze cu respirația, ochii și urechile Universului.

- Când spuneți asta, mi se pare că aud texte budiste sau  taoiste.

- Așa este! Asta înseamnă că există o cunoaștere generală și un adevăr pe care omul l-a deținut mereu. Din experiența și senzația mea, Universul are o singură substanță și o singură energie supremă, cu un număr infnit de manifestări ale vieții. Cel mai bine ar fi ca descoperirea naturii secrete să o reveleze pe cealaltă. Ele nu pot fi ascunse, există în jurul nostru, dar suntem orbi și surzi față de ele. Dacă ne legăm emoțional de ele, vor veni singure la noi. Există o mulțime de mere, dar un singur Newton. El a avut nevoie de un singur măr, care să cadă în fața lui.

- Vă pun o întrebare care ar fi putut fi pusă la începutul acestei conversații: Ce a fost pentru dv. electricitatea?

- Totul este electricitate. La început a fost lumina, izvor nesfârșit din care a ieșit  materia, distribuită apoi în toate formele care alcătuiesc Universul și Pământul, cu toate aspectele sale de viață. Negrul este adevărata față a Luminii, numai că noi nu vedem asta. Lumina este observabilă grație omului și celorlalte creaturi. Una dintre particulele Universului posedă lumină, căldură, forță nucleară, radiație, chimie, mecanică și energie neidentifcată încă. Și are puterea de a mișca Pământul pe orbita sa. Este adevărata pârghie a lui Arhimede.

- Domnule Tesla, sunteţi obsedat de electricitate.

- Sunt electricitate. Sau, dacă preferaţi, sunt electricitate în formă umană. Şi dumneavoastră sunteţi electricitate, domnule Smith, dar nu vă daţi seama.

- De aceea puteți suporta descărcări de un milion de volţi prin corpul dv?

- Imaginaţi-vă un grădinar atacat de ierburi. Ar fi o nebunie! Corpul şi creierul omului sunt făcute dintr-o mare cantitate de energie. Cea mai multă electricitate se află în minte. Energia, care este diferită de la om la om, este ceea ce face din fiinţa umană „eu” sau „suflet”. Sufletul plantei este sufletul mineralelor şi al animalelor. Funcționarea creierului și moartea se manifestă în lumină. În tinereţe, ochii mei erau negri, acum sunt albaştri și, pe măsură ce timpul trece, iar tensiunea creierului devine mai puternică, vor fi deveni albicioși. Albul este culoarea cerului. Într-o dimineață, la geamul meu a venit o porumbiță alb, căreia îi dădeam să mănânce. Voia să mă anunțe că e pe moarte. Din ochii ei ieşeau şuvoaie de lumină. N-am văzut niciodată în ochii vreunei creatura atâta lumină ca în ochii acelei porumbițe.

- Personalul din laboratorul dv. vorbeşte de scânteieri de lumină, flăcări şi fulgere ce apar dacă sunteţi supărat sau cumva în pericol.

- E vorba despre o descărcarea psihică sau o avertizare să fiu atent. Lumina a fost mereu de partea mea. Ştiţi cum am descoperit câmpul magnetic rotativ şi motorul cu inducţie, care m-au făcut celebru când aveam 26 de ani? Într-o seară de vară, în Budapesta, am privit împreună cu prietenul meu Sigetijem apusul soarelui. Mii de flăcări se roteau în mii de culori arzătoare. Mi-am amintit de Faust şi am recitat din versurile lui, și atunci, ca într-o ceaţă, am văzut câmpul magnetic rotindu-se şi motorul cu inducţie. Le-am văzut în Soare.

- Personalul hotelului spune că în momentul trăsnetului vă izolaţi în cameră şi vorbiţi singur.

- Da, vorbesc cu fulgerul şi cu tunetul.

- Cu ele? În ce limbă, domnule Tesla?

- În majoritatea cazurilor, în limba mea maternă. Aceasta are, mai ales în poezie, cuvinte şi sunete care o fac potrivită în acele momente.

- Cititorii revistei noastre v-ar fi foarte recunoscători dacă le-aţi explica asta.

- Sunetul există nu doar în tunet şi fulger, ci şi în transformarea lui în lumină şi culoare. O culoare poate fi ascultată. Limbajul înseamnă cuvinte, e alcătuit din sunete şi culori. Fiecare tunet şi fulger este diferit şi are un nume. Unora le-am pus numele celor care mi-au fost apropiaţi în viaţă, sau ale celor pe care-i admir. În strălucirea cerului şi a tunetului trăiesc mama mea, sora mea, fratele meu Daniel, poetul Jovan Jovanović Zmaj şi alte persoane din istoria sârbilor. Apoi, nume ca Isaia, Ezekiel, Leonardo, Beethoven, Goya, Faraday, Puşkin sunt ale fulgerelor și tunetelor care nu contenesc toată noaptea, aducând pe pământ ploaia cea prețioasă sau arzând copaci și sate. Există și fulgere şi tunete extrem de strălucitoare şi puternice, care revin, iar eu le recunosc dintr-o mie.

- Pentru dumneavoastră, ştiinţa și poezia sunt acelaşi lucru?

- Sunt cei doi ochi ai omului. William Blake spunea că Universul s-a născut din imaginaţie și că va exista atâta timp cât va exista ultimul om pe pământ. El este roata cu care astronomii pot aduna stelele tuturor galaxiilor. Este energie creatoare, identică cu energia luminii.

- Pentru dumneavoastră, imaginaţia este mai reală decât viaţa însăşi?

- Ea dă naștere vieţii. M-am hrănit cu gândurile mele, am învăţat să-mi controlez emoţiile, visele şi viziunile. Mi-am prețuit și mi-am hrănit mereu entuziasmul. Mi-am petrecut toată lunga mea viață în extaz. Aceasta a fost sursa fericirii mele. M-a ajutat pe parcursul acestor ani să fac faţă muncii, ceea ce a fost suficient pentru cinci vieţi. Cel mai bine e să lucrezi noaptea, la lumina stelelor, datorită legăturii strânse dintre noi și ele.

- Aţi spus că eu, ca orice fiinţă, sunt lumină. Asta mă măgulește, dar mărturisesc că nu înţeleg.

- De ce trebuie să înţelegeţi? E de-ajuns să credeţi. Totul este lumină. Într-una dintre razele ei este destinul unei naţiuni. Fiecare naţiune are propria ei rază în acest mare izvor de lumină pe care-l vedem, Soarele. Şi rețineți: niciun om care a existat n-a murit. S-a transformat în lumină şi în felul acesta continuă să existe. Secretul este faptul că particulele de lumină își refac starea lor originară.

- Asta se numește înviere!

- Eu prefer s-o numesc întoarcere la o energie anterioară. Hristos şi alți câțiva știau secretul. Caut acum modalitatea prin care să conserv energia umană. Este o formă de lumină, uneori exact ca lumina cerească. Nu o caut pentru mine, ci pentru binele tuturor. Cred că descoperirile mele fac viața oamenilor mai uşoară şi mai suportabilă şi-i canalizează spre spiritualitate şi moralitate.

- Credeţi că timpul poate fi suprimat?

- Nu chiar, deoarece prima caracteristică a energiei este aceea că se transformă, este într-o continuă transformare, ca norii taoiştilor. Totuşi, este posibil ca omul să-şi păstrează conştiinţa după viaţa terestră. În fiecare colţ al Universului există energii vitale; una dintre ele este nemurirea, a cărei origine este în afara omului şi-l aşteaptă. Universul este spiritual; noi suntem doar la jumătatea acestui drum. Universul este mult mai mult decât credem noi că știm, dar nu-i cunoaştem natura şi modul de a ne armoniza viaţa cu el. Eu nu sunt un om de ştiinţă. Știinţa este probabil cea mai convenabilă cale de a găsi un răspuns la întrebarea care m-a bântuit mereu şi mi-a transformat zilele și nopțile în foc.

- Care este această întrebare?

- Cum vă strălucesc ochii! Ceea ce vreau eu să ştiu este ce se întâmplă cu o stea căzătoare când soarele dispare... Stelele cad ca praful sau sămânţă în această lume sau în alta, iar soarele se dispersează în minţile noastre, în vieţile fiinţelor. Se va naște el ca o nouă lumină sau un vânt cosmic, dispersat în infinit? Înţeleg că asta trebuie să facă parte din structura Universului. Totuşi, una dintre aceste stele şi unul dintre aceşti sori, chiar şi cel mai mic, se conservă.

- Dar  vă daţi seama că acest lucru este necesar şi face parte din alcătuirea lumii...

- Când un om devine conştient, ținta lui trebuie să fie aceea de a alerga după o stea căzătoare şi a încerca s-o prindă. Va înţelege că de aceea i-a fost dată viața şi va fi salvat. În cele din urmă, stelele vor putea fi prinse.

- Şi ce se va întâmpla atunci?

- Creatorul va râde și va spune: „Steaua cade doar pentru ca tu s-o urmăreşti şi s-o prinzi”.

- Nu sunt toate acestea opusul durerii cosmice, pe care o menţionaţi atât de des în scrierile dv.? Şi ce este durerea cosmică?

- Nu, deoarece suntem pe Pământ... Este o boală de a cărei existenţă marea majoritate a oamenilor nu sunt conştienți. De aici, multe alte boli, suferinţă, sărăcie, rău, războaie şi tot ce face viaţa umană absurdă şi oribilă. Această boală nu poate fi vindecată total, dar conştiinţa de sine o face mai puţin complicată şi periculoasă. De fiecare dată când una dintre persoanele apropiate şi dragi mie au fost în suferință, am simţit durere fizică. Asta se întâmplă deoarece corpurile noastre sunt făcute din aceeași materie, iar sufletele noastre sunt legate prin fire indestructibile. Tristeţea de neînţeles care ne cuprinde uneori înseamnă că undeva, pe cealaltă parte a planetei, un copil sau un om generos a murit. În anumite perioade întregului univers îi este silă de el și de noi. Dispariţia unei stele şi apariţia cometelor ne afectează mai mult decât ne putem închipui. Relaţiile dintre creaturile Pământului sunt mai puternice. Datorită sentimentelor şi gândurilor noastre, floarea va mirosi şi mai frumos sau se va scutura în linişte. Trebuie să aflăm aceste adevăruri, pentru a ne vindeca. Remediul se află în inimile noastre şi, în egală măsură, în ale animalelor și în tot ceea ce numim Univers.


Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde

Pe aceeași temă, citiți și articolele:
 
Suprimarea invențiilor lui Nikola Tesla (RO)



marți, 23 august 2016

Totul despre nuci și alune




TOTUL DESPRE NUCI  ŞI ALUNE

Oleaginoasele sunt benefice în prevenirea maladiilor cardiovasculare. Datorită conţinutului în magneziu, contribuie la buna funcţionare a unor enzime cu rol în refacerea celulară. Consumul de oleaginoase este benefic sănătăţii cardiovasculare. Toate oleaginoasele (migdale, nuci pecan, alune etc.) şi arahidele (leguminoasele) conţin acizi graşi de acelaşi tip cu cei conţinuţi de uleiul de măsline. Astfel, consumând unt de arahide, obţii aceleaşi beneficii ca atunci când consumi ulei de măsline. În plus, oleaginoasele sunt bogate în proteine, fibre şi vitamina E, un antioxidant care neutralizează radicalii liberi responsabili de îmbătrânirea celulară. Pentru persoanele hipertensive, se recomandă însă oleaginoasele nesărate. Dacă ţii la silueta ta, nu le consuma în exces, deoarece la 100 g de oleaginoase corespund aproximativ 600 de calorii. Oleaginoasele au în general un conţinut ridicat de vitamina E, fibre, minerale şi oligoelemente (potasiu, magneziu, fosfor, calciu, fier, zinc şi cupru), o pondere importantă de lipide şi un conţinut proteic superior fructelor.

Migdalele sunt menţionate în istorie încă din Antichitate, fiind un ingredient de preţ în pâinea faraonilor egipteni. Originea exactă nu se știe, dar se crede că provin din China şi Orientul Mijlociu. Exploratorii din antichitate consumau migdale în călătoriile lor pe Drumul Mătăsii, care lega Asia de zona Mediteraneană, în special Spania şi Italia, astfel încât această plantă a fost curând aclimatizată şi în Europa. În America, migdalul a fost adus abia în secolul al XVIII-lea, de către călugării franciscani, adaptându-se foarte bine în California, unde şi acum se cultivă intens. Pe parcursul istoriei, migdalele au avut o puternică semnificaţie religioasă, etnică sau socială. Românii aruncau cu migdale asupra mirilor, ca semn de fertilitate, acest obicei regăsindu-se şi în zilele noastre, când la nunţi se dăruiesc invitaţilor săculeţe cu migdale glazurate. O altă tradiţie există în Suedia, unde, în fiecare an, de Crăciun, se găteşte budinca de orez în care se ascunde o migdală. Cine o găseşte va avea noroc tot anul următor.
Arborele de migdal este înrudit cu cireşul, prunul şi piersicul, dar fructele sale nu sunt comestibile. Migdalele pe care le consumăm sunt de fapt seminţele acestui arbore, învelite cu o coajă tare, în interiorul unui fruct ce ajunge la maturitate în 7-8 luni de la înflorire.
Migdalele sunt printre cele mai hrănitoare fructe uscate. Cu un conţinut redus în grăsimi nocive şi bogate în minerale şi vitamine, ele ajută în combaterea bolilor cardiovasculare şi chiar în prevenirea unor forme de cancer. Migdalele sunt cea mai bună sursă de magneziu şi vitamina E, considerată vitamina anti-sterilităţii, cu rol în reglarea funcţiei de reproducere. Calciul conţinut ajută la menţinerea sănătăţii oaselor şi a dinţilor, în vreme ce fosforul ajută memoria. Nivelul ridicat de proteine şi fibre din migdale le fac un aliment valoros, în special într-o dietă vegetariană sau de post, când pot substitui carnea, păstrând aportul nutritiv. Studiile au demonstrat că este suficientă introducerea în dieta zilnică a migdalelor pe o perioadă de doar o lună, pentru ca efectele benefice ale acestora să se facă simţite. Migdala ca atare nu conţine carbohidraţi şi de aceea este recomandată persoanelor care suferă de diabet. Cantitatea zilnică recomandată este de 30 de grame, adică aproximativ 20 de migdale. 24 de sâmburi de migdale conţin aproximativ 6 g de proteine şi 3,35 g de fibre.

Arahidele sunt originare din America de Sud, Mexic şi America Centrală. Deşi sunt considerate a fi fructe uscate, ele fac parte din familia leguminoaselor. Fructele sunt nişte păstăi ce se dezvoltă sub pământ, fiecare putând conţine până la 4 seminţe din care se dezvoltă alunele. Cunoscute şi sub numele de „alune de pământ” sau „alune americane”, arahidele au fost folosite de oameni în alimentaţie din cele mai vechi timpuri. Cercetări arheologice au scos la iveală dovezi ale cultivării arahidelor în Peru cu circa 7.600 de ani în urmă. În cultura precolumbiană, arahidele ocupau un loc de cinste, regăsindu-se în diferite forme de artă, precum sculptură sau bijuteriile. Exploratorii portughezi au popularizat această plantă şi pe continentul european şi cel african în secolul al XIX-lea, de unde a fost adusă ulterior şi în America de Nord. În SUA, arahidele au fost aduse în secolul al XVIII-lea de către neguţătorii de sclavi, fiind cultivate în special pentru uleiul extras, ca hrană pentru animale sau ca înlocuitor pentru cacao.

La începutul secolului XX, cercetările botanistului american George Washington Carver au scos la iveală potenţialul nutritiv al arahidelor, tot acum punându-se bazele popularităţii imense de care se bucură arahidele astăzi în SUA. Studiile lui Carver au identificat nu mai puţin de 300 de utilităţi ale arahidelor, atât în alimentaţie cât şi în industrie. Astăzi arahidele se regăsesc într-o varietate largă de produse alimentare şi în cultura culinară a multor ţări. Sunt consumate cel mai des ca gustare, încorporate în deserturi sau produse de patiserie, precum şi sub forma celebrului unt de arahide. Untul de arahide a fost produs prima dată în 1890, de către John Kellogg, cel care a inventat, printre altele, şi binecunoscuţii fulgi de porumb. Conceput iniţial ca înlocuitor al untului, cel de arahide a căpătat rapid popularitate, astăzi fiind extrem de apreciat ca gustare de dimineaţă  şi ca ingredient în diferite reţete. Arahidele, ca şi untul obţinut din ele, constituie o sursă semnificativă de proteine, mai mare decât orice altă plantă leguminoasă. Grăsimile conţinute sunt în principal nesaturate, benefice pentru organism prin efectul de reducere a nivelului de colesterol din sânge şi a riscului de boli cardiovasculare. Conţin minerale precum magneziul, zincul, cuprul, fosforul sau potasiul, precum şi o importantă cantitate de fibre. Cercetări ştiinţifice recente au demonstrat că arahidele conţin antioxidanţi, extrem de utili sănătăţii organismului uman. Nivelul de antioxidanţi din arahide rivalizează cu cel al multor fructe şi legume precum merele, murele, căpşunile sau morcovii. Arahidele sunt cultivate în numeroase regiuni ale lumii, principalii exportatori fiind SUA, China şi Argentina, cel mai mare importator fiind Uniunea Europeană. 

Nucile. Consumate zilnic, împiedică îngroşarea arterelor şi previn bolile de inimă. Opt nuci pe zi menţin arterele flexibile, inima sănătoasă şi previn atacul vascular cerebral. Se recomandă consumul de nuci mai ales după o masă bogată în grăsimi, pentru a-i atenua efectele negative. Acidul alfa-linoleic din nuci este benefic pentru cei cu tulburări de ritm cardiac. Nucile mai conţin antioxidanţi şi arginină, un aminoacid utilizat de corp pentru a produce oxidul nitric, cu rol  în procesele de învăţare şi memorare, reglarea presiunii arteriale, digestie, erecţie peniană, combaterea cancerului. Nucile pot înlocui majoritatea nutrienţilor animali în cazul vegetarienilor, adică cele mai multe vitamine B, fosfor, fier, cupru, potasiu şi proteine. În combinaţie cu pâinea, cerealele sau leguminoasele (mai ales soia şi lintea) se poate obţine gama întreagă de aminoacizi esenţiali. Nuca este bogată în acizi graşi Omega-3 iar consumul ei poate duce la scăderea colesterolului. Miezul de nucă este recomandat în caz de slăbiciune generală şi extenuare. Se poate pregăti o excelentă băutură energizantă dintr-un pahar de suc proaspăt de fructe, amestecat cu miez de nucă pisat şi miere.

Caju este originar din nordul Braziliei şi face parte din aceeaşi familie cu mango-ul şi fisticul. În secolul al XVI-lea, exploratorii portughezi au introdus această plantă şi în alte regiuni tropicale, precum India şi unele ţări africane, unde e cultivat şi astăzi, cei mai mari producători din lume fiind India, Brazilia, Mozambic, Tanzania şi Nigeria. Unele persoane sunt alergice la caju, totuşi el se numără printre cele mai puţin alergenice nuci. Are un conţinut bogat de potasiu, fosfor şi magneziu, conţinând de asemenea, calciu, sodiu, fier, zinc, seleniu şi vitamina K. În plus, este una dintre cele mai gustoase tipuri de nuci. Uleiul de caju este și medicinal, fiind demonstrate proprietăţile sale antibacteriene. Din pudra de seminţe se extrage un antivenin.

Castana comestibilă este originară din regiunile temperate ale emisferei nordice. Poate fi consumată în stare proaspătă sau prelucrată industrial, sub formă de făină, din care se prepară un piure gustos şi hrănitor sau se foloseşte la fabricarea surogatului de cafea şi a uleiului de castane. Castanele conţin potasiu, fosfor, calciu, magneziu, sodiu, fier, seleniu şi magneziu şi vitaminele A, C şi K. 10 castane prăjite conţin 2,7 g proteine şi 4,3 g fibre. Castanele au numeroase calităţi curative. Ele vin în ajutorul celor cu probleme de inimă, anemicilor şi celor care suferă de boli ale stomacului. Castanele pot fi un aliat de nădejde în tratarea afecţiunilor respiratorii, precum tusea convulsivă. Conţin fibre, deci persoanele care au probleme de digestie sau cei care vor să-şi întărească musculatura n-ar trebui să le evite. Castanele sunt delicioase. Piureul din castane se află printre puţinele produse prelucrate termic care îşi menţin aproape în totalitate vitaminele. Castanele se pot folosi şi extern. Dacă aveţi acnee, folosiţi o combinaţie de miere şi miez de castane şi aplicaţi-o pe faţă, fiind o veritabilă mască revigorantă, cu acţiune antiinflamatorie şi de reducere a sebumului. Substanţele conţinute de castane refac găurile microscopice din vasele de sânge şi le conferă elasticitate. Tinctura este bună pentru varice.

Nuca de macadamia. Consideraţi iniţial plante ornamentale, arbuştii de macadamia au devenit o adevărată comoară după descoperirea lor în 1857 de către chimistul scoţian John Macadam, al cărui nume îl poartă. Înainte de secolul al XIX-lea, aceste nuci erau cunoscute doar de către populaţia aborigenă din Australia, care le consumau, însă nu cultivau planta. Doar două dintre cele 9 specii de macadamia existente produc celebrele nuci, cele mai scumpe din lume. Originari din Australia, arbuştii macadamia au fost plantaţi pentru prima dată în scop comercial în Hawaii, care astăzi reprezintă una dintre cele mai mari surse de nuci macadamia din lume, iar SUA cel mai important consumator. Alţi exportatori importanţi ai preţioaselor nuci sunt Africa de Sud, America Centrală şi Australia. Preţul ridicat al nucilor de macadamia se justifică nu doar prin faptul că arbuştii produc fructe abia după 7-10 ani, ci şi din cauza cojii foarte rezistente ce trebuie îndepărtată înainte de vânzare. Coaja acestor nuci este atât de tare, încât nu poate fi spartă cu un spărgător obişnuit. Se folosesc utilaje automatizate care, după spargerea şi îndepărtarea cojilor, sortează miejii în funcţie de calitate. Aceştia pot fi mâncaţi în stare naturală, prăjiţi sau înveliţi în ciocolată. Nucile de macadamia sunt preţuite nu doar pentru gustul lor dulce, rafinat, ci şi pentru uleiul pe care îl conţin (70-80%), folosit la fabricarea cosmeticelor de îngrijire a pielii. Ele au un conţinut bogat de potasiu, fosfor, magneziu, calciu, sodiu fier.

Mugurii de pin sunt seminţele comestibile ale arbustului cu acelaşi nume, pinul. În lume există aproximativ 20 de specii de pini care produc aceşti muguri comestibili. Obiceiul de a mânca seminţe de pin datează încă de pe vremea grecilor şi romanilor, care obişnuiau să le păstreze în  miere de albine. În prezent, mugurii se găsesc peste tot în lume, având diferite nume: nuci indiene, pinon, pignon, pignole, pinhao şi sunt utilizaţi în special la prepararea de salate şi în compoziţia unor deserturi delicioase. Pentru ca un astfel de pin să poată ajunge la producerea de seminţe, este necesar să treacă de la 15 până la 25 de ani de la plantare. Culegerea mugurilor se realizează manual, ceea ce impune şi costuri mari de vânzare pe piaţă. Din punct de vedere al conţinutului nutriţional, mugurii de pin pot au între 10 şi 30% proteine (în funcţie de specia de la care provin) şi aduc o cantitate importantă de fibre organismului. Prin presare la rece, se obţine uleiului de pin, apreciat atât pentru gustul plăcut, cât şi pentru proprietăţile antioxidante şi antiinflamatorii.

Nuca pecan. Provenind din America de Nord, pecanul este o specie înrudită cu nucul. Numele îi vine de la cuvântul indian Algonquin paccan, însemnând o nucă atât de tare încât nu poate fi spartă decât cu piatra. Pecanul a devenit cunoscut în Europa abia în 1792, când exploratorul Alvar Nunez Cabeza de Vaca a scris primul despre această specie  de arbore. Aroma de pecan este considerată de gurmanzi ca fiind una desăvârşită, de o dulceaţă net superioară faţă de alte sortimente de nuci, respectiv sâmburi graşi. Miezul de pecan este unic datorită concentraţiei ridicate de grăsimi polisaturate, precum şi de substanţe cu rol antioxidant. Pecanul este un fruct oleaginos, foarte bogat în lipide (72%), ceea ce explică valoarea energetică ridicată: 700 kcalorii la 100 g. Pe lângă lipide, nuca pecan conţine un procent de proteine net superior faţă de alte nuci (9,3%). Uleiul conţinut de acesta este atât de concentrat, încât, dacă îl aprinzi cu un chibrit, focul va fi întreţinut până la arderea completă. Pecanul e o sursă excelentă de grăsimi nesaturate, conţinând mai mulţi antioxidanţi decât oricare alt sâmbure gras, fiind urmat de nuci şi alune. Cantitatea foarte mare de vitamina A din pecan este binevenită atunci când dorim să ne protejăm vederea, oasele şi dinţii sau să ne îmbunătăţim starea generală de sănătate. De asemenea, consumul frecvent, dar în cantităţi moderate, de pecan duce la scăderea colesterolului rău.

Fisticul este sămânţa comestibilă, cu gust uleios, foarte plăcut, a unui arbore originar din vestul Asiei. Fisticul are un conţinut important de potasiu şi fosfor şi ceva mai mic de magneziu, calciu, sodiu, fier şi seleniu. E foarte bogat în vitamina A. Resveratrolul din fistic are un rol important combaterea cancerului şi a bolilor de inimă, triptofanul îmbunătăţeşte dispoziţia şi combate depresia sau insomnia, iar cistina (un factor important în prevenirea îmbătrânirii precoce) favorizează absorbţia fierului.


Alunele de pădure sunt o sursă excelentă de proteine, fibre şi magneziu. Au un conţinut scăzut de sare şi se pot mânca crude sau pastă. Sunt ingredientul principal din crema italiană Nutella. Uleiul de alune de pădure e folosit extern pentru a înlătura celulita. Alunele sunt foarte bogate în vitamina E şi săruri minerale. Atenţie însă! Nu exageraţi cu consumul lor. 100 g de alune au 650 kcal. În scopuri terapeutice, de la alun se folosesc: miezul fructelor, uleiul acestora, frunzele şi mugurii.  
Aluna e fructul-sămânţă al alunului comun (Corylus avellana), arbust care creşte spontan, dar este şi cultivat. Fructele sunt mici şi sferice sau ovoidale, câte 2-4 într-un grup, alcătuite dintr-un înveliş lemnos ce închide o singură sămânţă comestibilă. 
Alunele de pădure reprezintă una dintre culturile cele mai străvechi şi sunt originare din Asia. Manuscrisele chinezeşti de acum 5000 de ani menţionează alunele de pădure ca pe o hrană sacră din ceruri. Romanii şi grecii foloseau alunele de pădure în scopuri medicale. Medicul Dioscoride din Grecia Antică lăuda proprietatea alunelor de pădure de a vindeca tusea cronică şi răcelile şi de a ajuta la creşterea părului în zonele cu început de calviţie. Principalii producători de alune de pădure sunt Turcia, Italia, Spania şi Franţa.
Alunul românesc este un arbust care creşte mai ales la margini de pădure, acolo unde este lumină din belşug şi pământ afânat. Alunele româneşti se coc la începutul lunii septembrie. Alunul turcesc este mai productiv, dar fructele sale nu au virtuţile tămăduitoare şi vitalitatea alunului autohton.
Alunele sunt un aliment cu un înalt conţinut caloric şi bogat în săruri minerale. Ele conţin: grăsimi uleioase în mari cantităţi, proteine, zaharuri, fibre alimentare, săruri minerale (fosfor, magneziu, fier, mangan, cupru seleniu etc.) vitamine, mai ales E şi, în cantitate mai mică, vitaminele din grupul B şi vitamina A, răşini, pigmenţi şi tanini. 
Alunele de pădure au o aromă puternică şi sunt deseori folosite în copturi, dar şi pentru a face unt de alune, faină şi paste. Alunele se găsesc în comerţ cu sau fără coajă, tăiate, măcinate sau prăjite şi se consumă mai ales uscate. Sunt întrebuinţate ca atare în cofetărie iar în industria dulciurilor ca înlocuitor al pudrei de cacao. Din alunele presate, se obţine un ulei apreciat atât în  alimentaţie, cât şi în industria cosmetică. 
Alunele de pădure nu constituie doar o sursă de proteine de foarte bună calitate. Pe lângă vitamina E (un antioxidant puternic) ele mai conţin şi alte substanţe nutritive benefice sistemului imunitar. Sunt bogate în arginină, un aminoacid care relaxează vasele de sânge. Aceste nucifere de pădure au cea mai mare concentraţie de acid folic dintre toate tipurile de alune. Acidul folic reduce riscul apariţiei defectelor în tubul neural înainte de naştere şi poate reduce riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, anumitor tipuri de cancer, bolii Alzheimer şi depresiei. Alunele conţin minerale care scad tensiunea: calciu, magneziu şi potasiu. Sunt şi o sursă bogată de squalenta, o substanţă naturală care se află şi în uleiul  de măsline, uleiul din germeni de grâu, uleiul de orez, uleiul de rechin şi în drojdie, cu efecte împotriva cancerului şi reduce colesterolul. Un studiu efectuat pe subiecţi umani a arătat că persoanele cu un nivel ridicat de colesterol care au consumat alune de pădure timp de 8 săptămâni au prezentat un nivel scăzut al lipidelor care formează placa arterelor (LDL) şi un nivel crescut al colesterolului pozitiv HDL, în comparaţie cu grupul de control.
Fructele alunului sunt o adevărata mină de energie, având o valoare calorică şi nutritivă apropiate de cea a cărnii, fiind în schimb mai digerabile şi total lipsite de toxicitate. Ca medicament, alunele au valoare terapeutică atunci când sunt consumate crude, neprăjite, fiind indicate pentru: anemie, creştere, colesterol mărit, diabet, fragilitate capilară, pietre la rinichi, sarcină, boli pulmonare.
Frunzele alunului se folosesc ca infuzie, decoct şi băi, au efect hemostatic, vasoconstrictor şi tonifiant venos. Ele se recoltează în lunile iunie-iulie.
Uleiul de alune virgin constituie un tratament excelent în eliminarea teniei şi împotriva infecţiilor căilor respiratorii. Uleiul de alune se obţine prin presare la rece. El nu poate fi conservat mult în timp. Are efecte tămăduitoare foarte puternice. O linguriţă de ulei luată seara şi una dimineaţa, timp de 15 zile, duce la eliminarea teniei. Luat zilnic, uleiul de alune protejează gâtul împotriva infecţiilor, fiind folosit cu mult succes şi în tratarea hipertensiunii arteriale; doza este aceeaşi.
Uleiul de alune conţine lecitină şi mulţi acizi graşi nesaturaţi: până la 83% acid oleic şi până la 25% acid linoleic. El influenţează pozitiv microcirculaţia şi penetrabilitatea pielii, atenuează luciul uleios, are efect astringent şi reglează secreţia de sebum, are efect nutritiv şi hidratant, nu usucă pielea şi nu lasă o senzaţie grasă. Este un ulei deosebit de delicat şi nu favorizează apariţia comedoanelor, diminuează vergeturile, repară cicatricele, asigură elasticitatea pielii. Este un ulei cunoscut şi pentru efectele de catifelare şi atenuare a semnelor îmbătrânirii. Poate fi utilizat pentru toate tipurile de ten. Se aplică 3-5 picături pe tenul curat, masând uşor. Evitaţi însă zona ochilor. Pentru rezultate optime, este de preferat a se aplica seara, înainte de culcare şi din nou dimineaţa.
Făina de alune este un energizant şi vitalizant de excepţie. Prin zdrobirea alunelor crude în piuă sau măcinarea lor cu râşniţa, se obţine o făină foarte gustoasă, care poate fi amestecată cu miere şi busuioc şi mâncată pe pâine, sau din care se poate prepara untul de alune, mixând alunele într-un blender, până devin o pastă groasă.
Sfaturi şi recomandări în folosirea alunelor de pădure:
- Dacă sunt în coajă, alegeţi alunele grele şi pline. Cele decojite pot fi păstrate în locuri răcoroase şi uscate aproape o lună, iar în frigider sau congelator se vor menţine proaspete 4 luni.
- Pieliţa poate fi îndepărtată prin prăjire uşoară şi apoi prin frecare. Alunele pot fi prăjite în cuptor, folosind o coală de hârtie de copt. În cantitate mică, se pot măcina cu râşniţa de cafea.
- Încercaţi untul de alune de pădure ca alternativă la untul de arahide. Este foarte gustos.
- Alunele de pădure se pot adăuga în salatele favorite şi se pot amesteca în cerealele de la micul dejun. De asemenea, puteţi adăuga alune de pădure, tăiate sau mixate, în iaurt.

sâmbătă, 20 august 2016

Cartea cărților - În căutarea trecutului misterios - eBook + documentar (RO)


CARTEA CĂRȚILOR
ÎN CĂUTAREA TRECUTULUI MISTERIOS

Istoria autentică a civilizațiilor este interzisă. Conjurații puternice veghează asupra menținerii stricte a unei versiuni alterate, care este singura autorizată a fi exprimată. Robert Charroux

Cercetătorul și autorul francez Robert Charroux (1909-1978) este unul dintre pionierii teoriei astronautului antic, publicând pe această temă, chiar înaintea celebrului Erich von Däniken, șase lucrări minuțios documentate. El nu are ambiţia să substituie celor patru milenii de istorie cunoscută o altă relatare privind existenţa şi evoluţia civilizaţiei umane, ci încearcă doar să dezvăluie acele aspecte inexplicabile, observate și consemnate de istorici și arheologi de-a lungul anilor, dar ignorate sau chiar suprimate de comunitatea academică oficială.

Charroux descrie și analizează în cartea sa o serie de monumente și obiecte antice, extrem de avansate tehnologic ca să fi fost create de om în epoca respectivă. El prezintă dovezi incontestabile că rachete interplanetare au brăzdat cerul în urmă cu milioane de ani; că bombe atomice au distrus una sau mai multe civilizaţii; că în timpurile biblice era cunoscută raza morţii (explozibilii); că diverse civilizaţii extraterestre au lăsat dovada trecerii lor prin mai multe puncte ale globului; că împăratul Solomon a folosit paratrăsnetul; că un om îşi făcea lumină folosind electricitatea pe timpul lui Ludovic cel Sfânt; că un avion a fost văzut zburând în timpul domniei lui Ioan al V-lea al Portugaliei; că societăţi secrete sau discrete au modelat destinul oamenilor, intervenind în evoluţia unor naţiuni; că anumite conjuraţii acţionează permanent din umbră, pentru a interzice cunoașterea și a-şi impune puterea.

În ultimul timp, omul a devenit din ce în ce mai nesigur în ceea ce priveşte geneza lui ca homo sapiens. Astăzi, știinţa şi speculaţiile interferează, dar cine este suficient de informat poate să pună cap la cap informațiile și să înţeleagă adevărata istorie a umanității. În faţa temerii privind apropierea anului 2000, Papa a dezvăluit unele secrete din biblioteca Vaticanului; sultanul Marocului a autorizat accesul la „Cărţile sacre” din Fez; o serie de biblioteci secrete s-au deschis; oameni cu resurse și influență au pornit, împreună cu oamenii de știință, o luptă în care miza este supravieţuirea planetei Pământ.

Pe lângă bogăţia informaţiilor, Robert Charroux consemnează adevăruri incontestabile, venite de dincolo de timp. Găsim în cartea lui răspunsuri la întrebări pe care mai toți ni le-am pus, și pe care și le pun acum până şi cei mai respectabili savanţi. Am trăit și trăim într-o societate intoxicată de informaţii false. Abia în ultimii ani au început să iasă la lumină conspirațiile prin care este suprimat intenționat adevărul privind istoria umanității și este foarte probabil ca acest fapt să fie în strânsă legătură cu declinul autorității religiilor.

„Cartea cărților”, pe care v-am atașat-o mai jos și pe care vă invităm s-o citiți, a apărut la Pro Editură și Tipografie, în 2007. Vă asigurăm că va fi o lectură nu doar informativă, ci și extrem de surprinzătoare și captivantă. De același autor, au mai apărut în limba română încă două cărți, la Editura Lucman: „Enigma din Anzi” (2003) și „Comorile lumii – îngropate, zidite, scufundate” (2010). Cei interesați de acest subiect și le pot procura din librării, la un preț convenabil.

Klaus Dona – Istoria ascunsă a rasei umane (RO)



Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.