Angelica - iarba îngerilor

-->

ANGELICA - iarba îngerilor

Angelica, plantă cultivată în trecut în grădinile mănăstirilor, este recomandată pentru proprietăţile sale vindecătoare şi condimentare, pentru aroma deosebită şi gustul plăcut, dulce-amărui. Multiplele mijloace de vindecare a bolilor fizice şi psihice cu ajutorul preparatelor din angelică arată valoarea deosebită a darului pe care îngerii l-au oferit oamenilor spre păstrarea sănătăţii. Orice gospodar care va cultiva în grădina proprie această „iarbă a îngerilor“, va avea în casă o adevărată farmacie.

Specia este originară din Islanda, Groenlanda, ţările scandinave şi Siberia, de unde s-a răspândit în zonele temperate ale Europei şi Asiei. Cunoscută şi sub denumirile de antonică, anghelină, aglică sau buchiniş, planta cuprinde circa 50 de specii, dintre care cea mai valoroasă este Angelica archangelica, a cărei denumire de gen provine din latinescul „angelus” care înseamnă „înger”. În popor, există tradiţia că ea manifestă pe pământ virtuţile îngerilor, fiind destinată oamenilor pentru păstrarea sănătăţii. În Evul Mediu, angelica era considerată un adevărat panaceu pentru multe suferinţe fizice şi psihice, care se puteau vindeca sub ocrotirea îngerilor. Însăşi denumirea ştiinţifică este legată de un vis al unui om cucernic, ce ar fi trăit în Evul Mediu şi căruia i-a apărut Sfântul Mihail şi i-a arătat „iarba îngerilor“, cu ajutorul căreia va putea vindeca molima de ciumă din localitate. Într-adevăr, bolnavii care au ţinut în gură o bucată de rădăcină de angelică au devenit imuni la această boală. 

Multe secole la rând s-a crezut că angelica ar avea virtuţi magice, fiind folosită contra farmecelor şi a deochiului. Mamele aveau grijă să pună rădăcini de angelică în scăldătoarea copiilor bolnavi, aceasta având forţa de a chema îngerul păzitor la capul copilului, care se însănătoşea repede.

În legendele românilor se spune că Pintea, haiducul din munţii Maramureşului, cunoştea forţa de tămăduire pe care o avea „iarba îngerilor“ şi bea palincă cu angelică, pentru a fi ferit de ciumă şi holeră, de supărări, sminteală, lingori sau de gloanţele duşmanilor. Tot în Transilvania, exista convingerea că o înghiţitură de palincă, împreună cu un macerat din seminţe, tulpini sau rădăcini de angelică, putea să vindece bolile de stomac, răcelile, gripele, reumatismul şi depresia, iar bătrânii căpătau vigoarea tinereţii. Din folclorul locuitorilor din satele de munte aflăm că „iarba-îngerilor“ este eficientă doar în vindecarea oamenilor cu cuget curat deoarece, în faţa unui om rău sau lacom, planta îşi pierde forţa tămăduitoare, prin plecarea îngerilor păzitori. Din dragoste faţă de locurile în care a crescut, angelica plânge în momentul recoltării ei şi de aceea se recomandă ca tăierea să se facă numai seara, după ce planta a adormit.

Angelica – monument al naturii

Creşte spontan în etajul montan şi submontan, la altitudini de 500-1500 de metri, prin locuri stâncoase şi umede, la marginea pădurilor şi pe malul râurilor. Fiind declarată monument al naturii şi deci ocrotită prin lege, la specia spontană nu este admisă recoltarea plantelor, pentru a evita dispariţia ei din natură. De aceea, este intens cultivată în unele ţări europene, mai ales în Germania, Franţa, Belgia, Olanda şi Polonia, mari producători de uleiuri volatile. Culturile ocupă suprafeţe mari la altitudini de 500-600 metri, în apropierea apelor curgătoare.

Descriere şi proprietăţi

Angelica este o plantă erbacee, perenă, cu un rizom gros, în formă de nap, şi miez alb-gălbui în interior, continuat cu rădăcini adventive lungi. Tulpina groasă, cilindrică şi goală în interior este înaltă de 1-2 metri şi apare numai din anul al doilea de vegetaţie. Frunzele sunt mari, dinţate pe margini şi cu teaca umflată, iar florile alb-verzui se grupează în inflorescenţe umbeliforme, globuloase, de 10-20 cm în diametru.

În scopuri medicinale, se folosesc rădăcinile, tulpinile, frunzele şi seminţele, deci toate organele plantei. Rizomii cu rădăcini se recoltează după al doilea an de cultură, în lunile august-octombrie sau la începutul primăverii (martie-mai). După uscarea la soare sau în camere uşor încălzite, rădăcinile capătă un miros aromat, caracteristic şi un gust amărui, uşor picant. Frunzele şi tulpinile se recoltează în lunile iunie-iulie, iar seminţele în iulie. La recoltare, planta nu trebuie atinsă cu mâna umedă, deoarece sucul său este iritant pentru piele şi mucoasele sensibile, ca urmare a prezenţei furano-cumarinelor. Cultura de angelică se înfiinţează în luna august, prin semănatul imediat după recoltarea seminţelor, deoarece acestea îşi pierd repede facultatea germinativă.

Conţinut chimic extrem de bogat

Compoziţia chimică a organelor plantei explică multiplele proprietăţi terapeutice, valorificate în diferite forme de utilizare internă şi externă. Atât în rizomi şi rădăcini, cât şi în seminţe, frunze şi tulpini, există, în medie, 1% uleiuri eterice, în care predomină hidrocarburile ciclice şi aromatice.
Uleiul este galben-verzui, cu miros aromat, uşor ierbos, picant şi lemnos, asemănându-se cu uleiurile de mosc şi ambră.

În afară de ulei eteric, mai există cumarine şi furano-cumarine, acizi organici (angelic, valerianic, cafeic, clorogenic), acizi graşi, taninuri, substanţe amare, rezine, glucide, vitamina B.

Proprietăţile terapeutice în diferite afecţiuni maladive

- stomahice, tonic-amare, aperitive, antibiotice, antiseptice, depurative, antifermentative, calmante ale durerilor gastrice, carminative, excitante ale apetitului şi ale secreţiei hepato-pancreatice, antidot împotriva otrăvirii cu beladonă, cucută şi brânduşă de toamnă;

- sedative (datorită angelicinei), antinevralgice, antiisterice, analgezice şi antispastice;

- antireumatice, antiinflamatoare, diuretice;

- expectorante, sudorifice;

- cardiotonice, antiaritmice;

- energizante în anemie şi convalescenţă

La nivelul aparatului digestiv, au fost constatate efecte favorabile în: gastro-duodenită cronică, arsuri stomacale, ulcer gastroduodenal, dischinezie biliară, hepatite, ciroze, dureri de stomac, vome spastice, crampe stomacale, colici, enterite, balonări, constipaţii, bulimie pe fond nervos.

Pentru bolile aparatului respirator există efecte în: astm bronşic, bronşite cronice, gripă, tuse, febră, tuberculoză, fortificarea bronhiilor, sinuzită.

Contra afecţiunilor sistemului nervos acţionează în: astenie fizică şi intelectuală, sindrom isteric neuro-astenic, nevralgii, agitaţie nervoasă, labilitate psiho-vegetativă, stres, migrene, oboseală, stări depresive, dureri de cap, spasme de origine nervoasă, paralizie, epilepsie, rahitism.

În afecţiunile cardiovasculare are efecte bune în: aritmii extrasistolice, palpitaţii, întărirea inimii.
În boli canceroase se poate utiliza uleiul eteric extras din seminţe măcinate.

Pentru întârzierea în dezvoltarea mentală şi în dificultăţi de concentrare la copii şi şcolari, se foloseşte uleiul din seminţe cu rol de excitant cerebral.

Pentru erupţii tegumentare, eczeme, plăgi, acnee, contuzii, ulceraţii, muşcături de câine turbat.
În anemii provocate prin pierderi hemoragice, boli infecţioase şi convalescenţă prelungită, se recomandă tinctură din rădăcini.

Pentru întârzierea procesului de îmbătrânire este indicat uleiul eteric din seminţe în doze reduse, cu rol de excitant cerebral. Este celebru cazul lui Annibal Camoux, (fost soldat în serviciul Regelui Ludovic al XV-lea Franţei) care s-a stins din viaţă în 1759 la vârsta de 121 de ani şi care a intrat în istorie pentru uimitoarea sa longevitate. El afirma că obişnuia să mestece rădăcini de angelică.

Forme de preparare şi utilizare a produselor terapeutice

- Infuzie din rădăcini, seminţe şi tulpini preparată dintr-o lingură la 250 ml de apă clocotită; se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, înainte de mese;

- Decoct din 10-15 g rădăcini uscate la 500 ml apă; se fierbe 10-15 minute la foc mic şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, înainte de mese;

- Decoct din seminţe de angelică: o linguriţă se fierbe 5 minute, se infuzează acoperit şi se beau câte două căni pe zi, îndulcite cu miere de albine;

- Macerat din rădăcini şi seminţe (în părţi egale), care se prepară din 20 g plantă la un litru de apă rece, având efecte în crampe stomacale, colici intestinale, vome, astenie, ameţeli, nevralgie, afecţiuni ale glandei tiroide;

- Tinctură din rădăcini (20 g în 100 ml alcool 70°): se lasă la macerat timp de 10 zile şi se iau câte 10-20 picături, de 3 ori pe zi, înainte de mese, într-o cură de 30 de zile;

- Tinctură din amestec de angelică, podbal, iarbă mare (în părţi egale); se consumă câte 1-2 linguriţe de 3 ori pe zi, cu bune efecte în astmul bronşic;

- Comprese reci cu macerat din rădăcini proaspete sau frunze crude (50 g la litru) pentru plăgi, contuzii, ulceraţii, hemoroizi şi fisuri anale;

- Cataplasme cu frunze de angelică şi miere pentru muşcături de câine sau şarpe;

- Vin din rădăcini sau tulpini mărunţite (50 g macerate într-un litru de vin alb sec timp de 10-14 zile); se agită zilnic, se strecoară şi se beau 1-2 păhărele de 100 ml pe zi, înainte de mese;

- Vin din amestec de angelică şi pelin, care se macerează 8-10 zile şi se consumă câte o lingură de 3 ori pe zi, având efecte în parazitoze intestinale şi ca întăritor digestiv;

- Lichior tonic din 25 g de tulpini verzi şi 1 g de nucşoară, care se macerează timp de 15 zile în 1,5 litri alcool de 70° din fructe; după strecurare se adaugă sirop făcut din 1 kg zahăr şi 500 ml apă şi se păstrează la rece;

- Pulbere din rădăcini uscate şi mărunţite, din care se ia câte un vârf de cuţit; se ţine timp de 5 minute sub limbă, de 3-4 ori pe zi, înainte de mese, în cure de durată.

În cosmetică şi parfumerie, angelica se foloseşte datorită rolului ei de catalizator al mirosului. Parfumurile erbacee capătă astfel o notă de mosc. Măştile cosmetice pentru ten gras, seboreic şi cu pori mari se prepară sub formă de pastă din pulbere fin măcinată de angelică umectată; se ţine 30 minute pe faţă, eventual cu adaos de muşeţel sau cu sânziene galbene. Ca produse casnice, pe bază de ulei din seminţe de angelică se prepară săpunuri şi detergenţi. În vopsitorie, cu ajutorul angelicăi se obţine culoarea galben-aurie. 

În alimentaţie se foloseşte ca legumă. Tulpinile şi frunzele fragede, tăiate în bucăţi de 8-10 cm, se fierb 10-20 minute în sirop de zahăr şi se păstrează în borcane bine închise, pentru a fi consumate sub formă de conserve. Părţi din plantă pot servi la aromatizarea multor mâncăruri preferate de locuitorii din vestul Europei. În nord, laponii fierb frunzele şi rădăcinile de angelică în lapte, pregătind o mâncare specială, foarte aromată. La prepararea unor produse de cofetărie (dulceţuri, bomboane, prăjituri) se folosesc tulpinile verzi. Rădăcinile de angelică intră în tehnologia de preparare a unor băuturi alcoolice, mai ales a lichiorurilor amare (Vespetro, Chartreuse, Benedictine, Theriaque, Biter englezesc şi Apa Carmelitelor). Formulele de preparare a lichiorurilor au fost elaborate iniţial de călugării din Ordinul Benedictin (cel mai vechi ordin călugăresc din lume), care foloseau angelica în diverse elixiruri şi în misteriosul „teriac veneţian“, care intră astăzi în reţeta originală a Biterului suedez. În aceste reţete, se mai adaugă mentă, roiniţă, coriandru, anason, fenicul, şofran, ardei, lămâie, scorţişoară, nucşoară, cuişoare, ghimbir şi cardamon.

Prof. univ. Constantin I. Milică, ziarul „Lumina”, 04.05.2009

-->