luni, 23 aprilie 2012

Dezvăluiri șocante despre „revoluția” din 1989

-->

DEZVĂLUIRI ȘOCANTE DESPRE „REVOLUŢIA” DIN 1989

Interviu în exclusivitate realizat în anul 2005 cu colonelul în rezervă Paulian Păsărin, şef al fostului Serviciu de Contraspionaj al Preşedintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, care a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declară că în 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Am luat decizia de a publica acum acest interviu, pentru că azi (15 octombrie 2008) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să se pronunţe în legătură cu vinovăţia generalilor în rezervă Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, care au făcut parte din grupul de generali trimişi la Timişoara în decembrie 1989 să reprime mişcările de stradă. Avocaţii acestora susţin că cei doi clienţi ai lor trebuie achitaţi, pentru că nimeni nu ştie care e adevărul în legătură cu evenimentele de la Timişoara, deci aceştia nu pot fi învinovăţiţi pentru ele. De precizat că Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi ne-au declarat că ultimele sale cuvinte au fost: „Mi-au făcut-o şi ei mie…”

Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se pregătea sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din Decembrie 1989?

Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul, pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de „revoluţie”, pentru că nu împărtăşesc această variantă şi vă voi argumenta în continuare de ce. S-a ştiut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în mediul oamenilor de informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci informaţii certe. Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu. La sfârşitul anilor 70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Printre posibilii succesori a apărut şi Andropov, care era şeful KGB-ului în Uniunea Sovietică. Atunci Ceauşescu a făcut greşeala (cred că a fost o iniţiativă personală), de a ieşi pe postul naţional de televiziune cu părerea că nu Andropov este cel mai potrivit să urmeze pe Brejnev la conducerea partidului. De aici au sărit scântei şi de o parte şi de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de preşedinte al Uniunii Sovietice.
Deci înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova. În plan informativ, un subordonat al meu a venit şi mi-a spus că, în fiecare zi de marţi şi de vineri ale săptămânii, la blocul din Piaţa Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor şi era un cămin-hotel, vin unul-două autocare cu turişti, care a două zi împânzesc Bucureştiul. În urma verificării informaţiei am constatat că turiştii verificau pieţele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceauşescu. Dacă bărbaţii aveau sarcina să monitorizeze intersecţiile şi să vadă lipsurile cu care se confruntă populaţia, femeile îi identificau pe băieţii noştri aflaţi în dispozitiv şi încercau să le facă ochi dulci, în ideea de a intra în vorbă cu ei. Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia. Unii dintre ei îşi căutau anumite poziţii, din care să poată acţiona cu arme de foc. Îmi întăresc afirmaţia prin faptul că, judecând după traiectoria gloanțelor, toţi cei care s-au aflat în mulţime şi asupra cărora s-a tras au fost împuşcaţi de la înălţime.

R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupuşii turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din Decembrie 1989?

P.P: Da, cele mai studiate clădiri au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulţime. De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, un anume Popescu de pe Zambaccian, care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut ulterior acest lucru. Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el ar fi fost prins.

R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?

P.P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii: de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie, dar şi cu efecte luminoase de trasoare. Deci, revenind la întrebarea iniţială, este cert că Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat. Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, când mergea în vizită, nu rămânea niciodată pe timp de noapte în URSS. N-a acceptat niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României, împreună cu celelalte state din Tratatul de la Varşovia şi nici măcar să treacă trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind aplicaţiile pe hartă. Mulţi spun că ar fi fost vorba despre o trădare a Securităţii, dar Securitatea şi-a făcut datoria, aceea de a culege informaţii, de a le verifica şi de a informa pe preşedinte despre ce se întâmplă, or noi asta am făcut. Trebuie precizat că eu şi cu oamenii mei ne ocupam strict de securitatea preşedintelui şi nu aveam nicio legătură cu trupele care se ocupau de securitatea naţională. Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la ţară şi apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceauşescu. Dacă ar fi acţionat Securitatea, ar fi însemnat măcel naţional. Trebuie spus că cei mai mulţi balconişti au afirmat că în România a fost genocid şi că sunt 62.000 de morţi, o cifră lansată dinainte de sistemul de dezinformare sovietic, ca să justifice intervenţia militară, o altă variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi eşuat. S-a acţionat cu planuri de dezinformare, cu zvonuri, propagandă defăimătoare prin Europa Liberă şi cu mobilizare de oameni la Timişoara şi la Bucureşti. Asta pentru că lumea era nemulţumită şi era uşor de scos în stradă. Iar la acţiune n-au participat numai sovieticii, au participat şi americanii, aceştia din urmă cu partea aeriană.

R: Deci, concret, cine şi ce a hotărât îl legătură cu soarta soţilor Ceauşescu?

P.P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui ‘89 la Malta şi au hotărât să-l înlăture pe Ceauşescu de la conducerea României, iar treaba să fie executată pe cale terestră de URSS şi pe cale aeriană de SUA. Însă pe lângă serviciile secrete ruse şi americane, care au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu serviciile de informaţii ale evreilor și sârbilor. De altfel, vreau să-i informez pe cititorii dv. că primul partid comunist care a rupt legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor Iugoslavi, în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a trupelor de comando în România, care au declanşat evenimentele de la Timişoara, a fost la graniţa sârbă.

R: Am înţeles cine au fost actorii, dar care era scopul, ce voiau de fapt să facă?

P.P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroika, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid. De ce? Pentru că Gorbaciov era naşul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist. De altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la Varşovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honeker, Brejnev, Jivcov), e cazul să se retragă şi el, la al XIV-lea Congres. Răspunsul lui Ceauşescu a fost categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său. Atunci, Gorbaciov l-a ameninţat că-l şterge de pe faţa pământului, la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări: „Dacă te mai amesteci în ţara mea, îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!”. Efectul discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu prim-miniştrii ca următoarea întâlnire a prim-miniştrilor să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov, din prezidiu, i-a zis: „Să vedem dacă mai apuci!”.

R: A fost întâlnirea de la Moscova semnalul începerii evenimentelor din decembrie ‘89?

P.P.: Categoric! La cererea lui Gorbaciov a pornit ofensiva şi trebuie să clarificăm, prin ziarul dv. ce s-a întâmplat la Timişoara. Se tot vorbeşte de cei 42 de morţi care au fost împuşcaţi şi arşi ulterior în crematoriul din Bucureşti. Nu au fost timișoreni, ci oameni din trupele de comando, care trăgeau de aproape în manifestanți. Au fost depistaţi, împuşcaţi şi duşi la Morgă. Până acum, n-a venit nicio rudă să spună că le-a fost ars cineva la crematoriu. Erau oameni recrutaţi cu ani în urmă din străinătate, români, dar despre care nu se mai ştia nimic. Aceștia au fost recrutaţi şi pregătiţi în Ungaria. Ei au fost cei care i-au scos pe studenţi afară cu forţa. Știu, pentru că am cules informaţii.

R: Pe aceşti oameni din trupele de comando cine i-a împuşcat?

P.P.: I-au împușcat oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful Inspectoratului General al Miliţiei, care a fost trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu, pentru că Ceauşescu era în Iran. O dovadă că aşa a fost este aceea că ungurii au făcut deja monument celor 42 de morţi în Ungaria. Când a plecat din Timişoara, Nuţă a luat cu el toate documentele şi probele, inclusiv cele video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta are probe împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia şi l-au urcat într-un elicopter care a pierit într-o explozie: Nuţă, echipajul şi dovezile au ars. După cum vedeţi, totul a fost pus la punct. Spontane au fost doar manifestaţiile oamenilor în stradă. Dar şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul. Asta pentru ca o simulare de revoluţie a poporului să mascheze intervenţia externă.

-->

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.