Eminescu despre români + documentar

-->

EMINESCU DESPRE ROMÂNI  

ARTICOL APĂRUT ÎN PRESA ANILOR 1870

De când lumea, nu s-a văzut ca un popor să stea politicește sus și economicește jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.

Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos. Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din București; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă - Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici 5, și că 4 milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători și de administratori în România sunt tovarăși de câștig cu bandiţii de codru. Dacă cineva ar fi prezis toate acestea, lumea ar fi râs de dânsul și totuși nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat și se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.

Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă și fără capital, nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.

Mita e-n stare să pătrunză orișiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele și averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-și petrece viaţa la pușcărie.

Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătorești. Acei ce compun grosul acestei armate de flibusteri politici sunt bugetofagii, gheșeftarii de toată mâna care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijează înseși cercetările făcute contra sa; partidul ţine morțiș a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale, care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanţi ai voinţei legale și sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia și Camorra, care miroase de departe a pușcărie.

 Eminescu - culisele unui asasinat politic

    
  Vezi  mai multe  video    din   cultura
-->

Comentarii

  1. Va sincronizati articolele cu evenimentele din tara, si aici ma refer la "Zilele Eminescu", ce au avut loc in aceasta perioada (14-16 Iunie), la Botosani, Ipotesti si Putna. Bravo, imi place!

    RăspundețiȘtergere
  2. Încep cu o banalitate:roata se învârte...Şi totuşi , expresiile astea simple sunt precum degetul pus exact pe rană. Caragiale nu e desuet, Eminescu rămâne(în modesta mea opinie) un filozof delicat , inspirat şi priceput în arta cuvintelor, un spirit luminat în scriitura căruia se află multe observaţii deştepte. Nu sunt doar doi mari oameni ai unui continuu spaţiu-timp românesc. Numai că , pe noi în general ne loveşte amnezia, ni s-a inoculat virusul modernismului iar asta presupune că trebuie să aruncăm tot ceea ce este mai vechi de un "sezon" (în mintea mea se face o ciudată asociere cu termenul "de-unică-folosinţă"),ceea ce e de-a dreptul păgubos pentru oricine, fie chiar şi putred de bogat.
    După cum ziceam, roata se întoarce ...Civilizaţii dispar, naţii se ridică (?!). La mijloc este probabil calitatea umană a unui lider... Numai bine !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *