marți, 5 iunie 2012

Fenomenul "downshifting" - Aurora Liiceanu

-->

FENOMENUL „DOWNSHIFTING”

Interviu cu Aurora Liiceanu, realizat de Eugen Dumbravă

Downshifting este un cuvânt cu multe semnificaţii, de la coborârea de pe o treaptă superioară, la renunţarea la o poziţie socială. El semnifică un stil de viaţă simplu, nesofisticat (o simplitate voită) care este îmbrăţişat dintr-o varietate de motive, cum ar fi elevarea spirituală, nevoia de sănătate sau pasiunea pentru un mediu ecologic. Unii aleg downshifting-ul din raţiuni de justiţie socială sau ca un răspuns la consumerism.

Fenomenul downshifting s-a născut din refuzul societăţii occidentale de a deveni sclavul valorilor materiale şi de a-ţi consuma toată existenţa alergând după bani sau o poziţie ierarhică. Downshifting-ul înseamnă refuzul de a intra într-o anume înregimentare (prin dresaj), refuzul poziţiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de bază e calitatea vieţii individului, care nu este dată de felul în care se poziţionează el din punct de vedere material (nu-ţi trebuie atât de mulţi bani ca să fii fericit) ci de faptul că poţi profita în mod inteligent de timpul pe care-l ai de trăit, astfel încât să nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etică a muncii.

Downshifting-ul nu poate exista încă la noi, pentru că suntem o societate care a demarat după 1990 în plin materialism grosolan şi exagerat, în care banul şi acumularea de bunuri materiale este o dominantă a vieţii. Toată lumea priveşte cu admiraţie şi invidie desfăşurarea cursei achiziţiilor materiale, lucru care în străinătate a început să fie pus sub semnul îndoielii. Din această perspectivă, un om din ţările postcomuniste o să fie mai bine îmbrăcat decât unul din vest, o să-şi dorească o maşină mai bună, o să fie, cum se spune, victima societăţii de consum, într-un mod cu totul necritic, o să-şi ia tot ce-i mai scump şi o s-o facă ostentativ şi excesiv. Deci noi, în momentul de faţă, suntem o societate cu valori materialist-excesive, spre deosebire de cealaltă societate, în care oamenii profită de modernitate pentru a-şi spori nu numai confortul, ci şi calitatea vieţii.

Cred că  nivelul de la care pornesc ei este mult mai înalt decât al nostru. Ei nu au o populaţie care supravieţuieşte, ca la noi, şi condiţia minimă pentru a trăi relativ decent este realizată cam la toate categoriile sociale. Faptul că există oameni care stau pe stradă, sau care refuză să se înregimenteze în aceasta ordine a vieţii, ţine şi de o patologie socială, care este legată de postmodernism, nu de sărăcie, pentru că în străinătate abundenţa de lucruri materiale face să existe o anumită saţietate. Cu alte cuvinte, cu două perechi de blugi şi zece maieuri poţi traversa o vară. Cred că noi ne aflăm într-o perioadă în care a început să se vadă aceasta adicţie de shopping, care ţine de centrarea pe materialism, prin manipularea dată de publicitate, care îndeamnă către consumerism. Asta nu înseamnă că la ei nu exista aşa ceva, însă sunt mult mai potoliţi şi ceea ce este interesant este apariţia acestui curent critic de schimbare a stilului de viaţă. La noi nu există deloc o atitudine critică, ba dimpotrivă, este vorba de o invidie şi chiar o răutate de a scotoci, să vezi cât şi-a mai luat cutare, câte vile are etc. Există o dorinţă evidentă a unora de a fi invidiaţi pentru bunăstarea lor materială, pe care o corelează cu reuşita socială sau cu cea existenţială. Numărul, cantitatea şi preţul contează.

În general, downshifting-ul pune accentul pe o idee: există şi alte laturi ale vieţii importante şi pe care le poţi realiza dacă ai bani, dar nu neapărat foarte mulţi: relaţiile, prietenii, plăcerea de a sta la ora 11 dimineaţa pe malul unui râu, sau trezitul de dimineaţa la ora 10, cu gazeta în pat.

Vedem o grabă teribilă a tinerei generaţii de alerga după bani şi a uita să trăiască. Ca să ilustrez acest lucru, am găsit un text foarte critic, în care un specialist în marketing se referă la ce se întâmplă la noi în România: „Am văzut fete care, atunci când s-au angajat în agenţie, erau ca nişte mere sănătoase din care îţi venea să muşti cu poftă; astăzi sunt nişte scovergi iradiate de computer. Oricum, ar găsi cu greu un bărbat la ora la care pleacă de la birou şi, dacă ar apela la soluţia cea mai la îndemână - un coleg de birou - tot n-ar nimeri-o: stresul provoacă sterilitate masculină. Probabil că, la ora la care scriu aceste rânduri, ele sunt tot la birou, bibilind un mediaplan sau pregătind press release-ul unui client isteric şi mitocan, care nici măcar nu spune mulţumesc, pentru simplul motiv că: doar te plătesc,nu? În nici un loc sau meserie, densitatea de impostori pe metru pătrat nu e mai mare ca în marketing şi publicitate”.

E interesant că partea feminină e mai afectată deoarece, dacă înainte exista acest stereotip – când ai o fată e bine să intre în învăţământ (învăţământul a fost întotdeauna feminizat, pentru a-ţi permite să mai creşti un copil, să mai faci o mâncare, să mai stai pe-acasă şi să ai timp pentru îndatoririle de femeie, care trebuie să ţină şi-o casă) – astăzi nu se mai întâmplă aşa, fetele nu se mai fac profesoare, ci intră în jurnalism, dacă au noroc lucrează la televiziuni, iar cele care mai există se duc mai degrabă la grădiniţe particulare, pentru bani mai mulţi. Deci, majoritatea intră în profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile şi dinamice, la care salariile pot fi substanţiale dar, dacă stai să te gândeşti mai bine, îţi dai seama că, de fapt, sunt foarte prost plătite pentru cât de rar dau pe-acasă.

De ce a apărut downshifting-ul? Pentru că e vorba de manipulare, de o anume condiţionare în privinţa statutului de consumator. Se spune că femeile vin târziu acasă, dar cu foarte mulţi bani, cu banii aceia cumpără foarte multe lucruri şi îl fac pe copil să devina la rândul lui consumator şi îl condiţionează. Copilul, la rândul lui, este plin de bani, dar fără părinţi. Copilul, neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de-acasă. Consumul de droguri este şi o formă de protest, nu numai o adicţie, pentru că  imitaţia nu este suficientă ca să explice răspândirea acestui fenomen.

Ca fenomen, downshifting-ul nu merge la noi, mai ales pentru că el are şi o componentă intelectuală, care include preluarea critica a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viaţă, plasarea într-un câmp al învăţării de calitate şi al creşterii personale, practic imposibilă în condiţiile în care stai zece ore la serviciu, te duci la workshop-uri sau teambuilding-uri (aflate la noi în plină modă). Toate duc la confiscarea individului pentru profit.

Ţineţi minte că în anii '90 atracţia faţă de domeniul privat a fost mărită şi prin schimbarea denumirilor de activităţi ocupaţionale: orice contabil e director economic, orice secretară e asistent manager. Toate aceste etichete care nu aduc mai mulţi bani, dar care motivează psihologic individul şi îl fac să accepte să lucreze mai mult, fără o creştere salarială, pentru prestigiu, flatează nevoia de statut. Această nevoie  este speculată foarte mult în manipulare. Multă vreme s-a spus că nu e bine să existe relaţii soţ-soţie la slujbă, iar acum, dimpotrivă, trebuie să fie căsătoriţi, să stea cât mai mult acolo, să aibă grădiniţă pentru copii şi unde să mănânce, individul nu mai are decât week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba în continuare, deci practic este o „de-privatizare” a individului. Acest lucru se întâmplă acum şi în România şi oamenii nu au niciun pic de spirit critic, au sărit cu grabă în această poveste, care este gândită foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ în favoarea profitului. Psihologii au calculat corect: creşte numărul de divorţuri, femeile şi bărbaţii nu mai pot sta împreună nici măcar în week-end, deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding-uri) se fac de obicei în afară, se cheltuiesc foarte mulţi bani, te încântă că este un hotel scump şi nu-ţi mai pui problema ce se întâmplă cu familia, pe care o neglijezi.

Ideea transmisă de downshifting este aceea de a învăţa să ştii când să te opreşti, pentru că nu ai nevoie de foarte mult ca să poţi avea satisfacţii în viaţă, să nu devii un robot, un om „simplificat”, un nevrotic sau un isteric. Acesta necesită o depăşire a ideii de supravieţuire. Un om care supravieţuieşte, fie nu mai face nimic, şi atunci îl târăşte societatea, fie intră în această cursă şi nu mai vede alternativa. Când ai mulţi bani şi continui să munceşti ca un robot, când ai mult mai mult decât îţi trebuie, ideea de a reconsidera ce îţi trebuie (material şi spiritual) e vitală. Partea spirituală nu se poate manifesta în supravieţuire. Deteriorarea relaţiilor interpersonale este o consecinţă a lipsei de timp. Vedem în filme poliţişti extraordinar de motivaţi, care lucrează mult şi sunt părăsiţi de soţii (aici poate că nu e vorba de partea materială, ci de faptul că nu eşti în stare să ai o proporţie fericită, echilibrată între investiţiile pe care le faci profesional şi cele pentru familie), care stau cu o sticlă de whisky singuri, în camere modeste. Este vorba de a-ţi regândi existenţa, de a vedea ce priorităţi trebuie să ai în raport cu viaţa şi de a nu uita că exista şi natură şi timp liber, să revalorizezi prietenii şi lectura, să te uiţi în dreapta şi stânga, să ai surse multiple de satisfacţie personală. Acest lucru cred că la noi încă nu este posibil, suntem încă morţi după vitrine.

Downshifting-ul aduce o mai bună convieţuire între a fi şi a face, pentru că se zice că occidentalii sunt centraţi pe a face, fără simţ critic, iar ceilalţi pe a fi, fără simţ critic (se spune că în India există obezitate spirituală, iar în America, obezitate materială). Totuşi, în civilizaţie există nevoia de confort, de a nu te chinui. Nu poţi dormi pe stradă, nu poţi trăi în halul în care se trăieşte în ţările cu obezitate spirituală... Nu suntem în stare să luam ce e bun dintr-un loc şi ce e bun din celalalt loc şi să facem o sinteză, care să fie superioară fiecăreia dintre cele două forme, pentru a nu trăi în extreme. Retina îşi pierde sensibilitatea atâta vreme cât nu exersează şi alt peisaj în afara cănilor de cafea, cafetierelor şi monitorului computerului. De altfel, şi lectura s-a pierdut tot din acest motiv şi cred că se petrec lucruri interesante din punct de vedere psihologic: creşte nevoia aceasta isterică de alternanţă, de schimbare pe care o propune modernitatea în detrimentul capacităţii de concentrare. Filmele de acţiune induc un ritm alert al vieţii, care se răsfrânge asupra psihicului nostru.

Alvin Toefler spunea că oamenii nu mai investesc în alţi oameni, investesc în obiecte de aruncat, de unică folosinţă. Un anumit tip de cultură a relaţiei se pierde, având în vedere că suntem interschimbabili, oamenii nu se mai fixează în relaţii de lungă durată, suntem ca într-o mişcare browniană, toţi oamenii sunt frumoşi, frumuseţea se vinde. Este o cursă de a fi altul şi un refuz de a fi tu însuşi. Această necorelare între nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce în ce mai mică afirmarea de sine, trebuie să semeni cu Cher, Britney Spears) şi dependenţa de alţii, de grup, reprezintă o negare a unor principii psihologice adânci, care modifică structura personalităţii. Nevoia excesivă de imitare a celebrităţilor, admiraţia pentru persoanele cu vizibilitate socială ce apar la televiziune, publicitatea, aceste identificări care se propun şi sunt preluate total necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte căutată, pentru că vizibilitatea socială poate avea efecte pozitive: găseşti o slujbă, îţi faci relaţii, te poţi cupla, poţi face aranjamente, te poţi „marketa” etc.

Downshifting-ul este un şi un refuz al formei fără conţinut. Astăzi, industria schimbării, a denaturării, sau a renaturării (chirurgia estetică, de pildă) e la modă, pentru că inegalitatea prin natură era singurul lucru care îi făcea pe oameni diferiţi, cel puţin din punct de vedere fizic. Acum, dacă se pierde această diversitate, este pentru că trăim în epoca transplantului, implantului şi clonării. Cineva spunea într-un interviu că „toţi oamenii se vor transforma, vor deveni foarte frumoşi, la fel”. Însă nu este decât o schimbare a formei, conţinutul nu contează. Imaginea este totul…
Suntem în pline provocări ale identităţii: cine eşti, ce alegi, de unde eşti, din ce grup faci parte. Avem foarte multă informaţie, câmpul de alegere e uriaş, dar ne lipseşte discernământul, ne lipsesc criteriile. De ce e bine aşa şi nu e bine altfel? Dacă înainte opoziţia între bine şi rău avea o demarcaţie clară, existau precepte religioase, astăzi nimeni nu-ţi mai spune ce e bine şi ce e rău. Tu trebuie să alegi şi să suporţi consecinţele.

ED: Estimaţi că vor exista nişte apropieri între marile companii şi fenomenul downshifting, pentru a împiedica exodul de capital uman către această deschidere a vieţii?

AL: Nu ştiu, mă gândesc că această evadare va fi preluată de cineva care va vedea aici un profit, în sensul că nimic din ce răsare ca germene de interes nu trebuie scăpat din vedere. Aici cred că există un pericol. Apar şi forme patologice ale unei intenţii iniţial bune. De altfel, în cartea lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: te refugiezi pe o insulă şi acolo se reia acest ciclu, în sensul că începi să te plictiseşti că vezi numai natura, că mănânci, că stai degeaba, că ai mulţi prieteni… şi intri într-un alt tip de nevroză.

ED: Vorbim de o limită a downshifting-ului. Dacă mergi către extrema aceasta, te rupi total de lume.

AL: Haideţi să luăm fenomenul hippies, pe care să zicem că nu poţi să-l vezi ca un downshifting, ci ca un fel de avangardă, dacă forţezi puţin lucrurile. Refuz şcoala, refuz apartamentul, refuz căldura, acest mit al lui Robinson Crusoe care ne bântuie din când în când şi pe care se bazează şi evadarea la ţară, către rustic. Dar ce-am observat până la urma? La primele semne de boală au fugit la spital. Prin urmare, e greu să-ţi asumi ceva cu totul nou şi te convingi şi de beneficiile socialului.

Ideea e că stilul de viaţă a devenit o problemă a alegerilor în societatea de astăzi. La un moment dat se spunea despre femei: te măriţi repede, faci un copil, îl creşti până la 26, 27, 28 de ani şi la 28 ani, cu un copil mare, îţi începi viaţa. Poţi face o facultate, eşti încă tânără şi poţi să-ţi refaci viaţa. Se poate şi invers, îţi începi cariera, lucrezi de înnebuneşti şi la 34, 35 de ani, când eşti pe ultima sută de metri, faci un copil. Acum, la noi se poartă adopţia. Anumite categorii de femei, din varii motive, se gândesc să împace şi capra şi varza şi atunci îşi fac o carieră, câştigă bani şi, fiind mai eliberate de maternitate, adoptă copilul ca un mod de a compensa frustrările. Pe de altă parte, copilul devine o formă de lux: pot să-mi permit un copil în condiţiile astea pentru că eu fac banii şi nu depind de nimeni. Este o acţiune voluntar monoparentală la această categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta, ideea este că stilul de viaţă începe să preocupe foarte mult individul şi cred că dacă o luam filozofic, motivul se naşte din ideea aceasta a utilităţii vieţii. Înainte, viaţa se trăia, acum trebuie să-i găseşti o justificare.

ED: Adică întâi trăieşti părticica aceea de viaţă şi după aceea îţi mai trebuie alţi 15 ani să o explici.

AL: Exact. În orice caz, omenirea este extrem de pestriţă şi există foarte multe formule care ţi se propun ca fezabile. Când am vorbit de subdiviziuni, m-am referit de exemplu la căsătorie. Vrei relaţii seriale fidele sau vrei hopuri, urcuşuri şi coborâşuri, încet, încet. Faci o investiţie în cineva, sau mergi în aceasta idee de relaţii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod când ţi se spunea cum trebuie să faci. Era clar că era spre binele tău să preiei un model. Acum eşti pus în faţa unor modele, contra-modele sau sub-modele şi trebuie să alegi ce vrei. Ideea e că viaţa nu are sens în sine, că trebuie să-i dai tu un sens, ceea ce reprezintă o întreprindere destul de dificilă. Uneori am văzut că aceasta poate fi şi una dintre explicaţiile sinuciderii la tinerii care nu găsesc acest sens sau pe cel care să-ţi spună că merită sau că este o datorie să trăieşti. Generaţiile mai vechi nici nu-şi puneau problema, trăiau pur şi simplu.

ED: În privinţa mediului românesc, spuneaţi că downshifting-ul nu e de interes, de actualitate. Puteţi face o estimare în privinţa a ceea ce ar mai trebui să treacă peste noi, ce ar trebui să mai învăţăm pentru a ajunge în ipostaza de a marşa către acest fenomen?

AL: Cred că ar trebui să fie mai multă bunăstare materială, pentru că reflexia faţă de propria viaţă în termeni mai evoluaţi nu se face decât în momentul în care ai asigurate condiţii decente. Nu spun că oamenii săraci nu îşi pun probleme de ce sunt în halul ăsta şi de ce viaţa este atât de amară, dar o fac în alţi termeni decât cei care au tot ce le trebuie şi-şi pun aceeaşi problemă. Primii trebuie să lupte pentru a trăi, în timp ce ceilalţi trebuie să dea un sens vieţii lor. Este o mare diferenţă.

Când am citit despre downshifting, mi-a venit în minte un banc destul de banal, dar care prinde extraordinar de mult acest fenomen: Un om stă pe malul mării şi cineva vine şi-i spune să-i prindă nişte peşte, iar el îi spune că nu, pentru că stă pur şi simplu şi contemplă marea. Acesta îi spune: îţi dau bani şi n-o să mai ai barca asta prăpădită, o să-ţi iei una mai bună. Tot nu voia. Acesta începe să-i arate care sunt avantajele: dacă prinzi mai mult peşte cu barca cea bună, o să poţi să-ţi iei un vapor şi dacă-ţi iei un vapor, o să-ţi poţi face o fabrică de conserve de peşte şi o să lucreze alţii pentru tine şi tu n-o să mai trebuiască să faci nimic. La care omul răspunde: Şi acum ce fac? În mod sigur, acel om avea un acoperiş deasupra capului, vremea era destul de ospitalieră cu el, peşte putea să-şi prindă dacă-i era foame şi nu-şi dorea să intre în această cursă.

ED: Consideraţi că oamenii care au beneficiat de provocările downshifting-ului într-o anumită etapă a vieţii lor vor fi capabili să genereze alte valori pentru societate decât cele la care au apelat iniţial, adică vor putea să genereze valori postmoderne? Dacă da, în ce sens?

AL: Cred că da, dacă oamenii respectivi au avut de mici motivaţii, hobby-uri şi au fost plasaţi mai realist între principiul plăcerii şi cel al realităţii. Acest lucru te face să te poţi opri oricând şi tot să ai ce face, să nu rămâi gol. Hobby-ul, cum se spune în sociologie, răspunde unui Eu neutilizat. Principiul realităţii există, trebuie să faci un pact cu lumea, dar trebuie să-ţi rămână şi ceva care să răspundă unor nevoi personale, să-ţi dea satisfacţie. E de dorit să-ţi rămână permanent lucruri pe care vrei să le faci. Trebuie să ştii ce să faci după aceea. Sunt foarte mulţi oameni care se plictisesc, care nu-şi dau seama că ar putea fi de folos, iar societatea nu-i foloseşte. Ei devin resurse umane irosite.

La noi există acest curent: dacă nu-ţi dă bani, nu faci. Aici remarc o deosebire faţă de lucrurile bune pe care le-am descoperit în străinătate, că mai poţi fi util, că mai poţi să te duci undeva. Socializarea în orice caz este un fapt pozitiv, nu poţi să te retragi din lume. Este nevoie în aceasta viaţă de relaţii, ori pentru aceasta trebuie să înţelegi că uneori ţi se face un bine, că lucrurile nu sunt albe sau negre. E greşit să gândeşti: pot să mă ocup de nişte copii părăsiţi sau de natură, dar dacă nu îmi dai niciun ban, mai bine stau acasă. Pentru că nu sunt relaţionaţi sau nu-şi găsesc o utilizare, mulţi oameni intră în depresie. Sigur că există oameni săraci care trebuie să asude pentru bani şi nu pot face astfel de lucruri, dar sunt şi mulţi oameni care ar putea face ceva, dar preferă să stea pasivi.

Downshifting-ul presupune o schimbare de stil de viaţă, dar în societatea românească e prematur să admitem o asemenea evoluţie. Nu neg însă că sunt oameni care ar putea să facă  downshifting şi nu fac, ceea ce înseamnă că, fie sunt definitiv pierduţi, fie nu au alte resurse, fie nu au o motivaţie intrinsecă, adică în sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informaţia etc. nu există.

În încheiere aş spune că oamenii caută frumuseţea vieţii în marile reuşite, fără a acorda importanţă gesturilor mici, cotidiene. De fapt, acestea alcătuiesc cursul vieţii. Viaţa are şi ceva care trebuie trăit. Munca e foarte bună, însă ideile despre muncă şi activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Din păcate, atunci când eşti concentrat pe ceva, nu mai vezi nimic în jurul tău.

34 de comentarii:

  1. exista si in romania downshifting,unii il manifesta si nu putini il contientizeaza .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sa nu confundam boschetareala din lene sau neputinta a unora care defapt in subconstient sufera ca nu realizeaza nimic cu cei care sa zicem o fac constient ..... !!! insa am vazut multi din prima categorie "boschetari din lene sau neputinta" care cumva se mint ca asa vor ei insa in inauntrul lor sufera f tare din cauza dorintelor si viselor neimplinite.... plus ca orice ai face ca sa traiesti decent ai nevoie de o locuinta care costa enorm, de asitenta medicala care costa mult, alimente sanatoase care costa si ele, si daca vrei sa te misti un pic pe planeta ca sa nu mori prost si blocat intr-un singur loc te costa de asemenea... ! asa ca o viata modesta traita frumos si din plin chiar costa muuult... iar in Romania se munceste mult pe bani putini .... deci cum o dai nu e bine ... parerea mea !

      Ștergere
    2. Bine spus ca exista si in Romania dar nu constientizeaza.De cativa ani traim asa dar nu ma gandeam ca are si o denumire acest fel de viata.Nu e chiar asa de costisitor.Adevarat ai nevoie de locuinta dar pretul locuintele intr-un sat e inca foarte accesibil multor categorii de oameni.Ai casuta la tara ai si alimente sanatoase pe care le produci singur.Mananci alimente sanatoase ai si o sanatate buna,nu ai nevoie de medic.Faci ce vrei,cum vrei cand vrei.Inveti mereu lucruri noi (daca vrei ),produci, faci schimburi de produse.Nu e chiar usor dar cand lucrezi pentru tine in principal ai mai mult spor,lucrezi cu mai multa placere,te bucuri mai mult de ceea ce obtii.

      Ștergere
    3. Traiesc de aproape un an de zile in casa pe care mi-am construit-o intr-un loc de vis, langa padure,tot ce inseamna gradinarit si ingrijirea casei,plus micile imbunatatiri facute cu propriile maini mi se par o mana cereasca,este timp petrecut in natur,in directa conexiune cu pamantul,cu crengile,cu iarba,ore de comuniune cu natura,hrana din propria gradina,florile din vaza aduse proaspete din gradina deasemenea,drumul cu bicicleta la magazinul din sat,tropotul cailor in linistea serii,un batran cu un carucior de uscaturi aduse din padure cu care tin sfat aproape zilnic,o complicitate cu veciniiasupra insulei de liniste in care traim si dispretul pentru agitatia si aglomeratia din oras,pentru cosul mult prea plin de la supermarket...reveria de pe terasa ascultand fie un concert mare difuzat la radio,fie greierii in corul lor...un deliciu si o infuzie permanenta de sanatate-no stress,no trips,no formal clothing,no dead-lines,no meetings,just a simple,lovely life...

      Ștergere
    4. “Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Ma numesti bun? Nimeni nu este bun, decat unul Dumnezeu. Stii poruncile: sa nu savarsesi adulter, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am pazit din tineretile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Inca una iti lipseste: Vinde toate cate ai si le imparte saracilor, si vei avea comoara in ceruri; si vino de urmeaza Mie. Iar el, auzind acestea, s-a intristat, caci era foarte bogat. Si vazandu-l intristat, Iisus a zis: Cat de greu vor intra cei ce au averi in imparatia lui Dumnezeu! Ca mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Si cine poate sa se mantuiasca? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu” (Luca 18, 18-27).

      Ștergere
  2. Bravo lor!Totusi, cred ca sunt putini.Cei mai multi se raporteaza unii la alti si... ii ia valul. Odata ajunsi in larg, nu mai stiu sa se intoarca la mal.

    RăspundețiȘtergere
  3. in romania nu exista asa ceva... si nu are sa existe niciodata pentru ca romanul a fost dresat sa urmeze orbeste "visul american de est". romania a devenit o cultura bipolara, in care felicitariile si aprecieriile se fac in engleza iar critica si mitocania in limbajul romanesc colorat... romania este o experienta corporativa, un lagar in care sobolanii vor colti de aur ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu știu dacă în România există oameni care, câștigând deja destui bani pentru un trai lipsit de griji, decid s-o lase mai moale. Dar înclin să-i dau dreptate ultimului comentator anonim. Ființez cam de multișor pe plaiurile astea mioritice și n-am întâlnit un astfel de om. În România, pe lângă obsesia milenară „să moară capra vecinului”, mai există una, de dată mai recentă: „să moară și vecinul de ciudă”. Ce vreau să spun e că toți se zbat pentru imagine, pentru poziție și pentru putere și singurul mod în care știu să le obțină este făcutul de bani cu orice preț. Noi, românii, ne raportăm în permanență la ceilalți și nu știm să ne bucurăm pur și simplu pentru că existăm, pentru că avem o casă, o familie căreia nu-i lipsește nimic, prieteni din copilărie, vecini cumsecade... Nu, noi trebuie să le dăm peste nas tuturor și să le arătăm cât sunt de mici. Și pentru asta, muncim de dimineață până noaptea, ne înmulțim rapid diplomele, casele, mașinile, bijuteriile, tablourile și, nu în ultimul rând, relațiile! Prietenii? Sunt doar cei pe care-i chemăm din când în când în vizită să ne vadă noile achiziții și să ne asculte impresiile de pe Coasta de Azur. Aștept cu interes să mă contrazică cineva...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va contrazic...chiar exista!dar cu siguranta daca - i vedeti, tot veti gasi ceva ca sa ziceti ca nu exista...pentru ca asa sunteti dvs pur si simplu.Vedeti negativul.

      Ștergere
  5. Nu exista 'toti romanii sunt ...', 'in Romania toti gandesc asa...' etc. La fel cum nu e valabil nici pentru alte natii. Niciodata toti oamenii dintr-o tara, oras, continent nu sunt identici. Poate cei dintr-o companie :) Iar felul acesta de gandire se intalneste exact la cei care nu pot fi ei insisi si nu isi pot urma dorintele. Vrei sa faci ceva? Fa. Sau nu poti face decat ce fac toti romanii? Si cunosc multi romani care nu se zbat pentru imagine, pozitie sau bani. Deschide ochii. Sunt in jurul tau. Iti scriu dintr-un mic sat din Sumatra de vest, Indonezia. Si cunosc si dozatoarele de cafea din caldirile de sticla. Bafta

    RăspundețiȘtergere
  6. Orang Barat, mă bucur că gândești așa. Bineînțeles că nu există „toți românii sunt așa” sau „toți englezii sunt așa” etc.. Un exemplu aș fi eu, care, dacă n-aș gândi diferit, nu m-aș apuca să-i judec pe ceilalți, ci i-aș admira sau invidia. Și nu sunt singura. Dar există o mentalitate predominantă în fiecare popor. Nu spun că e înnăscută, dar poate fi formată în timp, ca rezultat al organizării societății respective și al politicilor sociale. În prezent, mentalitatea deplorabilă a tineretului român mai este și indusă prin prezentarea excesivă în mass media a unor „modele de succes”. Păcat că tot mai mulți români se lasă manipulați cu atâta ușurință și nu prevăd consecințele distructive pentru ei.

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumoase comentarii, felicitari! Si realiste. Eu n-am ce sa mai adaug, ca "am ales" sa "fug" din tarisoara acu zece ani...
    Vom "evolua" si noi, sunt sigura, in timp si cu rabdare; speranta moare ultima.
    M.J.

    RăspundețiȘtergere
  8. A:cati pensionari sunt in romania? B:cati someri sunt in romania? C:cati traiesc doar din indemnizari de la stat? D:cati "oraseni" au renuntat la viata de oras pt cea de la sat (din diverse motive)?
    A+B+C+D = se face si la noi, downshifting. Da... indirect, dar exista mai mult decat credeti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mda, să nu facem confuzii, este totuși o imensaă diferență între downshifting forțat, adică subzistență frustrantă, îndobitocitoare și un stil de viață relaxat și asumat senin, bazat pe filosofia necesităților de bază minim necesare, care permite orientarea omului spre adevăratul scop al vieții fericite, autodezvoltarea spirituală

      Ștergere
  9. Exista downshifting real. Nu chiar in aceeasi forma ca in occident. Dar sunt oameni care chiar nu au vila/masina alea-alea, au salariu mic, si tot ceea ce vor este sa fie linistiti acolo, in interiorul lor. Acei oameni nu au putut sa puna niciodata banii pe primul loc pt ca asa sunt ei setati. Cum exista oameni indragostiti de averi, asa exista oameni care urasc banul si nu-i dau poate nici macar importanta pe care o merita. Probabil ca sunt foarte putini, si pentru ca stiu asta, incearca sa ascunda realitatea, care nu e si acelor din jur.

    RăspundețiȘtergere
  10. Pot sa spun ca eu sunt o confirmare a downshifting-ului romanesc; am renuntat la doua servicii destul de bune, care imi ofereau satisfactii profesionale si materiale dar imi consumau prea mult timp si energie. Asa ca am preferat sa renunt la extravagante, plimbari, shoping de plictiseala si am invatat sa ma redescopar, sa petrec timp cu mine si sa ma bucur de viata. Din acel moment nu m-am mai plictisit niciodata.Se spune ca exista doua cai de a deveni bogat - prima este sa faci din ce in ce mai multi bani, iar a doua sa renunti la pretentii. Am constatat ca adoua cale este mult mai sanatoasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord.Nu am renuntat chiar la tot dar am realizat ca nu ne trebuie prea mult pentru a ne simti bine si a trai in armonia.

      Ștergere
  11. Buna, este un articol foarte bun dar cam lung. Si ar mai putea fi imbunatatit cu informatii noi. Exista sute de romani care au facut deja downshiftingul. Unul din ei sunt chiar eu. Am lucrat peste 10 ani in grafica si publicitate si dupa niste revelatii am deci sa nu mai sustin falsul si minciuna din viata mea si din afara ei. Am ajuns in punctul in care era sa aleg intre un job in elvetia cu un salariu imens sau sa renunt la aproape tot si sa o iau de la zero si sa incep chiar de acum sa ma angajez la propria finta si sa imi urmez propriile dorinte, si sa nu mai risipesc energia fiintei pe devenirea de nimicuri. Mi-am luat un teren la munte so o rulota, si de atunci imi vad de viata mea. Precizez ca obisnuintele mintii nu m-au lasat sa fac acest salt in necunoscut, dar stiam ca omul dispune de un creier plastic/adaptabil si m-am adaptat la fiecare situatie REALA si asta mi-a imbogatit cunostiintele folositoare in relatia cu natura. Am plecat singur in aceasta calatorie dar pe parcurs au aparut si altii iar acum in aceasta zona suntem deja 20 de oameni. Toti cu povesti asemanatoare.. am iesit din rutina aceasta mecanica care ne degrada. In general gasiti acesti oameni in asa zisele eco-villages. Sunt sigur ca deja sunt mii de romani.. numai eu stiu aproape 100 deoarece ne interesam unii de altii si suntem solidari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitari Oli ! Da , intr-adevar, exista sute de romani care au facut deja downshiftingul si multi altii care se gandesc sa faca acest lucru in viitorul apropiat.....din ce in ce mai multi oameni isi reevalueaza viata , prioritatile, se redescopera , isi dau seama ce conteaza cu adevarat in viata !!

      Ștergere
  12. Alvin Toefler?
    poate Alvin Toffler

    RăspundețiȘtergere
  13. dupa ani de goana dupa bani am inceput sa vad bogatia fabuloasa in mine. Abundenta. Si sa imi simplific nevoile. Nu am ajuns sa renunt la job dar sun in directia de simplificare: am redus facturi, am renuntat la facturi, am redus piinea cumparata si o fac eu, am redus supermarketul si cultiv si merg la piata etc. Totul e pas cu pas.
    Ca un prim rezultat: am banuti deoparte si am mai mult timp de hobby-uri. Mi-a trebuit mult timp sa imi dau seama ca fuga dupa bani imi aduce mai multe haine, adica mai multe de spalat la masina si mai multe dulapuri, ca in final sa zic: eu nu am cu ce sa ma imbrac. Acum cu 2 rafturi nu mai am dilema asta si imi decid hainele pe urmatparea saptamana in 5 min.

    Ma duc sa imi ud ghivecele :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Ai zis bine Olga; referirea ta priveste o pondere covârșitoare ( scuze pt. pleonasmul forțat!) Asta sufocă societatea, sau deja a imbecilizat cam tot, iar situația nu are matematic si fizic șanse de redresare. Trist, dureros.

    RăspundețiȘtergere
  15. Am citit cu interes pana la afirmatia dispretuitoare si condescendenta "orice contabil e director economic"... numai o dinozaura comunistoida care nu pricepe nimic din ce inseamna o AFACERE si MANAGEMENTUL acesteia si al oamenilor poate sa spuna asemnea tampenie !! Am fost directoare economica, si numai contabila n-am fost, asta-i sigur ! Dar ce pretentii sa ai de la acesti asa-zisi "telectuali" care au muncit 4-5 ore pe zi in invatamant cu vacante de 3 luni pe an si nu pricep nimic din ce se intampla in viata REALA ! sau n-au avut nici o responsabilitate adevarata in viata lor, doar datul din gura. Problema majora nu e consumerismul si vai cat de dusi sunt tinerii astia care se lasa folositi de multinationale, ci problema este ca acesti tineri au trebuit sa recupereze startul PIERDUT pentru totdeauna de 2-3 generatii de comunisti lenesi si boemi dinaintea lor. Multi tineri incearca sa "inghesuie" in 10-15 ani de tinerete tot ce n-au primit de la parintii sau bunicii lor: profesie, siguranta materiala, nevoia de explorare (vacante in strainatate), hobbyuri de care n-au avut parte la timpul lor etc.
    PS: sunt in "downshifting" de mai multi ani, numai prostii spuneti daca va inchipuiti ca romanii nu sunt in stare de a avea o viziune pentru viata lor. Traiesc in strainatate acum, tot ce va pot spune este ca generatiile anterioare isi SPRIJINA maxim tinerii, si in luarea vietii pas cu pas, si in a le oferi un start bun, nu falimente, cum au facut romanii ! De ce au parte acum acesti tineri romani care si-au luat viata in maini asa cum au putut si stiut? de dispret intelectualizat din partea unor cucoane ce traiesc pe banii barbatilor lor...

    RăspundețiȘtergere
  16. Si sotul meu are un var de profesie inginer si care la un moment dat a renuntat la functia de director(la o companie straina),dupa doua luni de zile,cand a realizat cat timp ii mananca din viata,el fiind un impatimit al drumetiilor montane si al cartilor.ulterior a renuntat si la functia de sef de proiecte,s-a mutat intr-o companie romano-canadiana si se bucura ca un copil ca nu mai trebuie sa depinda de un mobil.deci avem si noi:)

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu putem trai si supravietui intr-o lume in care toti suntem "treji". Traim intr-un haos organizat care ne tine pe linia de plutire. Chiar si acest downshifting este un pic ipocrit, pentru ca fara o situatie decenta nu poti reflecta la interesele si libertatea sufletului tau. Si chiar daca ai timp pentru acest lucru, datoriile cerute de societate sunt cumva constante. Te eliberezi de aceste datorii si ai fost ejectat. Sunt foarte multi oameni care traiesc intr-un pattern impus si il iau ca atare fara sa se intrebe. Acest downshifting descrie foarte bine neincadrarea in pattern. Solutia pentru un suflet sanatos nu este in niciun caz o relatie, copii si mult timp liber, ci mai degraba constientizarea propriei persoane. Timpul este un ajutor pentru cei care reusesc sa descopere o cale nedefinita. Despre asta este vorba, de a evada din pattern-urile bine puse la punct de catre societate si de incerca sa te bucuri simplu fara sa cauti capatul fiecarei actiuni pe care o faci.Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  18. Termenul de "downshift" ma zgarie pe timpan pentru ca implica automat ideea de retrogradare, de pas in jos. Adica termenul asta defineste lucrurile evident din perspectiva conventionala ca sa-i zic asa, parca anume ca sa-ti dea impresia ca atunci cand iesi din sistemul altora si il adopti pe al tau, o iei in jos. Ceea ce e o idiotenie. Poti bine-mersi sa spui ca o iei in sus! Si chiar asta e bine sa si auzi atunci cand iti iei inima-n dinti. E un act de curaj (daca nu e de lasitate:)). Ar putea la fel de bine sa se numeasca "upshifting". Desi nici asa n-ar fi corect. Mai degraba "selfshifting". Dar suna ca dracu:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. s-ar putea numi "autosuficiență materială"?

      Ștergere
    2. Pai sa o luam ad literam .. "downshift" inseamna comutarea/trecerea intr-o treapta (imediat?) inferioara de viteza ... Deci poate fi interpretat f. bine.... nu trebuie neaparat luat intr-un sens peiorativ/negativ ... :)

      Ștergere
  19. Acest articol m-a lasat fara cuvinte, e atat de bun si de bine punctat.

    Un suflet sanatos este un suflet in echilibru. In viata ai nevoie de multa adaptare la situatiile pe care viata serveste, negocieri intre cursa sobolanului si gasirea/vindecarea sufletului propriu. Instinctul supravietuirii in societate ne indeamna sa ne integram cat mai rapid si sa devenim un membru important si valoros al societatii altfel ne simtim fara valoare(multi dintre noi). Desi valoarea individuala, valoarea de baza a omului e ceva cu care se naste fiecare si nu e egal cu valoarea dobandita in societate.

    Oricum cand esti singur poti sa traiesti pe linia de plutire fara sa vrei tot mai mult si mai mult. Cand ai familie trebuie mai mult si totusi se poate. Interesant este totusi ca cei care au salar de 3-4 ori mai mari decat un vanzator sau femeie de serviciu etc. tot nu umbla pe strada cu zambetul pana la urechi. Bani mai multi la o corporatie inseamna responsabilitati mai mari si timp liber mai putin. Pe langa asta omul are tendinta sa-si mareasca si asteptarile cum da da bani mai multi deci ajunge iarasi intr-o cursa unde abia ajung banii pentru nevoile lui si asa mai departe. N-am zis nici o noutate dar un lucru e sigur, intr-un fel clar ca noi dam acordul nostru sa devenim nefericiti.

    RăspundețiȘtergere
  20. Teoretic vorbind este corect. Dar pentru viata reala, aceasta teorie se vrea o alta abureala prin care romanii - prosti, cum ii considera snobii - sa se multumeasca in viata cu o munca prost platita, sa stea intr-o vagauna, eventual cu WC in curte. Pentru filozofie, e o teorie excelenta, pentru viata insa, fiecare trebuie sa fie multumit de raportul efort/efect. Iar cu statul la tara, aproape toata lumea are ceva la tara, macar un bunic sau o matusa, daca nu chiar propria casa si aici stam cu mult mai bine decat cei din vest, care intotdeauna sunt foarte destepti si merg la tara din considerente evolutive, nici vorba de criza sau motive primitive ca ale noastre...

    RăspundețiȘtergere

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.