Codex Alimentarius - siguranță alimentară sau complot mondial? + documentare (RO)

-->

CODEX ALIMENTARIUS
- SIGURANȚĂ ALIMENTARĂ SAU COMPLOT MONDIAL? -

Denumirea „Codex Alimentarius” provine din limba latină şi se traduce prin legea sau codul produselor alimentare. Comisia de comerţ Codex Alimentarius este finanţată şi condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) din cadrul Organizației Naţiunilor Unite (ONU) şi de Organizaţia pentru Agricultură și Alimente a SUA (FAO).
Codex Alimentarius este o colecţie de standarde alimentare adoptate la nivel internaţional, care au ca scop declarat protecţia sănătăţii consumatorilor şi asigurarea practicilor corecte în comerţul alimentar. Codex Alimentarius cuprinde standarde pentru toate alimentele preparate, semipreparate sau crude şi pentru distribuţia către consumator. Conține de asemenea prevederi în ceea ce priveşte igiena alimentară, aditivii alimentari, reziduurile de pesticide, factorii de contaminare, etichetarea şi prezentarea produselor.


În același timp, Codex Alimentarius intenţionează să scoată în afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătăţii, cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare şi a vitaminelor şi tot ce ar putea constitui un concurent pentru industria farmaceutică. Obiectivul real urmărit este mondializarea chimiei farmaceutice, ceea ce explică în mare parte desfiinţarea sistematică a inovatorilor ştiinţifici independenţi din ultimii 50 de ani. Această industrie foloseşte orice mijloc pentru a-şi păstra locul pe piaţă în ceea ce priveşte tratamentul cancerului, diabetului, hepatitei, bolilor cardiovasculare etc. De zeci de ani tratarea şi vindecarea acestor boli prin terapii naturale este posibilă, dar se duc campanii de dezinformare, pentru a se ascunde publicului aceste adevăruri.

Declararea ilegală a oricăror tratamente alternative va bloca definitiv eradicarea anumitor boli, asigurând astfel profituri şi mai mari acestei industrii mondiale care tratează doar simptomele, fără a se îngriji de cauze. Doctorul Matthias Rath, un specialist german care duce campanii la nivel mondial în favoarea folosirii tratamentelor naturiste în cazul multor boli grave, descrie această situaţie astfel: „Adevăratul scop al industriei farmaceutice mondiale este de a câştiga bani pe seama bolilor cronice, şi nu de a le preveni sau trata. Industria farmaceutică are un interes financiar direct în perpetuarea bolilor, pentru a-şi asigura supremația pe piaţa de medicamente. Din acest motiv, medicamentele sunt făcute doar pentru a reprima simptomele şi nu pentru a trata adevăratele cauze ale bolilor. Trusturile farmaceutice sunt responsabile de un genocid permanent şi răspândit, ucigând în acest mod, cu bună știință, milioane de oameni”.

Industria farmaceutică a angajat o adevărată armată de indivizi care să facă lobby pentru a influenţa legislatorii, a controla organismele de reglementare și a manipula cercetarea în domeniul medical şi educaţional. Numai în 1961 trusturile farmaceutice au făcut donaţii pentru marile universităţi din SUA în valoare de: Harvard – 8 milioane $, Yale – 8 milioane $, John Hopkins – 10 milioane $, Stanford – 1 milion $, Columbia din New York – 1,7 milioane $. Informarea medicilor este integral finanţată de către aceste trusturi, care ascund cu grijă numărul mare de efecte secundare nocive şi chiar mortale ale medicamentelor, negându-le public. După ce a dovedit clar originea acestor crime şi a responsabilitatea industriei farmaceutice în ceea ce priveşte instalarea unei politici mondiale de genocid, doctorul Matthias Rath a înmânat în data de 14 iunie 2003 Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga un act de acuzare pentru crime împotriva umanităţii.

Când la data de 13 martie 2002 europarlamentarii au adoptat legi în favoarea industriei farmaceutice, fixate prin dispoziţiile Codex-ului, un val de petiţii din partea populaţiei le-a inundat mesageria într-o asemenea măsură, încât comunicaţiile interne au fost blocate. Dar, în ciuda celor 438 de milioane de petiții, directivele Codex-ului alimentar au fost adoptate. Acest vot a fost o veritabilă negare a principiilor democratice, atât de clamate în Uniunea Europeană.

Iată în ce constau directivele Codex-ului, care trebuie aplicate sub ameninţarea sancţiunilor financiare:

- Eliminarea oricărui supliment alimentar natural. Acestea vor fi înlocuite cu 28 de produse farmaceutice de sinteză (aşadar toxice), care vor fi disponibile numai în farmacii, pe bază de rețetă. Clasificate ca toxine, vitaminele, mineralele şi plantele medicinale vor exista pe piaţă numai în doze care NU au impact asupra nimănui. Magazinele de produse naturiste şi suplimente alimentare vor rămâne numai cu 18 produse pe rafturi, câte sunt pe lista Codex-ului. Tot ce nu e pe listă, de exemplu coenzima Q10, glucozaminele etc., vor fi ilegale, asta însemnând: „Foloseşte-le şi pușcăria te mănâncă”.
- Acupunctura, medicina energetică, naturopată, ayurvedică, tibetană etc. vor fi interzise.
- Agricultura şi zootehnia vor fi reglementate conform normelor fixate de trusturile chimiei farmaceutice. Aşa-zisa agricultură bio va fi interzisă. Fiecare vacă de lapte de pe planetă va fi tratată cu hormonul de creştere bovin recombinat genetic, produs de Monsanto. Potrivit Codexului, orice animal folosit în scop de hrană trebuie tratat cu antibiotice şi cu hormoni de creştere.
- Regulile Codexului permit ca produsele ce conţin organisme modificate genetic (OMG) să nu mai menționeze pe eticheta aceasta.
- În 2001, 12 substanţe chimice cauzatoare de cancer au fost interzise unanim de 176 de ţări, inclusiv SUA. Ei bine, Codex Alimentarius aduce înapoi 7 dintre ele: hexachlorobenzene, dieldrin, aldrin..., ce vor putea fi folosite din nou.
- Alimentaţia umană certificată legal va trebui să fie iradiată cu cobalt. Sub regulile Codexului, aproape toate alimentele trebuie iradiate la niveluri mai mari decât cele permise anterior.
- Codex Alimentarius va controla accesul asupra acizilor aminaţi esenţiali, vitaminelor şi mineralelor. Controalele se vor extinde, eliminând orice medicină naturistă ancestrală.

Devine evident că acest Codex Alimentarius nu este altceva decât organ de propagandă al industriei farmaceutice, care vizează obţinerea unui monopol mondial de un despotism nemaiîntâlnit. A nu lua în considerare opinia a sute de milioane de cetăţeni este o gravă lipsă de respect din partea oamenilor politici.

Conform statisticilor oficiale, în America de Nord mor în fiecare an 800.000 de persoane, ca urmare a prescripţiilor medicale alopate. Chimia farmaceutică mai mult ucide decât vindecă. Un raport al ONU menţionează că numai 26 din cele 205.000 de medicamente ale acestei industrii sunt indispensabile, iar dintre acestea, numai 9 ar trebui să beneficieze de prioritate absolută. Iar dacă se recurge la medicina chineză, persană sau indiană, acești 9 compuși chimici nu mai au nicio utilitate! Altfel spus, fără chimia farmaceutică lumea ar fi mai sănătoasă.

Rezistenţa internaţională faţă de Codex Alimentarius

- Africa de Sud a afirmat că nu se va conforma directivelor Codex-ului Alimentarius. Ministrul Sănătăţii a declarat că ţara sa este în total dezacord cu această dihotomie între medicina naturistă şi cea alopată. Conform concluziilor sale, aceste dispoziţii vizează doar obţinerea de bani de pe urma remediilor brevetate şi de aceea discreditează folosirea produselor naturiste.
- India nu se va conforma directivelor Codex-ului, pentru că acesta a promovat formule ce conţin ingrediente chimice cauzatoare de inflamaţii distructive la nivelul creierului copiilor. Delegatul indian însărcinat pentru a pleda împotriva Codex-ului a fost ignorat, iar când a insistat pentru o dezbatere, a fost dar afară din încăpere.
- Asociaţia medicilor şi chirurgilor americani şi-a exprimat opoziţia faţă de Codex Alimentarius, solicitând libertatea de utilizare în continuare a remediile naturiste, alături de cele medicamentoase.
- În Marea Britanie, practicanţii medicinii naturiste, susţinuţi de membrii Camerei Lorzilor, s-au opus ferm politicii pro-codex a lui Tony Blair. Acesta a fost taxat drept ipocrit, întrucât afirmase public anterior că familia lui foloseşte remedii naturale, suplimente şi produse homeopatice.

Codex and NutricideFragment subtitrat din discursul dr. Rima Laibow la Conferința din 2005 a Asociației naționale a nutriționiștilor americani: În 1962, Henry Kissinger, unul din designerii Noii Ordini Mondiale,  afirma: „Cel care controlează hrana, controlează lumea. Vom pune bazele unui proiect de implementare la nivel global a unui cod alimentar până pe 31 decembrie 2009”. OMS și FAO finanţează acum Codexul şi îl pun în aplicare la cererea ONU. În 1994, Codexul alimentar declara nutrienţii drept toxine. Incredibil, dar adevărat. Sunt otrăvuri! Până aici a mers alienarea celor care promovează aceste măsuri aberante.
Fără subtitrare, puteți urmări întreaga prezentare (40 min.) a acestei femei curajoase și responsabile aici: http://www.youtube.com/watch?v=wFIpvi5KfLQ&feature=related

Rima Laibow - Codex and Nutricide (RO)



Ian R. Crane - Codex Alimentarius (RO)
O prelegere excepțională ținută în 2008 la Stockholm, Suedia.

-->

Comentarii

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *