luni, 3 decembrie 2012

Cel mai bine se vinde hrana otrăvită + documentar (RO)




CEL MAI BINE SE VINDE HRANA OTRĂVITĂ

Glutamatul de monosodiu,
aditivul alimentar care ne omoară lent

Care este secretul pentru care mezelurile şi margarina, cipsurile, dressing-urile şi supele la pachet, carnea şi multe altele sunt atât de gustoase că nu ne mai putem sătura de ele? Care sunt riscurile acestor nevinovate plăceri culinare? Monoglutamatul de sodiu este unul din micile secrete ale industriei alimentare, care-i hrăneşte pe oameni astfel încât să nu se simtă niciodată sătui, ci doar mai umflaţi, mai somnoroşi şi mai neputincioşi. Este preferatul concernelor alimentare şi farmaceutice pentru că, proporţional cu cantitatea folosită, cresc vânzările de alimente şi, bineînțeles, de medicamente.

Deja celebra vorbă a nu mai puţin celebrului Henry Kissinger, unul din strategii de vârf ai politicii americane, „Cine controlează hrana controlează lumea”, nu are nevoie de comentarii. Nu a devenit oare în ultimii 20 de ani tot mai evident pentru oricine are ochi de văzut şi urechi de auzit că populaţia României se hrăneşte tot mai prost, iar numărul afecţiunilor fizice şi psihice a crescut şi s-a diversificat într-un ritm îngrijorător?
Recentele propuneri de a rezolva problemele pe care le pune hrana necorespunzătoare prin închiderea reţelelor McDonald’s – ca multe alte soluţii ce vin din spaţiul politic românesc – sunt doar propagandistice, pentru că nu vizează cauzele ei profunde. Problema o constituie, aşa cum bine s-a prezentat într-o investigaţie a unui post de televiziune, aditivii alimentari folosiţi la nivel industrial în hrana procesată pe care o consumăm zilnic. Cauza principală este glutamatul de monosodiu – „nicotina alimentelor”, aşa cum a fost numit de John Erb, autorul lucrării The Slow Poisoning of America (Otrăvirea lentă a Americii).
Glutamatul de monosodiu (MSG) este, aşa cum observa neurochirurgul Russell L. Blaylock, un alt cercetător cunoscut al aditivilor alimentari, o excitotoxină, adică un element toxic ce produce supra-excitaţia unor importanţi receptori şi neurotransmiţători din creier, al cărui rezultat este moartea neuronilor. Astfel, cu toate că încă nu s-a stabilit o legătură directă între boli precum Alzheimer, Parkinson, autism sau diferite forme de scleroză şi consumul de glutamat de monosodiu, substanţă folosită în mod curent şi în mari doze în hrana noastră, este evident pentru doctorul Blaylock că MSG-ul este un factor de agravare a acestor boli – dacă nu cumva una din principalele cauze care le determină.

Istoria „nicotinei” din hrana noastră

Glutamatul este de fapt un aminoacid des întâlnit în hrana naturală, mai ales în roşii, drojdie, ciuperci, extracte vegetale. Dar în vreme ce asimilarea lui de către corp se face treptat şi este atenuat de antioxidanţi puternici, existenți de exemplu în tomate, care blochează toxicitatea glutamatului, substanţa produsă în mod artificial şi adăugată sub formă de aditiv alimentar în hrana noastră de către industria alimentară provoacă un amplu dezechilibru asupra întregului corp, chiar din pântecele mamei şi apoi de-a lungul întregii vieţi.
Glutamatul de monosodiu este un potenţator de gust descoperit în 1907, în Japonia, de către Kikunae Ikeda. Bucătăria japoneză folosea deja de cel puţin 100 de ani un extract dintr-o plantă de mare, numită kombu. Uscată şi preparată, aceasta era folosită ca aromă specială cu rol de potenţator de gust, fără însă a se cunoaşte cauza pentru care dădea un gust atât de plăcut mâncării. Cercetătorul japonez a descoperit că substanţa responsabilă pentru potenţarea gustului este glutamatul şi a vândut patentul companiei japoneze de condimente Suzuki. Împreună au pus bazele companiei Ajinomoto în 1909, denumire care în traducere ar însemna „esenţa gustului”. Aşa a început producţia în masă a glutamatului de monosodiu – substanţă creată prin procedee chimice şi mult mai puternică decât kombu, varianta sa naturală – iar în 1933, în Japonia se ajunsese deja la o producţie de aproximativ 5 tone.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, oficialii armatei americane şi-au dat seama că raţiile de mâncare ale soldaţilor japonezi erau mult mai gustoase decât cele americane şi au descoperit glutamatul de monosodiu – elementul cheie care potenţează gustul. Astfel, cele mai mari companii producătoare de alimente din SUA s-au întâlnit în 1948 şi au hotărât să-l folosească pe scară largă. Până în anii ’70 ai secolului trecut, companiile americane au folosit substanţa şi în alimentele pentru copii, astfel că în numai câţiva ani folosirea MSG ajunsese o afacere de miliarde de dolari.

În anul 1957, doi cercetători au descoperit că folosirea glutamatului la şoarecii abia născuţi distruge celulele din retina ochilor, iar în anul 1968, John Olney, un neurocercetător şi neuropatolog de la Departamentul de Psihiatrie al Universităţii St. Louis din Washington, a repetat experimentul pe şoareci şi a constatat că glutamatul de monosodiu nu distruge numai retina, dar este responsabil şi de distrugerea unor importante zone ale creierului, producând efecte foarte asemănătoare cu cele ale atacurilor cerebrale sau ale bolilor Alzheimer şi Parkinson.
Cercetătorul şi-a comunicat descoperirile în Congresul SUA, într-o audiere la care au fost prezenţi şi marii producători de alimente pentru copii. Aceştia şi-au dat seama de ameninţarea care plana asupra afacerilor lor dacă publicul afla rezultatele cercetărilor şi au fost de acord să retragă singuri substanţa din alimente. Dar acest lucru s-a petrecut numai aparent, pentru că glutamatul a fost reintrodus sub multe alte forme şi denumiri. Așa încât, de atunci şi până azi, folosirea glutamatului de monosodiu este o afacere în plină creştere, cu încasări anuale de miliarde de dolari şi de euro, folosirea lui răspândindu-se pe scară largă în toată lumea.

Companiile alimentare şi-au angajat armate de „cercetători” care să susţină contrariul unei evidenţe documentate foarte solid în ultimii 50 de ani. S-a creat astfel o confuzie care nu poate totuşi rezista în faţa miilor de studii şi experiențe pe animale. Acestea arată că folosirea compusului chimic glutamat de sodiu şi a altor potenţatori de gust şi îndulcitori artificiali, precum aspartamul, provoacă nu numai diabet şi obezitate (un adevărat flagel în America, dar tot mai mult şi în ţara noastră!), ci afectează şi hormonul de creştere, împiedicând creşterea normală a organelor şi a corpului, influenţează negativ funcţiile reproductive, producând infertilitate, ridică mult nivelul de agresivitate şi comportament antisocial, provoacă ample probleme cardiovasculare şi, nu în ultimul rând, distruge creierul, prin supraexcitarea neuronilor, astfel încât, atât la animale cât şi la oameni se observă o diminuare a capacităţilor cognitive şi intelectuale. Distrugând neuronii şi reţelele neuronale, glutamatul distruge memoria, devenind cel mai probabil una din cauzele maladiei Alzheimer, care a cunoscut în ultimii ani o amploare fără precedent.

Cum acţionează glutamatul asupra creierului

Glutamatul este unul dintre cei mai importanţi receptori şi neurotransmiţători din corp şi din creier, fiind responsabil, alături de alţii, cu buna funcţionare a sistemului nervos. Deoarece este o substanţă care se găseşte în mod natural în hrana vegetală, glutamatul a fost unul din argumentele folosite de „cercetătorii” marilor companii alimentare pentru a susţine că folosirea glutamatului artificial în mâncare nu face decât să meargă pe linia naturii. Dar cercetările au arătat că supraexcitarea acestor receptori ai glutamatului din corpul nostru produce un dezechilibru în întregul corp.
Practic, glutamatul este o substanţă care, adăugată în alimente, ne poate face să mâncăm mai mult, cu poftă şi la intervale mai scurte de timp o mâncare cu slabe capacităţi nutritive şi, obiectiv, mai puţin gustoasă. S-a ajuns astfel în situaţia paradoxală – aşa cum s-a observat de multe ori în ultimii ani – de a avea o populaţie care mănâncă mult dar este malnutrită, tocmai pentru că din mâncare lipsesc acei nutrienţi fundamentali pentru buna funcţionare şi întreţinere a corpului nostru.

Cercetătorul Russell L. Blaylock descrie în lucrarea sa „Excitotoxinele – gustul care ucide” modul în care acţionează asupra celulelor şi neuronilor glutamatul produs în cantităţi industriale şi adăugat în hrana noastră. Celulele folosesc un sistem de siguranţă pentru a absorbi elementele nutritive, iar cheia acestui proces este calciul sau sodiul, substanţe care deschid „uşa” celulei. Calciul este deci şi substanţa care deschide uşile neuronilor din creier, pentru a face loc agenţilor nutritivi, care, la rândul lor, determină neuronul să transmită semnale. Dar când neuronul este expus unor excitotoxine precum glutamatul de monosodiu, sistemul de blocare al neuronului este perturbat: nu numai că o doză prea mare de calciu dăunează, dar neuronul devine supraexcitat şi transmite neîncetat semnale, până ce se epuizează şi moare.

Glutamatul de monosodiu activează prin supraexcitare toți receptorii şi neurotransmiţătorii cunoscuţi. Magneziul şi zincul sunt substanţele care închid sistemul şi blochează canalul deschis de calciu pentru toxine nedorite. Dar hrana servită de fast-food-uri este extrem de săracă tocmai în substanţe ca zinc şi magneziu. Astfel, canalul neuronal nu se închide, permiţând excitotoxinelor să distrugă creierul. Efectul e somnolenţa şi letargia, la care se adaugă o stare generală de neputinţă.
Să fie oare întâmplător faptul că în ultimul timp în ţara noastră tot mai mulţi pacienţi acuză astfel de stări şi li se administrează magneziu? Cu siguranță, pot fi și alte cauze, dar afecţiunile raportate în ultima vreme din cauza unei proaste nutriţii sunt tot mai numeroase.

Efecte documentate ale glutamatului de monosodiu (MSG)

Într-un raport prezentat în 2006 în faţa comisiei de experţi pentru aditivii alimentari din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, intitulat „Otrăvirea lentă a omenirii”, cercetătorul John Erb a rezumat sute de studii care au vizat în ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor şi oamenilor. Urmărind acest rezumat, vă prezentăm câteva dintre aceste efecte:

- Un procent de 0,6% MSG este suficient pentru a-i determina pe oameni să mănânce mai mult şi mai repede; se pare că în jur de 6% din dieta zilnică a unei persoane ar putea fi alcătuită din MSG. Astfel, la un consum de 2 kg de alimente pe zi, un adult sau un copil ar primi o doză de 12 grame de glutamat de monosodiu; o astfel de doză este suficientă pentru a omorî un şobolan.

- Într-un studiu făcut în 1984, cercetătorii au reuşit să provoace atacuri de epilepsie şoarecilor cărora li s-au administrat mici doze de MSG: „Severitatea convulsiilor şi frecvenţa deceselor a crescut odată cu vârsta”.

- Glutamatul de monosodiu a fost folosit într-un experiment din 1980 pe șoareci și pui de găină. „MSG a creat o leziune în sistemul nervos central al unui şoarece abia născut și a produs un grad ridicat de necroză celulară în hipotalamus”.

- În literatura de specialitate, „şoareci trataţi cu MSG” este o expresie sinonimă cu obezitatea, letargia şi creşterea nivelului de insulină. De zeci de ani, cercetătorii produc în laborator şoareci ce suferă de obezitate din cauza administrării de glutamat de monosodiu în diferite doze. De asemenea, MSG-ul adăugat în hrana oilor a dus la o creştere a apetitului, astfel încât consumul de hrană de slabă calitate poate fi mărit prin tratarea acesteia cu MSG.

- Într-un alt studiu, având la bază subiecţi umani, Umami and Appetite (Umami şi apetitul), realizat în 1990 de către P.J. Rogers şi J.E. Blundell, s-a constatat că atunci când un om consumă o masă la care se adaugă MSG, acestuia i se face în curând din nou foame şi astfel va consuma o cantitate mai mare de hrană tratată cu MSG decât fără acest ingredient.

- MSG-ul este responsabil şi de creşterea secreţiei de insulină, potrivit unui studiu din 1990 al cercetătorilor A. Niijima şi T. Togiyama: „Când cavitatea orală a şoarecelui a fost infuzată cu o soluţie de MSG, s-a constatat o creştere a nivelului de insulină din sânge la 3 minute de la stimulare”. Aceleaşi efecte au fost observate şi într-un experiment din 2002 cu subiecţi umani.

- MSG reduce secreţia hormonului de creştere în timpul adolescenţei. Experiențe realizate pe şoareci în 2006 au arătat că MSG reduce secreţia hormonului de creştere, şoarecii devenind obezi şi având o creştere deficitară. Efectele se observă însă şi la oameni: „La indivizii obezi, secreţia hormonului de creştere este împiedicată, iar gradul acestui defect de secreţie este proporţional cu gradul de obezitate”.

În anii ’80 şi ’90 ai secolului trecut, cercetătorii au descoperit că MSG poate depăşi bariera placentei, periclitând astfel animalul sau copilul în formare. Efectele negative au fost amplu documentate pe şoarecii de laborator: „Aceste observaţii cresc posibilitatea existenţei unei otrăviri dincolo de placentă a fetuşilor umani, după consumul de către mamă a unor alimente bogate în glutamat”.

- „S-a demonstrat că glutamatul de monosodiu (MSG) penetrează bariera placentei. Activarea excesivă a receptorilor de glutamat şi supraîncărcarea intracelulară cu calciu indusă de către MSG, care duce în cele din urmă la moartea neuronilor, ar putea rezulta într-o reducere a capacităţii de învăţare şi memorare a puilor de şoareci, dacă mama a fost tratată cu MSG pe când purta puiul în uter”, se afirmă într-un studiu efectuat în 1994. În urma acestor observaţii experimentale asupra efectelor nocive pe care le are glutamatul asupra sarcinii, cercetătorii M. Hermanussen şi J.A. Tresguerres au tras în 2003 un puternic semnal de alarmă: „Sugerăm cu tărie abandonarea agentului aromatizator glutamat de monosodiu şi reconsiderarea dozelor zilnice de proteine şi aminoacizi recomandaţi în timpul sarcinii”.

- Un alt efect deosebit de important observat de cercetători în testarea glutamatului pe şoareci este comportamentul agresiv şi antisocial pe care îl generează asupra rozătoarelor. Aceasta este de fapt o trăsătură surprinsă de toate experimentele din domeniu, fără excepţie, aşa cum subliniază şi doctorul Russell Blaylock în cartea sa „Excitotoxinele”. Şi cum omul este de 5 ori mai receptiv la glutamat decât şoarecii, iar copiii de 4 ori mai mult decât adulţii, să ne mai mire oare că, lăsaţi pe mâna televizorului şi internetului, lipsiţi de o educaţie adecvată şi îndopaţi cu glutamatul aflat în cipsuri, dressing-uri şi supe, copiii noştri sunt tot mai agresivi? Având în vedere că studiile ştiinţifice arată tot mai concludent că glutamatul distruge zonele cerebrale responsabile cu concentrarea şi atenţia şi, în general, slăbeşte capacităţile cognitive chiar din faza intrauterină, de ce să ne mai mirăm de slabele rezultate cognitive ale copiilor noştri? Sau că oamenii devin infertili?

Războiul împotriva populaţiei şi hrana

Suntem martorii unui „război împotriva populaţiei” fără precedent, unul în care omul are nevoie de o atenţie sporită faţă de ceea ce se întâmplă în jurul lui, pentru a evita factorii care i-ar putea distruge viaţa. Astăzi, omul obișnuit, neinformat, nu-și poate da seama de ce a ajuns atât de neputincios şi lipsit de vlagă. Ajungem treptat asemenea puilor din crescătorii – o masă obeză, fără memorie şi iniţiativă, cu dată de expirare cât mai recentă, înhămată la căruţa morţii. Şi fără urmaşi! Paradoxul epocii noastre este nu numai acela că în societăţile abundente oamenii sunt subnutriţi, ci mai ales faptul că, în societatea informaţiei, omul este tot mai dezinformat. Altfel cum ne-am putea explica faptul că, deşi avem acces la atâta informaţie, totuşi nu ştim ce se petrece cu adevărat în jurul nostru? Dar acest război perfid împotriva omului mizează nu numai pe dezinformarea lui, ci și pe poftă. Ceea ce aduce nou epoca noastră, a alimentelor procesate la nivel industrial, este esenţializarea poftei sau mai degrabă a elementului chimic care o produce. Soluţia se găseşte în asceza plină de discernământ pe care Biserica o învaţă de mii de ani. Mai mult ca niciodată, trebuie să fim „înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”.

Petru Molodeţ

Fat, Sick and Nearly Dead (RO)

„Gras, bolnav și aproape mort” este un film motivant, care urmărește povestea lui Joe în încercarea de a-și recâștiga starea de sănătate. Deoarece medicii și medicamentele convenționale nu-l mai pot ajuta, Joe se întoarce la singura opțiune rămasă, și anume capacitatea organismului de a se vindeca singur. Cu doar un storcător de fructe și un generator în portbagaj, pleacă la drum și străbate America, hotărât să bea suc de fructe și legume proaspete pentru următoarele 60 de zile. După aceea, promite că va mânca numai fructe, legume, verdețuri, cereale, semințe și nuci. De-a lungul a 3.000 de mile, Joe are un singur scop în minte: să scape de kilogramele în plus și de medicamente și să fie din nou sănătos și în formă. În tot acest timp, vorbește cu mai mult de 500 de americani despre produsele alimentare, sănătate, longevitate. Într-o parcare din Arizona, Joe întâlnește un șofer de camion care are aceleași probleme ca și el. Tânărul Phil Staples, mare amator de fast food, este obez și are aproape 200 de kilograme – la un cheeseburger distanță de un atac de cord. Motivat de faptul ca Joe își reface spectaculos forma fizică și starea de sănătate, Phil începe propria-i călătorie pentru a se face bine. Rezultatul este uimitor. În final, vedem doi bărbați frumoși, atrăgători, plini de viață, fericiți. Documentarul „Gras, bolnav și aproape mort” este o poveste inspiratoare de autovindecare și de conectare umană. Este un film document, care spune povestea neconvențională și emoționantă a doi oameni hotărâți să trăiască mult și... bine și în care fiecare își dă seama că singura persoană care îl poate ajuta este el însuși. Filmul este ușor de urmărit, aproape ca un film artistic în care imaginile vorbesc de la sine. Vizionare plăcută!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.