vineri, 1 martie 2013

Vizionarul Linus Pauling și terapia ortomoleculară

-->

VIZIONARUL LINUS PAULING ȘI TERAPIA ORTOMOLECULARĂ

Cu 35 de ani în urmă, Laureatul cu Premiul Nobel Linus Pauling a prevestit ceea ce astăzi a devenit o amară realitate: o explozie a costurilor terapiilor medicale, care nu va mai putea fi suportată de societate. El a precizat şi cauza acestei situaţii: încercarea ineficace a industriei farmaceutice de a combate bolile cu ajutorul medicamentelor chimice (toxice). Pauling cerea la vremea respectivă înlocuirea terapiilor toximoleculare ale medicinii scolastice cu cele ortomoleculare. În 1974, dr. Nieper a fost martor ocular când Linus Pauling şi-a prezentat conceptul şi viziunea în Washington. În cele de mai jos, el prezintă concepţiile false şi nefondate ale medicinii scolastice, sau „alopat-pasteurizate”, aşa cum o denumim în www.quibono.net.

«În primăvara anului 1974 am fost invitat de International Academy of Preventive Medicine să susţin în Washington Hilton un referat asupra substanţelor de transport al mineralelor. A fost o conferinţă care a lăsat până astăzi urme. Linus Pauling, Hans Selye, Roger Williams, C. Cohen, Bob McCullough, Carlton Fredericks, toate aceste personalităţi rămase în istoria medicinii moderne au prezentat referate de excepţie. (Leon Pomeroy a publicat un volum asupra acestui eveniment istoric la editura Crune & Stratton din New York.)

La party-ul de după conferinţă m-am așezat lângă Linus Pauling. „Hans, mi-a spus el, crede-mă, tot ceea ce nu este ortomolecular (molecule pe care organismul le poate recunoaşte) în terapia şi prevenirea bolilor, va eşua. Mecanismul sistemelor corpului nostru nu vrea să reacţioneze pozitiv la substanţele toximoleculare. Medicina ortodoxă va încerca să ignore această maximă, ca urmare a modului îngust de gândire asupra legilor naturii, şi o va înlocui cu câştigul material, cu cercetarea supradimensionată şi cu o propagandă absurdă şi mincinoasă. Această întreprindere va eşua, dar nu înainte de a produce o enormă explozie a costurilor în domeniul sănătăţii, cu grave urmări în economie, cu crize statale şi cu nelinişti sociale. Înseşi industriile, care se vor uni în enorme conglomerate pentru a putea finanţa şi vinde medicamentele toximoleculare, nebiologice, vor eşua. Nicio sumă de bani, oricât de mare, nu va putea depăşi şi nici măcar copia substanţele active care au rezultat ca urmare a milioane de ani de evoluţie şi dezvoltare biofuncţională”. Iar mai târziu, Linus îmi spunea: „Hans, tu eşti aici, la această masă, singurul medic (ceilalţi erau oameni de ştiinţă, teoreticieni), dar vei apuca ziua în care vei vedea că am avut dreptate”. Da, a avut, şi încă cum!

De atunci nu l-am mai văzut pe Linus, dar ne-am scris des. I-am putut certifica faptul că, în combinaţie cu squalen, dozele mari de vitamina C (2-8 g/zi) sunt eficace contra herpesului şi chiar a tumorilor maligne, ceea ce l-a bucurat, având în vedere confirmarea teoriei sal asupra vitaminei C.

Ca personalitate, Linus era un fenomen. Gândea deosebit de clar, direct, fără complicaţii inutile. În timpul dificilelor confruntări pe care le-am avut cu instituţiile şi ministerele din Washington între 1993 şi 1995, m-am gândit deseori la el. Primise, pe lângă Premiul Nobel pentru chimie, şi pe cel pentru pace, deoarece militase neobosit contra testărilor bombelor nucleare. De la Linus se putea învăţa cum şi un singur individ, în anumite condiţii, putea deveni un opozant puternic şi eficient.

Sub denumirea de „ortomolecular“ se înţeleg proprietăţile moleculelor care, atât în structura cât şi în funcţiile lor, sunt parteneri naturali ai proceselor biologice. În opoziție cu acestea, moleculele de sintetiză chimică, artificială, sunt „toximoleculare”. În timp ce substanţele ortomoleculare sunt aproape în totalitate create de şi în natură (deci nu pot fi patentate), cele toximoleculare provin din sinteze sau concentraţii anormale şi iraţionale. Astfel de substanţe sunt unele interferoane (ca cel folosit în terapia hepatitei C) şi interleukinele.

Prima oară am auzit termenul „ortomolecular” la Linus Pauling, în 1974. Iniţial, m-am îndoit că acest cuvânt complicat se va impune, dar m-am înşelat. Spre groaza permanentă a instituţiilor ortodoxe, oamenii învaţă mult mai repede decât şi-ar dori acestea.

Cât de multă dreptate avea Pauling! Costurile explodează, Senatul american se agită nervos la ideea costurilor din ce în ce mai mari (740 de miliarde de dolari, dar această cifră e deja învechită de câţiva ani buni) şi a bugetelor din ce în ce mai obosite, spre a face faţă industriei farmaceutice, care şi ea este din ce în ce mai lacomă.

Axioma lui Pauling, conform căreia numai substanţele ortomoleculare sunt capabile să ducă la bun sfârşit o terapie de durată, afirmă şi că doar astfel de substanţe au calităţile curative necesare şi eficiente în cazul afecţiunilor degenerative, cum sunt cancerul, afecţiunile sistemului imunitar, afecţiunile cardiace şi circulatorii (de exemplu decalcifierea pereţilor arteriali), ceea ce, în fapt, reprezintă circa 90% din totalitatea bolilor moderne.

Dietă ortomoleculară

Substanţele ne-ortomoleculare nu pot fi niciodată „curative“, ci numai „corective”. Ele nu pot aduce un real câştig de sănătate, ci doar un echilibru precar, limitat în timp. Pe de altă parte, o terapie ortomoleculară, datorită naturii ei farmacodinamice, își poate certifica superioritatea abia după câțiva ani (ceea ce e normal, dar ar trebui să ne gândim în acelaşi timp cam câte decenii ne-am subminat propria sănătate, iar acum, de azi pe mâine, vrem să ne facem imediat din nou sănătoşi!) ceea ce înseamnă că se plasează în afara răbdării investitorilor de la concernele farma şi a pacienţilor care vor o „însănătoşire” bruscă!

Deoarece terapiile de lungă durată pot fi evaluate doar retrospectiv, medicina scolastică le respinge ca nedemonstrate şi deci nerecunoscute. Mai mult, ele sunt discreditate intenţionat. Problema medicinii alopat-pasteurizate a devenit însă în timp aceeaşi: după decenii de războaie contra cancerului, SIDA etc., privind retrospectiv lucrurile, terapiile toximoleculare s-au dovedit total ineficiente. Ceea ce nu-i face deocamdată nerăbdători pe investitori, dar pe mulți oameni i-au făcut neîncrezători în aceste terapii. Este o dilemă care se va soluţiona de la sine şi, sper, cât mai curând.»

Dr. Hans A. Nieper, Hanovra - Germania
-->

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.