sâmbătă, 23 august 2014

23 August 1944 - Un eveniment controversat

-->

23 AUGUST 1944
– UN EVENIMENT CONTROVERSAT –

General maior (r) dr. Mihail E. Ionescu
în „Revista de istorie militară” nr. 113-114/2009

Unul dintre punctele culminante ale celui de-Al Doilea Război Mondial, cel puţin în ceea ce priveşte istoria poporului nostru, o reprezintă actul de la 23 august 1944, când România s-a desprins de Germania Nazistă, s-a alăturat Naţiunilor Unite şi a luptat împotriva vechiului aliat. Evenimentul în sine este reprezentat de arestarea mareşalului Ion Antonescu din dispoziţia regelui Mihai, formarea unui guvern de coaliţie din membrii partidelor PNŢ, PNL, PCR şi PSD şi lupta trupelor române împotriva forțelor armate ale Germaniei naziste, îndeosebi pe Valea Prahovei şi Bucureşti. Noul guvern, constituit sub conducerea generalului Constantin Sănătescu, avea misiunea de a încheia armistiţiul.

Urmările deciziei luate de România în data 23 august au fost privite diferit de către cele două blocuri militare. Astfel, nemţii au considerat-o ca o trădare sau opera unei clici de trădători – fapt pe care germanii ni-l reproșează până în zilele noastre, sub o formă sau alta. Naţiunile Unite au privit această decizie ca un gest de bravură, subliniind faptul că actul în sine a dus la scurtarea războiului, unul dintre argumentele acestui fapt fiind decorarea ulterioară a regelui Mihai de către Stalin cu ordinul Victoria cu diamante (foto jos) şi de către preşedintele SUA, Harry Truman, cu Legiunea de merit în grad de comandor.

În decursul anilor care au urmat, paternitatea acestui eveniment a devenit un subiect controversat, deoarece oamenii politici şi istoricii i-au dat diferite interpretări, în funcţie de anumite contexte istorice şi interese. La început, evenimentul a fost numit „lovitură de palat”, accentuând rolul decisiv al Regelui Mihai în arestarea Mareşalului Antonescu, pentru ca mai apoi să fie numit „lovitură de stat”, organizată de rege cu sprijinul unor generali şi al partidelor politice. După numai un an şi două luni, odată cu începerea comunizării ţării, comuniştii îşi atribuie în întregime meritele acţiunii din 23 august. Ulterior, la 22 august 1949, „lovitura de stat” devine „actul de la 23 August 1944, pregătit şi înfăptuit de către Partidul Comunist Român”, iar mai târziu, evenimentul devine „ziua eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică, ziua doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forţele patriotice conduse de partid, cea mai mare sărbătoare naţională a poporului nostru”. Începând cu anul 1955, Partidul Comunist atribuie evenimentului calificativul de „insurecţie armată” organizată bineînţeles de Partidul Comunist alături de forţele populare şi de armată. La scurt timp după venirea lui Nicolae Ceauşescu, se definitivează titulatura de „revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”.

După anul 1989 părerile încep să fi împărţite din nou după cum urmează: Monarhiştii îi atribuie regelui rolul decisiv în scoaterea României din război, în timp ce adepţii lui Antonescu consideră evenimentul act de trădare, iar susţinătorii partidelor politice istorice susţin meritele înaintaşilor lor. În enciclopedia online Wikipedia, evenimentului îi este dată următoarea explicație: „Al Doilea Război Mondial: România a ieşit din alianţa cu puterile Axei, trecând de partea aliaţilor. Mareşalul Ion Antonescu, conducător al statului, a fost arestat în urma loviturii de stat organizată de regele Mihai I al României, formându-se un guvern condus de Constantin Sănătescu”.

Preliminariile evenimentului

Despre lucrurile petrecute înaintea „puciului” de la 23 august există o diferenţă în ceea ce priveşte cât erau de informate terţele părţi care ar fi avut de suferit în urma unui asemenea eveniment, şi mă refer aici atât la Antonescu, cât şi la Hitler (Germania nazistă). Mareşalul Antonescu cunoștea tot ce făceau oponenţii lui, fapt incontestabil datorită documentelor din perioada 1943-1944 pe care le deţinem. Ne referim cu precădere la rapoartele Direcţiei Generale a Poliţiei şi ale Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei. Mareşalul era informat la zi şi corect de tot ce i se pregătea de către opoziţie şi Casa Regală, anume înlocuirea guvernului condus de el cu Guvernul Sănătescu şi ieşirea României din Axă, precum şi faptul că liderii principalelor partide politice, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, voiau totuşi să păstreze guvernarea Antonescu ca alternativă după ieşirea din Axă.

Motivele pentru care Mareşalul Antonescu nu a reacţionat în niciun fel sunt numeroase. Primează totuşi judecata greșită că problemele vitale ale ţării se puteau rezolva numai „cu el şi prin el”. Această motivaţie intimă a fost, după cum se va dovedi, o eroare uriaşă pentru un şef de stat. O altă eroare a fost şi ideea că adversarul politic intern nu va avea curajul de a reacţiona, dată fiind grava situaţie generală a ţării şi necunoaşterea problemelor. Din cauza acestei greșeli de viziune, Mareşalul nu a pus mare preţ pe valoarea membrilor opoziţiei şi pe șansa lor. Ca argument în acest sens există notele lăsate de Antonescu asupra unui raport al SSI din 23 iunie 1944, intitulat Notă cu privire la chipul în care apreciază Maniu posibilităţile de armistiţiu ale României. Era exact cu două luni înaintea puciului, iar Mareşalul, luând act de manevrele persoanelor implicate, le rezerva un „rol de ciocli care așteaptă să moară omul, ca să-i ia în primire cadavrul! Frumos, foarte frumos şi mai ales patriotic rol şi-au asigurat”. Cât priveşte moralitatea complotiştilor, ei reprezentau „toate zdrenţele adunate de vânt la colţuri de stradă şi gunoaie”.

Referindu-ne la viziunea pe care o avea Hitler despre ce i se pregătea aliatului său, putem spune că acesta nu a fost la curent cu pregătirile complotiştilor de la 23 august 1944. Führerul a avut informaţii, dar acestea au venit pe foarte multe căi (militari, diplomaţi, spioni, consilieri economici) acest fapt creând un puzzle greu de descifrat. În plus, multe erau contradictorii. Hitler nu a acordat destulă atenţie informaţiilor primite şi pentru că era foarte ocupat, fiind prins în vâltoarea înfrângerilor suferite.

Relativ la soarta lui Antonescu, Hitler era îngrijorat de ceva timp, dat fiind faptul că în ianuarie-februarie 1944, temându-se că România va ieşi din coaliţia cu Axa, a ordonat începerea pregătirilor tehnice ale planului „Margaretha II”, ce viza invadarea României. Salvarea a venit în urma vizitei pe care Antonescu i-a făcut-o Führerului în 26-27 martie 1944. La 24 de ore după întrevedere, Hitler ordona încetarea demersurilor de invadare a României. Acest rezultat al întrevederii celor doi lideri a fost favorabil celor care pregăteau complotul, deoarece în situaţia în care România ar fi fost invadată şi Antonescu înlăturat, acesta ar fi fost înlocuit cu un conducător ales de nazişti şi cel mai probabil guvernul ar fi fost înlocuit cu un guvern marionetă, în care mai mult ca sigur niciunul dintre complotişti nu şi-ar fi găsit locul.

Dacă la întâlnirea din februarie Hitler a fost liniştit de asigurările pe care i le-a dat Antonescu, nu același lucru putem spune şi despre ultima lor întâlnire, din data de 5 august 1944, care a avut loc la Rastemburg. Discuţiile au fost frontale, Hitler cerându-i direct şi răspicat lui Antonescu să spună dacă va merge cu el în război până la capăt sau nu. Informaţiile ne arată că cei doi n-au ajuns la o soluţie comună. Hitler, conform unei stenograme germane, apare că ar fi lămurit lucrurile, pe când Antonescu, după propriile note pe care le-a scris la întoarcerea la Bucureşti, spune că ar fi avut o poziţie fermă asupra durităţilor lui Hitler. Iată exact cuvintele mareşalului: Era să adaug, dar m-am reţinut, privitor la ruptura dintre România şi Germania. Niciodată un popor nu poate să ia un angajament orbeşte alături de alt popor, când acesta face o acţiune şi politică şi militară greşită şi cine spune că Germania nu va mai face de acum înainte aceleaşi greşeli? Nu pot sacrifica poporul meu dacă se produc astfel de greşeli. Din stenograma germană rezultă că Antonescu şi-a dat totuşi acordul: De altfel, niciun aliat al Germaniei nu este atât de loial ca România. Ea va rămâne de partea Germaniei şi va fi ultima ţară care va părăsi Reich-ul, pentru că ştie că sfârşitul Germaniei înseamnă sfârşitul României. În concluzie, la momentul respectiv nu era în avantajul României să se opună Germaniei sau să lupte contra ei.

Discuţia dintre Antonescu şi Hitler este cel mai bine sintetizată de generalul Titus Gârbea, şeful Misiunii Militare române pe lângă OKW. Din rezumatul făcut de Titus Gârbea redăm cel mai elocvent fragment. Antonescu a creat un moment tensionat, la care Hitler, încruntat şi nervos, sare din domeniul militar al discuţiei în domeniul politic, fără legătură. El îi cere lui Antonescu să răspundă dacă va lupta ca aliat al Reich-ului, în fruntea armatei române, până la limita extremă. Mareşalul a fost surprins şi indignat de această întrebare fără ocol, care îndepărta perspectiva încheierii războiului. Foarte dezamăgit, a răspuns prin nişte întrebări. Iată-le: «Îmi cereţi să mă sinucid împreună cu poporul şi armata mea? Cum este cu putinţă? Cum puteţi crede că aş putea lupta alături de diviziile germane, înarmate aşa de bine, când aţi refuzat mereu să-mi acordaţi ajutoarele militare solicitate? Cum credeţi că veţi menţine Frontul de Răsărit odată cu intrarea Turciei în război [2 august 1944], intrare ce oferă Aliaţilor posibilitatea cuceririi Mării Negre şi a Bulgariei, chiar lângă noi? Cum credeţi că, lipsiţi de apărarea antiaeriană, putem rezista raidurilor aliate?». Reacţia neaşteptată a lui Antonescu l-a descumpănit pe Hitler; acesta nu se aştepta la atâta vehemenţă şi din această cauză răspunde cu lucruri care nu pot să stea în picioare. Titus Gârbea, referindu-se la rezultatul discuţiilor, afirmă că acesta a fost unul nul.

La ieşirea din sala unde a avut loc întrunirea, Antonescu le-a spus lui Titus Gârbea şi Ion Gheorghe, ministrul nostru în funcţie la Berlin: Auzi, domnule... Ăştia sunt gangsteri! Ai văzut, domnule, mi-a pus mâna în gât şi m-a întrebat dacă sunt de acord să mă sinucid cu el, împreună cu armata şi poporul român! În urma acestei ultime discuţii, putem explica cele două opinii puse în antiteză, şi anume opinia susţinătorilor lui Antonescu şi opinia adversarilor săi. Cei care îl susţineau au văzut un lucru demn de admirație şi încredere. Printre aceştia se număra şi Titus Gârbea, care afirma: Ion Antonescu nu avea ideea fermă de-a rămâne până la sfârşit alături de Hitler şi nici gândul să rămână împreună cu România, cu armata ei şi cu tot neamul nostru alături de Germania. În partea opozanţilor, acest lucru nu făcea decât să întărească idea că Antonescu trebuia demis cât mai repede, deoarece atitudinea lui faţă de Hitler la ultima întâlnire făcea să crească încrederea în el a aliaţilor, cu precădere a ruşilor. În argumentarea acestui lucru putem vedea atitudinea lui V.M. Molotov la adresa lui Lucreţiu Pătrăşcanu, conducătorul delegaţiei României la Moscova, acesta afirmând într-un schimb de replici: Antonescu reprezenta poporul român, iar dvs. o aventură! Un alt argument îl reprezintă spusele lui Iuliu Maniu în momentul întruniri de la Palat din data de 22 august: Preferatul aliaţilor în ceea ce priveşte semnarea armistiţiului, în afară de mine bineînţeles, este Antonescu, domnilor. De ce? Pentru că el este şeful guvernului, este şeful armatei şi îi cunoaşte cel mai bine pe nemţi, deci el poate asigura transformarea cu minimum de riscuri. Şi mai e ceva domnilor, Antonescu este singura persoană din ţară asta pe care Hitler o respectă.

Pregătirea complotului

Ca urmare a politicii lui Antonescu, şi anume aceea de prelungire a războiului alături de Axă, în anul 1944 s-au creat alianţe între opozanţii Mareşalului. Cea mai importantă este Blocul Naţional Democrat (iulie 1944) din care făceau parte liderii principalelor partide politice: Iuliu Maniu - P.N.Ţ, Constantin I.C. Brătianu - P.N.L, Titel Petrescu - P.S.D şi Lucreţiu Pătrăşcanu - P.C.R. De menţionat că la complot au participat atât membrii BND, cât şi ofițeri superiori ai armatei. Prima etapă în pregătirea complotului o constituie acţiunea unei formaţiuni militare formată din C. Sănătescu, D. Dămăceanu şi E. Bodnăraş, care sub raport tehnic au definitivat preparativele concrete ale arestării lui Antonescu, stabilindu-se ca dată 26 august – ultima sâmbătă din lună. Au ales această zi pentru că, fiind sfârşit de săptămână, mareşalul se afla în Bucureşti şi, în momentul convocării n-ar fi bănuit ce i se pregătea. Ceea ce a devansat loviturii de stat pe data de 23 august este o sumă de elemente care au intervenit în zilele acelea: situaţia şi apelul disperat de pe front care ar fi făcut ca mareşalul să se deplaseze din capitală fără posibilitatea de a se mai întoarce pe 26 august, decizia lui Antonescu de a informa pe Hitler prin Clodius că se va retrage din Axă, intenţia lui Antonescu de a continua lupta până va obţine o singură victorie pe linia Focşani - Nămoloasa, victorie care să-i asigure condiţii mai bune pentru armistiţiu.

Desfăşurarea evenimentelor

Am să încep relevarea evenimentelor petrecute prin enumerarea câtorva actorilor principali din cele 30 de personalităţi marcante care se aflau la Palatul Victoria în ziua de 23 august: Ioan de Mocsonyi-Styrcea (apropiat şi sfetnic al regelui Mihai), D. Dămăceanu, Emilian Ionescu, C. Sănătescu (militari), Lucreţiu Pătrăşcanu, Bellu Zilber, Mihai Antonescu, Gheorghe Barbul, Grigore Gafencu şi Eugen Cristescu. Toţi cei enumerați au lăsat mărturii mai mult sau mai puţin însemnate, cărora istoria le-a atribuit un rol în nararea corectă a acestui eveniment. Voi prezenta evenimentele petrecute în 23 august 1944 în ordinea desfăşurării lor, după cum urmează:

În data de 22-23 august Mareşalul Antonescu luase decizia fermă de a încheia armistiţiu cu Naţiunile Unite - lucru pe care complotiștii îl ştiau foarte bine. Mareşalul fusese rugat de către membrii conducători ai B.N.D să conducă operaţiunea de semnare a armistiţiului. Mareşalul era convins că semnarea tratatului trebuia făcut numai după înştiinţarea lui Hitler, lucru pe care l-a şi făcut, prin intermediul lui Clodius, dându-i acestuia un răgaz de 24 de ore până în data de 24 august orele 1800. Lucrurile nu au mai stat însă aşa, deoarece Antonescu s-a răzgândit şi a căzut la un consens cu Gh. Brătianu, acesta din urmă promiţându-i că-i va aduce o „scrisoare de garanţie” semnată de liderii istorici, care atestă faptul că aceştia erau de acord cu condiţiile puse de Antonescu pentru încheierea armistiţiului. Până la urmă, Gh. Brătianu nu i-a mai prezentat scrisoarea lui Antonescu, motivul cel mai plauzibil fiind acela că Iuliu Maniu n-a vrut s-o semneze. La orele 1500 Mihai Antonescu a fost convocat la palat, urmat de Mareşal la orele 1615.

Mihai Antonescu, care sosise înaintea mareşalului, a avut o scurtă întrevedere cu Regele Mihai şi cu generalul Sănătescu, propunând, din proprie iniţiativă să plece la Ankara cu un avion gata pregătit, pentru negocierea armistițiului. Regele l-a refuzat şi i-a spus să aştepte venirea mareşalului pentru discuţii. În pauza de 30 de minute, Regele s-a întâlnit cu complotiștii în Casa nouă de lângă Salonul galben, unde urmau să fie arestaţi Antoneştii, aici făcându-se şi planul prin care regele trebuia să-l forţeze pe Mareşal să semneze armistiţiul. În caz contrar, ei ar fi intervenit alături de soldaţi şi l-ar fi arestat pe Mareşal. După sosire, regele i-a ordonat Mareșalului să încheie neapărat armistiţiul. Suveranul român a fost contrat de Antonescu, care i-a spus că nu primeşte ordine de la un copil, replicându-i că ştie el cel mai bine ce are de făcut şi nu vrea să dea ţara pe mâna ruşilor. Nevrând să cedeze presiunilor Regelui Mihai, conform consemnului avut cu complotiştii, Ion Antonescu este arestat la ordinele lui Constantin Sănătescu de către garda regelui, condusă de Emilian Ionescu. De reţinut că regele n-a schiţat niciun gest, ci pur şi simplu a părăsit încăperea pe uşa din spate. Cei doi Antoneşti au fost arestaţi şi închişi în camera seif a palatului.

Regele Mihai îl numeşte în funcţia de prim-ministru pe Constantin Sănătescu iar ca ministru de externe pe N. Buzeşti. La orele 2200, regele dă un comunicat la radio către ţară prin care anunţă ieşirea din Axă şi destituirea lui Antonescu. În dimineaţa zilei de 24 august, un reprezentant al guvernului român pleacă la Ankara pentru a informa reprezentanţii guvernelor URSS, SUA şi Marii Britanii asupra noii situaţii politice și militare din România. În aceeaşi zi, Grigore Niculescu-Buzeşti, noul ministru al afacerilor externe, transmite emisarilor români la Cairo - Barbu Știrbey și Constantin Vişoianu – hotărârea guvernului de a li se acorda depline puteri pentru a semna imediat armistiţiul cu Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi SUA. Guvernul URSS s-a pronunţat, la 25 august 1944, pentru încheierea armistiţiului pe bazele comunicate la 12 aprilie 1944 şi ale unor modificări aduse acestora în cadrul negocierilor secrete de la Stockholm. Guvernele de la Moscova, Londra şi Washington au convenit ca negocierea armistiţiului să se desfăşoare la Moscova.

După arestare, Mareşalului Antonescu a fost ţinut în camera seif alături de Mihai Antonescu, după care au fost predați unui grup de comunişti condus de inginerul Ceauşu, zis şi Bodnăraș şi ţinuţi într-o casă conspirativă din Bucureşti până la trimiterea lor la Moscova, pentru a fi judecaţi. Un lucru foarte important ce trebuie menţionat este însemnarea dată pe 20 aprilie 1946 în urma interogatoriului lui Avram Bunaciu, din care ne putem da seama că Ion Antonescu a apreciat corect evenimentele. Ex-mareșalul spune următorul lucru:
...Mergând la Palat [în după-amiaza de 23.8.1944], l-am găsit pe culoare pe d-l Mihai Antonescu şi am mers împreună la Rege. Am văzut în curte tancurile pe care mi le ceruse să se apere de nemţi. Ţevile erau îndreptate spre casă. Atunci, în faţa lui Mihai Antonescu şi Sănătescu, i-am spus că nu mai e nimic de făcut şi că aşteptăm numai un răspuns de la d-l Clodius şi scrisoarea partidelor politice. Sănătescu se sculă şi spuse: «Vi le aduc eu». Regele a ieşit din cameră şi după o jumătate de ceas s-a reîntors cu un pluton de soldaţi din garda Palatului cu revolverele în mână. Surprins, am spus: «Ce înseamnă aceasta, Majestate?». În timpul acesta, m-a luat de coate un maior [Anton Dumitrescu] pe care l-am făcut «mişel». Lui Sănătescu i-am spus: «Nu ţi-e ruşine, d-tale, om bătrân, să-l pui pe Rege, un copil, să facă astfel de lucruri neuzitate?». După ce Sănătescu mi-a spus: «Sunteţi arestat fiindcă nu aţi vrut să faceţi armistiţiu» şi i-am răspuns «Cum îndrăzneşti să afirmi că nu am vrut să fac armistiţiu?», Regele a trecut în altă cameră. După aceasta, Sănătescu a făcut semn soldaţilor să ne scoată [din „Salonul Galben”]. Am fost băgaţi într-o casă de fier în care-şi ţinea (presupun) d-na Lupescu bijuteriile. Era o încăpere mică, lipsită de fereastră, fără scaune. Am stat până la 4, când a venit d-l Ceauşu, care ne-a dus într-o casă de la periferie [în Bucureşti] unde am stat 8 zile [până pe 30 august 1944], când ruşii ne-au ridicat şi dus la Moscova.  

Puncte de vedere ale istoricilor asupra evenimentelor din 23 august 1944

Pentru o viziune clară asupra evenimentelor, este important de aflat punctul de vedere al oamenilor avizați, care făcut studii aprofundate asupra acestui eveniment istoric unic. Am făcut o sinteză a părerilor următorilor istorici: prof.univ.dr. Alesandru Duțu, Neagu Djuvara, prof.univ.dr. Ioan Scurtu, acad. Dinu C. Giurescu, dr. Ottmar Traşcă și prof.univ.dr. Cristian Troncotă:

Prof.univ.dr. Alesandru Duţu: „România nu avea la 23 august 1944 altă soluţie decât trecerea de partea Naţiunilor Unite”. Profesorul Duţu susţine că, indiferent de poziţiile divergente ale specialiştilor şi memorialiştilor, actul de la 23 august reprezintă trecerea României de partea Naţiunilor Unite. Acest lucru s-a făcut şi pentru că situaţia Armatei Române pe front era foarte grea, deoarece nemții retrăseseră cu puţin timp înainte 12 divizii blindate și motorizate, ducându-le pe frontul din Polonia, precum şi din cauza unor greşeli de comandament şi execuţie a misiunilor de către români. De asemenea, armata rusă, formată din 1.000.000 de militari, reuşise să rupă frontul româno-german şi să producă pierderi mari trupelor noastre. Prin urmare, victoria sovieticilor era doar o chestiune de timp. Evenimentul de la 23 august, de trecere a românilor de partea Naţiunilor Unite, le-a adus sovieticilor avantaje strategice, concretizate prin prăbuşirea frontului german pe flancul său sudic, dând posibilitatea unei translaţii într-un timp scurt spre frontul de vest, aceasta însemnând pentru ei o avansare bruscă cu circa 900 km. Nu în ultimul, rând, prof. Duță subliniază faptul că acest eveniment a deschis drumul spre împlinirea idealului românesc, şi anume eliberarea părţii de nord-vest a Transilvaniei, ocupată de unguri în 1940, fapt care s-a şi petrecut, datorită eroismului armatei române.

Neagu Djuvara: „Un act dureros, dar, din păcate, indispensabil şi chiar intervenit prea târziu”. D-l Djuvara consideră că şeful statului – Regele Mihai – şi-a făcut datoria cu determinare şi curaj, iar un rol cheie l-a avut armata, care a ascultat ordinele suveranului. Soluţia aceasta a fost una corectă, dar intervenită destul de târziu - un factor în întârzierea trecerii de partea aliaţilor constituind-o Ion Antonescu. Domnul Djuvara mai susţine că părăsirea alianţei cu Germania a accelerat ocuparea ţării de către Armata Roşie, dar nu a determinat-o.

Prof.univ.dr. Ioan Scurtu: „...un act necesar, dar insuficient pregătit, ţara fiind lăsată la discreţia Armatei Roşii”. Profesorul Scurtu subliniază faptul că actul de la 23 august 1944 a fost unul dintre cele mai importante evenimente petrecute în cel de-Al Doilea Război Mondial. Prin ieşirea României din Axă, Germania a pierdut un important şi puternic aliat, important mai ales în privința resurselor de petrol. Acest act coincide şi cu înlăturarea unui regim autoritar şi revenirea, cel puţin teoretic, la un regim democratic, întemeiat pe Constituţia din anul 1923.

Academician Dinu C. Giurescu: 23 august 1944 „a fost o schimbare de 180° dictată de o stringentă necesitate. Armata a fost factorul hotărâtor în efectuarea răsturnării de la 23 august 1944”. Domnul Giurescu susţine că schimbarea din 23 august a fost singura modalitate de a mai salva ce mai era de salvat în împrejurările de atunci. Mareşalul Antonescu, în timpul scurt cât a fost reţinut la palat, a arătat de ce nu a încheiat armistiţiul cu ruşii. El a rămas credincios crezului său militar, deşi considerentele politice de atunci se aflau clar pe primul loc. Deşi Mihai Antonescu, cu aprobarea tacită a Mareşalului, a lansat tatonări la Berna, Madrid, Lisabona, Ankara și Stockholm, acestea nu s-au finalizat. Un alt aspect pe care d-l Giurescu pune accent este că oamenii politici nu şi-au unit eforturile şi au lucrat separat, chiar în opoziţie unii cu alţii: „Dată fiind desfăşurarea evenimentelor, întrebarea rămâne în categoria «ce s-ar fi întâmplat dacă». Prevedea planul de operaţiuni al Stavka ocuparea Moldovei întregi, cu oprirea temporară pe linia Focşani–Nămoloasa–Galaţi? Dacă da, atunci ocuparea României ar fi durat mai mult şi s-ar fi făcut pe etape. Într-o asemenea ipoteză, Moscova ar fi aplicat, probabil, schema din Polonia, cu instalarea unui guvern «popular», pro-moscovit, în teritoriul «eliberat». Dar toate acestea rămân simple ipoteze”. Ca și ceilalţi specialişti, d-l Giurescu subliniază importanţa Armatei Române în canalizarea evenimentelor, care s-a focalizat în jurul palatului.

Cercetător șt. dr. Ottmar Traşcă: „Ieşirea României din alianţa cu Germania a fost un act de salvare naţională”. Domnul Traşcă susţine că ieşirea României din alianţa cu Germania a fost un act care a scutit teritoriul ţării noastre de a fi teatrul unor lupte cu efecte devastatoare. Nu se putea lua în calcul continuarea luptei alături de Axă, deoarece diferenţa între cele două tabere era una foarte mare şi în favoarea Naţiunilor Unite, iar luarea în calcul a unei victorii pentru obţinerea unor condiţii favorabile încheierii armistiţiului era de domeniul irealului.

Prof. univ. dr. Cristian Troncotă: „23 august 1944 a fost o adaptare a strategiei româneşti la noua configuraţie politico-militară..., singura soluţie posibilă prin care păstram şansa de a redobândi nord-vestul Transilvaniei”. Profesorul Troncotă spune că decizia de la 23 august a demonstrat, ca şi în cazul altor evenimente istorice, că România, fiind un stat mic, nu-şi putea permite decât alianţe de conjunctură cu cel mai puternic. Nu poate fi vorba de trădare, deoarece ne-am conformat deciziilor luate de cei mari. Istoria demonstrează că suntem mai degrabă disciplinaţi în detrimentul oportunismului şi că ne-am urmărit, aşa cum era și normal, interesul naţional.

Implicaţii internaţionale ale evenimentului şi opinia istoricilor străini

Implicaţii internaţionale. Cu siguranţă, putem spune despre acest eveniment că a fost unul dintre cele mai semnificative care s-au petrecut în cel de-Al Doilea Război Mondial. Unul dintre motive este acela că prin întoarcerea armelor de către români contra germanilor războiul a fost scurtat. Chiar dacă victoria aliaţilor era doar o chestiune de timp, intrarea României alături de Naţiunile Unite în război a făcut ca ţara noastră să economisească resurse și a evitat ca teritoriul ţării să devină teatrul unor lupte dezastruoase pentru noi. Un alt lucru important este că SUA şi Marea Britanie au văzut prin acest demers al naţiunii noastre o garanţie de stabilitate în zonă, urmând să lase totul sub influenţa sovieticilor, iar ei să-şi canalizeze forţele asupra planurilor pe care le aveau, în special luptei pe care o duceau contra nemților pe frontul de vest. Din punctul meu de vedere, cea mai importantă consecință este aceea că trecerea de partea aliaţilor a facilitat, indirect și treptat, „bolşevizarea” ţării.

Opinia istoricilor străini. Legat de evenimentul 23 august 1944, este foarte important să vedem și păreri din cele două tabere implicate: germanii și rușii.
- Locotenent-colonel (r) dr. Klaus Sconerr susţine faptul că retragerea României din Axă nu a fost percepută de germani ca un eveniment la fel de grav precum invazia anglo-americană din Franţa, pierderea Italiei centrale sau înaintarea Armatei Roşii în regiunea baltică. Ceea ce s-a întâmplat la 23 august 1944 are un impact diferit în conştiinţa celor două popoare (german şi român). Pentru România, trecerea de partea aliaţilor reprezintă o cenzură din punct de vedere politic, economic şi militar. Urmările politice ale evenimentului se regăsesc în cei peste 40 de ani de regim comunist. În Germania, opinia publică nu a perceput acest eveniment cu aceeaşi intensitate ca în România, din cauza situaţiei militare dezastruoase în care se afla.
- Prof. univ. dr. O.A. Rjevesevsky afirmă că lovitura de stat din 23 august a redus din sacrificiile şi distrugerile ce afectau România, că a apropiat sfârşitul războiului în Europa şi că măsurile luate de rege au fost juste şi necesare.

Concluzii

Indiferent cum a fost numit evenimentul de la 23 august - lovitură de stat, lovitură de palat, insurecţie armată etc., el a avut un efect major în istoria naţiunii noastre şi în istoria mondială. Controversa apare mai ales pentru că ne punem semne de întrebare legate de ce ar fi fost dacă n-ar fi avut loc. Ce s-ar fi întâmplat dacă pacea ar fi fost încheiată de Antonescu? Ce întorsătură ar fi avut istoria? Lucrurile acestea nu le putem şti, dar partea frumoasă este că putem face studii, cercetări şi supoziţii. Cu trecerea timpului, vor apărea cercetători care vor găsi explicaţii mai aproape de adevăr. Acest lucru va fi posibil datorită faptului că va dispărea partea de subiectivism a cercetătorilor de astăzi, care încă sunt tentați să încline în favoarea uneia dintre taberele implicate.
-->

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.