joi, 2 octombrie 2014

Misterul craniilor de cristal + documentar (RO)




MISTERUL CRANIILOR DE CRISTAL

În Mexic, America Centrală și America de Sud au fost descoperite niște cranii din cristal de origine aparent antică, constituind unul dintre subiectele arheologice cele mai fascinante ale secolului XX. De fapt, arheologii și cercetătorii încearcă în de mulți ani, în zadar, să afle scopul creării acestor ciudate obiecte. Vechimea lor a fost estimată între  5.000 și 36.000 de ani. Craniile au iscat numeroase presupuneri, unele chiar legate de existența extratereștrilor.


De-a lungul timpului, omenirea a folosit puterea cristalelor și a pietrelor în diferite scopuri. Cele mai vechi legende despre cristalele magice ne duc la Atlantida. Atlanții foloseau cristalele pentru a canaliza și utiliza energia macrocosmică. În practica medicală a multor culturi străvechi se regăsește purtarea la gât al amuletelor și talismanelor. Se foloseau diferite pietre, în funcție de boală, pentru a obține efectul tămăduitor dorit. Indienii americani și mayașii foloseau și ei cristalele pentru diagnosticarea și tratarea bolilor. Astăzi, datorită dezvoltării rapide a tehnologiei, cristalele sunt folosite pentru a transmite și amplifica energiile.

În Evul Mediu, cristalele erau considerate talismane magice, iar în prezent, puterea lor supranaturală este de necontestat. În India circulă singura legendă referitoare la craniile misterioase: Un cerc realizat din 12 cranii, în mijlocul căruia se află un al 13-lea, cel mai mare dintre toate. Acestea sunt pietrele cunoașterii, iar când vor fi reunite toate în forma amintită, noi, oamenii, vom afla cum a fost fondată civilizația noastră pe pământ și vom găsi cheia reconectării cu frații noștri care trăiesc în alte părți ale acestui univers minunat. Obiectele ar fi fost aduse din spațiu de 13 civilizații diferite, care le-au dat spre păstrare diverselor popoare. Când va sosi timpul, craniile vor fi redescoperite, prevestește vechea legendă indiană. Într-adevăr, începând cu anul 1840, în diferite regiuni ale lumii au fost descoperite 8 cranii ciudate. În prezent, ele se află în colecții particulare sau expuse în muzee din SUA, Franța și Marea Britanie.  

Deși la început au fost privite ca niște opere de artă create de strămoșii noștri, după ce s-a aflat legenda indiană, numeroși cercetători au început să se intereseze mai îndeaproape de aceste cranii. Toți specialiștii în prelucrarea cristalelor afirmă că felul în care au fost tăiate aceste obiecte este atipic. Un cristal, indiferent de materialul din care se compune, crește pe trei planuri diferite, de-a lungul unor axe cristalografice. În funcție de unghiul în care se află aceste planuri, se formează fațetele pietrei. Atunci când un cristal e prelucrat în sensul invers al axelor sale, materialul se sparge pur și simplu în bucăți foarte mici. „Afirm cu tărie că acest lucru este imposibil, având în vedere mijloacele tehnice de care dispunem astăzi, a spus John Rowen, șeful catedrei de cristalografie și mineralogie de la Universitatea din Pasadena. Modul de făurire a craniilor relevă o tehnică nemaiîntâlnită pe Pământ. O altă constatare de senzație este că niciunul dintre craniile descoperite nu prezintă urme de șlefuire. După ce că sunt făcute dintr-un singur bloc de cristal, nu se vede nici vreo urmă pe care cu certitudine ar fi lăsat-o obiectul folosit pentru modelarea craniilor”.

În opinia specialiștilor, din punct de vedere tehnic, craniile de cristal sunt obiecte care nu pot fi reproduse sau realizate în zilele noastre nici de către cei mai pricepuți sculptori sau ingineri. Exploratorul britanic Mitchell-Hedges a prezentat unul dintre aceste cranii ca fiind o descoperire a fiicei sale Anna, în 1927, când a condus o expediție la ruinele unei localități mayașe, Lubaantun, în Belize, căutând probe în ceea ce privește existența Atlantidei. El a povestit că fiica lui a găsit craniul de cristal între ruinele unde el presupunea că odinioară a existat un templu mayaș. Craniului îi lipsea mandibula, care a fost descoperită 3 luni mai târziu, la câțiva metri distanță. Mitchell-Hedges a relatat că, inițial, a refuzat să ia craniul și că l-a oferit preoților de acolo, dar că ei i l-au dat în dar, în semn de rămas bun.
Craniul a uimit prin faptul că se asemăna foarte mult cu unul uman, mai ales în ceea ce privește mobilitatea mandibulei. Cercetările de mai târziu și studiile minuțioase asupra craniului făcute de specialiștii de la British Museum au dus la concluzia că povestea lui Mitchell-Hedges era o invenție și că exploratorul a intrat în posesia craniului – fără a se ști prin ce metode – abia în 1943. Unii afirmă că povestea descoperirii craniului este o înscenare făcută de cercetătorul Mitchell-Hedges, care a vrut să-i facă o bucurie fiicei sale adoptive, care în ziua „descoperirii” împlinea 17 ani. La lumină, acest craniu pare să-și schimbe culoarea; câteodată se aburește ușor, existând chiar momente când în interiorul lui pot fi văzute imagini stilizate de munți și temple. Craniul a rămas moștenire fiicei lui Mitchell-Hedges, Anna, care a susținut în continuare versiunea tatălui său și, după ce s-a stabilit în Canada, a făcut mai multe turnee în care a încercat să-i convingă atât pe oamenii de știință, cât și pe cei de rând, că acesta a fost descoperit în 1927, în vechiul templu mayaș, și că deține puteri miraculoase. 

Craniul Mitchell-Hedges, cum a fost botezat, cântărește peste 5 kg și, exceptând unele anomalii la oasele pomeților, din punct de vedere anatomic, este structurat la fel ca un craniu uman. Judecând după dimensiuni, s-a ajuns la concluzia că modelează mai degrabă craniul unei femei. Craniul Mitchell-Hedges a fost îndelung studiat, una dintre cele mai amănunțite analize efectuându-se în 1970, în laboratoarele Hewlett-Packard. Cercetătorilor li s-a părut cu atât mai misterioasă originea și modalitatea în care ar fi putut fi realizat acesta, cu cât toate indiciile le întăreau convingerea că acesta fusese sculptat împotriva axei cristalului. Ei au concluzionat că singurele unelte utilizate pentru cioplirea craniului au fost diamantele, iar finisarea s-a făcut cu ajutorul unei soluții obținute dintr-un amestec de nisip, siliciu și apă. Această presupunere nu a devenit totuși certitudine, pentru simplul fapt că ar fi fost nevoie de vreo 300 de ani pentru a finaliza lucrarea cu asemenea ustensile. Concluzia experților a fost că realizarea de către ființa umană a unei forme atât de complexe și într-o manieră desăvârșită precum craniul Mitchell-Hedges este practic imposibilă. Mai mult, în timp ce era luminat, craniul părea că lua foc, își schimba culoarea și emana imagini, mirosuri și sunete stranii.

Deși craniul Mitchell-Hedges a fost considerat esența acestui gen de creații, au mai fost descoperite și alte cranii similare, care au ridicat mari semne de întrebare. Între ele există o înrudire stranie, nu doar datorită similitudinilor structurale și compoziționale, ci și prin faptul că ele par să ascundă un fel de energie, care le face să comunice între ele atunci când sunt adunate la un loc. Acest lucru a dus la ipoteza că misterioasele cranii au făcut parte din aceeași familie, că ar fi avut creatori comuni și ar fi servit unor scopuri comune.

Pe lângă Craniul Mitchell-Hedges, printre cele mai celebre se numără craniul de cristal britanic și craniul de cristal parizian, istoricii susținând că ambele au fost aduse în Europa în 1890, de către mercenarii mexicani. Cele două cranii se aseamănă ca dimensiuni și formă și s-a presupus că de fapt unul dintre ele este o copie a celuilalt. Spre deosebire de Craniul Mitchell-Hedges, acestea două nu sunt sculptate cu o finețe la fel de mare, unele trăsături fiind superficiale și incomplete. Este din cristal de cuarț transparent, întunecat și mai mic ca mărime decât craniul Mitchell-Hedges. Gura și dinții nu sunt deloc bine conturate. Are o gaură care a fost tăiată în partea lui superioară, pentru a susține o cruce creștină. Cântărește 2,48 kg și actualmente se află în Muzeul Trocadero din Paris. Se spune că acest craniu a fost cândva în colecția lui Maximilian [Ferdinand Maximilian Joseph, 1832-1867, arhiduce austriac, numit împărat al Mexicului în 1864]. Fusese furat dintr-un mormânt, apoi furat de la hoți de către alții, și luat și de la aceștia de către un ofițer francez venit în misiune în Mexic în timpul ocupației franceze. Ofițerul este probabil cel care l-a oferit împăratului Maximilian, fie contra unui preț, fie ca dar, și a ajuns cumva la Muzeul din Paris. Se știe foarte puțin despre acest craniu de cristal, deoarece muzeul nu are nicio istorie înregistrată despre el.

Alte exemplare cunoscute sunt craniul de cristal mayaș și craniul de ametist, descoperite în 1900 în Guatemala, respectiv Mexic, și aduse în Statele Unite de către un călugăr. Cele două sunt foarte asemănătoare, singura deosebire constând în faptul că craniul de ametist este realizat din cuarț purpuriu.

ET este un alt craniu de cristal care a trezit interesul cercetătorilor, el fiind descoperit la începutul secolului XX în America Centrală. Realizat dintr-un cuarț cenușiu, ET face parte din colecția particulară a unei femei care crede că acesta are puteri miraculoase, putând vindeca orice boală. Ea a afirmat că acest craniu a ajutat-o să se vindece de o tumoare pe creier. Craniul, care este cel mai aproape ca structură și realizare de craniul Mitchell-Hedges, este cunoscut sub numele de craniul de cristal din cuarț roz, și a fost descoperit în apropiere de Honduras. Este mai mare decât Mitchell-Hedges, dar prezintă aceeași finețe a lucrăturii și are, de asemenea, mandibula mobilă.

A existat și încă există convingerea că cristalul este un material foarte puternic, ce poate transmite și absorbi vibrații, emanând totodată un fel de energie psihică. Există persoane care au afirmat că, după ce s-au aflat în contact de mai multe ori cu craniul Mitchell-Hedges și au petrecut mai mult timp în preajma lui, s-au vindecat chiar și de boli cronice. Cea mai interesantă ipoteză cu privire la cranii a fost aceea că ele reprezintă un fel de bănci de date despre o rasă superioară, care este posibil să fi existat pe Pământ. S-a presupus că aceste cranii au fost codificate și că în ele au fost înmagazinate date valoroase cu privire la misterioasa rasă, profeții ale evenimentelor din următoarele milenii și o istorie completă a vieții pe Pământ. S-au făcut numeroase încercări de a descoperi aceste presupuse informații deținute de cranii, inventându-se diverse metode. S-a considerat că persoanele cu capacitați paranormale pot obține informații din interiorul craniilor doar meditând în preajma acestora, însă aceste încercări nu au dus la rezultate concrete. Au existat și ipoteze conform cărora craniile ar deține imagini despre ființe extraterestre și istoriile altor civilizații din Univers, însă toate aceste teorii au rămas la stadiul de simple supoziții.

În ciuda numeroaselor ipoteze, modul în care au fost create craniile de cristal a rămas un mister. Nu a fost exclusă ideea că ele ar reprezenta dovada existenței Atlantidei. S-a avansat și ideea că cele 13 cranii ar conține date istorice despre o civilizație inteligentă, care ar trăi undeva în adâncul pământului, ascunsă de privirile oamenilor. O altă explicație a fost aceea că artizanii din America Latina ar fi sculptat chiar ei aceste cranii, prin metode numai de ei știute, și care nu au fost niciodată divulgate. În sfârșit, cei mai sceptici oameni de știință cred că aceste cranii sunt realizate într-o perioadă mult mai recentă decât s-a pretins și nu constituie decât încercarea de a-i păcăli pe creduli că ele sunt dovada unor puteri paranormale sau a existenței extratereștrilor.

În ziua de Crăciun a anului 1994, o femeie se plimba prin ferma sa din apropiere de Crestone, Colorado, în San Louis Valley. În această zonă au fost adesea văzute lumini ciudate, OZN-uri și animale mutilate. O scânteiere produsă la nivelul solului i-a atras femeii atenția. Uitându-se în jur, a văzut ceva ce strălucea în praf. A descălecat, a ridicat obiectul și l-a curățat. Părea să fie un craniu făcut din cristal sau sticlă, dar deformat total, ca și când cineva îl topise și încercase să-l refacă. Suprafața craniului era lucioasă și netedă. Avea ceva asemănător dinților umani, dar semăna foarte bine cu profilul unui extraterestru. La bază, unde ar fi trebuit să se afle gâtul, era retezat. Femeia, care a vrut să i se păstreze anonimatul, nu mai văzuse niciodată ceva asemănător. Când l-a arătat unor specialiști, a aflat că nu era prima descoperire de acest gen.

Vestea despre craniul de cristal din San Louis Valley s-a răspândit cu repeziciune, iar cea care l-a găsit le-a permis soților Al și Donna Koon, precum și fiicei lor, Alta Jamison, să-l expună în magazinul lor de roci din Moffat, Colorado. Obiectul a devenit o atracție populară, aducând vizitatori din toate colțurile Americii. Alta Jamison spune că oamenii înzestrați cu capacități paranormale pot comunica cu craniul. Unii chiar au simțit că există o legătură între ei și craniu, despre care cred că are conștiință și că realizează conexiuni între oamenii cu care vine în contact și o lume interioară a Pământului. Misterul persistă, iar Al Koon spune că energia craniului este pozitivă și că nimeni nu a descoperit din ce mineral a fost confecționat, însă bănuiește că ar fi din cristal. Alții sunt de părere că un OZN l-a pierdut sau l-a trimis intenționat în zonă.

Nick Nocerino, un cercetător care a studiat craniul, a meditat asupra lui două zile la rând și a simțit ceva nou, deși energiile emise de el se aseamănă cu cele emise de celelalte cranii. Craniul aflat în custodia soților Koon poate fi împrumutat pentru meditație într-o cameră separată. Chiar și cele mai neîncrezătoare persoane care au stat în preajma craniului au spus că au simțit o formă ciudată de energie care provenea din el, fiind relatate în acest sens și unele incidente bizare. De pildă, când un sceptic a scos craniul din magazin și s-a apropiat cu el de mașină, una din roți a explodat fără vreun motiv. Un alt caz este cel al unui cercetător care a intrat în magazin pentru a filma craniul, dar când a ajuns lângă el a constatat că aparatul de filmat nu mai funcționa. Ca și celelalte cranii de cristal descoperite în America Centrală, nici acesta nu pare să prezinte vreo urmă de cioplire sau topire. În sfârșit, este important de menționat că specialiști din cadrul IBM au afirmat că un asemenea cristal de cuarț ar putea stoca milioane de gigabiți de informație, adică mai mult decât orice calculator de ultimă generație.


Craniile de cristal (RO)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.