miercuri, 22 iulie 2015

Comunități umane care demonstrează rolul alimentației naturale




COMUNITĂȚI UMANE
CARE DEMONSTREAZĂ ROLUL ALIMENTAȚIEI NATURALE

Mulți oameni și-ar schimba mai degrabă religia decât stilul alimentar...

Deși aspectele practice ale alimentației naturale par absolut noi pentru cunoașterea științifică, se pare că existența unor comunități, mai mult sau mai puțin numeroase, care să practice un cu totul alt stil de viață decât cel clasic, occidental, este cunoscută dintotdeauna. Iar aici nu mă refer la populațiile total integrate în Natură, cu organizare specific tribală (insulele polineziene, aborigenii australieni, africanii etc.), ci la populațiile care au cunoscut trecerea „civilizației” moderne, cu toate efectele acesteia, la toate nivelurile. De aceea, această prezentare are o importanță deosebită. Ea oferă o imagine comparativă a ceea ce reprezenta modul de viață al acestor comunități înaintea contactului cu tehnologia modernă și efectele acestui contact. Și pentru că populația Hunza din zona Himalayei reprezintă cazul special – atât prin puterea exemplului, cât și prin numeroasele studii științifice medicale întreprinse în decursul timpului – o vom aborda separat, în al doilea subiect.


Începem scurta noastră prezentare cu o populație din zona Mexicului, cunoscută sub numele de indieni otomini. În lucrarea „Un nou stil de viață. Poftă bună!” a dr. Jorge D. Pamplona-Rogers, autorul ne oferă următoarele detalii, referitoare la această populație: Indienii otomini trăiesc pe podișul din centrul Mexicului și se hrănesc cu cereale, turte de porumb, fasole și diferite zarzavaturi. Studiile efectuate în mijlocul acestui popor, care au fost publicate în 1948 în revista American Journal of Public Health (R.K. Anderson, J. Calvo, W. Robinson, pag.1126), arată că acești indigeni se bucură de o sănătate rar întâlnită. Cazurile de obezitate, hipertensiune arterială sau cancer sunt aproape inexistente. Aceeași lucrare oferă și alte informații, de data aceasta referitoare la șerpașii nepalezi: Acești locuitori ai înălțimilor abrupte din masivul Himalaya sunt renumiți pentru extraordinara lor rezistență fizică. Toate expedițiile pe Everest, ca și pe alți munți din regiune, au ținut să aibă un grup de hamali șerpași.

Tensing Norgay, șerpașul care l-a însoțit pe alpinistul australian Edmund Hilary în prima lui ascensiune a vârfului Everest, spune în cartea sa autobiografică Tigers of the Snows (Tigrii zăpezilor): „Cartofii sunt principala noastră cultură și baza alimentației șerpașilor, la fel cum este orezul pentru hinduși și chinezi. Varietățile de cartof care cresc în Himalaya se cultivă la altitudini foarte mari (4-5.000 de metri), și cu ei se asigură provizia de alimente în locuri îndepărtate... Alte alimente de bază în dieta noastră sunt orzul (crește până la înălțimi de 4.000 de metri) și grâul (până la 3.000 de metri). De la turmele de oi și capre și de la cirezile de yaci, șerpașii obțin lapte și brânză, cu care își completează dieta bazată pe cartofi și cereale. Carnea abia dacă se consumă și șerpașii care urmează budismul în forma lui strictă sunt vegetarieni totali”.

În cotidianul „Național” din 22 aprilie 2002, în articolul „Longevitatea oamenilor crește o dată cu altitudinea”, apar detalii privitoare la modul de hrănire al unei populații, de asemenea deosebit de longevivă, trăitoare pe platoul Anzilor – indienii americani din Villacamba: În Anzi, unde la 4.000 de metri temperatura este de 23° tot timpul anului, iar umiditatea este de 60%, se află Villacamba, un mic ținut care a devenit un fel de model pentru persoanele aflate la vârsta a treia. Aici trăiesc șapte „ultracentenari” dintr-o populație de 1.800 de locuitori. Pe lângă cei care au depășit deja suta de ani, există în Villacamba mulți oameni care, deși au multe primăveri în spate, au inima și vasele sanguine demne de un occidental de 40 de ani care ține regim și duce o viață liniștită. În acest ținut andin, lumea se trezește la șapte dimineața, se culcă la 8 seara, nu se agită pentru a-și atinge obiectivele într-un timp cât mai scurt și își rezervă câteva momente din zi pentru meditație și pentru lectură. Dar, mai mult decât atât, își organizează ziua în patru perioade temporale foarte clare: există un moment pentru oboseală, un moment pentru odihnă, un moment pentru relaxare și un moment destinat raporturilor cu ceilalți.
 
Bărbat centenar din Villacamba

În afară de altitudine, care este în mod clar un factor binefăcător, s-a mai observat că dieta indienilor americani din Anzi, foarte diferită de a noastră, ar trebui să ne servească drept model. Locuitorii din Villacamba consumă în mod normal cu 60% mai puține calorii decât un european și au drept componente fundamentale ale dietei cerealele și legumele crescute în mod natural. Aici nu se poate vorbi de obezitate, consumul de alcool este ocazional și nu se fumează. Nu există medicamente, ci numai remedii naturale pe bază de plante...

Cea mai amplă prezentare, în afară de cea a populației Hunza, apare în informațiile referitoare la populația din Okinawa – o comunitate inițial închisă, bazată pe alte reguli decât cele cunoscute de societatea modernă. Lucrarea dr. Pamplona-Rogers, citată la începutul subiectului, oferă scurte detalii și în privința acestei comunități: Locuitorii insulei Okinawa au o dietă pe bază de vegetale (cereale, fructe și zarzavaturi). Longevitatea și fertilitatea lor, ca și lipsa bolilor degenerative, în special cancerul, au atras atenția cercetătorilor. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un grup de medici militari a realizat o serie de autopsii a indigenilor din această insulă, morți în bătălie, și s-au putut convinge că indivizii cu o vârstă înaintată nu aveau tumori, nici semne de ateroscleroză, artroză sau alte boli degenerative (P.E. Steiner, „Necropsii la oamenii din Okinawa. Observații anatomice și patologice”, Archives of Pathology, nr. 42, pag. 359, 1946).

Însă, o prezentare mult mai detaliată a acestei comunități insulare, ne este oferită în revista Formula AS, nr. 539, din octombrie 2002. Astfel, în acest număr apare un articol cu titlul „Insula nemuritorilor fericiți”, având următoarele subtitluri: Locuitorii de pe insula Okinawa sunt cei mai longevivi pământeni. O moarte petrecută la 80 de ani este considerată un accident, având în vedere că majoritatea localnicilor trăiesc peste 100 de ani. O echipă de reporteri francezi a investigat recent fenomenul. Dar iată conținutul interesantului articol:

«Ce vă spunem nu este o simplă poveste, ci istorie adevărată. În secolul III, împăratul chinez Qin Shi Huangdi a trimis o misiune în Marea Estului pentru a descoperi secretul imortalității de la locuitorii insulelor numite pe-atunci „de aur” și „de argint”. Din păcate, cronicile imperiale nu relatează urmarea acelei expediții maritime, localizarea insulelor rămânând mai bine de două milenii obiectul speculațiilor geografice. Cu toate acestea, în căsuța lui din Naha, capitala insulei Okinawa, scufundată într-o grădină de bonsai, bătrânul Shosei Moriyama-san știe cu siguranță că el aparține acelui popor al „nemuritorilor fericiți” pe care-l căutaseră navigatorii chinezi. A doua zi după moartea „prematură” a fratelui său, în vârstă de 78 de ani, Shosei Moriyama-san, cu 20 de ani mai mare decât defunctul, i-a reunit pe toți membrii familiei, până la strănepoți, spunându-le cu severitate: „Iată ce se va alege de voi dacă veți continua să mâncați conserve și hamburgeri. Alimentele (vii) hrănesc viața, ele sunt leacul cel mai puternic de pe pământ, cultivați-vă fizicul, intrați în armonie cu voi. Mișcați-vă, iubiți munca și duceți la bun sfârșit ce faceți. În joc se află reputația noastră și cea a urmașilor noștri din regatul Ryukyu”.
Ryukyu este vechiul nume al insulelor tropicale Okinawa, devenite posesiune japoneză în 1879. O inscripție cu caractere vechi, chinezești, gravată pe un clopot din castelul regal și datând din 1458, atestă bunăstarea legendară a acestor insule. În ea se spune: „Ryukyu beneficiază de o bogăție aparte în mările sudului. Această națiune a preluat înțelepciunea strămoșilor, al căror cult l-a păstrat. Acesta este locul unde pe vremuri au trăit fericiții nemuritori. Grație corăbiilor sale, Ryukyu este un pod între națiuni, abundând astfel în produse exotice și comori.»

Femeie centenară din Okinawa

În ciuda tuturor încercărilor cumplite prin care au trecut, „fericiții nemuritori” au rămas în continuare pe aceste locuri. Și în clipa de față, Okinawa deține recordul mondial al speranței de viață: 86 de ani pentru femei, 78 de ani pentru bărbați, arhipelagul având 660 de centenari (mulți trecuți demult peste 100 de ani), la o populație de 1,3 milioane. Oare care este secretul lor? Cardiologul și gerontologul Makoto Suzuki studiază de 27 de ani această enigmă. El conduce Centrul de studiu al longevității, instalat într-un mic birou al Universității din Okinawa, unde se adună zeci de centenari. Între ei, foarte puțini sunt bolnavi: câteva maladii cardiace, cancere la sân sau la prostată. La Okinawa mamografiile nu sunt necesare.

Contrar sfaturilor date de medicii specialiști în diabet de pretutindeni, centenarii de pe insulă consumă o mare cantitate de carbohidrați și foarte puține proteine. Ei se îmbolnăvesc extrem de rar de Alzheimer sau de demență senilă. Când se apropie de 90 de ani, 80% dintre bărbați și 60% dintre femei au creierul perfect intact în comparație cu doar 40% în Europa sau America. În plus, toți bătrânii conservă un nivel foarte ridicat al hormonilor sexuali.

Conform observațiilor făcute pe foarte mulți centenari, longevitatea locuitorilor insulei nu este de natură genetică. Ea este rezultatul fericit al unei alimentații sărace în carne și bogate în legume amare, combinată cu exerciții fizice practicate constant, precum mersul pe jos, dansul, grădinăritul, și cu o rețea de întrajutorare foarte puternică între membrii comunității, care practic exclude singurătatea. Majoritatea tradițiilor din Okinawa celebrează înaintarea în vârstă ca pe o sărbătoare a câștigării înțelepciunii, un motiv de bucurie și nu o dramă a apropierii de moarte. Și, nu în ultimul rând, viața spirituală a „nemuritorilor fericiți“ se bazează pe cultul strămoșilor. (În mod bizar, toate popoarele la care „cultul morților” este puternic au o viziune senină și optimistă a lumii de dincolo, fapt valabil și pentru zonele românești care cultivă această tradiție, ca de pildă nordul Ardealului și Maramureșului).

Iată, foarte pe scurt, câteva exemple ale unor comunități ce oferă un alt mod de viață decât cel clasic, de tip occidental. Iar, cel mai important, acesta reprezintă chiar un model viu, real, palpabil și concret – dovedind că toată pledoaria noastră pentru Viață prin Alimentația Naturală nu sunt doar simpliste speculații și teorii ciudate, ci chiar o bucată din Realitate... Însă, cel mai elegant și relevant exemplu de confirmare întocmai a acestor repere ne este oferit de populația Hunza, abordat în subiectul următor:

Populația Hunza și modelul social ideal de sănătate preventivă

Dacă exemplele subiectului anterior nu au fost suficient de grăitoare sau relevante, atunci cu siguranță că prezentarea stilului de viață al populației Hunza din podișul Himalayei va orienta decisiv argumentația noastră către repere clare, fără ambiguități. De aceea, în continuare vom cita studiul realizat de dr. R. McCarrison, șeful cercetării privind nutriția din India de pe vremea ocupației britanice și prezentat în excepționala carte a lui Peter Tompkins și Christopher Bird, Viața secretă a plantelor. Această lucrare oferă și un studiu foarte interesant, efectuat pe două populații de șobolani: una hrănită conform stilului tradițional, tipic occidental, iar cealaltă, exact ca în dieta originară a populației Hunza. Dar să observăm nu numai concluziile experimentului amintit, ci și o mică introducere în stilul de viață al populației Hunza:
 
Bărbați Hunza - tată și fiu

La începutul secolului XX, Dr. Robert McCarrison, șeful departamentului guvernamental de cercetări asupra nutriției din India, a întreprins un amplu studiu care a dus la concluzii interesante în privința legăturii dintre starea de sănătate a populației și practicile alimentare ale acesteia. El s-a ocupat în special de zona Gilgit, o regiune muntoasă și izolată din Kașmirul de Nord, unde locuitorii din neamul Hunza vădeau o vitalitate excepțională. Erau în stare să parcurgă fără pauză drumuri lungi de câte 200 de kilometri pe trasee accidentate din cei mai sălbatici munți din lume sau puteau săpa copci în gheață înotând de la una la alta pe distanțe apreciabile, pe sub calota dură de deasupra lor, iar asta fără țeluri practice, ci numai pentru propria lor plăcere. Deși populația Hunza era relativ puțin numeroasă și înconjurată de vecini prădalnici și cruzi, rareori se întâmpla să fie atacată de aceștia, pentru simplul motiv că vecinii îi știau de frică, fiindcă de multe ori în trecut avuseseră ocazia să se convingă de superioritatea acestor oameni. Era însă vizibil un alt fapt, inexplicabil: toate populațiile din acea zonă trăiau în același climat și în aceleași condiții geografice, și cu toate acestea erau decimate de boli, ceea ce-l făcu pe McCarrison să caute motivele diferenței în alte direcții, în primul rând în modul de alimentație.

În paralel, McCarrison începu și experiențe amănunțite pe șobolani, care se știe că sunt atât de lacomi, încât mănâncă tot ce mănâncă și omul, și a alcătuit mai multe loturi pe care le-a supus la diferite regimuri alimentare. N-a fost nevoie de prea mult timp ca să-și dea seama că aceste rozătoare creșteau, se dezvoltau și aveau o stare de sănătate întocmai ca oamenii care foloseau regimul alimentar respectiv. Cât despre șobolanii hrăniți asemeni locuitorilor din neamul Hunza, cu cereale, legume și fructe, la care se adăuga lapte de capră crud, brânzeturi și unt numai din lapte de capră, aceștia deveniră specimenele cele mai sănătoase din tot laboratorul lui McCarrison. Creșterea lor era foarte rapidă, nu se îmbolnăveau niciodată, masculii erau de o virilitate net superioară iar femelele mult mai fertile, puii sănătoși și gradul de ,,mortalitate infantilă” aproape de zero. Mai mult decât atât, acești șobolani vădeau un caracter de-a dreptul plăcut, erau blânzi, afectuoși și aveau tot timpul o stare de bună dispoziție, care făcea să nu existe între ei conflicte.

Cu toată părerea de rău, McCarrison a hotărât să-i sacrifice pe rând la atingerea vârstei de 27 de luni, care corespunde vârstei de 55 de ani la om, și să le facă autopsia. La absolut niciun exemplar nu s-au constatat disfuncții ale organelor interne. Spre deosebire de acești ,,șobolani hunza”, celelalte loturi vădeau deficiențe fizice sau de comportament specifice populațiilor ale căror reguli alimentare le urmaseră, îmbolnăvindu-se de aceleași boli și având comportament asemănător, caracterizat în special prin țâfnă și spirit agresiv. Aceștia trebuiau supravegheați în permanență și adesea separați, ca să nu se omoare între ei. La autopsie s-au constatat bolile specifice, care afectau fără greș aceleași organe ca la oameni – ovare, sistemul respirator, urinar, digestiv, nervos și cardiovascular și aceleași afecțiuni de piele, păr sau sânge. Pe baza acestor observații, McCarrison a ținut o conferință în fața Asociației medicale din Marea Britanie, explicând confraților săi că șobolanii supuși timp de doi ani regimului alimentar specific neamurilor celor mai viguroase și mai puțin civilizate din India nu se îmbolnăviseră niciodată și, la o vârstă apreciabilă, autopsiile relevaseră o stare de sănătate excelentă a organelor interne. Concluziile finale ale experimentului au fost că sănătatea omului privită ca un ansamblu depinde, ca și cea a șobolanilor, de specificul alimentației. Dr. McCarrison mai spune: ,,Fapt e că admirabila stare a aparatului digestiv la acești șobolani e în contrast puternic cu afecțiunile intestinale sau dispepsiile atât de frecvente de care auzim tot timpul în țările cele mai civilizate de pe glob”.

După această imagine de familiarizare cu stilul și consecințele modului de hrănire și de viață al hunzașilor, vom aprofunda aceste aspecte prin parcurgerea lucrării „O terapie de bază folosită împotriva bolilor civilizației, a cancerului și a bolilor degenerative”, a microbiologului dr. Mariana Ghezzo. În această lucrare, care detaliază modul de viață și alimentație al populației Hunza, autoarea oferă un citat amplu, care aparține chiar lui Sir McCarrison. Trebuie precizat că acesta, datorită marilor sale merite de dietetician, a fost înnobilat de statul englez. De asemenea, ca medic englez, el a avut ocazia, timp de 7 ani, să studieze acest mic popor de 14.000 de locuitori (la acea perioadă). Dar să dăm citire fragmentului propus:

«Hunza este un mic stat din nordul extrem al Indiei. Se deosebește de vecinii săi atât ca aspect, cât și ca limbă. Un singur lucru pare sigur: el trăiește în valea lui din vremuri străvechi. Valea Hunza este o prăpastie adâncă și largă, ce duce la un lanț muntos înalt, Himalaya, pe direcția est-vest. Ca urmare a sistemului de irigații propriu, regiunea este extraordinar de fertilă și are o varietate de fructe și legume cultivate de acest mic și harnic popor. Toți cei care, în călătoriile lor, trec prin această vale, vorbesc despre extraordinara sănătate a poporului hunza, aspectul lor incomparabil, curajul și buna lor dispoziție. Trăiesc mult și sunt viguroși, sunt foarte perseverenți și, în general, se bucură de o sănătate permanentă, ieșită din comun.
În perioada în care am avut de-a face cu acest popor, n-am întâlnit niciodată vreun caz de boală a aparatului digestiv: dispepsie, ulcer gastric sau duodenal, apendicită, enterită sau cancer. Sunt conștienți de această parte a anatomiei lor numai din cauza senzației de foame. Oamenii acestui popor nu sunt nervoși, obosiți sau fricoși. Răceala este necunoscută.
Poporul Hunza este un popor de agricultori demni de admirat, mult mai avansați decât vecinii lor. Marile lor sisteme de irigații sunt renumite în toată Asia Centrală. Ca dulgheri, zidari, armurieri, fierari și chiar aurari, ingineri de poduri, șosele și instalații de canal sunt cu totul unici.
Poporul Hunza este favorizat de valea fertilă în care trăiește, dar cauza deplinei sale sănătăți nu poate fi atribuită numai pământului pe care trăiesc. Cea mai apropiată intrare spre ei este o vale tot atât de fertilă, ce duce tot spre est-vest. În această vale trăiește poporul ishkomani. Deși acest popor trăiește în aceleași condiții ca și vecinii săi hunza, el este sărac, oamenii sunt mici de statură, cu aspect de ființe subnutrite. Au destul pământ și apă, dar ishkomani sunt mult prea indolenți ca să profite de acest avantaj. În țara lor nu există zidari, dulgheri sau altfel de meseriași, iar mulți dintre ei par bolnavi.
În concluzie, putem exclude clima ca secret al bunei sănătăți a poporului Hunza. Să le examinăm atunci hrana și modul de viață. Se poate spune despre ei că 10 luni din an trăiesc în aer liber, căci bărbații, femeile și copiii lucrează cu toții la câmp. Și condițiile lor sanitare sunt mai bune. Au acordat o atenție deosebită apei potabile, pe care o păstrează în cisterne speciale, acoperite.
Alimentația lor este foarte variată. Este formată din grâu, orez, hrișcă și alte cereale, pe care de cele mai multe ori le mănâncă în stare crudă, încolțite, sau proaspăt măcinate; dacă mănâncă pâine, aceasta este completă. Mănâncă multe frunze verzi, cartofi, rădăcinoase, mazăre, fasole păstăi și tot felul de alte crudități, fără să îndepărteze vreodată coaja; când totuși gătesc, folosesc cât mai puțină apă, pe care apoi o beau. Sunt mari amatori de lapte, pe care-l beau proaspăt, nefiert; mănâncă și unt pe care-l preferă uns pe pâine, dar folosesc și zerul rămas de la prepararea untului. Mănâncă o mulțime de fructe crude, nu le fierb niciodată; sparg sâmburii caiselor și le mănâncă miezul. Mănâncă extrem de rar carne, și atunci de obicei în combinație cu semințe de legume și cereale înăbușite, în cât se poate de puțină apă. Și animalele lor mănâncă fructe crude; se poate observa cum măgarii, vacile și caprele mănâncă dudele căzute la pământ. Și câinii sunt mari consumatori de fructe, fiind și buni cunoscători ai acestora.
Femeile Hunza își alăptează copiii pe toată durata primilor trei ani de viață, chiar dacă apare între timp o altă sarcină. Să ne gândim ce importanță uriașă are acest fapt pentru întreaga viață ulterioară. Alimentația poporului Hunza este aproape integral vegetală și în stare naturală: alimentele sunt consumate proaspete și cu coajă.
În sistemul lor de practicare a agriculturii sunt valabili de sute de ani doi factori esențiali. În primul rând, împrospătează în permanență solul, pe care se presară nisip negru de pe iceberguri. În al doilea rând, prepară compost pentru ameliorarea solului, la care folosesc orice rest de produs natural: strâng cu grijă excrementele animale și toate verdețurile refuzate de oameni și animale; presară pe terenurile de legume pământ bazic luat de pe coline, în zilele irigării lor.
Acest popor nu are medici și nici spitale; nu are nici poliție și nici închisori; nu este viciat din punct de vedere moral, așa cum este lumea civilizată. De la acești oameni putem învăța că hrana vie și modul de viață simplu, care decurge în mod firesc din aceasta, este drumul drept și singurul care conduce la o lume a libertății și a păcii pentru noi toți.»

Ultima imagine a acestui subiect, ne este oferită de lucrarea Dr. Jorge D. Pamplona-Rogers, „Un nou stil de viață. Poftă bună!”. Aceasta atinge, în câteva scurte detalii, aspectele de viață ale hunzașilor, care subliniază tocmai elementul remarcat și de noi – schimbarea modului de viață la contactul cu „civilizația“ occidentală:
Doctorii Toomey și White, cardiologi distinși din SUA, au vizitat această regiune în 1964 și au realizat diverse studii, care au fost publicate în American Heart Journal (E.G. Toomey și P.W. White – „Scurt studiu despre sănătatea bătrânilor Hunza”). Se notează că hunzașii au o dietă foarte sobră, pe bază de fructe proaspete și uscate, nuci, diferite zarzavaturi și cereale (orz, grâu și mei). Ei consumă și puțin lapte de capră, iar carne de miel mănâncă doar o dată sau de două ori pe an, la sărbători. După ce au studiat 25 de oameni care aveau între 90 și 110 ani, medicii amintiți au văzut că toți aceștia aveau o presiune arterială normală, un nivel de colesterol și o electrocardiogramă normală. Între hunzași nu se cunosc cazuri de îmbolnăviri de cancer, boli de inimă, diabet sau îmbătrânirea timpurie.
Regretabil este că sănătatea hunzașilor a suferit schimbări în ultimii ani, căci au sosit și la ei „avantajele” civilizației: conserve, dulciuri și produse rafinate prin procedee industriale. Au început să apară primele cazuri de carii și de boli digestive, care altădată erau necunoscute. Dar, în ciuda acestor lucruri, ei sunt unul dintre popoarele cu cea mai mare longevitate de pe pământ.

Considerăm acum, la finalul acestui subiect, că iată, un mod de viață natural, cu Alimentația Naturală ca element central, nu reprezintă doar o utopie sau un experiment social dinainte ratat. Dimpotrivă, dovezile sociale oferite prin aceste succinte exemple demonstrează o realitate dovedită deocamdată izolat. Dar, cel mai important, este demonstrată! Deci, SE POATE!

Sursa: M. Paraschiv-Claudius – Tratat pentru alimentația naturală a omului, Ed. Christalin, 2003

3 comentarii:

  1. Foarte interesant! Dar aici nu stiu ce sanse avem sa ne intoarcem la natura... chiar daca am manca doar fructe, legume si cereale, tot viciate le-am manca, pentru ca sunt pline de chimicale, din pacate... Oare vom reusi vreodata sa ne intoarcem la ceea ce era, odinioara, bun si sanatos? Avand in veder drumul pe care mergem, nu cred. :((

    RăspundețiȘtergere
  2. Vrei fara chimicale?Simplu. Treci in gradina la munca.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ar trebui sa redescoperim multe plante precum amarantul,unele alghe alimentare ca spirulina ce ar putea fi o alternativa la alimentatia actuala.Prin diversificarea culurilor omenirea ar putea depinde mai putin de plantele modificate geneticla care stim cu totii de ce si pentru ce au fost scoase pe piata.

    RăspundețiȘtergere

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.