Adevărul despre civilizațiile extraterestre + documentar (RO)



ADEVĂRUL DESPRE CIVILIZAȚIILE EXTRATERESTRE

Vasile Rudan

Navele extraterestre – o realitate ce nu poate fi contestată


Din analiza făcută asupra evoluțiilor navelor extraterestre, rezultă că acestea folosesc ca mijloc de propulsie gravitația planetelor pe lângă care se deplasează. Cu alte cuvinte, dispun de propulsie antigravitațională. Pentru această ipoteză pledează și observațiile personale pe care le-am făcut asupra zborului unor nave extraterestre. De pildă, în seara de 9 iunie, anul 1983, mă aflam la Fișici, pe raza comunei Bozioru, județul Buzău, cu cinci colaboratori și am văzut trecând prin Calea Lactee două nave extraterestre, deplasându-se cu viteze superluminice, pe un traseu în zig-zag, accelerând și decelerând când treceau prin dreptul unor corpuri cerești aflate în raza lor de zbor. (a se vedea în acest sens și articolul din Jurnal Paranormal intitulat OZN-uri prin Calea Lactee. Extratereștrii sunt aici!) Astfel s-ar explica staționarea OZN-urilor la punct fix și viteza fantastică, de zeci de mii kilometri pe oră, când pornesc pe diagonală spre nemărginirea Universului. Potrivit unor cercetători de avangardă, planeta noastră produce o energie inepuizabilă prin rotirea sa în spațiu, ca un rotor dintr-un dinam electric. Energia Terrei circulă de la polul sud către polul nord, asemănător unui rotor electric. Observația este valabilă pentru orice corp cosmic aflat în rotație. 

Extratereștrii colaborează cu pământenii privind transferul unor tehnologii extraterestre

Foști oficiali americani și canadieni, printre care și cosmonauți și alți oamenii de știință, au depus mărturie că extratereștri colaborează cu pământenii, în scopul transferării unor tehnologii extraterestre. Nu cred că toți extratereștrii colaborează de bunăvoie. Probabil provin din navele prăbușite, sunt ținuți în captivitate și siliți prin șantaj sau mijloace fizice dure, să colaboreze. Pământenii sunt experți în astfel de lucruri.

Astronautul american dr. Brian O’Leary a declarat într-un interviu că extratereștrii ne vizitează din cele mai vechi timpuri, că sunt de mai multe rase și arată diferit față de pământeni. El a mai spus că aceștia au o înfățișare bizară din punctul nostru de vedere. Ei călătoresc în astronave a căror propulsie modulează local spațiul și timpul și folosesc sisteme magnetice toroidale, prin care creează antigravitație și câmp eletrogravitațional, pentru a ieși din realitatea spațio-temporală. Potrivit declarației lui, sistemele de propulsie ale navelor extraterestre sunt total diferite de cele utilizate de NASA. După ce a făcut aceste declarații, Brian O’Leary a murit în condiții suspecte.

Astronautul dr. Edgar Mitchell al şaselea om care a păşit pe Lună, a declarat pe 23 iulie 2008 la Radio Kerrang, West Midlands, UK, că OZN-urile şi extratereştrii există, că în ultimii 60 de ani ne-au vizitat planeta iar guvernele ne-au ascuns acest lucru: „Au existat vizite ale ET și au existat nave prăbușite. Au existat materiale și trupuri recuperate”.


Dr. Clark McClelland, specialist în nave spaţiale, a declarat că a văzut un extraterestru de cca 2,50 m înălţime pe monitoare în timp ce era de serviciu la Centrul Spaţial Kennedy, la controlul evoluţiei navetei în spaţiu. Extraterestrul stătea vertical în compartimentul navetei destinat încărcăturii. Era în discuţie cu doi astronauţi americani. A observat pe monitoare și nava extraterestrului, care se afla pe o orbită stabilă în spatele motorului principal al navetei: „Am observat acest eveniment timp de un minut şi şapte secunde, suficient pentru a memora tot ce am văzut. Era vorba de un extraterestru şi o navă spaţială. Era o făptură înaltă de 8-9 picioare înălţime (cca 2,50 m), de formă umanoidă, avea două braţe, două picioare, un torace îngust şi un cap de dimensiuni normale pentru statura sa... Îşi mişca mult braţele, ca şi cum ar da indicaţii. N-am auzit nicio comunicare vocală. Casca lui nu era la fel de mare ca ale celor doi astronauţi NASA şi avea un vizor pentru vedere frontală. Avea un mic dispozitiv, probabil pentru comunicaţii, ataşat pe partea dreaptă a căştii. N-am văzut niciun rezervor pentru oxigen. Era înfăşurat cu o centură lată. N-am observat nimic din ceea ce ar fi putut fi o armă. Ulterior, am fost contactat de un prieten care mi-a spus că a observat și el un extraterestru de 8-9 picioare înălţime în interiorul compartimentului pentru echipaj al navetei noastre. Ambele misiuni au fost întâlniri Pentagon Top Secret”. Cei doi oameni de știință de la NASA, Edgar Mitchell și Clark McClelland au declarat că în ultimii 60 de ani, extratereștrii ne-au vizitat planeta și că ei colaborează la realizarea unor proiecte secrete comune cu pământenii iar guvernele ne ascund acest lucru.

Paul Hellyer, fost ministru al Apărării în Canada face dezvăluiri directe și tranșante în cadrul unei audiții oficiale. Există mai multe specii de extratereștri care au vizitat și continuă să viziteze Pământul, fiecare cu interesele sale. Printre aceste specii, el amintește pe cei din Zeta Reticuli, din Orion, din Pleiade și din Andromeda. Această audiție oficială este unică, fiind una dintre cele mai clare confirmări ale existenței extratereștrilor. Paul Hellyer a depus mărturie că există cel puțin doi extratereștri care lucrează în prezent cu guvernul american în cadrul unui proiect ce vizează transferul către SUA al unor tehnologii extraterestre. 

Ce spun extratereştrii despre rasa umană

Conform unor documente secrete arhivate de un cercetător de la Departamentul de Apărare al SUA, extratereştrii care colaborează cu pământenii la proiecte confidenţiale, spun că ei ne-au creat pe noi acum 50.000 de ani, prin încrucişare cu versiuni mai vechi ale lui homo sapiens și că ei, la rândul lor, au fost creaţi de o altă rasă extraterestră mai evoluată din punct de vedere psihic şi fizic, având pielea portocalie şi înălţimea de 2,10-2,40 m. (La Scăieni, în Curbura Buzăului, în anii ’60 a fost descoperită o necropolă cu schelete gigantice de 2,20 – 2,40 metri. Întâmplător au fost observate OZN-uri planând deasupra necropolei de la Scăieni).

Ce spune despre civilizațiile extraterestre dr. Steven Greer, fondatorul Centrului pentru Studierea Inteligenței Extraterestre: „Când vorbim de inteligență extraterestră, vorbim de fapt de civilizații care au ajuns la nivel conștient la fel ca noi, dar a căror tehnologie și aptitudini sociale sunt atât de avansate, încât au devenit civilizații interstelare sau interplanetare. În Calea Lactee există minimum 10.000 de planete asemenea Terrei, cu viață inteligentă pe ele. Și cel puțin jumătate dintre ele sunt la fel sau mai avansate ca a noastră... Avem peste 4000 de cazuri în care aceste nave au aterizat pe sol și au lăsat dovezi fizice. Avem sute de cazuri ale unor operatori care au urmărit pe radar aceste obiecte, ce zburau cu zeci de mii de km/oră, sau se dematerializau și apăreau în alt punct pe cer”.

Ce spune despre extratereștri Duncan M. Roads, editorul australian al revistei Nexus New Times Magazine, omul care are acces la surse de informare aflate la cele mai înalte paliere guvernamentale, printre care se numără oficialităţi americane, canadiene şi engleze: „De-a lungul timpului am fost vizitaţi frecvent de mai multe civilizaţii (extraterestre), astfel de vizite având loc chiar și în momentul de faţă. Unele dintre acestea ne-au privit ca pe nişte rude îndepărtate şi vor să ne ajute, altele ne privesc cu un interes imparţial şi curiozitate ştiinţifică, iar altele vor doar să aibă acces la resurse care sunt unice în partea noastră de „pădure”.

Autorul a asistat la patru fenomene OZN extraterestre de lungă durată, iar într-un caz petrecut în munții Orăștiei m-am aflat la un moment dat la o distanță de 8-9 metri de o navă extraterestră. În cadrul evenimentelor OZN la care am participat, am văzut extratereștri din două rase: cu pielea gri, de circa 1,90 metri înălțime, bine proporționați și cu pielea albă, părul blond foarte deschis, ochii mari de un albastru-azuriu și capul ceva mai mare decât la rasele umane terestre. Am observat că ambele rase se remarcau printr-o demnitate deosebită. Din relatările unor cosmonauți americani rezultă că există și rase extraterestre cu un aspect diferit de al nostru, chiar bizar după normele antropologice umane. Desigur că v-ați pus întrebarea de ce NASA publică doar fotografii neclare, nesemnificative, cu nave extraterestre. Există mii de fotografii reale, cu o rezoluție foarte bună, cu navele extraterestre și cu ocupanții lor, dar acestea sunt strict secrete. Potrivit declarației făcute de dr. Clark C. McClelland, aceste misiuni sunt catalogate de Pentagon Top Secret. Misiunile NASA se află sub controlul Pentagonului.

De ce nu intră extratereștrii în contact cu restul pământenilor?

Să privim cu atenție în jurul nostru. Teoretic, omenirea are principii morale înalte, dar pe hârtie, acestea rămân literă. Potrivit concluziilor exprimate de oameni de știință responsabili, comparativ cu civilizația la care au ajuns anumite rase extraterestre, civilizația umană este la nivel zero, adică ne aflăm încă în epoca primitivă. La fel, instinctele și morala noastră. Oamenii sunt depășiți de tehnologia pe care o posedă, pe care nu sunt în stare s-o stăpânească. Nivelul nostru tehnologic actual depășește nivelul responsabilități noastre morale. Omenirea distruge planeta Pământ și este în căutare de noi planete pe care să le distrugă în continuare, cu caracterul ei beligerant.

Specia umană, prin conducătorii ei, a compromis viitorul omenirii. Cele mai bune tehnologii care ar putea înlesni traiul pământenilor, sunt folosite prioritar în domeniul militar, adică pentru distrugere și moarte. Dezvoltarea armelor de distrugere în masă (convenționale, nucleare, chimice, bacteriologice) a scăpat de sub control. Unele deșeuri nucleare rămân active timp de 10.000-20.000 de ani, iar uraniul sărăcit (U-238) împrăștiat prin obuzele trase în Orientul Mijlociu și în Iugoslavia la ordinul dat de un lider politic sărit de pe fix, rămâne activ 4,5 miliarde de ani, adică atâta timp cât va mai exista sistemului nostru solar! Efectele catastrofale ale uraniului se vor menţine până la necrozarea planetei noastre pe cale naturală. Prin inhalare, particule de U-238 provoacă leucemii, cancere, malformaţii congenitale. Factorii meteorologici l-au răspândit pe zone geografice vaste, aflate la mii de kilometri în afara zonelor de operațiuni militare (vezi și articolul Crimă de proporții planetare). Armele chimice pot infesta regiuni întregi de pe Terra prin factorii meteorologici, iar armele bacteriologice vor răspândi molime incurabile pe tot mapamondul.

Omenirea a purces la modificări genetice iresponsabile. Cereale, legume, fructe și animale de consum modificate genetic (extratereștri nu consumă proteină animală) au urmări incalculabile asupra sănătății fizice și psihice ale speciei umane. În laboratoarele militare de genetică umană se proiectează indivizi cu creierul modificat genetic, care să se avânte în luptă fără principii morale și fără teamă de moarte. De altfel, și în lumea animală găsim corespondențe de acest gen. De pildă, la furnici și termite există indivizi formați genetic să fie soldați, care apără mușuroiul de intruși, sacrificându-și viața. Cercetătorii din laboratoarele militare proiectează indivizi umani modificați genetic, ale căror organe să fie folosite în transplant, pentru „elite”.

Pe de altă parte, clima planetei noastre a fost dată peste cap din cauza insistenței diabolice manifestată de conducătorii vremelnici ai omenirii de a se folosi resurse energetice poluante, în locul celor curate. Totul este dirijat astfel, încât marile companii din industria energetică să nu-și piardă privilegiile financiare. Drept pentru care, conducătorii noștri au decis să polueze Pământul și să distrugă biosfera terestră fără nicio responsabilitate pentru viitorul omenirii. Aceasta este măsura adevăratei noastre inteligențe...

Ați observat că nu am citat părerea niciunei femei relativ la extratereștri. În pofida faptului dovedit de oameni de știință că femeile au creierului mai dezvoltat decât al bărbaților, având mai multe conexiuni neuronale între cele două emisfere cerebrale, ele sunt ținute departe de problemele pe care le-ar putea rezolva mai lesne și mai cu folos decât bărbații. Bineînțeles că mă refer aici la femei cu o inteligență nativă dovedită.

La întrebarea de ce nu intră extratereștrii în contact cu masa pământenilor, putem găsi răspunsul în noi înșine. De ce ezităm noi să relaționăm cu un trib de canibali din jungla Noii Guinee? Cam asta este diferența dintre civilizația extraterestră și cea umană. Omul a rămas în era primitivă din punct de vedere al inteligenței și moralității. Un cursant îmi spunea că nivelul inteligenței umane a crescut datorită computerelor și internetului. Și dacă se înșeală? A crescut, într-adevăr, facilitatea de documentare a omenirii, dar nu și gradul ei de inteligență. Nivelul inteligenței umane a scăzut simțitor, din cauză că nu ne mai folosim funcțiile cerebrale la întreaga lor capacitate. Acest lucru se vede în viața noastră de zi cu zi. Conform studiilor făcute de neurologi, creierul uman involuează în ritm îngrijorător. Ne-a rămas doar orgoliul de cea mai „inteligentă” specie de pe planetă. 

Cerința unor semeni de-ai noștri de a li se arăta extratereștri pentru a se convinge de existența lor este cel puțin deplasată. Iar pretenția ca toți oamenii să aibă același nivel de gândire este, de asemenea, exagerată, ca să nu spun mai mult. Ne deosebim între noi prin felul de a gândi și prin moralitate. Pot să judece faptele noastre doar oameni cu o inteligență pozitivă superioară dovedită, iar nu pretinsă, și care au o ținută morală desăvârșită. Dar asemenea indivizi sunt imposibil de găsit  în cadrul speciei umane. Prin urmare, înainte să judecăm comportamentul altora, e bine să ne uităm prin propria ogradă, pentru a ne încredința că totul este în regulă.

Recent, oamenii de știință au ajuns la o concluzie interesantă. Între inteligența umană și inteligența animală diferența nu este semnificativă. Există animale mai inteligente decât majoritatea semenilor noștri. În situația dată, nu ne rămâne decât să ne dăm silința să ne corectăm caracterul beligerant. Poate că atunci vom fi vrednici să colaborăm cu rasele extraterestre, care au încercat să ne aducă pe căi oneste încă din vremi biblice.

Dosarele „Fastwalkers” (RO)

Fastwalkers este un termen creat de „Centrul de comandă al apărării aerospațiale nord americane” (North American Aerospace Defense Command) pentru a numi OZN-urile care intră și ies din atmosferă cu mare viteză și care sunt detectate de sistemul de sateliți. Obiectele prea lente sunt numite Slowwalkers. Documentarul „Fastwalkers” este produs în asociație cu Agenția de știri Safe Space și pleacă de la premisa că mass media oficială este parte din conspirație! Această agenție abordează subiecte ocolite, în general, de mass media: OZN, extratereștri, chemtrails, conspirații, bănci, linii genealogice și alte fenomene ce pot afecta oamenii acestei planete. Documentarul ne dă ocazia să vedem imagini cu OZN-uri și înregistrări video adunate de peste tot din lume și demască rețeaua de minciuni și dezinformări propagate prin presă.


Comentarii

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *