Sănătatea pielii = sănătatea noastră + VIDEO


SĂNĂTATEA PIELII = SĂNĂTATEA NOASTRĂ

Pielea este cel mai mare şi mai greu organ al corpului uman. Ea cântărește în jur de 4 kilograme, cu mult peste cele 1,5 kilograme ale ficatului. Suprafaţa medie a pielii unui adult este de aproximativ 2 metri pătrați, și conține peste 18 kilometri de vase de sânge. Epiderma, stratul exterior al pielii, este prima linie de apărare împotriva infecţiilor. Ea este compusă în principal din cheratinocite – celule care conţin cheratină, o proteină care intră și în alcătuirea părului şi a unghiilor. Epiderma este formată din mai multe straturi de cheratinocite, care sunt înlocuite pe măsură ce cele moarte se desprind la exterior. Un adult își pierde și își reface întreaga epidermă într-o lună de zile, iar în jurul vârstei de 70 de ani, acesta a dat jos, în medie, 50 de kilograme de piele, adică echivalentul a două treimi din greutatea corporală.

Cam 0,5 până la 1 litru este cantitatea maximă de transpiraţie pe care pielea noastră o poate elibera într-o singură zi prin glandele sale sudoripare, dar această cifră poate fi mult mai mare dacă facem efort fizic. De pildă, bărbații, care de regulă transpiră mai mult și mai repede decât femeile, pot elibera câțiva litri de transpirație pe zi, dacă au o activitate fizică de mare intensitate.

Pielea găzduieşte un ecosistem complex de bacterii. Zonele cele mai dens populate sunt spatele urechii, spatele gâtului, părţile laterale ale nasului şi buricul. Bacteriile pielii joacă un rol important în prevenirea infecţiilor ţinând la distanţă microbii periculoşi.

Pielea, pe care cei mai mulți dintre noi o tratează cu mai puțină atenție decât ceea ce se află sub ea, ne protejează mușchii, oasele și toate organele interne. Ea ne face să simțim și să reacționăm la cald sau frig, acționând ca un termostat natural, reglând temperatura corpului. Tot pielea este cea care ne vindecă rănile. Cele 3 milioane de glande sudoripare cu care este dotată sunt un rezervor de celule stem, care intră în acțiune atunci când trebuie să închidă o rană.

În procesul de transpirație, pielea elimină prin porii deschiși murdăria, praful, excesul de sare, de alcool și chiar de colesterol, ceea ce înseamnă că, pur și simplu asudând, ne deblocăm arterele înfundate. Pielea ne scapă și de toxinele artificiale: pesticide, erbicide, metale grele și alte otrăvuri la care nici nu bănuim că suntem expuși.

Așadar, este spre binele nostru să ne îngrijim pielea zilnic. Iar dacă n-avem întotdeauna timp să facem efort fizic, pentru a transpira abundent, o baie fierbinte, făcută seara, este o bună alternativă: deschide porii, curăță pielea, o hidratează și o menține frumoasă și sănătoasă. Dar, mare atenție la săpunuri și cosmetice! Căci pielea este un organ permeabil, ceea ce înseamnă că toate substanțele pe care le aplicăm pe ea intră în corpul nostru. Ele pătrund mai întâi în fluxul sanguin, care apoi le transportă la toate organele interne. Nu vă lăsați ademeniți de reclamele care vă promit un ten și o piele de bebeluș. Citiți cu atenție lista substanțelor care intră în compoziția deodorantelor și a produselor de îngrijire a pielii. Iar pentru ca riscul să fie cât mai mic, cumpărați-vă săpunurile, șampoanele, cremele, loțiunile numai de la magazinele de tip Plafar.

Pentru a avea o piele sănătoasă, frumoasă și radiantă, este important și ceea ce mâncăm. Unele persoane au diferite afecţiuni ale pielii pentru că suferă de constipaţie. Iar asta se întâmplă pentru că nu se hrănesc cu alimente care conţin fibre și nu fac suficientă mișcare. Așadar, fructele și legumele în stare proaspătă nu trebuie să lipsească din dieta zilnică. Ele reglează tractul intestinal şi intensifică eliminarea reziduurilor din organism. Ar fi bine să renunțăm la consumul de cafea şi alcool. Acestea duc la eliminarea lichidelor din corp, prin urmare ne deshidratează și pielea. Apoi, uleiurile rafinate și grăsimile animale au un efect nefast, în timp ce acizii grași esențiali sunt vitali pentru sănătatea pielii. Îi putem obține consumând cereale integrale, seminţe, nuci, alune, boabe de soia, uleiuri presate la rece de măsline, in, dovleac, susan sau șofran și peşte gras, precum macroul sau somonul. Ar fi bine să renunțăm la carne, lactate, prăjeli și alimentele rafinate de la supermarket. Sunt nesănătoase, ne dau un ten cu coșuri și puncte negre și îmbătrânesc pielea. Nu sunt însă de acord cu îndemnul tot mai frecvent pe Internet de a bea mai multă apă, printre altele, pentru un ten fără riduri. Este doar o metodă perfidă de a vinde apa îmbuteliată. Cantitatea de apă băută într-o zi trebuie să fie dictată de sete. Un ceai de plante însă, sau un suc natural, făcut în casă, n-ar trebui să lipsească din dieta noastră, dacă vrem să avem o piele frumoasă și sănătoasă. Și vrem, nu-i așa?

Dr. Călin Mărginean – Îngrijirea tenului




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *