Klaus Iohannis reprezintă interesele Germaniei în guvernul României




KLAUS IOHANNIS REPREZINTĂ INTERESELE GERMANIEI
ÎN GUVERNUL ROMÂNIEI

Articol publicat de Justițiarul în aprilie 2014,
cu 8 luni înainte ca Iohannis să fie ales președintele României

Înainte de a vă precipita să aruncaţi anatema c-aş fi xenofob, naţionalist, comunist sau securist, vă rog să aveţi răbdare și să citiţi până la capăt materialul care urmează, cu toate argumentele şi citatele (link-urile) care-l însoţesc! Din start, întreb retoric: Pe cine reprezintă Klaus Iohannis în România şi ale cui interese apără? Pentru un observator al fenomenului e simplu, mai ales dacă facem un bilanţ al decoraţiilor primite de primarul sibian din partea altor state. Iohannis a fost decorat de toate ţările care au constituit puterile Axei în Al Doilea Război Mondial, însă Germania a fost cea mai darnică cu onorurile! Astfel, Klaus Werner Iohannis a fost distins în anul 2006 cu Crucea Federală de Merit, de către Republica Federală Germană. Tot în Germania a mai fost decorat şi în septembrie 2010, când a primit la Berlin placheta de onoare din partea Uniunii Asociaţiilor Etnicilor Germani Expatriaţi, cea mai înaltă distincţie pe care o acordă această asociaţie. Dar cea mai valoroasă decoraţie a primit-o Klaus Iohannis de la Otto Schily, fost mi­nistru de Interne al Germaniei, în ziua de 11.12.2007. Acesta l-a decorat pe primarul Sibiului, Klaus Werner Ioha­nnis şi pe suc­cesorul său la Ministerul de Interne, Wolfgang Schau­ble, din partea Societăţii Ger­mane! Decoraţia, cea mai înaltă distincţie din Germania, a fost înmânată pentru merite deosebite aduse Germaniei! Şi noi care credeam, ca nişte naivi, că Iohannis slujeşte România...
 
Deci, să recapitulăm: viitorul ministru de Interne al României a fost decorat în anul 2007 alături de ministrul de Interne al Germaniei de la acea vreme „pentru merite deosebite aduse Germaniei”, iar cel care a înmânat distincţiile era fostul ministru de Interne al Germaniei! Iată ce scriam noi despre Otto Schily, cel care a fost maestru de ceremonii la decorarea din 2007:
„Atât la alegerile locale din anul 2000, când candidatul sas a ieşit primar, mai scremut, din al doilea tur, cât şi la cele din 2004, cu succesul «uluitor» de aproape 90% în rândul elec­toratului român, Sibiul a fost vizitat, cu o săptămână înainte de prezentarea populaţiei la urne, de ministrul de Interne al Germaniei, Otto Schily. Cre­deţi că întâmplător, sau doar o coincidenţă? Noi credem că a fost o acţiune deliberată! Acelaşi Otto Schily (devenit şi cetăţean de onoare al Sibiului – pentru ce merite neştiute de opinia publică?) deşi nu mai era mi­nistru, în ziua de 11.12.2007 l-a decorat pe primarul Sibiului, Klaus Werner Ioha­nnis, şi pe suc­cesorul său, ministru de Interne la acea dată, Wolfgang Schau­ble, din partea Societăţii Ger­mane (!!!) pentru anul 2007. Decoraţia, cea mai înaltă distincţie din Germania, a fost înmânată pentru servicii deosebite aduse Germaniei!

Acelaşi Iohannis a fost decorat imediat după câşti­garea alegerilor din 2004 şi de către Susanne Kastner, vicepreşedintele parla­men­tului german, aceasta fiind mai mult la Sibiu, cu un rol activ propagandistic în acel an electoral, decât în Parlamentul german, de unde primea salariul! (http://www.justitiarul.ro/klaus-iohannis-o-imagine-trucata-2/) Dar şi alte ţări l-au onorat pe domnul Iohannis Klaus Werner cu distincţii. Culmea, toate fiind aliatele Germaniei în Al Doilea Război Mondial! Primarul sibian a mai primit:
- Ordinul Naţional al Italiei, Steaua Solidarităţii Italiene, în grad de Comandor (2008). Italia a fost principalul aliat din Europa al Germaniei hitleriste;
- Ordinul de Merit al Marelui Ducat de Luxemburg, în grad de Ofiţer (2009). În 1942, Luxemburgul a fost oficial anexat de Al Treilea Reich; Ordinul de Merit „Marea Cruce de Argint” al Statului Austriac (2009),  Anschluss: Germania a anunțat anexarea Austriei pe 12 martie 1938, transformând țara în provincia Ostmark; 
- Ordinul de ofiţer al Coroanei Belgiei (2009). În 1940, Belgia a fost ocupată de trupele naziste.
Iar pentru ca Axa beligeranţilor din Al Doilea Război Mondial să fie completă, în octombrie 2009, când Klaus Iohannis a fost propus de Crin Antonescu în funcţia de premier al României, primarul Sibiului tocmai se afla într-o vizită oficială în Japonia. Simple coincidenţe?

Cum să slujească primarul Sibiului România, din moment ce nu a participat în niciun an la manifestările desfăşurate de ziua naţională în oraşul pe care-l conduce? Nu-i patriot, dar e plin de sine. Klaus Iohannis e foarte arogant şi are acea atitudine de superioritate pe care o afişa „rasa ariană” pe vremea când Adolf Hitler agita sceptrul războiului deasupra Europei. Însă această superioritate afişată ostentativ nu este altceva decât o mască, pentru a ascunde lipsa de competenţă şi carenţele în cultura generală. Vrea să pară opusul propriei sale persoane.

Pe lângă îngâmfarea afişată, noul prim-vicepreşedinte PNL vrea să pară şi un om corect. Corect ca în cazul retrocedărilor ilegale către diverşi escroci, inclusiv o organizaţie nazistă reactivată la Sibiu? La fel de corect ca atunci când a revendicat şi a obţinut pentru familia lui două imobile pe bază de documente false? Tot aşa de corect ca în cazul celor două lucrări, Aeroportul Internaţional şi reabilitarea Pieţei Gării, ambele obiective realizate cu constructori germani şi soldate cu eşecuri? Pista aeroportului a luat-o la vale, spre Germania, cu tot cu sistemul de balizaj, iar piatra cubică adusă din China în Piaţa Gării a ieşit din caldarâm după doi ani, exact cât a fost şi garanţia dată de „serioasa” firmă germană. La fel de corect ca şi în relaţiile de afaceri pe bani publici cu afaceristul puşcăriaş Ilie Carabulea, actualmente arestat în scandalul asigurărilor?           

Datorită „corectitudinii” primarului sas, avem la Sibiu pe cel mai bogat bugetar din România, Ilie Grădinar, poreclit Ilie Gigacalorie, fostul director de la „Energie Termică SA”, firmă subordonată Primăriei Sibiu, care a fost desfiinţată în cele din urmă. Acesta a fost un manager atât de bun, încât a falimentat firma pe care o păstorea, dar a avut grijă să câştige prin firmele sale private, firme-căpuşă pentru societatea de stat pe care o conducea! Averea lui Ilie Grădinar, intrat în topul Forbes în anul 2011, era estimată la 7-8 milioane de euro, ocupând la nivel național locul 485. În Sibiu nu se oficiază cununii civile sâmbăta. De ce? Pentru că aşa a vrut primarul în anul 2010! Dar pentru cununia fiului lui Grădinar a oficiat chiar Klaus Iohannis, într-o sâmbătă. Mai mult, primarul a găsit şi scuze pentru îmbogăţirea nejustificată a subalternului bugetar.

Revistele „Justiţiarul” şi „Justiţiarul sibian” au dezvăluit cu mulţi ani în urmă faptul că sub numele FDRG (Forumul Democrat al Germanilor din România) este camuflat fostul Grup Etnic German. Mai ales că această „organizaţie nonguvernamentală” (ONG), apărută imediat după revoluţia din decembrie 1989 – geneză la care şi-au adus aportul şi serviciile secrete germane! – a fost creată pe criterii etnice, fiind astfel un soi de „club exclusivist”. Ca orice grupare etnică sau club, e logic că FDGR a avut ca scop, încă de la înfiinţare, obţinerea unor avantaje apropiate de privilegiile pe care le aveau sașii în Evul Mediu, în detrimentul populaţiei majoritare româneşti din Transilvania.

Grupul Etnic German a fost înfiinţat imediat după Dictatul de la Viena. El exista şi în alte ţări cu minoritate germană: Franţa (Alsacia), Polonia (Silezia), Cehoslovacia (Sudeţi). Scopurile acestor Grupuri Etnice Germane (celebra Coloana a V-a a lui Hitler) erau: propaganda nazistă, sabotajele economice, acţiunile diversioniste în spatele frontului, „intoxicarea” şi dezinformarea populaţiei majoritare din ţările respective. La Grupul Etnic German, oficializat prin Decretul-Lege nr. 830 din 21 noiembrie 1940,  a aderat în anul 1941 şi Biserica Evanghelică (cultul religios al saşilor transilvăneni), cu toate bunurile sale mobile şi imobile, din fanatism nazist! Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul-Lege nr. 485, din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României.

La fel ca şi în anul 1941, alianţa dintre biserica evanghelică şi organizaţia politică a minorităţii germane funcţionează şi acum, chiar dacă aceasta din urmă se autodeclară ONG. Din moment ce participă la alegeri, FDGR are rolul politic al unui partid! Contrar evidenţelor, iată ce declara Klaus Iohannis, preşedintele acestei organizaţii care acum a devenit oficial nazistă, aşa cum o să vedeţi în continuare: „FDRG nu are o dogmă politică, nu-şi doreşte şi nu va avea. Forumul este o formaţiune etnică, aşa cum fiecare etnie recunoscută din România are cel puţin una de acest tip. Nu suntem nici ONG, nici partid, ci suntem reprezentanţii grupurilor etnice germane din România. Şi atunci, prin definiţie, nu e posibil să avem orientare politică, fiindcă membrii noştri sunt membri prin apartenenţa la o anumită etnie. Ei pot fi de dreapta, de stânga, liberali, de orice fel, şi noi trebuie să-i reprezentăm pe etnicii care se declară alături de noi. Deci nu avem o orientare politică”.

Acesta este un fragment dintr-un interviu acordat de Klaus Iohannis, primarul Sibiului, dar şi preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România la vremea respectivă, revistei „22” şi publicat în numărul 905 din iulie 2007. Atenţie la an! Este acelaşi an în care Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), a solicitat la Judecătoria Sibiu recunoaşterea oficială a calităţii de succesor al FDGR faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe). Acesta a acţionat la ordinul lui Iohannis, care-i este superior în cadrul FDGR, fiind preşedintele organizaţiei naţionale. Dar cum „pârât” era chiar Iohannis, în calitatea lui de primar, doar nu era să se dea singur în judecată, aşa că l-a desemnat pe subalternul lui, Hans Klein, să semneze şi să depună acţiunea la Judecătoria Sibiu. Deşi cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Registratura Judecătoriei Sibiu în data de 26 februarie 2007, iar instanţa s-a pronunţat favorabil (şi iresponsabil!) în data de 28 mai 2007, Klaus Iohannis nu pomeneşte nimic în interviul din iulie 2007 despre această „victorie” a nazismului împotriva democraţiei şi bunului-simţ, el rezumându-se doar la aluziile echivoce pe care le-am citat mai sus.

Şi tot în 2007, cancelarul german Angela Merkel a respins propunerea social-democraţilor germani privind interzicerea partidului neonazist NPD! Deci Judecătoria Sibiu, prin soluţia emisă, Sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, confirmă oficial un adevăr ştiut, anume că FDGR e continuatorul Grupului Etnic German. Pe baza acestei sentinţe, FDGR a scăpat de procesele pentru retrocedări de imobile. Acum, doar printr-o simplă decizie a Primărie Sibiu, se restituie orice imobil care a aparţinut unei organizaţii naziste desfiinţată prin lege şi cu bunurile confiscate tot prin aceeaşi lege, care nu a aparţinut comuniştilor, ci regelui Mihai. De altfel, acest ONG cu rol politic, fiindcă participă la alegerile locale şi generale din România, a încheiat în 13 iunie 2002 cu PSD-ul lui Adrian Năstase, atunci premier, un Protocol. Prin acest document, Năstase se obliga să retrocedeze toate bunurile confiscate comunităţii săseşti de către comunişti! În fond, regimul comunist nu a confiscat nimic, ci doar a aplicat  Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai, care abroga alt Decret-Lege, nr. 830 din 21 noiembrie 1940, prin care fusese constituit Grupul Etnic German, şi confisca bunurilor acestuia.

Klaus Werner Iohannis a fost preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România şi nu credem că peste noapte, aşa cum a fost făcut prim-vicepreşedinte la Partidul Naţional Liberal, a devenit şi mare patriot român! Iată ce susține Statutul FDGR la capitolul introductiv, „Dispoziţii generale”, Art. 1: „Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) este o asociaţie a minorităţii germane din România, organizată pe bază etnică, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial”. 

Revenind la revendicările neruşinate iniţiate de Klaus Iohannis imediat după ce a devenit primarul Sibiului (iunie 2000), trebuie subliniat că prin revendicarea drepturilor patrimoniale ale organizaţiei hitleriste Grupul Etnic German își încalcă chiar propriul statut, art. 1! Această organizaţie aşa-zis „democratică” a fost creată premeditat  în scop revizionist. Astfel, la art. 6 al aceluiaşi Statut FDRG sunt scrise următoarele: FDGR este succesorul de drept al tuturor instituţiilor şi organizaţiilor minorităţii germane, care au fost desfiinţate prin constrângere. Adică, fondatorii din anul 1990 al acestei asociaţii etnice (ce fel de democraţie poate să fie într-o organizaţie constituită pe criterii etnice, exclusiviste şi care participă la alegeri ca partid politic?!) pregăteau terenul pentru revendicările lor ulterioare de succesiune după Grupul Etnic German! Singura problemă care a stat şi stă în continuare în calea planurilor acestor neonazişti este aceea că Grupul Etnic German nu a fost desfiinţat prin constrângere de către comunişti, aşa cum avocaţii FDGR sau ai Consistoriului Bisericii Evangelice C.A. au susţinut permanent, în fals, în faţa instanţelor de judecată, atunci când s-au revendicat imobile în numele celor două instituţii ale minorităţii germane. Aşa cum am arătat mai sus, Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu  din 12 septembrie 1944, dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României. Comuniştii nu au făcut altceva decât să aplice acest Decret – Lege, care nu le-a aparţinut, ei nefiind la putere la momentul istoric respectiv.

Klaus Werner Iohannis nu iubeşte România şi nu a rămas aici din patriotism, ci cu misiune! Imaginea acestui personaj a fost construită temeinic de-a lungul anilor, conform „politicii paşilor mărunţi” specifică prusacilor de-a lungul secolelor, ei fiind, prin răbdarea lor diabolică, un fel de „chinezi” ai Europei şi la fel de răzbunători ca rasa galbenă! Iohannis este loial Germaniei, care conduce Europa aşa cum şi-a dorit Adolf Hitler. Singura deosebire pentru realizare visului dictatorului a fost dată de calea prin care a fost câştigată supremaţia pe bătrânul continent. Germania a ajuns să conducă Europa după ce s-a impus economic, nu prin intermediul armelor. Dar Germania nu uită şi nici nu iartă trădarea românilor, care au întors armele împotriva ei în Al Doilea Război Mondial, devenind, din aliat, duşman. La fel, nu a iertat Iugoslavia şi nici Cehoslovacia, ambele state fiind dezmembrate din cauza intrigilor politice ale Germaniei.

La 16 iulie 1990 s-au întâlnit în Jeleznovodsk, o localitate balneară din peninsula Crimeea, Helmuth Kohl, cancelarul R.F.G., şi Mihail Gorbaciov, preşedintele U.R.S.S. Atunci s-a acceptat de către U.R.S.S. unificarea Germaniei. Întâlnirea dintre cei doi politicieni a fost reeditată în acelaşi an la Geneva, în luna septembrie, când s-au stabilit sferele de influenţă din Europa de Est şi Balcani. Un prim efect a fost războiul din Iugoslavia şi ulterior dezmembrarea acesteia.

Demn de remarcat este faptul că, după căderea Cortinei de Fier, doar Germania s-a unificat, deşi se creaseră premisele pentru reunificarea României cu Basarabia – zisă Republica Moldova – şi revenirea la ceea ce a fost odată România Mare. Mai mult, după fărâmiţarea Iugoslaviei, a venit rândul Cehoslovaciei să se rupă în două. Transilvania a intrat, conform pactului secret dintre cei doi conducători, în sfera de influenţă a Germaniei, redevenită principala putere din Europa, fiind destinată Ungariei. Astfel, nemţii au dorit să-i răsplătească pe unguri, care n-au încetat niciun moment să revendice Ardealul. Era plata pentru loialitatea dovedită de-a lungul istoriei, când cele două state au fost aliate în toate războaiele, dar şi răzbunarea pentru trădare românilor de la 23 august 1944. Reamintim că în 1989, anul prăbuşirii blocului comunist european, Ungaria a fost prima ţară care şi-a deschis frontiera cu Austria pentru a facilita exodul cetăţenilor din R.D.G. spre Germania Federală. Primii aşa-zişi „oameni de afaceri germani”, de fapt foşti agenţi STASI (Securitatea est-germană) sosiţi în România imediat după evenimentele din decembrie 1989, deţineau hărţi în care Uniunea Europeană era trasată până la Arcul Carpatic, doar Transilvania fiind luată în calcul, în timp ce Muntenia şi Moldova rămâneau pe dinafară.

Nici Iohannis nu este străin de aceste uneltiri privind dezmembrarea României prin aceeaşi „politică a paşilor mici”: regionalizare, federalizare şi secesiune! Iată câteva informaţii selectate din articolul „Klaus Johannis, un pion al Germaniei în lupta pentru dominaţie europeană” publicat de revistele noastre („Justiţiarul” şi „Justiţiarul sibian”) în luna ianuarie 2010: „Iohannis conduce «Forumul Democrat al Germanilor din România» (FDGR), membru asociat al «Uniunii Federale a
Naţionalităţilor Europene» (FUEN) care, de la cartierul său general din nordul Germaniei coordonează şi minorităţile europene germanofone – cu ajutor guvernamental. FUEN, înfiinţat de foşti nazişti cu vederi rasiste, colaborează cu Iohannis şi cu fundaţia din Germania «Hermann Niermann», care a fost ţinta unor intense proteste în estul Belgiei, din cauza lobby-ului deschis pentru organizaţiile tip fundaţia din Germania «Hermann Niermann».

Klaus Iohannis provine din mediul «Germandom» din România, căruia i se atribuie virtuţi precum corectitudine, încredere, pragmatism şi eficienţă. El este preşedintele organizaţiei «Germandom» locale, Forumul Democrat al Germanilor din România, care, ca multe alte asociaţii ale minorităţilor germanofone în Europa de Est și de Sud-Est, a fost fondat imediat după răsturnările din 1989. FDGR, ca şi preşedintele său, Iohannis, este strâns asociat cu reţelele «Germandom» răspândite peste tot prin Europa. FDGR este membru asociat al FUEN (Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene), o organizaţie care reuneşte numeroase minorităţi din Europa şi Asia Centrală, fondată pe direcţiile tradiţionale ale politicii etnice germane în anii următori celui de-Al Doilea Război Mondial, de foşti nazişti. În cadrul FUEN, FDGR-ul este, de asemenea, membru al Grupului de Lucru al Minorităţilor Germane (AGDM), aflat în contact permanent cu Ministerul de Interne din Germania. Partidul minorităţii de limbă maghiară din România, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) este de asemenea membru FUEN.

Deocamdată Iohannis a fost cunoscut ca primar de Sibiu (Hermannstadt). Din anul 2000, când a preluat funcţia, Sibiul a devenit cunoscut prin succesele sale economice. «Oraşul Vechi este o bijuterie, reţeaua de apă funcţionează şi, mai presus de orice, sunt doar puţini şomeri», relata recent presa. Sub «neamţul» Johannis, oraşul a devenit un model de succes. În realitate, Johannis administrează înţelept resursele pe care comunitatea le primeşte din Germania, pentru a crea modelul unei insule «Germandom» în Europa de Sud-Est. Sub contractul Ministerului Cooperării Economice şi Dezvoltării din Bonn, asociaţia Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ) a început renovarea Oraşului Vechi – care este de obicei atribuită lui Iohannis – înainte ca Iohannis să ocupe funcţia. Agenţia Germană pentru Ajutor Tehnic (THW) a venit în ajutorul lui Iohannis pentru rezolvarea problemei apei. Alt ajutor soseşte de la organizaţiile «Germandom» din Germania, de exemplu FDGR, şi Johannis personal consiliază Fundaţia Hermann Niermann din Duesseldorf asupra «problemelor privind promovarea proiectelor culturale, academice și sociale»,  de asemenea în beneficiul minorităţii germanofone din România. Fundaţia Niermann a devenit de notorietate cu ani în urmă, în exercitarea influenţei ascunse asupra minorităţii germanofone din estul Belgiei, în cooperare cu grupuri etnice de extremă dreaptă. Oricine poate spune cu siguranţă că preşedintele fundaţiei «a fost la curent cu o conspiraţie» care a fost îndreptată împotriva Belgiei.

La sfârşitul anului 2007, împreună cu ministrul german de interne, Wolfgang Schaeuble, Iohannis a primit «Premiul de Merit pentru Înţelegerea Germano-Europeană». Laudatio a fost rostit de fostul ministru de interne şi cetăţean de onoare al Sibiului, Otto Schily. Cancelarul german Angela Merkel este în board-ul de consilieri ai acestei foarte influente asociaţii. Ea însăşi a primit acelaşi premiu în anul 2005 (sursa: aici).

Toată lumea, la unison, îl laudă pe Klaus Iohannis, de parcă ar fi Mesia, proaspăt sosit pe pământ românesc. Începând cu Traian Băsescu, cel care i-a zis „pas” când a fost propus ca premier tot de Crin Antonescu, în 2009, continuând cu Victor Ponta, şeful Guvernului, şi terminând cu liderii partiduleţelor din fragila opoziţie, toţi îl ridică în slăvi, singurele argumente fiind că „e neamţ” şi  „a făcut treabă la Sibiu”. Ca sibian, îmi permit să afirm: Ce a făcut la Sibiu o ştim cel mai bine noi, sibienii, aşa că lăsaţi-ne pe noi să ne pronunţăm, cei care locuim în oraşul preamărit, unde ne rupem maşinile pe străzile cu asfaltul ciuruit sau picioarele pe trotuarele rămase aceleaşi de pe vremea lui Nicu Ceauşescu. Sibiul nu se rezumă doar la centrul spoit în grabă  înaintea anului 2007, ca să nu ne facem de râs când cu Capitala Culturală a Europei. Nu locuim toţi sibienii în Piaţa Mare, cea permanent arătată la TV, ca să constate tot natul măreţele realizări ale „iepocii” de aur Iohannis.  Acesta s-a folosit de oraşul nostru ca să-şi creeze el o imagine pozitivă, pe care a perpetuat-o prin intermediul unei prese mercenare! Nu dă bine la imaginea de politician să clatini „mitul neamţului”, iar ca ziarist e musai să te aliniezi turmei de aplaudaci.

Nu spune nimeni nimic despre trecutul întunecat al primarului sibian, despre dosarele sale penale, făcute uitate pe la diverse parchete în vederea prescrierii faptelor, şi nici despre scheletele din debaraua acestuia. Justiţia l-a protejat permanent, Iohannis Klaus Werner fiind susţinut de statul german tot timpul. A avut nenumărate dosare pentru mai multe fapte penale (trafic internaţional cu copii, retrocedări frauduloase, afaceri cu banii publici, uz de acte false ca să obţină două imobile) dar toate au fost ascunse, ferite de opinia publică. Au ştiut toţi premierii (Năstase, Tăriceanu, Boc şi Ponta), plus preşedinţii Iliescu şi Băsescu, dar nimeni n-a îndrăznit să întreprindă ceva împotriva primarului sibian; dosarele s-au muşamalizat sau au fost dosite până când faptele s-au prescris!

Nevoia de „tătuc” german în locul celui sovietic a fost sădită în subconştientul poporului român imediat după anul 1990, prin demitizarea domnitorilor pământeni. Atât de mult s-au chinuit manipulatorii din mass-media, încât în anul 2006 (emisiunea Mari români) televiziunea publică a fost la un pas să-l plaseze pe locul întâi pe regele german Carol I, acesta fiind depăşit în final, cu mari „emoţii”, de către Ştefan cel Mare! Oricum, neamţul s-a clasat înaintea celor doi mari Mihai, poetul naţional Mihai Eminescu şi domnitorul Mihai Viteazul. Acest clasament pare arbitrar şi măsluit, fiindcă pe locul 5 s-a clasat Richard Wurmbrand, un evreu comunist care ulterior s-a creştinat şi a fost trimis în închisoare de către foştii săi tovarăşi comunişti. De unde atâta simpatie pentru un personaj de care românii de rând nu auziseră până la campania publică declanşată de TVR1? Având în vedere că până şi Gigi Becali s-a poziţionat în clasamentul respectiv pe locul 13, între Vlad Ţepeş şi Henri Coandă, cred că nu mai e nevoie de comentarii suplimentare.

Comentarii

  1. Acest individ numit presedintele Romaniei din pacate...reprezinta interesele tuturor inafara de interesele Romaniei si a poporului roman. Pana cand? Ar trebui ursul sa plece de bunavoie. Demisia iohanis ! Tara aceasta nu este a ta, este a romanilor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si ce faceti voi sibienii astazi 07 februarie cand fostul vostru primar ne sfideaza pe noi ceilati care nu suntem "romanii lui"?
      nu ne-ar strica un pic de ajutor sa rezolvam "problema"

      Ștergere
  2. daca as crede in blesteme, as blestema pe toti cei care i-au cumparat cartile si l-au ajuta sa-si mareasca si consolideze- ca si virtute- nesimtirea si infatuarea acestei bovine de Sibiu, careia (impins de circumstante, dar nu l-am votat) i-am dat o singura luna sa demonstreze ce vrea sa faca si cum, desigur- toata lumea stie- ca ca a "trecut" testul la modul cel mai lamentabil, insa NUMAI cu ajutorul sutelor de mii de pupincuristi cretini(foarte multi romani sadea, si cei mai multi, INTELECTUALI, sau cel putin asa se cred ei!), care s-au dovedit a fi si lasi, neavand curajul _nici dupa primul an de domniei al bovinei- sa-i ceara demisia si sa-i ceara banii inapoi pe cartile vandute, iar in parallel, sa le fi strans pe toate in piata publica si sa le arda...Asa ca nu aceasta bovina de Sibiu este total vinovata de dezastrul continuat de Romania, iar masurile preconizate de aripa mafiotica dragnea( acceptate de 'ohanis) confirma vechea mea previziune ca Romania se indreapta fie spre Est fie va fi sectionata territorial...Este chiar culmea absurdului ca o tara sa fie condusa de venetici, bivina de Sibiu are familia stramutata in Germania, iar naparca de Zalau nu a fost in stare sa-si gasesca o sotie romanca, asa ca i-au bagat-o pe gat -francezii- pe Roxane, iar 'ohanis este ginere de securist, dragnea copil de militian, deci reprezentantii celor 2 institutii cheie ale regimului communist si opresor, de care-ne laudam!- ne-am dezis!... Aiurea!este clar ca acest malai mare a ramas in Romania cu acel plan diabolic in minte,anume de a faramita tara iar Transilvania sa fie atasata Austro-Germaniei(o mica parte Ungariei)) cum factual -economic- deja si este, naparca de Salaj si banditul basescu au implementat vanzarea pamantului tarii catre straini(deja peste 35% din arabil, vandut, in special vestul tarii), iar acest hidos character(bovina Sibiului) are in plan acelasi scop, DISTRUGEREA ROMANIEI SI SCLAVAGIZAREA ROMANILOR, oriunde in lume cat si in tara...(Lev St.)

    RăspundețiȘtergere
  3. Igor Dodin i-a retras cetatenia Republicii Moldova, lui traian basescu(...)
    _______-----—________
    Si legal si moral, foarte correct! individul(cainele basset) ar trebui sa primeasca „cetatenia” unei canise-gherla, desigur daca Justitia din Romania si-ar face datoria, individul a condus(dosarul Flota) la situatia in care Romania a pierdut imediat si prospectiv (la acea data, pana la zi) cateva ZECI DE MILIARDE DE EURO, iar -pe acelasi motiv- Romania nu mai are drept de a derula afaceri sub Pavilion Romanesc…Practic acest gunoi-si inca vreo zece ca si el, generali, amirali, etc.- au dat TUNUL MILENIILOR, o tara a vandut un imens procent din flota comerciala, ca si FIER VECHI, si absolut pe nimic, comisioanele luate de cei amntiti au fost mai mari decat pretul official… Aici trebuie urmarita penal si fosta ministra a Justitiei, monica macovei cea mai mare femeie-gangster a Romaniei tuturor timpurilor, iar totti acesti 10-11 indivizi ar trebui-legal- executati in public, si-pentru a nu exista discriminare- acelasi tratament ar trebui aplicat-la fel de legal- inca la vreo 10-15 indivizi, toti pres.-edintii trecuti si actuali, toti pm-ii si cativa ministry, plus cativa clienti grasi din teren, dar tot cu functii politice sau administrative, in acesti ultim 27 de ani diabolici…(LevSt.)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai dreptate in ceia ce zici, dar acesti mizerabili care au facut ceia ce au facut n-au avut frica de nimic pentruca au avut un spate...

    RăspundețiȘtergere
  5. cum, acest articol a aparut cu 8 luni inainte de alegerile prezidentiale si romanii l-au votat? Rusine celor care au votatpe acest faramita de tara.Plangere penala ptr. ca aiertat Germania de datoria istorica fata de Romania.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dar mai întâi, rețineți: A comenta pe acest blog (ca și pe oricare altul) este un privilegiu, nu un drept. De aceea, vă rugăm:
- Referiți-vă, pe cât posibil, doar la subiectul postării.
- Folosiți un limbaj decent.
- Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
- Pentru mesaje de interes personal adresate administratorilor blogului (schimb de link, propuneri de colaborare etc.) folosiți formularul de CONTACT, aflat în partea de sus a paginii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe nu vor putea fi publicate.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu interes opiniile și sugestiile.

POSTĂRI ALEATORII

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.

CONTACT

Nume

E-mail *

Mesaj *