Se afișează postările cu eticheta Animale și oameni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Animale și oameni. Afișați toate postările

joi, 30 iulie 2015

Zece motive pentru a iubi pisicile



ZECE MOTIVE PENTRU A IUBI PISICILE

Dacă omul ar fi încrucişat cu o pisică, el ar fi îmbunătăţit, dar ar deteriora pisica. Mark Twain

În războiul „pisică versus câine”, taberele se luptă cu înverșunare pentru a câștiga locul de cel mai bun companion al omului. Și fiecare atacă cu armele din dotare, adică cu argumente pentru care oamenii ar trebui să prefere fie câinii, fie pisicile. Iată cel puțin 10 motive pentru care pisica este animalul de companie ideal, în detrimentul câinelui:


1. Pisicile folosesc litiera. Cu pisica ați scăpat de ieșitul afară de 3 ori pe zi, mai ales dimineața devreme; sau, mai rău, de surprizele umede sau consistente lăsate peste tot prin casă, atunci când cățelul e mic. La pisici e simplu, odată arătată litiera cu nisip, felina va ști ce are de făcut. Adio miros neplăcut și murdărie în casă. Adio lecții nesfârșite despre învățatul să-și facă nevoile afară.

2. Baia e mai plăcută. De altfel, ați scăpat de îmbăiat și de apa risipită prin toată casa. Pisicile se curăță singure, au mereu blana îngrijită și curată și nu miros. Baia este totuși necesară din când în când, dar volumul de muncă e mult mai mic.

3. Păstrează covorul și canapeaua curate. Nu veți avea probleme cu părul lăsat peste tot prin casă. Pisicile se ling și înghit părul mort, apoi elimină ghemotoacele de păr, care sunt ușor de strâns. Astfel, veți găsi foarte puțin păr pe mochetă, haine sau colțar. Uneori trebuie ajutate prin furnizarea unei hrane care are proprietăți de facilitare a regurgitării părului.

4. Liniște! Pisicile dorm cca 16 ore pe zi, timp în care nu le auziți glasul. Chiar și când sunt active nu trebuie să vă faceți griji că vecinii ar putea fi deranjați, cum se întâmplă în cazul câinilor.

5. Sunt independente. Acesta este un avantaj atunci când trebuie lăsate acasă perioade mai lungi de timp. Atâta timp cât au hrană și apă suficientă, nu veți avea de ce să vă faceți alte griji. Vă vor aștepta cuminți și în liniște până vă veți întoarce. Nu mai e nevoie de rugat cunoștințe să vă găzduiască companionul sau să apelați la pensiunile pentru câini, uneori foarte scumpe.


6. Nu au nevoie de plimbare. Foarte rar o pisică va accepta să fie pusă în lesă. De fapt, nici nu e necesar, ele nu au chef să vă alerge kilometri întregi, mai ales dacă ați venit obosit de la serviciu. Fac suficientă mișcare în interiorul casei, sau în curte, dacă au posibilitatea.

7. Sunt mai afectuoase! Nimic nu e mai plăcut decât momentul în care pisica își arată afecțiunea față de noi, când își freacă capul de corpul nostru și încep să toarcă. Torsul e foarte relaxant și bine dispune. Am putea spune că aceasta este principala lor calitate și arma cu care ne țin subjugați.

8. Vă respectă spațiul. Pisicile nu au nevoie de mult spațiu la dispoziție. Orice apartament sau cameră e destul ca să se simtă în largul lor și să nu vă încurce. În plus, pot trăi toată viața în interior, fără să sufere de depresie. Sunt ușor de întreținut oriunde, oricând.

9. Prind șoareci. Dacă au de unde, vor avea grijă să nu mai fiți deranjați de enervantele rozătoare. Astfel, vă răsplătesc ele pentru grija pe care le-o purtați. Și nu e atât de simplu să stai atât de mult la pândă și apoi să mai și mănânci dezgustătoarea creatură. Cei care locuiesc la casă cu siguranță s-au trezit cu șoarecii puși pe preșul de la intrare. Nu au vrut să vă sperie, a fost doar cadoul lor și dorința de a vă arata că își fac datoria.

10. Sunt grațioase. Și arată mai sofisticat. Ochii lor topesc pe oricine. Blana mereu îngrijită e atrăgătoare, cere mângâiere și place ochiului. Mersul elegant e admirat de toată lumea. Trebuie să recunoaștem că pisicile sunt niște ființe extraordinare!

Sursa: aici

DIN CICLUL: STĂPÂNUL MEU E UN IDIOT



vineri, 13 martie 2015

Capra - cel mai rentabil animal domestic




CAPRA – CEL MAI RENTABIL ANIMAL DOMESTIC

În gospodăriile țărănești, capra domestică (Capra hircus) este o prezență obișnuită. Este ușor de crescut și aduce nenumărate foloase. În plus, este un animal vesel, jucăuș, afectuos, rezistent, agil, inteligent și sociabil, atașându-se repede de persoana care-l îngrijește, ca și de animale din alte specii. În prezent, fermele de capre sunt foarte profitabile, deoarece laptele și produsele obținute din laptele de capră sunt din ce în ce mai căutate pe piețele multor țări, grație valorii lor nutritive și terapeutice. La nivel mondial, capra se situează pe locul 4 în topul animalelor preferate de crescătorii de animale, cu peste 800 de milioane de capete. La noi în țară, crescătorii de capre afirmă fără ezitare că acestea sunt cele mai rentabile animale domestice.


Iată și câteva lucruri interesante, pe care poate nu le știați, despre capre:

Capra a fost domesticită acum mai bine de 10.000 de ani, de către populațiile care trăiau în zona munților Zagros și în Mesopotamia  – teritoriul actual al Irakului, Siriei și Turciei (în sud-estul Asiei mai există și astăzi capre sălbatice). Pe teritoriul Europei au fost descoperite picturi rupestre, estimate a avea o vechime de 12.000 de ani, care înfățișează oameni și capre.

În jurul anului 3000 î.e.n., în Egipt, se creșteau intensiv capre bezoar, de la care se obțineau în principal lapte și carne. Din pielea lor se confecționau burdufuri pentru apă, lapte și vin, instrumente muzicale și pergament pentru scris. Egiptenii venerau acest animal pentru prolificitatea și valoarea lui economică. Faraonul Cephranes, de pildă, a fost înmormântat împreună cu 2.234 de capre! Tot în acele vremuri, caprele erau folosite în schimburile comerciale, fiind considerate foarte valoroase. Mai târziu, caprele au fost luate pe corăbii, ca sursă proaspătă de lapte și carne. Au fost primele animale care au ajuns în America, fiind aduse de Columb. Iar dacă vă place cafeaua, mulțumiți-le caprelor! Ele sunt cele care au descoperit-o. Crescătorii de capre de pe noul continent au observat la un moment dat că acestea deveneau mai vioaie după ce mâncau fructele acum cunoscutului arbore de cafea.

Caprele sunt animale rumegătoare și fac parte din familia bovidelor, fiind înrudite cu vacile și căprioarele. Mănâncă cu plăcere iarbă proaspătă și trifoi, dar dacă prin preajmă există tufe de arbuști sau gard viu, înspre acestea se vor orienta mai întâi. Zilnic, o capră domestică are nevoie de circa 10 kilograme de hrana verde sau de 2 kilograme de hrana uscată (semințe amestecate cu măzăriche, trifoi, lucernă), în jur de 10 litri de apă și un drob de sare pentru lins, care-i asigură necesarul de minerale.

Caprele sunt animale inteligente, curioase și atletice, așa că vor evada din aproape orice îngrădire, dacă vor avea cea mai mică șansă. Sunt maestre la cățărat, se urcă în copaci, pe acoperișurile caselor sau chiar pe stânci cu pereții aproape verticali.

Caprele sunt animale sociabile și se simt cel mai bine în turme. Dacă vă place să aveți o căpriță pe lângă casă, este recomandat să-i mai aduceți una, ca să-i țină companie, pentru că singură se plictisește. Iezii crescuți la biberon se atașează puternic de stăpân și de copiii acestuia și pot deveni animale de companie amuzante și ușor de îngrijit. De reținut: speranța de viață pentru caprine este cuprinsă între 15 și 18 ani. Un exemplar a trăit chiar 24 ani!
 

Caprele sunt compatibile și cu alte specii de animale domestice. Relaționează bine cu vacile, caii, oile sau măgarii, care le agreează în preajma lor. Așadar, să nu fiți surprinși dacă veți vedea o capră cocoțată pe spinarea unui cal pentru a ajunge mai ușor la frunzele copacului de deasupra. Operațiunea se desfășoară de comun acord. Caprele au un efect calmant pentru cai, fapt constatat și speculat de crescătorii de cai de curse, care le folosesc în acest scop. Iar când se vrea boicotarea performanțelor adversarului, se fură capra, calul devenind astfel agitat.


Caprele sunt acoperite cu păr, nu cu lână, și sunt foarte sensibile la frig și ploaie. Răcesc ușor, iar dacă nu sunt îngrijite corect, pot dezvolta boli de piele sau parazitare. Două țesături fine și foarte apreciate provin doar de la capre: mohairul, obținut din părul caprei de Angora turcească, și cașmirul, obținut din părul caprei cu același nume – Kashmir.

Caprele pot fi folosite și ca animale de tracțiune sau de povară. Ele pot căra greutăți echivalente cu 30% din greutatea lor. În trecut, în operațiunile de contrabandă erau preferate caprele în locul cailor sau măgarilor, pentru că au copitele mici, nu lasă urme, iar excrementele lor seamănă cu cele ale căprioarelor, trecând astfel neobservate. Mai mult, caprele sunt bune înotătoare.

Caprele au pupilele dreptunghiulare, dispuse orizontal, ca la sepie. Datorită acestei caracteristici, vederea lor periferică este foarte bună. Ambele sexe au coarne și barbă. Există și rase de capre fără urechi.


Țapii se numără printre cei mai bine înzestrați masculi, raportul dintre dimensiunea testiculelor și mărimea corpului fiind destul de mare. În unele culturi, testiculele de țap sunt considerate o delicatesă. După o perioadă de gestație de 5 luni, femelele pot făta între 1 și 6 iezi, gestația gemelară fiind cea mai frecventă, iar cea peste 4 pui, o excepție. Interesant este faptul că, într-o gestație mixtă, aproape întotdeauna masculul este fătat primul. Capra este o mamă foarte bună și devotată. Iedul începe să sugă la scurtă vreme după fătare, iar după 4-5 zile își va recunoaște mama după behăit și va învăța s-o urmeze ascultător și să respecte celelalte capre.

În lume există peste 200 de rase de capre domestice, cele mai cunoscute fiind rasele de lapte Saanen, Alpina și Poitou, rasa de lână Angora (foto jos) și rasele pitice. În România, cele mai apreciate de către crescătorii de animale sunt Carpatina și Alba de Banat. În privința creșterii caprelor, China se situează pe primul loc (cu peste 200 de milioane de capete), urmată de India (cca 100 de milioane), Pakistan (50 de milioane) și apoi Sudan, Nigeria, Iran, Indonezia, Tanzania și Kenia. Însă cei mai mari exportatori de produse obținute de la capră sunt Australia și Noua Zeelandă.


O capră domestică produce în jur de 800 de litri de lapte pe an. Specialiștii consideră că laptele de capră este un produs mult mai sănătos decât cel de vacă, prin cantitățile de vitamine (A, B, C) și de minerale (calciu, potasiu, magneziu) pe care le conține și prin faptul că se digeră mai repede, nu provoacă reacții alergice (poate fi consumat și de către persoanele cu intoleranță la lactoză), stimulează imunitatea și previne anemiile. Structura chimică a laptelui de capră este apropiată de cea a laptelui matern, ceea ce face ca organismul nou-născuților să-l accepte mult mai ușor, în cazul în care este necesar. Totuși, trebuie ținut seama de faptul că cel mai bun lapte de capră este cel de la sursă – proaspăt, nefiert, neprelucrat și fără adăugiri.

Surse:




CAPRELE GOOGLE

Domeniul pe care se află sediul central al Google este plin de... capre – varianta eco a unor mașini de tuns iarba. Compania angajează regulat o turmă de 200 de capre care retează cu sârg iarba din preajma sediului din Mountain View, SUA.
 

AVOCATUL FILANTROP 
(anecdotă indiană)

Într-o după-amiază, un avocat de succes se îndrepta spre casă în limuzina lui somptuoasă, când observă pe marginea drumului doi bărbați care... mâncau iarbă. Intrigat, îi spuse șoferului să oprească și se duse la ei, să vadă despre ce este vorba. Îl întrebă pe primul:
– De ce mănânci iarbă?
– Domnule, eu și familia mea, nevasta și cei doi copii pe care-i vezi mai încolo, sub copac, suntem săraci și n-avem bani de mâncare, răspunse acesta. De aceea mâncăm iarbă.
– În cazul acesta veniți la mine acasă și o să vă hrănesc eu, spuse avocatul.
Apoi, întorcându-se spre celălalt sărman, îi spuse:
– Poți să vii și tu cu noi.
– Domnule, răspunse acesta cu o voce stinsă, și eu am o nevastă și șase copii. Pot să-i chem și pe ei? Stăm în coliba aceea de peste drum.
– Bineînțeles, adu-i încoace, răspunse avocatul.
Zis și făcut. Intrară cu toții în limuzină, ceea ce nu fu chiar simplu, deși era una foarte încăpătoare. Primul bărbat se întoarse spre generosul avocat și-i spuse:
– Domnule, ești un om foarte bun. Îți mulțumim că ne-ai luat pe toți cu dumneata.
– Nicio problemă, răspunse avocatul. Sunt foarte bucuros că pot să vă ajut. Sunt sigur că o să vă placă proprietatea mea. Acolo, iarba are aproape 30 de centimetri...


luni, 9 februarie 2015

Compasiunea față de animale + VIDEO (RO) + documentar (RO)


COMPASIUNEA FAȚĂ DE ANIMALE

Atâta timp cât oamenii masacrează animalele, se vor omorî și între ei. Într-adevăr, cel care seamănă semințele crimei și ale durerii nu poate culege dragoste și fericire. Pitagora

Compasiunea față de animale este legată în mod direct de moralitate, spiritualitate și pacea mondială. Să omori un animal pentru hrană este un act violent, de o cruzime de nedescris. Nu există niciun fel de compasiune pentru animal. Mai rău, există o legătură între justificarea măcelăririi animalelor pentru hrană sau profit și următorul act violent, care este omorârea unui om, cam pentru aceleași motive.


În ziua de azi, cruzimea se extinde dincolo de simpla ucidere în masă a animalelor. Asistăm la un sistem anti-viață și inuman de tratare a animalelor, ca și cum ar fi recolte de bani. Acestea sunt în mod sistematic îndepărtate din mediul lor natural și din ciclul lor de viață, pentru a satisface nevoile industriei alimentare – o industrie motivată de profit, care se folosește de animalele naturii ca și cum acestea n-ar avea niciun fel de drepturi, sentimente sau suflete, ducând cruzimea la un nivel inimaginabil.

În societatea modernă, un om consumă în medie 90 de kilograme de carne pe an. Într-un singur an, numai în America și Canada sunt măcelărite 4 miliarde de animale - vaci, viței, oi, miei, porci, găini, rațe și curcani. Practic, pe parcursul vieții, un om mănâncă în jur de: 11 vaci, 1 vițel, 3 oi sau miei, 23 porci, 45 curcani, 1.100 pui și 400 kg de pește. Imaginați-vă energia necesară pentru a digera, lichefia și transforma aceste animale în nutrienții necesari funcționării optime a organismului nostru. Nu-i de mirare că suntem mereu lipsiți de energie.

Celui care a omorât un animal și s-a hrănit cu carnea lui îi va fi mult mai ușor să omoare și un om. În zilele noastre, oamenii se omoară între ei mai ales pentru bani, pentru profit. Exploatarea animalelor aducând un profit destul de mare, este previzibil că cei care se ocupă cu așa ceva sunt în stare de orice pentru a-și menține câștigurile. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este asasinarea de către crescătorii de vaci brazilieni a lui Chico Mendez, un cunoscut lider ecologist, care lupta pentru protejarea pădurilor amazoniene. Uciderea lui Mendez dovedește legătura directă dintre a omorî animalele pentru hrană și următorul nivel de cruzime la care ajunge sufletul unui om și care-l face să ucidă un alt om, pentru a-și proteja veniturile obținute din uciderea unor ființe nevinovate.

Una dintre cele mai simple teorii despre legătura dintre a ucide animale și violența oamenilor vine de la iluminatul călugăr indian Swami Prakasananda Saraswati. În 1987, el a dat acest răspuns la o întrebare legată de vegetarianism: „Fiecare animal măcelărit pentru consumul uman aduce cu el durerea morții sale în corpul vostru. Gândiți-vă puțin: Animalul este ucis cu violență. Această violență face ca animalul să simtă o durere intensă în timp ce moare. Durerea rămâne în carnea lui chiar și după ce este gătită. Când mâncați această carne, mâncați durere. Durerea rămâne încremenită în corpul, mintea și inima voastră. Această violență pe care o consumați vă va consuma și pe voi, în așa fel, încât veți simți un nivel de durere asemănător”.

Ocrotirea naturii

O dietă centrată pe consumul de carne are efecte devastatoare nu numai asupra sănătății individuale, ci și asupra mediului înconjurător. De exemplu, conform lui John Robbins, autorul cărții „O dietă pentru o nouă Americă”, creșterea vitelor consumă 50% din toată apa Statelor Unite. În același timp, aceste vite produc de 20 de ori mai multe excremente decât întreaga populație a țării. Acest lucru crește considerabil poluarea apelor cu nitrați/nitriți. Consumul excesiv de apă necesară pentru creșterea animalelor ne va duce către o criză de apă care deja se resimte. E nevoie de 60-100 de ori mai multă apă pentru a produce 0,5 kg de carne de vacă decât e nevoie pentru a produce 0,5 kg de grâu. Robbins estimează că dacă toată țara (SUA), ar fi vegetariană, practic n-ar mai fi nevoie de niciun fel de irigații. Creșterea vitelor necesită cantității enorme de apă, deoarece e nevoie în primul rând pentru creșterea cerealelor cu care vor fi hrănite animalele și apoi pentru animalele în sine. 80% din cerealele produse în SUA (și nu numai acolo), sunt folosite pentru hrana animalelor de sacrificiu. Se estimează că dieta centrată pe consumul de carne duce la un consum de 17.000 litri apă/persoană/zi, în timp ce dieta vegetariană, la un consum de numai 1.135 litri apă/persoană/zi.

Distrugerea pădurilor tropicale pentru a crea pășuni și efectul de seră care rezultă din aceasta este un alt exemplu al efectului devastator pe care îl are asupra planetei o dietă axată pe consumul de carne. Un articol din revista Vegetarian Times estimează că distrugerea pădurilor tropicale este cauza principală a dispariției a 1000 de specii în fiecare an, 100 de specii dispărând la fiecare 2 miliarde de hamburgeri vânduți.

Rata de productivitate

- 4.000 m² de pământ vor produce cca 9.000 kg de cartofi și doar 165 kg de carne de vită.
- 4.000 m² de culturi de cereale dau de 5 ori mai multe proteine decât ar da carnea de vită crescută prin folosirea aceluiași teren.
- 4.000 m² de culturi de leguminoase dau de 10 ori mai multe proteine decât ar da carnea de vită crescută prin folosirea aceluiași teren.
- 4.000 m² de vegetale cu frunze verzi dau de 25 de ori mai multe proteine decât ar da carnea de vită crescută prin folosirea aceluiași teren.
- cerealele cu care sunt hrănite 100 de vaci pot ajunge pentru a hrăni 2.000 de oameni.
- numai în SUA, animalele crescute pentru consum mănâncă o dată o cantitate de cereale suficientă să poată hrăni întreaga populație a țării de 5 ori.
- animalele crescute pentru hrană consumă de 2 ori mai multe calorii decât oamenii.
- 95% dintre calorii și 100% dintre carbohidrații complecși se pierd prin reciclarea proteinelor plantelor prin animale.
- 14 vegani pot trăi bine de pe terenul și apa de care are nevoie un singur consumator de carne.
- dieta care nu include carne sau produse lactate salvează 4.000 m² de teren de pădure pe an.
- este nevoie de 20 de ori mai multă energie pentru a produce o calorie din carne de vită decât una din plante.
- dieta centrată pe consumul de carne dăunează mediului și resurselor planetei noastre.

Hrană pentru cei înfometați

Nici animalele și nici oamenii nu sunt în siguranță în urma unei diete bazată pe consumul de carne. Aproximativ 60 de milioane de oameni mor de foame anual. Motivele pentru acest fapt incredibil intră în mai multe categorii: politice, economice, dezastre naturale etc. Totuși, este un lucru cert că o dietă bazată pe carne creează un supraconsum de resurse: apă, energie, teren etc. Dr. Jean Meyer de la Universitatea Harvard estimează că dacă oamenii ar consuma doar 10% mai puțină carne pe an, resursele care s-ar economisi ar ajunge pentru a hrăni toți acești 60 de milioane de oameni care mor de foame.

Problema de sănătate numărul unu în lume azi este malnutriția cronică. Națiunile Unite estimează că jumătate din populația lumii suferă de malnutriție și că 700 până la 900 de milioane de oameni suferă în mod serios de lipsa de hrană. 25% dintre copii lumii sunt subnutriți, dintre care 42.000 mor în fiecare zi din această cauză. Aceasta înseamnă 15 milioane de copii care mor anual, adică 30% dintre toate morțile dintr-un an. În ultimii 10 ani, mai mulți oameni au murit de malnutriție decât în toate războaiele, revoluțiile și crimele din ultimii 150 de ani.

O dietă centrată pe consumul de carne nu numai că e nesănătoasă pentru noi și pentru planetă, dar creează un supraconsum ineficient de resurse, care contribuie în mod direct la foametea în lume. Însă această foamete este legată nu numai de consumul excesiv de resurse, ci și de lipsa unui consens politic, social și spiritual.


Vegetarianismul este o cale de a reorganiza felul în care sunt folosite resursele de hrană ale planetei, o cale spre pace, spre iubire, o ușă deschisă spre spiritualitate. Nu întâmplător marile genii și oamenii spirituali ai omenirii au fost în mare parte vegetarieni. Dar această schimbare nu va veni decât din interiorul fiecărui individ. Și nu va veni decât atunci când vom înțelege că suntem un tot și că dacă o parte din noi suferă, toți suferim. În toate religiile lumii, oamenii sunt îndemnați să aibă grijă de cei săraci și flămânzi. Când 42.000 de copii mor zilnic de foame, asta înseamnă cam un copil la fiecare secundă. Practic, cât timp v-a luat să citiți acest text, în jur de 500 de copii au murit deja de foame. Haideți să schimbăm această realitate crudă!

Sursa: Gabriel Cousens - ConsciousEating (Hrănirea conștientă) North Atlantic Books, 2000
Traducere: Viațaverde viu

Ce gândește un copil inocent despre carnea din farfurie (RO)



Earthlings (Pământeni) (RO)

Documentarul prezintă detalii șocante în legătură cu modul în care sunt tratate animalele în pet shopuri, crescătoriile de pui, adăposturile pentru animale, fermele-uzine, afacerile cu piele și blană, industriile sportului și distracției și, în final, în mediul științific. Pentru a arăta lumii adevărata față a acestor afaceriști, realizatorii documentarului au fost nevoiți să se folosească de camere ascunse, filmând (timp de 5 ani!) realități de care publicul consumator nu a fost conștient până acum. Filmul este narat de actorul Joaquin Phoenix, nominalizat la Oscar, iar coloana sonoră este asigurată de muzicianul Moby, câștigător al Discului de Platină și al Discului de Aur. Cu toate că cele mai multe imagini sunt greu de privit, vă rugăm să aveți tăria să urmăriți documentarul până la sfârșit. Merită!


duminică, 25 ianuarie 2015

Cel mai frumos cal din lume + VIDEO


CEL MAI FRUMOS CAL DIN LUME

Cel mai frumos și mai grațios cal din lume provine din Turkmenistan și face parte din rasa Akhal-Teke. Are părul mătăsos, de un auriu cu reflexe metalice uluitoare, este suplu, cu picioarele lungi și coama scurtă. I se mai spune „calul de aur” și este un cal pur-sânge.


Rasa Akhal-Teke a fost de două ori în pericol de dispariție! Prima dată, în 1924, când orașul Ashgabat a fost lovit de seisme foarte puternice; apoi, în 1948, când acești cai au fost trimiși la abator de către ruși. La vremea respectivă, o parte au fost salvați de o herghelie privată din apropierea Moscovei. Ulterior, rasa a depășit granițele natale, fiind crescută din Gubden până în Daghestan, în herghelia Lugovsky din Kazakhstan, la Stavropol în Rusia și, mai recent, în Germania, Statele Unite și Franța, unde rasa Akhal-Teke este recunoscută ca rasă străină încă din 2004. În prezent, în lume trăiesc cca 3.000 de exemplare din rasa Akhal-Teke.


Experții spun că nicăieri în lume, în afară de Turkmenistan, nici natura și nici oamenii nu au reușit să creeze cai atât de eleganți, rapizi, rezistenți, viguroși și nobili precum caii Akhal-Teke. Rasa a apărut acum 3000 de ani în oaza Ashgabat, caii fiind crescuți de un trib nomad, numit Tekes. Calul Akhal-Teke mai este cunoscut și sub numele de „calul de aur”, deși frumoasa robă care l-a făcut celebru în toată lumea se regăsește la foarte puțini dintre reprezentanții rasei. Acest cal era binecunoscut în Antichitate și este considerat a fi cel puțin la fel de vechi ca și pur-sângele arab, cu care, de altfel, are în comun câteva caracteristici morfologice. Rasa a influențat și alte rase de cai, printre care și pur-sângele englezesc, unul dintre strămoșii acestei rase fiind Byerley Turk, un cal turkmen. Chinezii îi numeau „caii paradisului” sau „caii divini”. Texte vechi menționează dorința regilor Persiei și a lui Alexandru cel Mare, dar și a conducătorilor chinezi sau arabi, de a deține cai din această rasă superioară. Așadar, nu-i de mirare că Akhal-Teke au devenit emblema și mândria țării lor de origine.


După războiul din 1880 și Revoluția din Octombrie, numeroase triburi care creșteau acest cal s-au refugiat în Iran. În 1979, după schimbarea regimului politic, legea a interzis populației să dețină mai mult de un cal. Atunci, turkmenii și-au ascuns caii sau i-au eliberat în deșert, rasa fiind pusă în pericol. Regimul lui Saparmurad Turkmenbashi, primul președinte al Turkmenistanului independent, a contribuit însă la conservarea rasei printr-un decret dat în 1986, care a autorizat creșterea cailor Akhal-Teke în ferme particulare.
 

Akhal-Teke este un cal cu o mare varietate a robei, care prezintă reflexii metalice, arămii, aurii sau argintii. Cele mai răspândite culori ale robei sunt roibă, izabelă, neagră și murgă. Mai rar găsim cai cu roba gri, palomino sau crem. Clima dură și aridă a făcut ca acest cal să aibă o talie subțire, medie, cu o înălțime de 1,55-1,60 m. Are o siluetă longilină, un gât lung, rotund, suplu, în formă de S. Ochii sunt migdalați, urechile lungi, pielea fină, coama lucioasă și nu prea abundentă. Picioarele sunt lungi, cu tendoane solide, pieptul de formă ovală, iar musculatura plată și densă. Rasa are particularitatea de a nu semăna cu nicio altă rasă de cai.


Akhal-Teke este un cal voluntar, inteligent, sensibil dar pretențios, având așteptări mari de la stăpânul său. Are aluri ample și suple, ceea ce îl face foarte confortabil. Este un cal rustic și pregătit pentru viața în aer liber, neavând nevoie decât de un adăpost deasupra capului, care să-l protejeze de ploaie sau de soarele excesiv. Poate excela în toate disciplinele ecvestre, deși cele predilecte sunt anduranța și concursul complet. În trecut, acești cai au fost folosiți cu succes și în probele de dresaj. Calul „Absent” și călărețul său, Serghei Filatov, au câștigat medalia de aur la dresaj, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Roma din 1960 și au fost triplu medaliați cu aur olimpic în anii 1964 și 1968.


Deoarece Akhal-Teke este o rasă destul de rară, aptitudinile acestui cal sunt mai puțin cunoscute publicului. Vigoarea lor extraordinară îi face capabili să parcurgă distanțe mari, la temperaturi extreme. Unul dintre cele mai lungi trasee de anduranță a fost stabilit în 1935, când caii Akhal-Teke au parcurs distanța de 4.152 km dintre Ashgabat și Moscova în 84 de zile, traversând deșertul Karakum.


Gend Jim (1987-2010) este armăsarul din rasa Akhal-Teke oferit în dar de Saparmurad Nyýazow, președintele Turkmenistanului, președintelui François Mitterrand, în mai 1993, cu ocazia unei vizite oficiale în Franța. Ajuns în Franța, calul a fost încredințat călărețului și dresorului Alexandre Gros, care l-a avut în grijă până când animalul a murit, pe 4 februarie 2010.

Acest cal a jucat un rol important în istoria independenței turkmenilor față de vecini, în prezent deținând recorduri de rezistență și un record olimpic. Caii din această rasă sunt imortalizați în cântecele tradiționale, în proverbele și în poemele turkmene. Inteligența, înțelepciunea și atașamentul lor față de om sunt legendare. Potrivit unui proverb turkmen, când te scoli dimineața, trebuie să mulțumești tatălui tău și calului tău. Crescătorii unor astfel de cai au o tehnică specială de a se apropia de animal. Fiecare turkmen își păzește calul atunci când călătoresc în grup. Caii nu sunt niciodată parcați, iar localnicii îi supraveghează atunci când sunt atașați. În mod tradițional, turkmenii obișnuiesc să-și hrănească animalele cu un amestec de lucernă, orz și grăsime de oaie. Maltratarea calului este considerată un păcat. De altfel, se pare că, cel puțin în Asia, poporul turkmen este singurul care nu și-a bătut niciodată caii, nu a mâncat carne de cal și nu a băut lapte de iapă.



Turkmenian Akhal-Teke Horses Show



Cum să desenăm un cal


vineri, 16 mai 2014

Leoaica și puiul de babuin

-->

LEOAICA ȘI PUIUL DE BABUIN

Fotografii Evan Schiller și Lisa Holzwarth se îndreptau într-o zi cu mașina spre rezervația Selinda, din nordul Botswanei. La un moment dat, au întâlnit o familie numeroasă de babuini, care fugeau speriați prin tufișuri, încercând să ajungă la zona împădurită. „Erau vreo 30-40 de babuini care se îndreptau spre noi, făcând mult zgomot, își amintește Lisa. Era clar că babuinii erau speriați și se grăbeau să ajungă la copaci. Am înțeles repede care era problema: mai mulți lei ieșiseră din iarba înaltă și-i fugăreau. Babuinii care țipau și leii care răgeau creau o scenă de coșmar”. Dar pentru cei doi fotografi, adevărata scenă de coșmar abia începea: o femelă de babuin curajoasă a coborât dintr-un trunchi de copac uscat, încercând să scape și ea de haita de lei. Din nefericire, în timp ce fugea, a fost prinsă în fălcile unei leoaice.


Dar cu asta poveste nu se sfârșise. În timp ce femela de babuin își dădea ultima suflare în colții leoaicei, un pui de babuin, nu mai mare de o lună, s-a desprins încet de trupul mamei lui. Instinctul i-a spus să fugă spre copac, dar n-a avut puterea să se cațere sus, ca să scape de primejdie. În momentul acela, leoaica l-a observat pe micuț și s-a dus mai aproape de el, să-l cerceteze.


Surprinzător, în loc să-l înșface în gheare, leoaica a început să se joace cu puiul de babuin, care țipa înspăimântat.


Leoaica era curioasă și blândă în același timp. După o vreme, l-a prins ușor în gură, s-a îndepărtat cu el de copac și s-a așezat pe pământ, cu puiul între labe.


Ca prin minune, micul babuin s-a liniștit, s-a lipit de leoaică și, într-un alt moment instinctiv, chiar a încercat să sugă la pieptul ei.


După un timp, la locul scenei au venit doi lei, care au încercat să se apropie de leoaică, cu intenția evidentă de a-i face avansuri amoroase. Ca să-l protejeze pe puiul de babuin, leoaica a devenit agresivă, încercând să-i îndepărteze pe cei doi masculi.


Scena a luat o turnură și mai interesantă pentru fotografii Evan și Lisa. În copacul din apropiere stătea un babuin mare, mascul, care, în mod clar, era tatăl puiului și aștepta momentul să-l salveze. Cum leii făceau mare zarvă, babuinului i s-a ivit șansa să coboare din copac, să înșface puiul și să se cațere înapoi, la loc sigur. Nu i-a reușit din prima încercare, a trebuit să facă mai multe mișcări în sus și în jos pe trunchi, dar pe pui nu l-a scăpat nicio clipă.


Finalul întâmplării i-a emoționat și mai profund pe cei doi fotografi, martori din întâmplare la toată scena. Tatăl erou, care tocmai își salvase puiul de la moarte, îl strângea în brațe cu afecțiune.


-->

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.