Se afișează postările cu eticheta Aselenizarea din 1969. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Aselenizarea din 1969. Afișați toate postările

miercuri, 16 mai 2012

Un pas mic pentru om, o farsă uriașă pentru omenire? - documentar (RO)

-->

UN PAS MIC PENTRU OM,
O FARSĂ URIAȘĂ PENTRU OMENIRE

CHIAR AM FOST PE LUNĂ?

Numeroase teorii subliniază o acțiune concertată a angajaților NASA (și nu numai) de a perpetua informații false despre aselenizarea din 1969, care nu ar fi avut loc, sau de a acoperi informații despre aselenizarea reală, care ar fi avut loc într-un mod diferit decât a fost ea prezentată publicului. Flat Earth Society a fost una dintre primele organizații care au acuzat NASA de falsificarea aselenizării, argumentând că aceasta a fost realizată la Hollywood, cu Walt Disney ca sponsor, Arthur C. Clarke ca scenarist și Stanley Kubrick ca regizor. Ideea predominantă este că program de aselenizare cu echipaj uman a fost o farsă de la început până la sfârșit. Unii experți susțin că tehnologia cu care s-a încercat să se trimită oameni pe Lună era insuficientă la vremea respectivă, sau că centura de radiații Van Allen, vântul solar, erupțiile solare, ejecțiile coronare și radiația cosmică ar fi făcut imposibilă o astfel de călătorie.
Există mai multe teorii privind motivația guvernului american pentru presupusa falsificare a debarcărilor pe Lună. Prestigiul în Războiul Rece, câștigul financiar și distragere atenției de la adevăratul program spațial sunt doar câteva dintre cele mai notabile motive. Astfel, Guvernul SUA ar fi considerat că este vital ca Statele Unite să câștige cursa spațială în fața Uniunii Sovietice. „Călătoria spre Luna este riscantă și costisitoare, a afirmat președintele John F. Kennedy într-un faimos discurs, dar Statele Unite au decis să meargă acolo tocmai pentru că este greu”. Susținătorii conspirației mai spun că, prin programul Apollo, guvernul american a urmărit și distragerea atenției populare de la războiul din Vietnam. Un articol amplu, care conține argumentele privind „regizarea” aselenizării cu echipaj uman din 1969 puteți citi aici: http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/05/aselenizarea-din-1969-documentar.html



Did We Land on the Moon? (RO)

În timpul Războiului Rece, în plină eră de cucerire sovietică a spațiului, americanii investeau sume astronomice în crearea navetelor spațiale. Primul pas al omului pe Lună a fascinat o planetă întreagă, vindecând orgoliul american, rănit de aventura lui Gagarin în spațiu. În vara anului 1969, urmărind transmisia în direct a aselenizării, totul părea posibil. Numai că, în ochii unora, era doar o farsă bine organizată în culisele NASA. La mai bine de 40 de ani după ce Neil Armstrong și Buzz Aldrin au pus piciorul pe Lună, teoriile conspirației mențin evenimentul sub semnul întrebării, prin argumente și dovezi greu de combătut.


-->

marți, 15 mai 2012

Aselenizarea din 1969 între adevăr și minciună + documentar (RO)

-->

ASELENIZAREA DIN 1969 

- ÎNTRE ADEVĂR ŞI MINCIUNĂ -

Ideea marii păcăleli a aselenizării nu este una nouă. La numai câțiva ani după eveniment, popularitatea acestei idei nu era întrecută decât de asasinarea preşedintelui J.F. Kennedy şi de misterul Zonei 51. În fapt, adepţi ai teoriei conspiraţiei şi-au expus părerea încă de la începutul anilor '70 şi, cu atât mai mult, explicaţiile oficialilor NASA au lăsat de dorit. Poate de aceea, unul din cinci americani este convins astăzi că totul nu a reprezentat decât o farsă, tributară condiţiilor politice ale vremii şi că expediţia Apollo 11 a fost regizată într-un studio secret din Nevada.

Scepticii atacă, NASA îi ignoră

Criticii ,,aselenizării“ din 16 iulie 1969 afirmă, pe baza dovezilor, că aceasta a fost realizată într-un studio de pe pământ. Scopul falsificării ar fi, după unii, justificarea fondurilor deturnate din programul Apollo, care n-ar fi ajuns niciodată pe Lună. Alţii consideră că misiunea Apollo 11 ar fi ajuns pe Lună, dar filmul despre ce s-a petrecut acolo este ţinut secret, publicului servindu-i-se un fals. Argumentele celor care nu cred că prima aselenizare ar fi avut loc în 1969 pot umple, fără probleme, paginile mai multor volume. Lipsa, în 1969, a unei tehnologii capabile să asigure o călătorie pe Lună pentru un echipaj uman, absenţa dovezilor concrete, fragilitatea modulului din imagini, ignorarea centurii Van Allen şi a radiaţiilor ucigătoare ale acesteia, dispariţia misterioasă a unora dintre cei implicaţi în proiectul Apollo 11 precum a şi a unor informaţii originale, dar şi refuzul NASA de a oferi imagini ale primului loc în care a aselenizat un echipaj uman, nu reprezintă decât motive în plus pentru a întreţine suspiciunile.

Erau să piardă cursa şi au luat-o pe scurtătură

La sfârșitul anilor '60, în plin război rece, Statele Unite ale Americii pierduseră startul în cursa spaţială, iar Uniunea Sovietică părea să conducă detaşat în toate domeniile. Prima capsulă spaţială trimisă în afara atmosferei terestre, primul animal lansat în spaţiu, primul om şi primul echipaj de trei persoane care ajungea pe orbita terestră precum şi primul modul fără echipaj, Luna2, care ajungea pe satelitul natural al Terrei, toate realizări sovietice, constituiau suficiente motive de îngrijorare pentru SUA. Conform adepţilor teoriei conspiraţiei, Statele Unite ale Americii se aflau în punctul în care trebuiau să demonstreze cu orice preţ că posedă o tehnologie superioară celei sovietice, iar singurul mod în care puteau face acest lucru era să trimită un om pe Lună, premiul care lipsea din vitrina Uniunii Sovietice. Aveau, însă, americanii tehnologia necesară transportării dus-întors a unui echipaj uman pe Lună? Răspunsul este unul disputat chiar şi în zilele noastre.

Centura Van Allen

Unii sceptici, care susțin că omul nu a ajuns niciodată pe lună, spun că omul nu poate trece de această centură din cauza radiațiilor puternice, fatale pentru el. Exista însă niște răspunsuri date de oamenii de știință. Ei susțin că Apollo a trecut prin această centură rapid, astronauții fiind expuși doar pentru puțin timp la radiații. Ei nu au primit o doză considerată periculoasă, cel puțin în comparație cu alte riscuri ale misiunilor spațiale.

Buget uriaş pentru cel mai vizionat film

Unul din proiectanţii navetei spaţiale din misiunea Apollo 11 spune clar că şansele ca misiunea de aselenizare din 1969 să reuşească erau de 0,0017%. El, împreună cu un fost cosmonaut, au sesizat încă de la primele imagini transmise ale aselenizării că ceva nu este în regulă. În primul rând, nu se auzeau zgomote de la motor, fapt imposibil, deoarece acesta trebuia să producă cel puţin 120 de decibeli. În plus, praful lunar nu s-a ridicat deloc, şi nici măcar nu s-a depus pe picioarele capsulei lunare, deşi ulterior cosmonauţii demonstrau cât de uşor se ridică. Imediat, s-a născut teoria unei înscenări şi câțiva ani mai târziu, în filmul ,,Capricorn One“ se simulează o aterizare pe Marte, ce conţine asemănări izbitoare cu ,,aselenizarea“. ,,Este ceea ce am putut face noi, cu un buget de 4,8 milioane de dolari. NASA a avut însă la dispoziţie 40 de miliarde de dolari“ spunea atunci producătorul filmului.

Lumini şi umbre

Poate cel mai important argument al celor care contestă existenţa misiunii Apollo 11 este cel legat de lipsa stelelor din imaginile oferite de NASA. Spaţiul apare în fotografii ca un imens fundal negru. Cum e posibil, când Luna nu are o atmosferă care să obtureze vizibilitatea aştrilor? Este greu de crezut că un ,,eventual” regizor ar fi uitat să ,,aprindă” stelele din studio. Contestatarii susţin că poziţia stelelor văzute de pe Terra ar fi trădat poziţia reală a astronauților, caz în care s-a optat pentru eliminarea lor din fundal. Oficialii NASA au negat vehement această posibilitate şi au susţinut că lumina solară, extrem de puternică pe suprafaţa selenară, este capabilă să obtureze orice imagine a stelelor. Acelaşi lucru se întâmplă în momentul în care ai încerca să fotografiezi cerul pe timpul nopţii, într-un oraş puternic iluminat. Singura posibilitate ca stelele să devină vizibile ar fi aceea ca un astronaut să realizeze fotografiile pe partea întunecată a Lunii.

Răspunsuri care nasc întrebări

Explicaţia NASA pare, la prima vedere, în măsură să explice lipsa stelelor din fotografiile oficiale. Cu toate acestea, niciun aparat de fotografiat nu ar fi rezistat căldurii solare şi radiaţiilor puternice care lovesc suprafaţa Lunii. Motivul pentru care acest lucru nu s-a întâmplat? „Atât Apollo 11, cât şi celelalte misiuni care au avut loc până în 1972 au fost efectuate la primele ore ale dimineţii lunare”, argumentează cercetătorii americani. Deşi privită cu scepticism, această explicaţie a născut la rândul ei noi controverse. Cum a fost posibil ca umbra navetei spaţiale să se propage încă din timpul zborului pe o suprafaţă extrem de întinsă a Lunii? Mai mult, dacă luminozitatea solară a fost atât de puternică, încât să împiedice vederea stelelor, asta la primele ore ale dimineţii, cum se explică faptul că umbrele astronauţilor au forme, lungimi şi direcţii diferite? Iar ca misterul să se adâncească, cum poate fi explicat faptul că, deşi acoperit de umbră, modulul selenar lasă clar să se vadă însemnele oficiale ale SUA? În opinia cercetătorilor, terenul accidentat poate da naştere unor jocuri de lumini şi umbre chiar şi atunci când este vorba de mai multe obiecte sau persoane care stau una în apropierea celeilalte; o explicaţie care nu a reuşit încă să convingă pe toată lumea.

Piatră marcată pe Lună

Una din imaginile care au reuşit să şocheze lumea a fost cea a rocii pe care apare litera C, ca şi cum aceasta ar fi făcut parte dintr-un decor prestabilit. Un argument pentru adepţii teoriei conspiraţioniste este că asemenea marcaje sunt obișnuite în studiourile de la Hollywood, unde obiectele de recuzită sunt însemnate cu litere de la A la Z şi nu cu numere. Care a fost reacţia NASA în faţa acestei dovezi? Litera C de pe roca în discuţie este doar o iluzie optică. Cel mai probabil, un minuscul fir de păr a creat imaginea literei”. Cu toate acestea, poziţionarea literei pe suprafaţa rocii, precum şi faptul că nicio altă fotografie nu prezintă asemenea anomalii, a creat valuri de scepticism în rândul publicului avid de informaţii.

De ce flutură steagul?

Ca şi cum dovezile contestatarilor nu erau deja destule, o altă imagine, de data aceasta din filmul realizat la faţa locului de astronauţii americani, arată steagul Statelor Unite ale Americii fluturând în momentul arborării lui pe suprafaţa Lunii. Cum Luna nu are atmosferă, steagul ar fi trebuit, să stea nemişcat pe suportul special creat pentru a-l ţine întins. Explicaţia prin care mişcarea drapelului ar fi fost impregnată de astronauţi pare, în opinia scepticilor, lipsită de temei.

L.E.M., aerodinamic ca un lemn

Vehiculul spaţial L.E.M. (lunar excursion module) care a aterizat pe suprafaţa lunii în diferite misiuni nu a fost supus niciunui test înaintea misiunii spaţiale Apollo 11. Pentru teste, au fost construite doar modele mai mici, care aveau ca scop imitarea originalului. Aceste teste au suferit o serie de eşecuri, de multe ori aparatele prăbuşindu-se la sol în explozii spectaculoase chiar şi cu puțin timp înaintea misiunii spaţiale Apollo 11. În prezent, NASA încearcă să realizeze aterizarea verticală printr-o o serie de aparate similare L.E.M.-ului, în multe cazuri acestea prăbuşindu-se în momentul manevrelor de aterizare verticală. Scepticii se întreabă cum a fost posibilă aselenizarea unui astfel de aparat, dacă NASA încă nu stăpânește această tehnică în anul 2009. Testele NASA sunt realizate cu aparate la o viteză redusă, unele având succes, altele prăbuşindu-se. Mulţi susţin şi îşi îndreaptă atenţia spre aparatul de zbor militar Harrier, care este capabil de aterizare verticală la sol doar prin propulsoarele lui, însă el beneficiază de o aerodinamică ce-i permite reducerea vitezei și pe orizontală, şi pe verticală fiind, un aparat de zbor cu aripi, spre deosebire de L.E.M.

Firele invizibile şi încetinirea intenţionată a mişcărilor

Există şi în prezent voci care susţin că astronauţii au fost ajutaţi de fire extrem de subţiri în mişcările de pe presupusa suprafaţă a Lunii. Pentru a recrea efectul gravitaţiei lunare şi pentru a da impresia că ei plutesc prin aer, NASA ar fi realizat filmul în slow-motion. De altfel, dacă se măreşte viteza filmărilor NASA cu 1x, se poate observa că, de fapt, astronauţii şi vehiculul lunar se mişcă exact ca pe pământ. Scepticii au mers până într-acolo, încât au făcut în aceste condiţii un film similar, asemănările dintre acesta şi cel original fiind izbitoare. Explicaţia oficialilor NASA nu a fost, nici de această dată, în măsură să mulţumească pe toată lumea. Oamenii de ştiinţă au cerut scepticilor să dea atenţie prafului lunar şi modului în care acesta revine imediat la sol în urma mişcării membrilor expediţiei. În mod normal, pe Terra, praful s-ar fi ridicat şi s-ar fi împrăştiat prin atmosferă. Refacerea condiţiilor de pe Lună ar necesita un efort extrem de mare, chiar şi pentru standardele actuale. Nimeni nu a menţionat, însă, că este imposibil.

Europenii refuză să prezinte dovezile

Un ultim argument al „conspiraţioniştilor” este cel legat de misiunea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) din 3 septembrie 2006. Deşi modulul european SMART-1 s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii, el a putut oferi fotografii ale urmelor primei aselenizări. Cu toate acestea, ESA a refuzat să le facă publice. Atât cei care cred, cât şi cei care nu cred în veridicitatea informaţiilor date de NASA încă așteaptă o dovadă concretă a misiunii care ar fi avut loc în 1969.

Au pierdut casetele originale

„NASA caută casetele originale ale zborului misiunii Apollo 11”, a anunţat Ed Campion, un purtător de cuvânt al agenţiei. Richard Nafzger, inginer la centrul spaţial Goddard - NASA, Greenbelt (Maryland), în apropiere de Washington, a declarat că 10.000-13.000 de casetele conţinute în 2.600 de cutii, privind mai multe misiuni spaţiale, sunt de negăsit. ,,Aceste casete conţin imagini video, dar şi alte date, cum ar fi înregistrările vocilor astronauţilor, bătăile lor cardiace şi alte informaţii medicale”, a adăugat Nafzger. Casetele originale pe care se găsesc datele misiunii Apollo 11 au fost înregistrate de trei staţii terestre: Goldstone în California, Honeysuckle Creek şi observatorul Parkes în Australia. Ele au fost trimise apoi la centrul spaţial Goddard, care le-a transferat Arhivelor naţionale la sfârșitul lui 1969. Mai târziu, NASA a cerut recuperarea casetelor şi de aici urma lor s-a pierdut.

Varianta oficială

16 iulie, anul 1969: Misiunea spaţială mult aşteptată, numită Apollo 11, cu rolul de a pune prima fiinţă umană pe suprafaţa lunară, este iniţializată de centrul de comandă din Cape Kennedy. Racheta spaţială Apollo 11 de tip Saturn V se desprinde de la sol pornind spre lună.  20 iulie, 1969: Vehiculul spaţial L.E.M se separă de modulul C.S.M. (command-service module) şi coboară pe suprafaţa lunară la 4:17 PM ora E.D.T. Imagini televizate în direct sunt transmise către pământ şi fac înconjurul lumii, uimind planeta. Misiunea este un succes. Urmează o serie de misiuni Apollo similare, toate cu scopul principal de a duce astronauţi pe lună. Misiunile sunt încununate de succes.

Ceauşescu a permis transmiterea aselenizării

România a fost singura ţară comunistă care a transmis în direct aselenizarea din 1969. Şi asta pentru că se afla într-un moment de deschidere a lui Ceauşescu către Vest, după ,,Primăvara de la Praga“ şi cu mai puţin de două săptămâni înaintea vizitei istorice făcute pe 2 august 1969 de preşedintele Richard Nixon la Bucureşti. Vizită care l-a încântat pe dictatorul român, care, la finalul ei, avea să insinueze că faptul că americanii au ajuns pe Lună ar fi dus la transformări în mentalitatea acestora, apropiindu-i mai degrabă de modelul socialist, decât de cel capitalist. Ceauşescu văzuse aselenizarea ca pe o schimbare de mentalitate a ,,imperialiştilor“ şi nu ca pe un succes al ,,lumii de dincolo“. Partidul şi dictatorul au fost informaţi despre descoperirile geologice de pe Lună. Ca urmare, bucăţi din roci lunare au fost cerute şi de savanţii români. Acestea nu aveau să ne vină însă de la americani, ci cu mulţi ani mai târziu, de la ,,prietenii de la Est“, sovieticii, prin programul Intercosmos.

A Funny Thing Happened On The Way To The Moon 

(Un lucru ciudat s-a întâmplat în drumul spre Lună) (RO)  

Premisa de la care pleacă filmul este că imaginile în care întregii lumi i-a fost prezentată aselenizarea navei spațiale americane Apollo 11 și primii pași ai omului pe Lună au fost un fals și că, de fapt, aceste imagini au fost înregistrat într-un studiou. Este un documentar pe care cei care cred în teoria conspirației îl vor urmări cu interes, iar ceilalți, măcar din curiozitate.

-->

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.