Se afișează postările cu eticheta Creație - evoluție - design inteligent. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Creație - evoluție - design inteligent. Afișați toate postările

vineri, 10 februarie 2017

Controversa creație - evoluție - design inteligent + documentar (RO)




CONTROVERSA CREAȚIE - EVOLUȚIE - DESIGN INTELIGENT

Știința nu poate dezlega misterul naturii. Și asta, pentru că noi înșine suntem parte a misterului pe care încercăm să-l dezlegăm. Max Planck - fizician german, laureat Nobel

Tuturor ni s-a predat la școală teoria evoluției, iar ulterior am continuat să suferim influența ei prin teorii, expuneri academice, lucrări publicate, filme documentare etc. Am fost îmbibați, condiționați și saturați de această idee repetată la nesfârșit, cum că organismele vii s-au transformat singure dintr-unele în altele. Credem astăzi în ea mai abitir chiar decât oamenii de știință care au îmbrățișat-o, dar care încă îi mai studiază inadvertențele. Această îndoctrinare, continuată generație după generație, ne-a predispus mințile în așa măsură, încât respingem din start toate dovezile împotriva ei, aduse, de asemenea, de oameni de știință de un înalt nivel academic. E adevărat că aceștia sunt mult mai puțini, dar să stăm și să ne gândim în primul rând la consecințele la care se expun cei ce vor să urmeze o carieră științifică: câți au curajul să riște să fie etichetați drept eretici, sau chiar să fie excluși din sistem, atunci când pun la îndoială teoria evoluționistă? Nu mulți, dar, din fericire, destui care să ne pună pe gânduri...

miercuri, 21 septembrie 2016

Teoria masonică a evoluției speciilor + documentar (RO)




TEORIA MASONICĂ A EVOLUȚIEI SPECIILOR
LEGĂTURA DINTRE DARWIN, MARX, NIETZSCHE ȘI HITLER

În ceea ce mă privește, sunt convins că teoria evoluției, și mai ales amploarea la care a ajuns, va fi una dintre cele mai bune glume din cărțile de istorie ale viitorului. Posteritatea se va minuna cum o ipoteză atât de șubredă și dubioasă a putut fi acceptată cu atâta credulitate. Malcolm Muggeridge, jurnalist, scriitor și satirist britanic (1903-1990)

Cei despre care se crede că sunt fondatorii teoriei evoluției speciilor sunt biologul francez Jean Lamarck și biologul englez Charles Darwin. Potrivit istoriei clasice, Lamarck a fost primul care a propus teoria evoluționistă, dar el a făcut greșeala să-și bazeze argumentația pe „moștenirea trăsăturilor dobândite”, în timp ce Darwin a propus ideea „selecției naturale” și a „supraviețuirii celui mai adaptat”. Cu toate acestea, trebuie menționat aici și numele unui alt teoretician, care a jucat un rol extrem de important în teoria evoluției: Erasmus Darwin (1731-1802) (foto), bunicul lui Charles Darwin. Acesta a fost mason, dar nu unul obișnuit, ci unul de grad 33, cel mai mare în loja Time Immemorial Lodge of Cannon-gate Kilwinning din Edinburgh, Scoția.

marți, 21 octombrie 2014

Consecințele nefaste ale darwinismului în istoria omenirii + documentar (RO)


CONSECINȚELE NEFASTE ALE DARWINISMULUI
ÎN ISTORIA OMENIRII

Acum 5.000 de ani, în ținuturile bogate ale Mesopotamiei, religiile păgâne au generat o serie de mituri privind originea vieții în Univers. Unul dintre acestea era cel al evoluției. Conform epopeii sumeriene Enuma Elish, viața a apărut spontan în apă, și apoi s-a diversificat, evoluând dintr-o specie în alta. Mulți ani mai târziu, acest mit a fost preluat de către o altă civilizație – Grecia Antică. Unii filozofi greci, numiți materialiști, nu acceptau decât existența materiei, pe care o considerau ca sursa originară a vieții. Ca urmare, aceștia au apelat la mitul evoluției, moștenit de la sumerieni, pentru a explica apariția organismelor vii. Astfel, Grecia Antică a devenit punctul de joncțiune al filozofiei materialiste cu conceptul de evoluție.

Această concepție a fost introdusă în lumea modernă în secolul al XVIII-lea. Unii intelectuali europeni, influențați de curentele antice grecești, au adoptat materialismul, pronunțându-se ferm împotriva oricărei religii monoteiste. Cartea lui Jean Baptiste Lamark „Sistemele naturii” a fost socotită principala sursă a ateismului. În acest context, biologul francez a fost prima persoană care a oferit o versiune detaliată a teoriei evoluției. Lamarck afirma că, de-a lungul timpului, ființele vii au evoluat unele din altele, prin variații graduale.

În 1859, Charles Darwin a popularizat viziunea lui Lamarck într-o formă puțin schimbată, publicând „Originea speciilor”. Cartea lui era de fapt o versiune detaliată a mitului sumerian al evoluției, în care spunea că absolut toate speciile existente pe pământ au evoluat dintr-un strămoș comun, care a apărut în apă, prin hazard. Neavând niciun fundament științific, afirmațiile lui Darwin nu au fost însușite de oamenii de știință din vremea sa. Paleontologii mai ales erau conștienți de faptul că întreaga teorie nu era altceva decât o plăsmuire a imaginației autorului. Argumentul lor a fost acela că nicio fosilă descoperită până atunci nu arăta trecerea prin vreun proces evolutiv, de la stadii primitive la stadii complexe, chiar și organismele care trăiseră cu sute de milioane de ani în urmă posedând aceeași structură complexă precum omoloagele lor actuale.

În anii următori, și celelalte aserțiuni ale teoriei au fost demontate, rând pe rând. Biochimia arăta că viața era mult prea complexă pentru a apărea printr-o întâmplare, așa cum susținea Darwin. Nașterea printr-un noroc a celei mai simple molecule proteice este imposibilă, cu atât mai puțin a unei celule întregi, s-a argumentat la vremea respectivă. Pe de altă parte, anatomia releva că fiecare ființă are un design distinct și că a apărut separat. Pe scurt, teoria evoluționistă era lipsită de orice bază științifică. În ciuda acestor obiecții, teoria lui Darwin a căpătat în scurt timp suport politic, deoarece putea oferi o așa-zisă bază științifică puterilor dominante ale sec. al XIX-lea.

În 1871, Darwin a mai publicat o carte, „Descendența omului”, în care afirma că omul a evoluat dintr-o creatură maimuțoidă. El n-a fost în stare să ofere vreo dovadă care să-i susțină afirmațiile; în schimb, a avansat câteva scenarii imaginare. De asemenea, a venit cu o idee interesantă pentru unii: cum că unele rase umane sunt mai evoluate decât altele, dând ca exemplu rasele din emisfera sudică, pe care le considera la același nivel cu maimuțele.

Mai există un aspect important în teoria lui Darwin: el și-a clădit întreaga teorie pe conceptul „luptei pentru supraviețuire”. În viziunea lui, lumea vie este dominată de un conflict crâncen, de o luptă sângeroasă, în care cel puternic câștigă în fața celui slab, extrapolând acest conflict și la rasele umane. Chiar subtitlul cărții sale: „Originea speciilor prin selecție naturală, sau conservarea raselor favorizate în lupta pentru existență”, vădesc explicit viziunile sale rasiste. După Darwin, rasa umană superioară era cea europeană, albă, iar în lupta pentru supraviețuire, rasele africane sau cele asiatice pierdeau. El a mers mai departe, sugerând că într-un viitor nu prea îndepărtat, rasele umane civilizate le vor anihila total pe cele sălbatice. În același timp, maimuțele antropomorfe vor fi și ele exterminate. Așadar, Darwin era un rasist convins, crezând în superioritatea omului alb. El prevedea că acesta mai întâi va înrobi și apoi va eradica așa-zisele rase inferioare.

Ideile lui Darwin au găsit teren favorabil. În vremea lui, omul alb era deja în căutarea unei teorii care să-i justifice crimele. Din secolul al XVI-lea, europenii începuseră să colonizeze diferite părți ale lumii. Primii colonizatori au fost spaniolii, sub îndrumarea lui Cristofor Columb. În scurt timp, conchistadorii spanioli au invadat America de Sud, înrobind popoarele băștinașe, care erau pașnice de felul lor. Teritoriile lor, bogate în aur și argint, au fost prădate, iar nativii care au încercat să se opună au fost măcelăriți. După spanioli, în competiția colonizărilor au intrat portughezii, olandezi și englezii. În secolul al XIX-lea, Marea Britanie devenise cel mai mare imperiu colonial al lumii. Din India și până în America Latină, britanicii exploatau intens resursele naturale ale teritoriilor cucerite. Omul alb prăda lumea pentru propriile interese.

Desigur că aceste puteri coloniale nu voiau să rămână în istorie drept jefuitoare, așa că au căutat o îndreptățire pentru actele lor. Aceasta a constat în etichetarea oamenilor exploatați drept primitivi, posibil chiar animale, justificând astfel sclavagismul. Totuși, la început, acest argument n-a avut prea mulți susținători, deoarece în acea perioadă europenii credeau că toți oamenii au fost creați egali de către Dumnezeu și că provin dintr-un strămoș comun – Adam.

Situația s-a schimbat odată cu apariția doctrinelor materialiste, când oamenii n-au mai fost atât de convinși că au fost creați de Dumnezeu. Acesta a fost, de fapt, momentul nașterii rasismului, având ca bază științifică teoria evoluționistă a lui Darwin. Antropologul indian Lalita Vidyarthi afirmă: „Teoria lui Darwin privind supraviețuirea celui mai adaptat a fost foarte bine primită de sociologii vremii. Ei credeau că treptele evolutive au culminat cu civilizația omului alb”. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, rasismul era deja acceptat ca fapt de către majoritatea oamenilor de știință. Astfel, Darwin a furnizat un suport solid politicilor de colonizare ale puterilor europene. Anglia imperialistă din epoca victoriană a ales teoria darwinistă drept „bază științifică” pentru cuceririle ei teritoriale și dominarea altor popoare.


Un mod interesant prin care teoria evoluționistă a justificat imperialismul britanic a fost omul de Piltdown. În 1912 s-a descoperit un craniu ciudat în localitatea Piltdown din Anglia. Charles Dawson, arheologul amator care l-a descoperit, a declarat că acesta a aparținut unei ființe umane care avea caractere de pitecantrop. Arthur Keith, un anatomist evoluționist cunoscut, a examinat fosila și a confirmat rezultatele: capacitatea craniană era similară cu a omului modern, dar maxilarul era cel al unei maimuțe. Astfel, craniul Piltdown a devenit subit obiect de mândrie națională pentru englezi: din moment ce fusese descoperit în Anglia, trebuie că a aparținut unui strămoș al lor. Capacitatea craniană mare indica un nivel evolutiv superior altor rase, confirmând astfel superioritatea minții englezești, ceea ce explică entuziasmul cu care a fost primită descoperirea fosilei. Ziarele au anunțat descoperirea omului de Piltdown pe prima pagină; în cercurile sociale, evenimentul a fost sărbătorită cu mare veselie, iar guvernul britanic l-a onorat pe Arthur Keith cu gradul de cavaler, ca recunoștință pentru activitatea sa.

Ascendentul pe care craniul Piltdown l-a oferit englezilor a durat fix 41 de ani. Apoi, în 1953, un om de știință pe nume Kenneth Oakley a cercetat în detaliu craniul și a descoperit că acesta era de fapt cel mai mare fals științific al secolului XX. Fosila fusese măsluită prin atașarea unei mandibule de urangutan la un craniu uman. Radio Londra a anunțat acest fapt cu surprindere: „S-a descoperit că una dintre cele mai cunoscute fosile din lume este o cacealma. Acum 40 de ani, descoperirea a făcut senzație. Astăzi vine vestea șocantă – totul a fost o înșelătorie”. Pentru evoluționiști, scandalul Piltdown a fost doar începutul; în anii următori, alte cranii care au fost prezentate drept dovezi ale unor ipotetici strămoși ai omului s-au dovedit mai târziu a fi falsuri sau interpretări eronate.

Nazismul s-a născut în urma haosului politic pe care l-a trăit Germania după Primul Război Mondial. Adolf Hitler, conducătorul Partidului Nazist, avea o fire ambițioasă și agresivă. El a dus rasismul la extrem: credea cu tărie în superioritatea rasei germane față de toate celelalte. Visul lui era ca rasa ariană să cucerească lumea și să instaureze un imperiu care să dureze 1000 de ani. Teoria lui Darwin i-a oferit baza științifică pentru planul său. Hitler a primit sprijin ideologic și din scrierile istoricului german Heinrich von Treitschke, care și-a bazat viziunile rasiste pe darwinism. El spunea că națiunile nu pot evolua decât printr-o luptă acerbă, similară cu cea pentru supraviețuire. Hitler era un admirator al lui Darwin. Numele faimoasei sale cărți, Mein Kampf, care înseamnă „Lupta mea”, este o dovadă clară a concepțiilor lui. Hitler socotea rasele non-europene niște maimuțe evoluate: „Dați la o parte germanii și nu va mai rămâne nimic altceva decât un dans al maimuțelor”.



Baza viziunii evoluționiste a naziștilor era conceptul de „eugenie” – îmbunătățirea rasei umane prin îndepărtarea indivizilor bolnavi sau handicapați. Primul care a promovat eugenia în Germania a fost Ernst Haeckel, cunoscut biolog evoluționist. El a avansat teoria recapitulării (ontogeneza repetă filogeneza), susținând că în faza embrionară, specii diferite seamănă între ele, prezentând și planșe cu desene în acest sens. Mai târziu, s-a descoperit că desenele lui erau false. Haeckel le-a făcut în așa fel, încât să arate că embrionii de pește, găină și om sunt foarte asemănători. Mai târziu, el însuși a mărturisit că desenele lui nu reprezentau realitatea. Dar evoluționiștii au închis ochii la aceste falsuri, doar pentru a susține în continuare teoria.

În timp ce se ocupa de falsuri științifice, Haeckel susținea și propaganda eugenică. El sugera ca pruncii născuți cu deficiențe să fie suprimați, pentru a grăbi procesul evoluției în societate. Haeckel a mers mai departe, propunând ca oamenii handicapați fizic, cei înapoiați mintal și cei cu boli ereditare să fie uciși imediat, pentru că aceștia încetinesc procesul evolutiv.

Haeckel a murit în 1919, însă naziștii i-au preluat cu entuziasm ideile. La puțin timp după ce a ajuns la putere, Hitler a lansat politica eugenică oficială. Toți cei care nu erau perfecți fizic sau mintal au fost strânși în centre speciale de sterilizare, pentru că amenințau puritatea rasei germane și împiedicau procesul evolutiv. În scurtă vreme, acești oameni izolați, considerați paraziți, au început să fie uciși în secret, la ordinul lui Hitler.

În același timp, Hitler a început să îndeplinească și o altă cerință a eugeniei: tineri și tinere cu părul blond și cu ochi albaștri, considerați specimene tipice ale rasei germane, au fost încurajați să se cupleze între ei, iar în 1935 au fost înființate ferme speciale de reproducere. Ofițerii SS vizitau des fermele unde erau găzduite tinerele care întruneau criteriile ariene. Pruncii nelegitimi născuți în urma acestor vizite urmau să devină viitorii soldați ai Reich-ului german.

Pentru a întări teoria așa-zisei superiorități a rasei ariene, naziștii au apelat la concepțiile darwiniste. Darwin sugerase ideea conform căreia capacitatea craniană s-ar mări odată cu înaintarea pe scara evolutivă. Naziștii au îmbrățișat cu seriozitate această idee și au început să facă măsurători ale craniilor, spre a demonstra prin aceasta superioritatea rasei germane. Indivizii ale căror valori erau contrare standardelor oficiale, urmau a fi anihilați. Toate aceste măsuri erau luate în numele darwinismului evoluționist.

Un alt motiv pentru care Hitler a îmbrățișat evoluționismul a fost faptul că a văzut în această teorie arma perfectă împotriva religiei. El ura profund orice credință monoteistă. Virtuți religioase, precum iubirea, mila sau smerenia, reprezentau piedici serioase în atingerea modelului arian, militarist și nemilos. Din acest motiv, de îndată ce au preluat puterea, în 1933, naziștii au țintit către reîntoarcerea la vechile religii. Svastica fiind un simbol aparținând culturilor păgâne, a devenit simbolul acestei transformări. Ceremoniile naziste ținute pe tot cuprinsul Germaniei erau de fapt reconstituiri ale unor ceremonii antice. În realitate însă, cruzimea, crima și depravarea au fost înfierate de religiile din toate timpurile.

Dictatorul italian Benito Mussolini, unul din aliații importanți ai lui Hitler, s-a lăsat de asemenea inspirat de teoria evoluției. În tinerețea sa, el a scris articole în care îl prezenta pe Darwin drept cel mai mare om de știință. După ce a ajuns la putere, Italia lui fascistă a ocupat Etiopia, justificând aceasta prin conceptul darwinist al luptei pentru supraviețuire. Mussolini îi considera pe etiopieni inferiori, pentru că aparțineau rasei negre, iar guvernarea lor de către o rasă superioară, precum cea a italienilor, trebuia să fie consecința firească a „evoluției”. Mussolini era de asemenea convins că națiunile ar evolua prin război. Într-un final, imperiul nazist a pierdut cel de-Al Doilea Război Mondial, intrând în istorie cu milioanele de oameni nevinovați uciși, iar în Italia, Mussolini a fost executat de propriul popor. Și totuși, ideea darwinistă care a furnizat suportul pentru ideologia nazistă a persistat.

Ideea că umanitatea ar progresa prin luptă și violență a fost de fapt sursa pentru o altă ideologie, care la suprafață părea să fie total diferită de nazism. Filozofia materialistă care a luat naștere în Grecia Antică a fost revigorată în secolul al XIX-lea. Succesul acesteia s-a datorat celor doi filozofi germani, Karl Marx și Friedrich Engels. Aceștia au încercat să explice filozofia materialistă, care supraviețuise vremii, în termenii unei noi metode, numită dialectică. Pe scurt, dialectica era presupunerea că toate progresele din Univers sunt o consecință a competiției, a conflictelor de interese între forțe opuse. Ei au folosit dialectica pentru a explica întreaga istorie a lumii. Analiza lor simplistă sugera că întreaga istorie umană ar fi bazată pe conflict, iar la vremea respectivă, conflictul era între proletariat și burghezie. Ei au prezis că muncitorii își vor da seama că singura lor șansă va fi să se unească și să declanșeze o revoluție. Amândoi aveau o aversiune profundă față de religie. Ca atei declarați, au susținut că, pentru asigurarea succesului comunismului, era necesară eradicarea religiei.


În vremea în care Marx și Engels formulau aceste idei, a avut loc un eveniment important, care a contribuit mult la susținerea teoriei lor: A apărut pe firmament Darwin, cu cartea sa „Originea speciilor”. El afirma că ființele evoluau și supraviețuiau ca rezultat al unei lupte pentru existență. Ce era aceasta, dacă nu dialectica? Mai mult, era o dialectică ce părea să-i nege religiei orice rol, inclusiv existența creației și a unui creator. Aceasta a fost o ocazie deosebită pentru cei doi. Engels a citit cartea lui Darwin de cum s-a publicat și i-a scris lui Marx: „Darwin, pe care tocmai îl citesc, e splendid”. Marx i-a răspuns: „Această carte conține baza în istoria naturală pentru viziunea noastră”. Engels s-a lăsat atât de mult influențat de Darwin, încât, într-un efort de a contribui la teorie, a scris un articol intitulat „Rolul muncii în tranziția de la maimuță la om”. Curând după aceasta, el și-a compilat ideile evoluționiste în cartea numită „Dialectica naturii”.

După moartea lor, ideile lui Marx și Engels au prosperat. Ca lider al mișcării bolșevice din Rusia, Vladimir Ilici Lenin a fost primul care a pus în practică revoluția comunistă visată de Marx. La vremea respectivă, Rusia era condusă de dinastia Romanov, iar bolșevicii lui Lenin căutau să scape de regimul țarist prin forță. Confuzia creată de Primul Război Mondial le-a oferit ocazia mult așteptată. În octombrie 1917 ei au preluat puterea. După revoluție, Rusia a devenit scena unui sângeros război civil între comuniști și susținătorii țarului. Toți cei pe care comuniștii i-au socotit rivali, inclusiv familia regală, au fost uciși cu brutalitate.
Lenin, ca și mentorii săi, Marx și Engels, era un evoluționist, afirmând că teoria lui Darwin era baza filozofiei materialist-dialectice, pe care o apăra cu zel. Al doilea nume important în revoluția bolșevică, Troțki, prețuia și el darwinismul, exprimându-și astfel entuziasmul: „Descoperirea lui Darwin este cel mai mare triumf al dialecticii în întregul domeniu al materiei organice”.

Iosif Stalin, unul dintre cei mai cruzi dictatori comuniști, i-a urmat lui Lenin în 1924. Analizând cei 39 de ani de regim de teroare ai lui Stalin, s-ar putea spune că intenția lui a fost aceea de a demonstra cruzimea comunismului. Una dintre primele sale acțiuni a fost colectivizarea agriculturii. Pentru a obliga țăranii, care reprezentau 80% din populație, să-și amestece proprietățile în cooperative ale statului, el a folosit armata. Grâul era preluat de soldați înarmați. Foametea a măturat țara, ucigând bărbați, femei și copii, dar Stalin a continuat să exporte grânele, în loc să-și hrănească poporul. S-a calculat că cca 10 milioane de țărani ruși au murit astfel în primii ani, 6 milioane au murit de foame în Ucraina, 20% din populația Kazahstanului a dispărut iar în Caucaz au fost 1 milion de morți. Stalin a trimis în lagărele de muncă din Siberia sute de mii de oameni care au rezistat politicii lui de înfometare. Aceste lagăre au devenit ulterior mormintele lor. În același timp, zeci de mii de oameni au fost executați de poliția secretă a lui Stalin. Ca rezultat al politicii sângeroase a lui Stalin, peste 30 de milioane de persoane au fost ucise. Potrivit istoricilor, aflat în biroul său din palatul Kremlin, lui Stalin îi făcea o deosebită plăcere să examineze listele cu persoane executate. Dar pe lângă predispoziția nativă, ceea ce l-a făcut pe Stalin un criminal nemilos a fost credința lui profundă în filozofia materialistă, iar baza acestei filozofii, în viziunea lui, era teoria lui Darwin. El spunea: „Sunt trei lucruri pe care trebuie să le facem pentru a descătușa mințile studenților. Să-i informăm despre vârsta pământului, originea lui geologică și învățătura lui Darwin”.

În timpul regimului dictatorial al lui Stalin, un alt regim comunist bazat pe darwinism a luat ființă în China. În 1949, după un lung război civil, comuniștii, sub conducerea lui Mao Zedong au câștigat puterea. Ca și prietenul său Stalin, pe care-l susținea, Mao a stabilit un regim represiv și sângeros. În timpul său, în China au avut loc nenumărate execuții politice. Aproape 30 de milioane de oameni au murit din cauza foametei îngrozitoare care a urmat politicilor dezastruoase ale lui Mao. În timpul „revoluției culturale”, tinerii militanți numiți „Garda roșie a lui Mao” au aruncat țara într-o stare de teamă și haos. Mao explica bazele filozofice ale regimului său afirmând că socialismul chinez se bazează pe teoria evoluționistă a lui Darwin. Profesorul de istorie de la Harvard James Reeve Pusey recunoaște și el influențele darwinismului asupra maoismului. În cartea sa, intitulată „China și Charles Darwin”, el scrie: „Darwin a legitimat violența și revoluția. În mod cert, el a influențat cel mai puternic politica Chinei. Iar gândirea lui Mao Zedong s-a pliat perfect pe teoria lui”.

Comunismul a pricinuit teroare și războaie în multe țări. În Cambodgia, khmerii roșii au măcelărit aproape o treime din populația țării. Acolo, oamenii erau uciși doar pentru că luau câteva grăunțe de la ferma colectivă sau pentru că spuneau ceva ce nu se potrivea cu viziunea comunistă.

Darwinismul a apărut acum 150 de ani. În tot acest timp, ideologia comunistă, impregnată de ideea de luptă și război, a fost împletită cu teoria evoluționistă. Această teorie absurdă a produs în istoria omenirii dictatori brutali, rasism, torturi, măceluri, persecuții și războaie – consecințe ale materialismului exacerbat. Este inevitabil ca această filozofie, care privește ființa umană ca pe nimic mai mult decât o specie animală și susține conflictul ca lege a naturii, să dezumanizeze individul și să brutalizeze societăți. Pacea, dreptatea și înțelegerea între toți oamenii planetei pot fi obținute numai atunci când darwinismul va fi demascat ca minciună.

Sursa: aici

Dumnezeul minunilor (God of Wonders) (RO)
Un documentar minunat, care merită văzut chiar dacă sunteți liber-cugetători


duminică, 20 ianuarie 2013

Viața pe Pământ nu poate fi o întâmplare + documentare (RO)

-->

VIAȚA PE PĂMÂNT NU POATE FI O ÎNTÂMPLARE

Problema care apare în momentul în care spui că Dumnezeu este creatorul, este aceea că Dumnezeu nu poate fi explicat. În felul acesta, facem trimitere către un creator pe care nu-l putem demonstra. Dar dacă spui că legile fizicii au permis apariția vieții inteligente așa cum o cunoaștem astăzi, ei bine, nici asta nu este o explicație
Paul Davies, astrobiolog

Teoriile despre apariția vieții pe Pământ au evoluat odată cu omul care le-a creat. De la vechile mitologii până la curentele și experimentele moderne, omul a încercat să afle de unde vine, cu atât mai mult cu cât acum știe cu siguranță încotro se îndreaptă. Stanley Miller, celebrul biolog și chimist american, a făcut în 1953 un experiment în laborator, în urma căruia a conchis că apariția vieții pe Pământ este o pură întâmplare. Experimentul, rămas în istorie sub numele de Miller-Urey, a urmărit să demonstreze că materia organică poate fi obținută din materie anorganică. El a fost însă contrazis de majoritatea oamenilor de știință, care susțin că un lucru atât de complex nu poate fi un simplu joc al sorții.


Teoria lui Miller s-a bazat pe faptul că aminoacizii (cărămizile vieții) au apărut din întâmplare. Dar se pare că simpla lor prezență nu este suficientă pentru a produce viața. Aminoacizii sunt o parte esențială a procesului formarii vieții, dar o condiție necesară este ca aceștia să se unească într-o anumită secvență pentru a forma molecule de proteine. Dacă nu se află în secvența corectă, moleculele de proteine nu vor funcționa. Nu s-a putut demonstra niciodată că aminoacizi variați se pot uni într-o secvență din întâmplare, pentru a forma molecule de proteine. Chiar și cea mai simplă celulă este alcătuită din milioane de molecule de proteine variate.

Cei care nu au fost de acord cu teoria lui Miller au invocat și faptul că experimentele lui s-au desfășurat în condiții de laborator, prin urmare, aminoacizii se aflau într-un mediu protejat. În spațiu deschis, aceștia se pot dezintegra rapid și pot fi distruși în condiții exterioare neprielnice. Singurul motiv pentru care aminoacizii se unesc într-o anumită secvență a unei celule este pentru că sunt programați să facă asta de către o secvență aflată în codul genetic.

În natură, există două feluri de aminoacizi: de stânga și de dreapta. Cu toate acestea, pentru ca viața să apară, e nevoie doar de un singur fel: cel de stânga. Prin urmare, nu numai că aceștia trebuie să se unească în secvența corectă, dar trebuie să fie exclusiv de stânga. E de-ajuns ca un singur aminoacid de dreapta să intervină în acest amestec, pentru ca formula să fie compromisă. Viața n-ar putea apărea nicicum în astfel de condiții.

Dacă o celulă evoluează, acest lucru trebuie să se întâmple cât mai repede cu putință. O celulă parțial evoluată nu poate aștepta milioane de ani pentru a deveni completă, deoarece va fi instabilă și se va dezintegra într-un mediu deschis, mai ales dacă nu se bucură de protecția unei membrane celulare. De asemenea, formarea completă a unei celule nu este o garanție că aceasta este aptă să susțină viața. Odată ce o celulă este formată și capabilă să susțină viața, codul genetic și alte mecanisme biologice intervin pentru a direcționa formarea altor celule. Întrebarea multor savanți este cum e posibil ca viața să apară din întâmplare, de vreme ce în natură nu există un astfel de mecanism coordonator?

Marele savant britanic Sir Frederick Hoyle a spus că probabilitatea ca o secvență moleculară dintr-o celulă simplă să genereze viața este echivalentă cu probabilitatea ca o tornadă să aibă loc într-un atelier cu piese de avion, iar ca urmare, un avion Boeing 747 Jumbo Jet să se asambleze singur.

„Teoriile emise insistent de cunoscutul evoluționist Richard Dawkins i-au făcut pe mulți oameni să creadă că selecția naturală este rezolvarea tuturor problemelor legate de evoluție. Dar selecția naturală nu poate produce nimic. Ea poate doar selecta ceva ce a fost deja produs. Prin urmare, selecția naturală poate funcționa doar după apariția vieții, nu înainte”, este de părere biologul și teologul Babu G. Ranganathan.

Evoluționiștii cred că mutațiile întâmplătoare ale codului genetic produc un număr crescător de gene complexe prin intermediul selecției naturale, astfel încât evoluția să se facă de la specii simple către specii din ce în ce mai complicate. În ciuda acestei teorii, nu există un fapt concret care să dovedească faptul că mutațiile întâmplătoare pot produce gene mai complexe. „În natură, selecția naturală nu este o forță activă, ci mai degrabă un proces pasiv. Doar variațiile care au puterea de a supraviețui vor fi selectate și păstrate. Odată ce o variație a supraviețuit, atunci sigur că nu-i o întâmplare că fost aleasă”, declară Babu G. Ranganathan.

Selecția naturală în sine nu poate produce variații genetice. Ea poate doar selecta ceva dintr-un fond care există deja. În opinia lui Ranganathan, termenul de „selecție naturală” este doar o figură de stil, deoarece natura nu poate face o selecție activă și conștientă, aceasta fiind în întregime un proces pasiv. Selecția naturală este de fapt un alt mod de a vorbi despre supraviețuirea în natură. Dacă are loc o modificare biologică, ea ajută o specie să supraviețuiască. Rolul selecției naturale este de a alege dintr-o sumă de variații biologice, care sunt posibile în cadrul unei specii.
Având în vedere toate teoriile și argumentele emise asupra evoluției și designului inteligent, este uimitor cât de mulți oameni moderni, care au acces la informație, cred că savanții au reușit să creeze viața în laborator. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată”, susține același Ranganathan.

Experiențele efectuate de cercetători au avut ca scop dezvoltarea ingineriei genetice bazată pe forme de viață deja existente. Astfel, în laborator, cercetătorii au reușit să reproducă viața, dar având ca punct de pornire exclusiv materia organică. Și chiar dacă în viitor aceștia vor reuși să obțină viață din materie anorganică, acest lucru va fi ca urmare a „designului inteligent” al cercetătorilor și nu va constitui o dovadă a apariției accidentale a vieții. Viața artificială este o creație a cercetătorilor, realizată prin introducerea unei secvențe de ADN într-o celulă vie, deja existentă. Niciuna dintre teoriile sau argumentele prezentate în trecut n-a putut susține ideea că viața a apărut din întâmplare, chiar dacă condițiile de mediu erau prielnice acestui lucru, și asta deoarece apariția vieții este un proces mult prea complex pentru a fi lăsat în întregime la voia întâmplării.

Mulți savanți ai lumii moderne și-au îndreptat atenția către Marte, în speranța că cercetările ample care se desfășoară în această perioadă asupra solului și atmosferei Planetei Roșii vor oferi răspunsuri la întrebările arzătoare legate de originea vieții. Dar chiar de-ar exista viață pe Marte, ar fi greu de dovedit că ea s-a creat acolo și că a fost o pură întâmplare. E foarte probabil ca, în cazul în care s-ar găsi viață pe Marte, aceasta să provină, de fapt, de pe Pământ.

Cu mult timp în urmă, Terra a avut o activitate vulcanică intensă, care ar fi putut arunca în spațiu, odată cu gazele și cenușa vulcanică, și microbi sau alte forme de viață microscopice. Cercetătorii nu exclud posibilitatea ca acestea să fi ajuns pe Marte. „Credem că pe Marte există aproximativ 7 milioane de tone de sol terestru. În eventualitatea în care vom găsi viață acolo, există o probabilitate destul de mare ca ea să vină de pe Pământ”, spune omul de știință Kenneth Nealson. Conform astronomului dr. Walt Brown, așa se explică de ce anumiți meteoriți conțin particule organice. Aceștia reprezintă bucăți desprinse din scoarța terestră în urmă cu foarte mult timp, ca o consecință a puternicelor disturbanțe geologice.

Legile naturii pot explica mecanismul ordinii în viață și în Univers, dar nu și originea acestei ordini. Din acest motiv, o bună parte a mediului academic își susține astăzi convingerea într-un designer inteligent, aflat la originea vieții în Univers. Și ar fi corect ca dovezile în favoarea designului inteligent să le fie prezentate elevilor și studenților alături de teoria evoluționistă.

Surse:

Descifrând misterul vieții (Unlocking the Mistery of Life) (RO)


Miracolul din celulă (The Miracle in the Cell) (RO)

-->

duminică, 23 septembrie 2012

Scrisoare deschisă privind evoluţionismul şi creaţionismul în şcolile din România + documentar (RO)

-->

SCRISOARE DESCHISĂ
PRIVIND EVOLUŢIONISMUL ȘI CREAŢIONISMUL
ÎN ŞCOLILE DIN ROMÂNIA


Către: Dl. Ministru Cătălin Baba,
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Stimate Domnule Ministru,

Alianţa Familiilor din România (AFR) reprezintă şi pledează în societatea românească valorile şi interesele spirituale a peste 650.000 de cetăţeni adulţi care, în marea lor majoritate sunt şi părinţi. AFR vă remite această scrisoare în legătură cu predarea teoriei evoluţioniste în şcoală, ca adevăr ştiinţific indiscutabil şi indubitabil. 

Limitele evoluționismului

Evoluţionismul nu este o teorie ştiinţifică indiscutabilă. Modelul evoluţionist se remarcă printr-o mulţime de incoerenţe interne și prin lipsa acută de acoperire faptică (verigile intermediare prezise de Darwin nu există, teoreticienii evoluționiști nu au descris nici un model pentru mecanismele evolutive, paleontologia abundă în falsuri sau erori, metodele de datare radiometrică sunt discutabile în multe privinţe). În pofida contradicţiilor majore interne şi a infirmării experimentale şi observaţionale, evoluţionismul beneficiază de o promovare sistematică şi agresivă, ceea ce îi conferă un veritabil statut ideologic. 

Făcând o sinteză a explicaţiilor propuse în Enciclopedia Encarta, citim următoarea definiţie a evoluţionismului: Evoluţie = procesul complex prin care materia nevie se transformă în materie vie, iniţial într-o formă simplă, care ulterior se transformă succesiv, pe parcursul multor generaţii (timp de milioane de ani), în forme (specii) din ce în ce mai complexe, ajungând, în final, până la om. (Evolution, I - Introduction). Acest proces complex de transformare a materiei nevii în materie vie şi evoluţia de la o specie la alta sunt absolut întâmplătoare, fără vreo direcţie-sens predeterminate. (Evolution, X - Religious debate
Conceptul „științific” central al modelului evoluţionist este întâmplarea. Ea, întâmplarea, serveşte la acoperirea golurilor de cunoaştere sau de evidenţă faptică şi este un concept contradictoriu cu el însuşi - nu poate exista un proces/fenomen derulat din întâmplare, pentru că: fie procesul exprimă o ordine care trebuie identificată, şi nu mai este întâmplare; fie este întâmplare (adică nu e ordine) şi atunci nu putem accesa raţional (științific) o realitate ne-raţională. 
Partea de-a dreptul distractivă a demersului „ştiinţific” evoluţionist, furnizată de Enciclopedia Encarta este cea referitoare la apariţia vieţii: The development of even the most primitive form of life, therefore, required many steps. First, the organic chemical building blocks of life, such as the amino acids, must have been available from some source. Adică: „Dezvoltarea chiar şi a celor mai primitive forme de viaţă a necesitat, aşadar, mai mulţi paşi. În primul rând, substanţele chimice organice, care sunt cărămizile vieţii, cum ar fi aminoacizii, trebuie să fi fost disponibile din vreo sursă”. Second, these building blocks somehow assembled into longer, more complex organic molecules, and at some point DNA must have come into existence. These complex organic molecules somehow became contained within cells. (Theories About the Origin of Life). Adică: „În al doilea rând, aceste cărămizi s-au asamblat cumva în molecule organice mai lungi, mai complexe şi la un moment dat, trebuie să fi apărut ADN-ul. Aceste molecule organice complexe au ajuns cumva să fie conţinute în celule”. (Teorii despre originea vieţii) 
Se mai remarcă şi capitolul Origin of cells (Originea celulelor) unde suntem informaţi că echipe de experţi din diverse domenii, printre care şi biologi evoluţionişti (nu biologi, pur şi simplu) au stabilit „povestea” evoluţiei celulelor (The story of how cells evolved...) – sigura, „exactă şi ştiinţifică”: substanţele chimice aruncate în aer de erupţii vulcanice violente (nu ni se spune cum au apărut vulcanii respectivi), sub influenţa unor furtuni şi trăsnete, la care s-a adăugat şi concursul radiaţiilor ultraviolete, au format molecule precum nucleotidele şi aminoacizii, cărămizile elementare de construcţie ale ADN-ului şi ale proteinelor. Mai departe, oamenii de știință „speculează” (scientists speculate) adică presupun: ploaia a adunat aceste molecule într-un lac (supa primordială) sau în izvoare termale, unde ele s-au asamblat (singure şi din întâmplare) în componentele extrem de bine organizate ale celulei.  

Deci, „ştiinţific” vorbind, viaţa din perspectivă evoluţionistă a apărut... somehow (cumva). Este remarcabilă afirmaţia făcută de Richard Dawkins – iniţial evoluţionist convins: „Cu cât un lucru este mai puţin probabil din punct de vedere statistic, cu atât mai puţin putem crede că s-a întâmplat datorită şansei. Chiar şi la o privire superficială, varianta evidentă este existenţa unui Creator”. (R. Dawkins, The Blind Watchmaker,1986, p. 130). În domeniul ştiinţei, logica este fundamentală pentru interpretarea rezultatelor. Din acest motiv, sofismele (raţionamentele false) n-ar trebui acceptate niciodată în susţinerea unei teorii. Cu toate acestea, teoria evoluţionistă este susţinută de o mulţime de sofisme, descrise de A.J. Hoover în lucrarea Don’t You Believe It.  

Baze șubrede

Câteva exemple de situaţii în care evoluţionismul se sprijină pe false raţionamente: În mod frecvent, evoluţionismul trage concluzii generale pe baza unui eşantion de probe foarte mic (de exemplu pasărea  Archaeopteryx  – singurul exemplar găsit nu demonstrează existenţa unei specii). Ipoteze nedovedite sunt folosite pentru susţinerea altor ipoteze. Evoluţionismul se bazează adesea pe această logică circulară, atunci când îşi apără o supoziţie printr-o altă supoziţie. Pentru a valida o anumită concluzie, se apelează la formule ca: „un grup de experţi a ajuns la concluzia că...”, fără ca experţii să fie numiţi. Evoluţionismul uzează frecvent de sofismul „ipoteze contra fapte” întrucât îşi bazează multe argumente pe ipoteze care s-au dovedit deja false.

Unul dintre conceptele de bază ale teoriei evoluţioniste este cel care susţine că „supravieţuiesc cei mai bine adaptaţi”, selecţia naturală eliminându-i pe ceilalți. Acest fapt este considerat a fi motorul evoluţiei. Dar selecţia naturală nu creează atribute noi la o specie şi nici nu creează specii noi. Hugo de Vries - renumit botanist olandez arăta că: „Selecţia naturală poate, fără îndoială, să explice supravieţuirea celor mai bine adaptaţi, dar ea nu poate explica apariţia celor mai bine adaptaţi”. Cu alte cuvinte, selecţia naturală este un mijloc prin care speciile se menţin în cea mai bună stare biologică, dar nu determină apariţia de caractere noi, cu atât mai puţin de specii noi.  

Legea cauzei şi a efectului este una din legile care guvernează universul. O parte a definiţiei acestei legi stipulează că nu putem niciodată avea un efect mai mare decât cauza care l-a produs. Acest aspect al legii cauzei şi efectului este în deplin acord cu o lege dintr-un alt domeniu al ştiinţei: legea a doua a termodinamicii (legea entropiei), care demonstrează că fiecare cauză creează un efect de un nivel energetic mai mic. Cele trei legi ale termodinamicii sunt legi fundamentale, cărora li se supun toate domeniile ştiinţei. Având în vedere marea lege a cauzei şi a efectului,  pe care teoria evoluţionistă nu o respectă, se pune întrebarea: Cum este posibil ca o formă de viaţă superioară, care este efectul, să provină dintr-o formă de viaţă inferioară, care este cauza? Teoria evoluţionistă nu are un răspuns la această întrebare. 

Oricare ar fi modalitatea prin care se susţine teoria evoluţiei, ea va fi mereu confruntată cu provocarea de a explica cum a apărut universul. Nu sunt decât două posibilităţi: 1 - el a apărut la un anumit moment sau 2 - el a existat dintotdeauna. Conform legii entropiei, universul nu este veşnic, el nu a existat dintotdeauna, ci, într-un anumit moment din trecut, ceva sau cineva a fost cauza venirii sale la existenţă. Universul este efectul, dar care este cauza? Conform legii, orice efect trebuie să fie mai mic decât cauza care l-a produs. Deci, oricât de vast ar fi universul, trebuie să fi existat o cauză mai mare decât el, care a dus la apariţia lui, o cauză primară. Aşa cum afirmă Henry Moore, „A doua lege a termodinamicii presupune existența unui început al universului”. Refuzul de a se accepta adevărata Cauză Primară, duce la explicarea apariţiei universului în moduri pur speculative (de exemplu teoria Big Bang-ului).

Originea vieții

În inima dezbaterii cu privire la originea vieţii găsim încă o lege fundamentală a ştiinţei - legea biogenezei, care contrazice evoluţionismul fără drept de apel. Aceasta stipulează că viaţa nu poate să apară decât din viaţă, că doar materia vie poate produce materie vie. În manualul de biologie al lui Simpson şi Beck intitulat  „Viaţa: O introducere în biologie,” se afirmă: „...regula este biogeneza, viaţa nu vine decât din viaţă, ...celula – unitatea de bază a vieţii – este numai produsul sau vlăstarul unei alte celule”. În cartea The Biological Basis of Human Freedom, Theodosius Dobzhansky afirmă că „evoluţia, ca fapt  istoric, a fost dovedită fără nicio îndoială încă din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea”. Deşi dovezile respective lipsesc, siguranţa emanată de această afirmaţie a făcut ca în majoritatea şcolilor evoluţionismul să fie predat ca fapt istoric.  

Prin urmare, departe de a fi un fapt ştiinţific, evoluţionismul nu este nici măcar o teorie ştiinţifică, ci, aşa cum  mărturisea dr. Denton, doar „o ipoteză, în mare măsură speculativă”, contestată chiar şi de mulţi din propriii susţinători iniţiali, dar predată an de an în şcoli ca fapt ştiinţific milioanelor de copii. În ultimii câțiva zeci de ani, cca 700 de doctori în știință au pus sub semnul întrebării acurateţea darwinismului şi a evoluţiei. În anul 2006, un sondaj de opinie organizat de Pew Research Center arăta că doar 26% din populaţia SUA acceptă evoluţionismul, în timp ce 42% îl resping din start. Sondajul e relevant nu numai pentru că e recent, ci şi pentru că a fost efectuat în cea mai avansată societate din punct de vedere ştiinţific şi tehnologic – cea contemporană. 

Numai din motive de spaţiu nu ne vom referi mai pe larg la toate marile confuzii conceptuale promovate de modelul evoluţionist şi la argumentele solide, ştiinţifice, pe care tot mai mulţi cercetători le aduc, demonstrând că modelul creaţionist (designul inteligent) se dovedeşte valid şi consistent. Modelul evoluționist, chiar dacă ar fi o teorie științifică respectabilă, tot ar fi discutabil, pentru că orice teorie științifică este discutabilă. Teoriile științifice sunt doar modele interpretative perfectibile, iar judecători ai validităţii teoriei nu pot fi decât dovada experimentală, observaţională şi raţiunea, nu o instanţă politică. Politicul nu are dreptul de a limita domeniul ipotezelor ştiinţifice la o anumită zonă, calificată ideologic drept benefică pentru societate. Pe de altă parte, dacă poziţia evoluţionistă ar avea toate răspunsurile, n-ar avea motive să se teamă de confruntarea, în paginile manualelor şcolare, „de la egal la egal”, cu cea creaţionistă. 

Poziţia corectă a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului în această chestiune ar trebui să se reflecte în prezentarea în manualele şcolare a evoluţionismului ca o ipoteză, cu toate lipsurile, incoerenţele şi confuziile pe care le conţine, şi nu ca un adevăr absolut, deoarece educaţia trebuie să dea posibilitatea liberei alegeri şi judecăţi între evoluţionism şi creaţionism.  

Îndoctrinarea copiilor 

Bunăstarea intelectuală a copiilor noştri implică şi drepturile noastre, ca părinţi, de a le forma educaţia în conformitate cu valorile la care noi, părinţii, ne raportăm. Nu este deci potrivit să se impună copiilor vederi pseudo-științifice care sunt respinse de majoritatea covârșitoare a părinţilor lor. Libertatea de conştiinţă trebuie să ţină seama şi de drepturile părinţilor de a-şi educa copiii în spiritul pe care ei îl aleg şi îl găsesc potrivit. Orice drept conferit de societatea civilă este exercitat în relaţie cu alte drepturi. În această ierarhie, trebuie să se acorde prioritate drepturilor celor direct afectaţi. În cazul de faţă, drepturilor părinţilor de a dispune de educaţia copiilor lor. Cât despre copii, ei nu sunt întrebaţi ce gândesc asupra acestui subiect. Îşi pot exprima părerea doar prin vocea părinţilor lor. Aceştia suntem noi, milioanele de părinţi care îşi reclamă dreptul de a dispune de educaţia copiilor lor.

Rezoluţia emisă de Consiliul Europei pe 4 octombrie 2007, care ar putea fi invocată aici, și care cere eliminarea creaţionismului din şcoli şi înlocuirea lui cu evoluţionismul, a fost criticată la nivel internaţional ca un abuz de autoritate din partea Consiliului Europei, fiind chiar etichetată în unele ziare de circulaţie internaţională ca un „coşmar”, „un banc”, sau „nerealistă”. AFR a răspuns prompt acestei rezoluţii pe 23 octombrie 2007, când a înregistrat la Consiliul Europei o „Scrisoare deschisă” prin care cerea Consiliului Europei retragerea rezoluţiei. Amintim aici câteva din punctele ei principale, relevante pentru prezentul demers:

- Evoluţionismul şi teoriile politice pe care le-a generat, cum sunt totalitarismul şi darwinismul social, au dat naştere celor mai atroce sisteme politice din secolul XX. La rândul lor, aceste sisteme politice au generat cele mai tragice conflagraţii din istoria omenirii. Au suprimat drepturile omului şi au interzis exprimarea teoriilor sau opiniilor diferite cu privire la apariţia universului sau a societăţii umane.
- Un viitor bazat pe evoluţionism nu va fi un viitor uman. Promotorii contemporani ai evoluţionismului au ca ultim obiectiv însăşi transformarea speciei umane. Teorii aberante de genul trans-speciismului, transhumanismului şi panismului [adorarea naturii] deja încep să devină o modă. Evoluţionismul deschide larg uşa eugeniei şi eutanasiei. Aceste teorii promovează ideea eliminării fiinţelor firave din societate, pe baza argumentului că ele nu contribuie pozitiv la dezvoltarea sau perpetuarea speciei umane.
- Evoluţionismul caută redefinirea noţiunii de „persoană”, care să includă de exemplu și diferite specii de animale, dar în acelaşi timp să excludă copiii nenăscuţi, sau oamenii care, din motive medicale, sunt incapabili de a raţiona. Aşa încep să se deschidă porţi pentru posibila legiferare a eugeniei şi a eutanasiei în România. În felul acesta, valoarea fiinţei umane va fi trivializată. Faptul că lucrurile evoluează în această direcţie este demonstrat şi de recenta apariţie în „Revista de etică medicală” a articolului „Avortul postnatal: De ce ar trebui să trăiască bebeluşul”, semnat de Francesca Minerva şi Alberto Giubilini, specialiști în bioetică. Autorii se pronunţă în favoarea infanticidului, atât în cazul copiilor născuţi cu handicap, cât şi în cazul celor născuţi sănătoşi.

Rezoluţiile Consiliului Europei nu au efect obligatoriu asupra statelor membre. România este stat suveran şi ca atare are autoritate să legifereze în domeniul educaţiei naţionale în conformitate cu valorile ei creştine şi tradiţionale, iar părinţii au dreptul şi chiar obligaţia să ceară autorităţilor să legifereze ceea ce cred ei că este mai potrivit pentru copiii lor. Nădăjduim că punctele enunţate în această „Scrisoare deschisă” vor fi luate în considerare.

Cu deosebită stimă,
Prof. Olimpia Popa, AFR - Tulcea


Cum îi reduc la tăcere evoluționiștii pe creaționiști (RO)


Pledoarie pentru un creator (The Case for a Creator) (RO)

-->

Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.