Se afișează postările cu eticheta Filme documentare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Filme documentare. Afișați toate postările

duminică, 11 septembrie 2016

9/11 - Enorma conspiraţie + documentar (RO)




ENORMA CONSPIRAȚIE DE LA 11 SEPTEMBRIE

11 septembrie a fost un nou Pearl Harbor. Aceasta este ipoteza politicianului german Andreas Von Bülow, fost membru al comisiei parlamentare de control al serviciilor secrete germane. Într-un interviu acordat revistei franţuzeşti Le choc du mois, acesta susţine că 11 septembrie a fost o operaţiune „sub acoperire” a serviciilor secrete. Scopul acestor evenimente îngrozitoare a fost acela de a creşte panica în sânul comunităţilor americane şi europene în faţa pericolului musulman şi de a obţine un pretext pentru a ataca Afganistanul şi Irakul. Dar de ce paralela cu Pearl Harbour? Pe 7 decembrie 1941 a avut loc atacul Japoniei asupra bazei americane de la Pearl Harbor, determinând astfel intrarea Statelor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial. Mai puţin cunoscut este faptul că FBI-ul şi Serviciul de Informaţii al Marinei Americane cunoşteau cu exactitate momentul în care va avea loc acest atac.

sâmbătă, 20 august 2016

Cartea cărților - În căutarea trecutului misterios - eBook + documentar (RO)


CARTEA CĂRȚILOR
- ÎN CĂUTAREA TRECUTULUI MISTERIOS -

Istoria autentică a civilizațiilor este interzisă. Conjurații puternice veghează asupra menținerii stricte a unei versiuni alterate, care este singura autorizată a fi exprimată. Robert Charroux

Cercetătorul și autorul francez Robert Charroux (1909-1978) este unul dintre pionierii teoriei astronautului antic, publicând pe această temă, chiar înaintea celebrului Erich von Däniken, șase lucrări minuțios documentate. El nu are ambiţia să substituie celor patru milenii de istorie cunoscută o altă relatare privind existenţa şi evoluţia civilizaţiei umane, ci încearcă doar să dezvăluie acele aspecte inexplicabile, observate și consemnate de istorici și arheologi de-a lungul anilor, dar ignorate sau chiar suprimate de comunitatea academică oficială.

luni, 25 iulie 2016

Craniile de cristal și trezirea conștiinței de sine + documentar (RO)




CRANIILE DE CRISTAL ȘI TREZIREA CONȘTIINȚEI DE SINE

Majoritatea arheologilor și oamenilor de știință consideră că civilizația și tehnologia actuală sunt cele mai avansate sisteme pe care le-a avut vreodată Pământul nostru. Cu toate acestea, în istoria consemnată au existat multe descoperiri derutante de vestigii, monumente și artefacte neobișnuite, lăsate de antici. Câteva au fost numite minunile lumii antice. Dar perspectiva noastră modernă, științifică, nu ne permite să înțelegem complet scopul multora dintre ele. Gândiți-vă la piramide sau la monumentul megalitic Stonehenge; sau la neobișnuitele desene trasate pe sol de la Nazca, și care se disting numai din aer, sau la cele din Anglia (calul gigantic). Aceste vestigii ezoterice ale înaintașilor noștri pun sub semnul întrebării credința în progresul nostru neîntrerupt. Însă noi credem că craniile de cristal oferă o și mai mare provocare pentru teoria progresului linear.


Dar ce sunt, de fapt, craniile de cristal? Sunt niște cranii de formă umană, realizate din diferite tipuri de cristal de cuarț, artefacte vechi, care au fost descoperite printre ruinele antice. Pare să existe un motiv anume pentru care cristalul de cuarț a fost ales drept material al craniilor. Într-adevăr, nu este un material ușor de tăiat sau de modelat într-o formă. Iar dacă sculptorul nu e atent, o tăietură nepotrivită îi poate distruge toată munca. Cuarțul a fost probabil ales pentru anumite proprietăți ale lui, printre care și aceea de catalizare puternică a conștiinței de sine.

Astăzi, cristalele de cuarț sunt utilizate la dispozitivele și aparatele electronice moderne. De fapt, la industria calculatoarelor se adaugă progresele majore din industriile video, film și audio, care folosesc amplificarea și abilitățile rezonatoare stabile ale cuarțului. În mod similar, cuarțul poate lucra cu sistemul energetic al corpului uman, pentru a crește capacitățile de vindecare ale cuiva sau pentru a-i extinde conștiența psihică. Această energie subtilă este pusă în evidență prin fotografia Kirlian, care înregistrează energia electromagnetică ce emană din ființele vii.

Cu sute de ani în urmă, orientalii au dezvoltat metode eficiente de vindecare, ca acupunctura și acupresura, în cadrul cărora au cartografiat un sistem al meridianelor energetice care străbat tot corpul uman. Există chiar relatări despre unele așa-zise triburi primitive din Africa și Australia, care utilizează astăzi cristalele în mod similar, pentru diagnosticarea și vindecarea bolilor. Cu toate acestea, există încă o controversă în ceea ce privește efectelor benefice ale cristalului de cuarț asupra corpului uman, căci majoritatea oamenilor de știința și a medicilor nu sunt de acord cu vindecătorii orientați holistic, spiritual.

În prezent se scriu nenumărate cărți despre cristale și capacitatea lor de a fi programate de mintea umană. Această programare include îmbunătățirea condițiilor de viață, creșterea prosperității și a clarității minții, instalarea păcii și armoniei în lume. În sfârșit, cristalul de cuarț are abilitatea de a înregistra nu numai gânduri și energii, ci și impresii vizuale. Craniile lucrează asemenea unei videocamere, iar prin câteva procese de activare, ele sunt capabile să redea aceste imagini.

Între craniile antice cunoscute în mod public există trei tipuri de cuarț care alcătuiesc structura lor fizică. Primul și cel mai obișnuit este cristalul de cuarț clar, transparent. Câteva dintre craniile de cristal sunt din ametist, un cuarț purpuriu, iar unul este compus din cuarț trandafiriu. Toate craniile de cristal au fost descoperite printre ruine antice în Mexic, America Centrală sau de Sud. Simbolul craniului trebuie că avea un impact semnificativ asupra acelor culturi, deoarece indigenii continuă și azi să sculpteze în diferite materiale replici și miniaturi ale craniilor antice.

Faimosul craniu Mitchell-Hedges este singurul craniu de cristal cunoscut care nu este deținut de un muzeu sau de un colecționar particular. Posesorii lui (exploratorul F.A. Mitchell-Hedges și, ulterior, fiica sa adoptivă, Anna) au permis cercetarea științifică, precum și expunerea lui publică. Persoane particulare au putut fixa o întâlnire cu Anna Mitchell-Hedges pentru a vedea craniul în casa ei. Un alt motiv a faimei sale, credem noi, constă în faptul că este replica fidelă a unui craniu uman; are chiar mandibula detașabilă. Craniul Mitchell-Hedges este o lucrare de artă incredibilă, pe care niciunul dintre sculptorii moderni n-a fost în stare s-o imite.

Celelalte două cranii disponibile pentru public sunt numite aztece (deși arheologii nu pot spune cu certitudine dacă ele sunt creații ale aztecilor), și aparțin Muzeului Britanic al Omului [British Museum of Man] din Londra, și Muzeului Trocadero din Paris. Ambele sunt transparente, dar nu au nici claritatea cristalului Mitchell-Hedges, nici compatibilitatea de mărime și formă umană.

Alte două cranii de cristal sunt craniul de ametist și craniul Maya (un alt craniu transparent). Craniul Maya a primit acest nume în urma cercetărilor extinse ale lui F.R. 'Nick' Nocerino timp de 4 luni, în perioada 1979-1980. Aceste două cranii au fost aduse în Statele Unite din Mexic. Nici ele nu sunt la fel de transparente sau precise cum este craniul Mitchell-Hedges.

Câteva dintre celelalte cranii au fost văzute de dl Nocerino în numeroasele lui călătorii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, el a avut o scurtă ocazie de a vedea în Franța un craniu transparent, proprietate a unei societăți secrete. Ei îl numeau „Sângele lui Christ”. La câțiva ani după război, Nick Nocerino a văzut într-o zonă situată la granița dintre Guatemala și Honduras un alt craniu, făcut din cuarț roz, cu mandibula mobilă. Era perfect, ca și craniul Mitchell-Hedges, deși puțin mai mare, și bine păzit de localnicii de origine mayașă. Nick Nocerino a mai văzut și un alt craniu, din ametist, descoperit lângă San José, Mexic, mai mic decât cel menționat anterior. Pe lângă acestea, există zvonuri despre alte trei sau patru cranii de cristal cunoscute, dar deocamdată nu deținem informații satisfăcătoare pentru a le prezenta.

La ora actuală, deși în diferite publicații au apărut articole despre craniile de cristal, informațiile oferite sunt puține. Noi considerăm că aceasta se datorează oamenilor noștri de știință și arheologilor, care nu sunt siguri ce să creadă despre ele. Originile craniilor de cristal și procedurile prin care au fost create nu pot fi decât bănuite. Desigur, există numeroase teorii, dar nimeni nu este prea sigur care este cea corectă. Una dintre etichetele care au fost aplicate craniilor de cristal, începând cu cel mai cunoscut, craniul Mitchell-Hedges, este aceea de „craniu al sorții”. În urma cercetărilor noastre, nu suntem de acord cu această noțiune, care credem că se datorează unei înțelegeri greșite a craniilor, deoarece ele nu se conformează teoriilor științifice standard.

Se pare că adesea ceea ce omenirea nu înțelege este privit ca un semn sau un obiect rău. Totuși, dacă cineva se deschide posibilităților psihice și investigațiilor parapsihologice, rezultatul constă în mult mai multe răspunsuri posibile. Credem că teama de craniile de cristal provine dintr-o neacceptare a folosirii capacităților intuitive de investigație. Și această frică alimentează o astfel de faimă a „craniilor sorții”. Noi credem că, inițial, craniile de cristal au avut un scop benefic sau constructiv pentru civilizațiile care le-au creat și folosit. Dar după mii de ani, adevăratul scop al craniilor s-a pierdut și au început să fie folosite pentru exercitarea puterii asupra maselor.

Pentru noi, craniile de cristal sunt un simbol al vieții, unul dintre multele simboluri tangibile care demonstrează că profețiile unei Ere de aur se manifestă în lumea noastră. Pe măsură ce descifrăm secretele și cunoașterea dinlăuntrul acestor recipiente de cristal, simțim tot mai mult că putem dobândi adevărata înțelegere a lor. În curând, ele vor fi văzute ca unele dintre cele mai puternice instrumente ale anticilor, care ne pot ajuta să înlăturăm marile frământări din lumea noastră.

Când vorbim astăzi de folosirea tehnicilor psihice pentru a pătrunde în interiorul craniilor de cristal, apelăm la indulgența cititorului. În afară de faptul că suntem incapabili, chiar cu tehnologia noastră modernă, să reproducem exact aceste cranii, suntem de asemenea incapabili să le datăm, deoarece metoda curentă de datare în timp cu C-14 nu se poate aplica pe materiale anorganice. Astfel, singura cale de a estima vârsta craniilor de cristal sau a civilizațiilor posibile care le-au creat și au lucrat cu ele este prin utilizarea psihometriei. Acesta este un proces în care un individ sensibilizat psihic „citește” energiile sau vibrațiile asociate cu un obiect. Unii dintre acești indivizi au nevoie să atingă fizic craniile de cristal sau să se afle în prezența lor, în timp ce alții consideră că au o legătură mentală cu ele. Desigur, informația obținută pe această cale nu poate fi întotdeauna verificată experimental, dar aduce în atenție direcții și teorii noi.


Un exemplu al deschiderii spre o abordare parapsihologică este prezentat în cartea lui Richard Garvin despre craniile de cristal. Frank Dorland [foto sus] a fost unul dintre principalii cercetători citați în cartea lui Garvin. El a încercat, pe cât posibil, să stea departe de un studiu de natură psihică, dar se petreceau prea multe fenomene inexplicabile pentru el, ca să rămână doar un cercetător științific tradițional și convențional. În octombrie 1970, Frank Dorland a adus craniul Mitchell-Hedges la firma Hewlett-Packard din Palo Alto, California, pentru analize științifice extinse. Această companie IT are unul dintre cele mai sofisticate laboratoare de cercetare a cristalului.

Rezumând relatările din cartea lui Garvin, cercetările lor au confirmat că acest craniu este imposibil de reprodus. În urma testelor, craniul s-a dovedit a avea un complicat mecanism interior de prisme și lentile, care refractă și reflectă în anumite feluri lumina proiectată asupra lui. Acest sistem de lentile demonstrează o competență tehnică ce doar de curând a fost atinsă (rețineți că acest craniu a fost găsit în 1924, când nu existau nici calculatoare, nici lasere). Proiectând o lumină polarizată asupra craniului în timp ce era scăldat într-o soluție de benzil-alcool, ei au descoperit că, indiferent cine sculptase craniul, persoana neglijase complet axa naturală a cristalului, și ca atare, acesta ar fi trebuit să se sfărâme. Un alt detaliu care ne-a pus în încurcătură a fost faptul că, indiferent la ce temperatură supuneau cercetătorii craniul Mitchell-Hedges, acesta rămânea la 70° Fahrenheit (21,1° Celsius). Toate aceste descoperiri au fost atât de uimitoare, încât unul dintre cristalografii de la Hewlett-Packard a fost citat spunând: „Blestematul ăsta de obiect nici n-ar trebui să existe!”

Un alt fenomen corelat cu craniile de cristal este abilitatea de a proiecta imagini holografice chiar înăuntrul lor. Aceste imagini pot fi văzute de mulți cu ochii lor fizici. Procesul de căutare a imaginilor în craniu este numit „scrutare”. În numeroasele prelegeri despre craniile de cristal pe care le-au susținut autorii, mulți participanți au relatat că văd imagini în diapozitivele cu cranii care erau proiectate. Și în cartea lui Garvin, Frank Dorland vorbea despre imagini pe care le văzuse și despre felul în care craniul își schimba vizibil forma și culoarea. Acest fapt este arătat clar în fotografiile și diapozitivele înregistrate de Nick Nocerino și echipa lui de asistenți, în timpul a trei săptămâni de lucru intens cu craniul Mitchell-Hedges, în Canada, acasă la d-na Mitchell-Hedges, precum și în timpul celor patru luni de cercetare a craniului Maya de către  Nick.

Am auzit relatări despre vindecările primite de oamenii care au venit să vadă craniul Mitchell-Hedges, și care i-au scris Annei Mitchell-Hedges despre experiențele lor. Alt colaborator la cartea noastră, Steve Mehler, a avut craniul de ametist și craniul Maya în casa lui pentru câteva zile. Invitase mulți oameni să-l viziteze, iar cei care s-au aflat în prezența celor două cranii au raportat fie o vindecare, fie o creștere a abilităților lor psihice. De fapt, n-am întâlnit pe nimeni care să nu experimenteze vreun efect atunci când a venit în contact cu un craniu de cristal.

Lois Julien, prietena și colaboratoarea noastră la fotografierea craniului britanic, ne-a spus o poveste interesantă, auzită de ea în timp ce vizita British Museum. Unul dintre gardieni i-a povestit că, la un moment dat, custozii au raportat că au văzut craniul mișcându-se singur în caseta lui în timpul nopții și că au auzit sunete ciudate venind dinspre el. Deci apare întrebarea: Cu ce anume avem de-a face în cazul acestor cranii de cristal?

Pentru a răspunde la această întrebare nu avem altă soluție decât să luăm în calcul aspectele spirituale sau psihice ale craniilor de cristal. Credem chiar că este imposibil să începi să înțelegi ce anume este un craniu de cristal, fără a lua în considerare aspectul metafizic. Astăzi constatăm că știința și religia (sau conceptele spirituale) încep să se îmbine, pentru a deveni un singur domeniu. De asemenea, în toată lumea, oamenii se trezesc sau devin interesați de aspectul spiritual al ființei lor, simțind că acesta este la fel de real ca orice altceva și chiar că spiritul lor poate exista în altă dimensiune, pe care simțurile fizice n-o mai detectează. S-a prezis de mult timp că în ultima parte a secolului XX omenirea va fi mai interesată de spiritualitate și de metafizică.

Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea a apărut noțiunea de mediumnitate. Prin anii '80 ai secolului XX, aceasta a fost redenumită „channeling”. Statele Unite au fost influențate de multe mișcări religioase și de indivizi care foloseau transa, prin care obțineau informații valoroase de dincolo de lumea vizibilă. Activitatea profetică a americanului Edgar Cayce, care a trăit la începutul acestui secol, a influențat mii de oameni. Mulți americani au fost interesați și de filozofia gânditorului religios suedez din secolul al XIX-lea, Swedenborg. Astfel, aceste idei și metode de atingere a altor nivele ale conștiinței tămăduitoare nu sunt noi pentru americani, chiar dacă denumirile au fost actualizate și presa le-a prezentat ca pe un capriciu la modă.

Cercetarea metafizică a craniilor de cristal oferă câteva căi posibile pentru rezolvarea misterului lor. Știm, și ne-a fost confirmat de indivizi demni de încredere, că aceste cranii proiectează imagini holografice, sunete, culori și arome și-și schimbă forma. Pe lângă constatările noastre, există prea mulți oameni care ne relatează experiențe similare, trăite în prezența craniilor de cristal, ca să putem descrie aceste fenomene drept simple halucinații. Craniile de cristal facilitează trezirea conştiinţei, permiţând totodată iniţiaţilor să pătrundă, în transă, într-o altă dimensiune.

Timp de zeci de ani, informațiile despre craniile de cristal au fost păstrate cu multă discreție, la fel ca majoritatea cunoștințelor despre cristale și puterea pietrelor. Teama de a nu fi condamnați de o cultură cufundată adânc în valorile creștine i-a reținut pe mulți în a-și împărtăși cunoștințele. Din cel puțin 40 de proiecte de cercetare privind craniile de cristal, de dinainte de 1980, niciunul nu a fost discutat public. Aceste cunoștințe le-au rămas indivizilor care dețineau craniile și cercetătorilor și studenților particulari.

Și astăzi unii oameni de știință au îndoieli în privința modului în care au apărut aceste obiecte, iar în unele cazuri, chiar neagă existența lor, sau declară că acestea sunt falsuri. Dar există prea multe proprietăți neobișnuite pe care le posedă craniile de cristal și prea multe întrebări fără răspuns care n-ar trebui ignorate. Pentru știința modernă, progresul este prea adesea măsurat în lumea fizică. Întreaga cultură a lumii noastre a devenit dependentă de sistemele exterioare, legând știința și tehnologia cu transporturile, comunicațiile și cu o multitudine de dispozitive de o utilitate îndoielnică. Dar se poate ca sistemele culturilor antice să se fi bazat pe ceva total diferit. În acele vremuri, bărbații și femeile erau mai apropiați și mai dependenți de natură. Este logic ca sistemele și uneltele lor să fi explorat lumile interioare ale naturii și ale psihicului.

Niciunul dintre craniile descoperite până în prezent nu a fost făcut de vreo societate umană cunoscută de istoria noastră înregistrată. Și atunci, de unde vin ele? Care este scopul lor real? Când au ajuns aici? Pentru cine au fost create? De ce reapar acum? Răspunsurile voastre sunt la fel de bune ca și ale noastre, fiindcă nici noi nu știm! Credem însă că ele apar acum pentru a da rasei umane o mai bună înțelegere a ei însăși și a originilor ei.

Sursa: aici

Pentru mai multe informații, citiți și articolul „Misterul craniilor de cristal”, aici:

Extratereștrii antici - Craniile de cristal (sezon 6, ep. 2) (RO)


luni, 11 iulie 2016

Omul nu a fost niciodată primitiv + documentar (RO)




OMUL NU A FOST NICIODATĂ PRIMITIV

Un om care judecă nu va reuși niciodată să accepte ideea că arhitectura antică, de o perfecțiune ce nu poate fi egalată de niciuna dintre tehnologiile noastre actuale, a fost realizată de oameni din epoca pietrei, în pieile goale, fără judecată și mânați doar de instinct. Ar trebui să te jenezi să vii în fața a milioane de oameni și să spui asemenea minciuni despre lumea apusă a acestei planete, ale cărei opere de artă sfidează timpul. Este ilogic să încerci să convingi un om cu judecată că blocuri de piatră grele de până la 2.000 de tone au fost ridicate de oameni primitivi, cu ajutorul rulourilor de lemn și cu sfori din liane. Aș fi în stare chiar să accept acest lucru, dacă oamenii de știință și susținătorii lor înfocați ne-ar arăta pe viu că e posibil. De pildă, aș vrea să-mi arate cum se poate construi piramida cea mare din Egipt în 50 de ani, cam cât a trăit faraonul Keops, și care doar la exterior este făcută din 2.500.000 de blocuri de piatră, cântărind cel puțin 2,5 tone fiecare... Cum au putut primitivii să șlefuiască aceste milioane de pietre, să le care de la peste 70 de kilometri distanță de locul extragerii lor, să le ridice la 150 de metri înălțime și să le așeze fără nicio eroare, atâta timp cât azi constructorii greșesc orice construcție? Cum e posibil să-i umilești pe acești „arhitecți ai timpului”, cum îi numea Zecharia Sitchin, care au lăsat minuni ce sfidează tehnologia modernă, și să spui că au fost niște primitivi?
De ce continuă să se învețe în școli aceste minciuni evidente? Și de ce nici acum nimeni nu vrea să se trezească și să vadă adevărul? Nu există nu știu, nu se poate. Există doar frică de adevăr, de necunoscut, de schimbare. Pentru cei care mai cred în primitivismul anticilor, am să evidențiez doar câteva dintre minunatele lor opere de arhitectură, despre care elita spune că sunt făcute de niște oameni primitivi, pentru zeii lor. Am să încep chiar cu demascarea acestei imense minciuni în care elita științifică ne obligă să credem. Mulți cred că ceea ce au învățat este real, susținând și apărând minciuni care, spuse la infinit, au devenit adevăr. Eu vreau doar să vă arăt că mai există o față a  realității, pe care n-o știți și care vi se ascunde din cele mai vechi timpuri.

ABU SIMBEL ȘI HIDROCENTRALA DE LA ASSUAN

În 1960, președintele Nasser a început în Egipt lucrările celei mai mari centrale electrice a țării, care trebuia să ilumineze capitala Cairo și împrejurimile sale. Pe locul în care trebuia captat imensul fluviu sfânt al egiptenilor se ridica însă una dintre cele mai frumoase construcții ale lumii antice: templul din piatră Abu Simbel, reședința faraonului Ramses al II-lea, una dintre minunile antice ale acestei țări, aflat în patrimoniul UNESCO. Deoarece imensa construcție era în pericol, UNESCO a mobilizat 113 țări, care să contribuie cu bani, utilaje, muncitori, ingineri și arhitecți la mutarea  ei cu doar 180 de metri mai sus de locul în care se construia barajul. Fațada templului este impunătoare. Are 33 m înălțime și 38 m lățime. Reprezintă patru statui ale lui Ramses, fiecare făcută dintr-un singur bloc de piatră, având între 10 și 20 de metri înălțime și cântărind între 30 și 1000 de tone.

Mutarea templului de la Abu Simbel a durat 5 ani și a fost nevoie de 2.000 de oameni, tone de materiale și un efort tehnologic fără precedent. Au fost folosite cele mai noi și mai sofisticate mașinării inventate până atunci și s-a apelat la mai toate națiunile tehnologizate ale Terrei pentru a înfăptui acestă mutare. Dacă citești superlativele apărute în presa vremii, care fac referire la acestă operațiune, îți vine să râzi: „Mutare epocală! Tehnologie fără precedent! 113 țări implicate în proiect!” Adică 5 ani ca să muți ceva antic, făcut de niște primitivi, cu doar 180 de metri? Păi cum au ridicat ei aceste minunății, care cântăreau până la 1000 de tone, cu funii și lemne, iar super-tehnologizații s-au chinuit cu tot ce au avut mai bun timp de 5 ani, ca să mute totul cu doar 180 de metri? Cum au făcut primitivii să le aducă pe toate întregi de la 70 de km depărtare și să le pună nevătămate pe poziții? Nu se știe! Un lucru este însă cert: ei, primitivii, le-au tăiat în piatră în cariere îndepărtate, le-au șlefuit, le-au sculptat, le-au înălțat și le-au asamblat într-o armonie perfectă așa întregi, cum au fost construite, în timp ce super-tehnologizații au făcut ceva epocal: din 1960 până în 1965 au tăiat tot templul bucată cu bucată și l-au reasamblat la 180 de metri mai încolo. Păi cum vine asta, dragă om avansat? Timp de 5 ani, inginerii, constructorii și tehnologia lor avansată au tăiat în felii un monument antic despre care ni se spune că a fost ridicat pe funii. N-ar fi fost oare momentul ideal să ne demonstrați cum au făcut anticii acest lucru? Cum vine asta, fără tehnologie se construiește ceva, în timp ce cu tehnologie se distruge? Iată masacrul tehnologic al templului de la Abu Simbel, într-un video care vă arată cum mută tehnologizații de azi minunile primitivilor: Moving Temple of Ramses. Eu n-am nimic împotriva faptului că doar în acest fel s-a putut salva o minune a antichității, sunt chiar fericită, dar asta dovedește că, de fapt, ceea ce se spune nu prea se potrivește cu realitatea, nu vi se pare?

PUMA PUNKU ȘI ARHITECȚII TIMPULUI

Puma Punku (Bolivia) este unul dintre cele mai impunătoare situri arheologice ale lumii antice, cunoscut nu atât pentru faptul că acolo tot primitivii noștri au construit temple pentru zei, cât datorită faptului că în acea zonă se văd mai mult decât oriunde în altă parte două lucruri care ne lămuresc asupra unor „mistere” ale lumii științifice, care nu poate să ne dea niște răspunsuri concrete la două întrebări simple:
– Cine a construit acele minunății?
– De ce toate construcțiile sunt devastate, ca și când o catastrofă a trecut peste ele?
La prima întrebare se poate răspunde simplu: le-au construit tot acei „primitivi” care aveau o super-civilizație înfloritoare, așa cum se vede din rămășițele ei.


Ceea ce vedeți este doar 1% dintre minunile arhitecturale ale acestei așezări care cândva a fost o civilizație înfloritoare, ce avea cunoștințe uluitoare de inginerie și arhitectură și o tehnologie care o întrece cu mult pe a noastră. Este inutil să ne ascundem după deget și să ne decretăm cei mai inteligenți descoperitori de unelte și energii superioare, când de fapt se vede clar că ceea ce nouă ni se pare că descoperim este de fapt o redescoperire a ceea ce popoarele antice au descoperit înaintea noastră. Măreția și grandoarea acestor civilizații se vede nu numai după rămășițele culturii și așezărilor lor, ci și după felul în care ne-au scris și ne-au spus tot ce știau și aveau ei în acele vremuri, despre cum erau sclavii zeilor (a se citi „extratereștrilor”) și cum omul de atunci lupta împotriva lor. Aceste scrieri antice, în care ei ne avertizează în legătură cu multe lucruri, noi astăzi le numim legende, povești, primitivism.
În fotografia de mai jos se vede cum imensele blocuri de piatră au fost spulberate de la locurile lor de o mână nevăzută, cu o forță de neconceput, făcându-le să se împrăștie precum bețele de chibrit pe tot întinsul podișului bolivian. Te întrebi cu stupoare ce catastrofă nebănuită a avut atâta putere, încât să măture o civilizație care nu trăia în epoca de piatră, așa cum ni se spune, ci în case de piatră. Cine, cum și de ce a spulberat totul atât de ușor?


Păi, dacă piatra și bazaltul de câteva mii de tone au putut fi distruse, atunci ce s-ar întâmpla cu casele noastre, pe care le zboară vântul și la o pală mai puternică, și de care suntem așa de mândri? Te mai poți crede oare cel mai inteligent și tehnologizat din univers în fața maeștrilor care modelau piatra și bazaltul ca pe unt, cioplind din ele așezări nemuritoare? Dar nu numai la Puma Punku exista rămășițele unei civilizații înfloritoare și inteligente, ci și pe restul planetei, inclusiv în apele oceanelor. Am să vă delectez acum cu câteva fotografii din alte părți ale lumii.

BAALBEK, LOCUL UNDE PRIMITIVII NE DAU CLASĂ


Baalbek, este unul dintre cele mai controversate locuri ale antichității. Se află în Liban, la cca 80 km depărtare de capitala sa, Beirut. Este cunoscut nu numai datorită nenumăratelor sale temple de dimensiuni impresionante, ci mai ales datorită templului construit pentru zeul Jupiter, de către romani. Romanii, distrugătorii lumii antice, s-au lăudat că au construit acest templu pentru zeul lor. Desigur, tot așa cum au construit peste tot, în imperiul lor, pe fundațiile construcțiilor antice care au mai rămas după ce le-au distrus ei, așa cum au făcut și cu podul nostru de peste Dunăre, construit de Decebal, sau cu minunata civilizație etruscă, de la care au învățat totul, în umbra căreia au trăit, dar pe care au distrus-o mai apoi, însușindu-și cu nerușinare măreția și gloria sa.
Renumitul templu antic, distrus de romani, din care a mai rămas doar baza și coloanele din față, are o particularitate unică în lume. Peste ruinele rămase, romanii au reconstruit templul lor, închinat lui Jupiter, schimbându-i apoi numele din Baalbek în Heliopolis. În ceea ce mă privește, am mari dubii că aceste ziduri au fost opera romanilor „civilizatori”, pentru că asemănarea lor cu cetățile geților din Dacia, Troia sau Peru este uimitoare. Dar să mai fie și un lup mâncat de oaie, că n-o fi foc, cu toate că această construcție uimitoare are același tip de piatră și aceeași tehnică de construcție ca a geto-dacilor.
Partea cea mai interesantă este că această bază are în componența sa niște pietre de granit de o mărime uimitoare. Sunt trei la număr și de aceea au căpătat numele de Trilithon. Sunt cele mai mari pietre de construcție din lume. Fiecare bloc este perfect șlefuit și cântărește 1000 de tone.


Cine a putut să le aducă din carieră în acest loc, să le taie și să le așeze perfect în aceste ziduri? Această tehnică de construcție nu aparține nimănui, niciunei civilizații cunoscute pe pământ. Cine ar fi putut să ridice astfel de greutăți? La ora actuală, singura macara capabilă să ridice această greutate se află în Anglia, dar nu este în stare să se și deplaseze cu o astfel de încărcătură. Deci, dacă primitivii deplasau cu funii și rulouri de lemn o greutate pe care nici cea mai avansată tehnologie n-o poate face, atunci e mai bine să fii primitiv decât tehnologizat. Dar asta nu e tot. Curtea templului este așezată pe o platformă numită „Marea terasă”, care are un zid enorm, realizat cu pietre mastodont de 20 m lungime și 4 m grosime. 9 dintre aceste blocuri se află pe latura de nord a templului, 9 la sud și 6 la vest. Mai trebuie să insist ca să înțelegeți că noi, cu tehnologia noastră, suntem niște pigmei față de acești giganți ai antichității?


Mai am însă un as în mânecă. Mai există o piatră, mai mare decât toate acestea, la câțiva kilometri depărtare de Baalbek, într-o carieră de calcar (foto sus). Are 1.200 de tone și depășește 21 de metri lungime. Aceste dimensiuni impresionante o face cea mai mare piatră prelucrată dintr-un singur bloc din lume. Este numită Piatră Soarelui și are un capăt ridicat de pe pământ, iar partea opusă este încă lipită de rocă, aproape gata pentru a fi dusă la destinație.  

CALCULATORUL DIN ANTIKYTHERA

În anul 1901 a fost descoperită în apele teritoriale ale Greciei, în Antikythera, o insulă aflată între Creta și Peloponez, o epavă care zăcea pe fundul apei. Pe această ambarcațiune a fost descoperit cel mai vechi calculator din lume, un instrument care a fost inventat abia în secolul trecut de către impunătoarea noastră civilizație. Păi cum este posibil? Simplu: cei care l-au făcut erau o civilizație mai avansată, mai civilizată, mai inteligentă și mai bună ca noi, logic, nu!


Calculatorul din Antikythera este construit din bronz, are nenumărate roți zimțate și se pare că a folosit la navigație sau în astronomie. Au fost recuperate 80 de fragmente din acest sofisticat mecanism, cu ajutorul cărora s-a putut reconstrui acest obiect care n-ar trebui să existe, după marii noștri oameni de știință, care l-au catalogat ca fiind un obiect în afara timpului său. Bine, bine, n-ar fi trebuit să existe dacă n-ar fi fost găsit, dar în condițiile în care el există, se vede, se poate atinge, cum mai poți să-i negi existența și să-l treci la mistere? De ce atâtea mistere? Cineva l-a făcut, din moment ce el există? În prezent, calculatorul care n-ar trebui să existe se află în muzeul din Atena. 

URME UMANE DE 500 DE MILIOANE DE ANI

Câți dintre voi n-ați auzit că în lume s-au găsit diferite urme umane în piatră sau în pământ fosilizat? Cred că mulți, dar puțini sunt cei ce știu despre o urmă umană pe care oamenii de știință ai sistemului n-au putut s-o conteste. Au încercat s-o ascundă prin vreun sertar sau în catacomba vreunui muzeu, dar n-au reușit. Au făcut însă ceva: au vorbit foarte puțin despre ea, ca să nu se știe prea mult despre acestă descoperire, și au dezbătut cazul doar în lumea lor. Am să vă povestesc despre acestă urmă care pentru mulți n-are vreo valoare și nici nu e cine știe ce frumusețe. Însă după ce veți citi aceste rânduri, o veți privi cu alți ochi, vă asigur.
În 1968, William J. Meister se afla în împrejurimile Antelope Spring, la 43 de mile depărtare de Delta, Utah, în căutare de fosile pentru colecția lui particulară. A descoperit în acea zi foarte mulți trilobiți, niște scoici fosile din perioada Cambrian. În acea vreme, așa cum se învață încă în școli, pe pământ nu exista viață în afara scoicilor, lichenilor, meduzelor și ciupercilor. Meister a descoperit incredibila urmă când o bucată de piatră s-a deschis ca o carte atunci când ciocanul său a lovit-o. Era o urmă umană care a călcat un trilobit, mic crustaceu preistoric. În afară de faptul că era pentru prima dată în lume când se putea dovedi științific că omul a existat înaintea dinozaurilor, care în acest caz nici nu se născuseră, această urmă mai are o particularitate: piciorul care a făcut-o era încălțat. Ce chestie! Cum poți să ascunzi oamenilor o așa de mare descoperire și să continui să le spui în școală copiilor că omul nu a cunoscut dinozaurii?
Încălțămintea e lungă de 26,03 cm și lată de 8,9 cm. Călcâiul e separat de talpă și se vede destul de bine adâncitura tocului încălțămintei pe care o purta omul, așa cum rămâne de fapt orice urmă de încălțăminte pe pământ în zilele noastre. Meister n-a găsit niciun geolog dispus să analizeze supărătoarea urmă umană și atunci a publicat știrea în ziarul local The Desert News, care la scurt timp a devenit de notorietate națională. În acest fel, el a putut duce amprenta doctorului Clarence Coombs, de la Columbia Union College, și geologului Maurice Carlisle, de la Universitatea din Colorado. Carlisle a scormonit două ore înainte să găsească un strat de nămol care ar fi reprezentat proba faptului că formațiunea s-a găsit un timp la suprafață, fiind aptă să conserve urmele, dar în van, urma provenea dintr-un strat din perioada Cambriană, adică de acum 505-590 de milioane de ani. Această datare a iritat enorm mediul academic, care nici în fața probelor de necontestat n-au vrut să recunoască autenticitatea ei, refuzând să studieze în detaliu această mărturie antică a existenței umane pe pământ.
Michael A. Cremo și Richard L. Thompson, doi cercetători americani, autori ai unei cărți pe care eu o ador, pentru că demască cu probe științifice minciunile lumii academice, carte cenzurată, înjumătățită și contestată, intitulată „Arheologia interzisă”, au studiat această urmă la calculator, concluzionând că nu este cu nimic diferită de o urmă modernă, lăsată de un pantof, deci urma din Cambrian este perfect autentică.
În acest caz, nu numai că este demascată minciuna inexistenței omului în timpuri preistorice pe acestă planetă, dar este și proba cu care se dovedește clar că cel care a lăsat-o nu era un primitiv.
Dacă s-ar lua în calcul măcar aceste câteva exemple, fără să se țină cont de alte mii care s-au descoperit în întreaga lume, și s-ar demonstra clar că istoria ne-a fost schimbată, că am fost mințiți, că trecutul nostru este altul, că ar trebui să se rescrie totul, iar copiii noștri n-ar mai fi nevoiți să învețe minciuni, prezentate ca adevăruri de necontestat.

ALTE MĂRTURII TEHNOLOGICE ALE TRECUTULUI

FAIMOSUL ZED – turnul lui Osiris din piramida lui Keops. Oamenii de știință nu știu ce este, deși nu e greu să-ți dai seama că e o coloană izolatoare pentru transformatoare de energie înaltă. Desigur, ei nu pot să afirme acest lucru, atâta timp cât se susține teoria idioată, conform căreia aceste opere arhitecturale sunt ridicate de oameni din epoca de piatră, cu funii și lemne. În dreapta este cel fabricat de civilizația noastră pentru transformatoare.


CRANIUL DE CRISTAL MITCHELL-HEDGES a fost descoperit în 1927, într-o așezare Maya. Cântărește 5,19 kg și este prelucrat dintr-un singur bloc de cristal. Craniul a fost supus unor analize complexe la laboratoarele Hewlett Packard din California, în urma cărora s-a constatat că a fost sculptat în sensul invers al axei naturale a cristalului. Această tehnică este imposibilă fără ajutorul laserului. Ceea ce mai surprinde la acest craniu este lumina, care se focalizează dinspre ceafa craniului spre orbite. Pentru a obține acest efect, unui sculptor din ziua de azi i-ar trebui un model 3D al craniului, pe care să-l urmeze. Pe suprafața sa nu s-a găsit nicio imperfecțiune, iar dacă astăzi cineva ar vrea să realizeze o astfel de lucrare, cu cele mai moderne lasere actuale, i-ar trebui cel puțin un an ca să-l termine. 


FIGURINELE ACAMBARO sunt niște figurine mici de ceramică, găsite în Acambaro, Mexic, în 1944. Au fost descoperite accidental și sunt în număr de 32.000. Reprezintă tot felul de ființe, de la dinozauri până la egipteni, sumerieni și caucazieni bărboși. Potrivit cărților de istorie, pe vremea dinozaurilor nu existau oameni, și aceste figurinele dau peste cap teoria darwinistă, iar istoria ar trebui rescrisă. 



CRANIUL UMAN CU COARNE. Sayre este o regiune din Bradford County, Pennsylvania, unde în 1880 a fost descoperită o movilă funerară care conținea câteva cranii și oase umane ciudate. Scheletele au aparținut unor ființe umane normale din punct de vedere anatomic, dar craniile lor aveau coarne. Înălțimea lor depășea cu puțin 2 metri. Nu era însă pentru prima oară când schelete mari și încornorate erau dezgropate în America.

CĂLCÂIUL DE ALUMINIU DE LA AIUD. La 2 kilometri est de Aiud, niște muncitori au dezgropat în 1974 trei obiecte. Două erau oase fosilizate de mamuți, iar al treilea, un obiect de cca 20 cm, din aluminiu, în formă de ciocan, cu două găuri de mărimi diferite. Aluminiul a fost descoperit pentru prima dată în 1825. Stratul de oxid pe care aluminiul îl face în contact cu oxigenul era destul de gros, sugerând o vechime de 20.000 de ani. Ufologii care au aflat de existența acestui obiect a opinat că ar fi vorba despre o talpă de aterizare pentru aeronave extraterestre. S-au emis și alte ipoteze, dar un lucru este sigur: „călcâiul de aluminiu de la Aiud” rămâne un mare mister.

HARTA LUI PIRI REIS. Palatul Topkapi din Istanbul este un monument istoric ce poate fi vizitat. În 1929, acesta a devenit muzeu, timp în care au fost descoperite mai multe artefacte în interiorul său, printre care și harta amiralului turc Piri Reis, desenată pe piele de gazelă, în 1513. Jumătatea de hartă care a supraviețuit arată coastele vestice ale Europei, nordul Africii și coasta Braziliei, dar și diferite insule din Atlantic, chiar și mitica insulă Antilia și, posibil, Japonia. Cel mai ciudat este faptul că pe această hartă apare și Antarctica, dacă avem în vedere că prima expediție atestată istoric în acea zonă este cea rusească, din 1820. Ciudățenia constă în faptul că Antarctica este desenată în detaliu și neacoperită de gheață. După estimările cercetătorilor, acest continent a fost acoperit de gheață în ultimii 6.000 de ani.

AVIOANE ANTICE. În anul 1898, într-un mormânt din Saqqara, Egipt, un explorator descoperea o ciudată machetă din lemn, a unui obiect cu aripi. Cum la acea vreme avionul nu fusese încă inventat, cercetătorii au considerat artefactul drept reprezentarea unei păsări și l-au uitat într-un muzeu din Cairo. În 1972, arheologul Kalil Messiha a dat întâmplator peste această machetă și a rămas șocat de formele sale aerodinamice și de curbura aripilor, identică celei a unui avion Concorde.

CIOCANUL PREISTORIC DIN TEXAS. Acest ciocan din fier cu coada de lemn a fost descoperit în 1936 de către o echipă de arheologi americani și britanici, pe un șantier arheologic de la marginea localității London, statul Texas. Unealta era încastrată într-o rocă veche de 400 de milioane de ani, iar testele efectuate asupra sa au relevat faptul că a fost făurită în urmă cu 500 de milioane de ani. De menționat că fierul ciocanului respectiv este mai pur decât orice fier produs prin tehnologiile moderne.

DESENELE DE LA NAZCA au fost descoperite în anul 1930 când aviația SUA a inaugurat două linii comerciale ce survolau pampasul peruan. Acoperind o suprafață de 450 km², liniile de la Nazca înfățișează diverse plante și animale. Cele mai mari reprezentări ajung la 200 m lungime. Printre acestea, apar și unele figuri ciudate, numite de cercetători geoglife. În timp ce comunitatea științifică este rezervată în privința folosirii geoglifelor, unii entuziaști afirmă că ele ar fi hărți astronomice sau puncte de reper pentru OZN-uri. Dar indiferent la ce au folosit, desenele de la Nazca n-ar fi putut fi realizate decât printr-o coordonare venită din aer, de la mare înălțime. 

NAN MADOL, ORAȘUL PREISTORIC DE PE RECIFUL DE CORALI, a fost construit pe un recif din Micronezia. Acesta este alcătuit din circa 250 de milioane de tone de blocuri de bazalt suprapuse. Așezarea se întinde pe o suprafață de 18 km² și este formată din peste 100 de insulițe artificiale, unite între ele prin viaducte. Nimeni nu poate explica felul în care au fost transportate acolo blocurile de bazalt și nici cum a fost construit orașul. Pentru ridicarea lui, astăzi ar fi nevoie de zeci de macarale gigantice.

ZIDURILE SACSAYHUAMAN. Trei ziduri concentrice, lungi de 360 m și înalte de 6 m, au fost construite în jurul fortăreței incașe Sacsayhuaman din Cuzco, Peru. La înălțarea lor s-au folosit blocuri de piatră imense, cântărind până la 300 de tone bucata. Incașii nu au folosit mortar pentru a fixa bolovanii, care sunt atât de bine îmbinați, încât nu se poate strecura între ei nici o lamă de cuțit.



BATERIA DIN BAGDAD. Știința contemporană consemnează faptul că bateria a fost inventată în anul 1800 de către contele Allesandro Volta. Cu toate acestea, în ruinele unei așezări din apropierea orașului irakian a fost descoperită în anul 1930 această baterie antică, ce poate funcționa și astăzi. Bateria este alcătuită dintr-un vas de ceramică, măsurând 12 cm înălțime. Înăuntru se găsește un cilindru de cupru, cu o bară de fier oxidat în interior. Experții care au analizat obiectul (care datează din jurul anului 250 î.e.n.), au ajuns la concluzia că este de-ajuns ca vasul să fie umplut cu un lichid acid, pentru a produce curent electric.


 
APRINZĂTORUL DIN PIATRĂ. În 1961, un grup de tineri au descoperit în apropiere de Olancha (statul California) ceea ce ei au considerat a fi o geodă (piatră scobită, în care se pot găsi tot felul de cristale). Spre stupefacția lor, au găsit în interior un obiect de porțelan alb, evident făcut de mâna omului, în care se afla un mecanism din metal, având în centru o tijă cu un arc minuscul la unul dintre capete. Misteriosul obiect poartă numele de „artefactul din Coso”. Pentru omul modern, obiectul seamănă cu un dispozitiv de aprindere. Problema este că acesta a fost găsit în interiorul unei pietre care, conform geologilor, a avut nevoie de 500.000 de ani pentru a se forma.


MINGILE DE PIATRĂ. Muncitorii angajați să curețe o zonă din jungla din Costa Rica au găsit mii de bile de piatră perfect sferice, având dimensiuni diferite: de la o minge de tenis, până la bile uriașe, de 2,5 m diametru și o greutate de 16 tone. Mingile au fost descoperite pe malurile unor râuri și în cimitire antice.


PIETRELE DROPA. În 1938, un chinez a descoperit în munții Baian-Kara-Ula un lanț de peșteri care au adăpostit cândva o civilizație. Aici au fost găsite sute de discuri de piatră cu diametrul de 23 cm fiecare, cu șanțuri concentrice pe suprafața lor și cu o gaură în mijloc, ca la plăcile de patefon. La o examinare mai amănunțită, s-a constatat că șanțurile sunt formate din sute de hieroglife minuscule. Vechimea pietrelor a fost estimată la 10-12.000 de ani. Un alt set de teste a relevat faptul că discurile au fost cândva încărcate electric. Analiza pietrei în sine a scos la iveală o înaltă concentrație de cobalt, lângă alte materiale. După îndelungi cercetări, savanții chinezi au descoperit o poveste minunată, despre niște nave extraterestre care s-au prăbușit. Navele aparțineau unor oameni care se numeau dropa. La ora actuală, în acel loc trăiește un trib de pigmei care-și spun „dropa”.

SFERELE METALICE. Minerii din Africa de Sud au scos la lumină sute de sfere metalice, de origine necunoscută. Ele au circa 3 cm diametru, iar unele au încrustate linii paralele, asemeni unor șanțuri, de jur-împrejur. Metalul din care sunt făcute este atât de dur, încât nu poate fi zgâriat nici cu un instrument din oțel. Până în prezent, au fost descoperite două feluri de sfere: unele au o tentă albăstruie cu reflexe alburii, iar altele sunt scobite pe dinăuntru și umplute cu o substanță albă, poroasă. Stratul de rocă din care au fost extrase aceste sfere datează din precambrian, iar vechimea rocii este estimată la 2,8 miliarde de ani.



ASTRONAUȚII DIN ITALIA ȘI JAPONIA. În orășelul Val Camonica din Italia, pe o piatră antică există o pictură veche de cca 10.000 de ani (stânga), care reprezintă vizitatori extratereștri, echipați cu costume de astronauți. În Japonia a fost descoperită o figurină, numită Dogu (mijloc), care reprezintă o ființă îmbrăcată într-un costum spațial. Deși stilizarea poate da naștere la interpretări, detaliile nu pot lăsa nicio urmă de îndoială că acesta este un astronaut.
 

ZEUL COSMONAUT. Palenque este una dintre cele mai importante regiuni în care civilizația Maya a lăsat urmele existenței sale. Acolo se află o grotă săpată în stâncă, unde pe 15 iulie 1952 arheologul mexican Alberto Ruz Lhuiller a făcut descoperirea vieții sale. Este vorba despre un sarcofag care, conform inscripţiei, ar fi aparținut regelui Pakal. Acest sarcofag a devenit celebru și învăluit în mister datorită basoreliefului de pe placa superioară, care îl înfățișează pe rege într-un fel de navetă spațială, în care manevrează diverse manete.


Sursa: Gabriela Dobrescu, Povestea înrobirii tale

Klaus Dona – Istoria ascunsă a rasei umane (RO)
Pentru subtitrare, activați butonul de pe bara de jos, dreapta.



luni, 27 iunie 2016

Ce au copiat creștinii din mitologia păgână + documentare (RO)




CE AU COPIAT CREŞTINII DIN MITOLOGIA PĂGÂNĂ

Motto: Nu-l poți convinge de nimic pe un credincios, pentru că credința lui nu se bazează pe dovezi, ci pe o profundă nevoie de a crede. Carl Sagan, astrofizician

Creştinii timpurii şi păgânii aveau multe practici şi ritualuri comune, spun autorii britanici Timothy Freke şi Peter Gandy, care demonstrează că creştinii au copiat mult de la păgâni. Cartea lor, The Jesus Mysteries (Misterele lui Iisus) este o cercetare a creștinismului timpuriu, când, prin intervenția directă a Împăratului Constantin, mai multe secte creștine au fost obligate să se unească sub o credință comună, care să se constituie în religia oficială a Imperiului Roman. Studiind religiile din zona Mării Mediteraneene și din Orientul Apropiat, cei doi au descoperit paralele evidente între divinități ca Osiris, Dionisos, Attis, Mithra și Iisus. Astfel, ei au ajuns la concluzia că, de fapt, Iisus, ca personaj istoric, identificabil individual, n-a existat niciodată în realitate, ci este o reinterpretare contopită în conceptul păgân de „om bun” al Gnosticilor, secta care a stat la originea creștinismului. Dar nu putem ignora faptul că şi unele practici creştine au fost împrumutate de adepții cultelor păgâne, cum ar fi cultul lui Mithra, în secolul III e.n., mithraismul şi creştinismul fiind principalii competitori pentru afilierea religioasă a cetăţenilor romani. Dar dogma creştină a împrumutat şi de la alte religii, mai vechi, nu doar de la cele contemporane ei.


Horus şi Iisus

Horus, la fel ca Iisus, a fost născut dintr-o fecioară (Isis) şi a fost singurul fiu al zeului Osiris. Naşterea lui a fost vestită de Sirius, steaua dimineţii. Seth încearcă să-l omoare pe Horus, dar Osiris previne fapta, spunându-i mamei lui Horus: ,,Vino tu, zeiţă, ascunde-te cu copilul tău!”. Aceeași situaţie se întâlnește şi la Iisus, un înger spunându-i lui Iosif: ,,Scoală-te, ia pruncul şi pe mama lui şi fugi în Egipt”. Ca și în cazul lui Iisus, nu se ştie nimic despre viaţa lui Horus între vârsta de 12 şi 30 de ani. La 30 de ani sunt botezaţi amândoi, iar soarta celui care-i botează este aceeași - este decapitat. Minunile realizate de Horus sunt aceleaşi cu ale lui Iisus: amândoi merg pe apă, vindecă bolnavi, redau vederea, exorcizează, sunt crucificaţi, coboară în iad şi învie după trei zile.

Krishna şi Iisus

Conform Bhagavata Purana (Poveştile divine şi eterne ale Zeului Suprem), Krishna s-a născut fără existenţa unei uniuni sexuale, ci prin ,,transmisie mentală”, de la mintea lui Vasudeva în pântecele mamei, Devaki. Atât Iisus, cât şi Krishna erau numiţi zei sau fiii Zeului Suprem. Amândoi au fost trimişi din rai pe pământ, luând chip uman, numiţi salvatori şi fiind a doua persoană a Trinității. Tatăl lui Krishna era tot tâmplar, tatăl lui adevărat fiind tot un spirit. Amândoi au fost vizitaţi la naştere de înţelepţi sau păstori, ghidaţi de o stea. În ambele cazuri, îngerii îi avertizează pe părinţi că liderul local vrea să-i omoare, şi fug împreună cu pruncul: Maria şi Iosif se refugiază în Muturea, părinţii lui Krishna fug în Mathura. Iisus este numit ,,leul tribului iudaic”, în timp ce Krishna este numit ,,leul tribului Saki”. Minunile înfăptuite de cei doi sunt aceleaşi, amândoi începând cu vindecarea unui lepros. Ambele zeităţi au parte de o ultimă masă, sunt crucificate şi reînvie după 3 zile.

Iisus şi Mithra

Mulţi creştini timpurii celebrau naşterea lui Iisus pe 6 ianuarie (creştinii armeni respectă și astăzi această tradiție). În Alexandria, naşterea zeului Aion (zeitate elenă, asociată cu timpul) era sărbătorită tot pe 6 ianuarie. Spre deosebire de alte culte romane de mistere, cele mithraice nu erau publice, cultul lui Mithra fiind restricționat la iniţiaţi. Doar ei puteau practica acest cult în secret, în Mithraeum. Festivalul Natalis Invicti (naşterea lui Sol Invictus, Soarele neînfrânt) ţinut pe data de 25 decembrie, era un festival al soarelui, nicidecum al misterelor lui Mithra.

Conform tradiţiei creştine, Iisus Hristos a murit în ziua de 23 martie şi a înviat pe 25 martie. Aceste date coincid cu moartea şi învierea lui Attis, zeul frigian al vegetaţiei, asociat cu moartea și învierea. Tamuz a fost și el un zeu al vegetației, sumerian de data aceasta. Când zeița Inanna s-a îndrăgostit de el, lucrurile s-au complicat. Potrivit Epopeii lui Ghilgameș, toți bărbații iubiți de Inanna sfârșeau rău. Tamuz n-a făcut nici el excepție. Dar, o dată ajuns în împărăția morților, Inanna a regretat, a mers să-l salveze și l-a transformat într-un zeu. Și de-atunci, an de an face același lucru: Când Tamuz moare, lumea este lovită de secetă, iar când vin ploile și culturile încep să crească, e semn că Tamuz a fost din nou înviat.

Botezul era un ritual de bază, atât pentru creştini cât şi pentru cei ce-l venerau pe Mithra. Creştinii practică botezul prin scufundare în apă. Se spune că Sfântul Ioan Botezătorul a început să boteze oamenii în apa Iordanului, pentru a-i curăţa de păcate. Conform poveștilor creştine, acesta l-ar fi botezat chiar şi pe Iisus. La antici, botezul era o practică curentă. Și în religia mithraică se practica botezul prin scufundare în apă. În acest sens, chiar Justin Martirul şi Filozoful, apologet creștin, spune în lucrarea sa „Apologetica”: Când diavolii au auzit despre această spălare vestită de profet, i-au pus pe cei ce intră în templele lor, pentru a le aduce jertfe de băutură şi arderi de tot, să se stropească şi să se spele în întregime după ce se îndepărtează [de locul sacrificiului], ca să intre în sanctuarele unde se află imaginile lor. Creştinii iniţiau convertiri prin botez în martie şi în aprilie. Mithraismul îşi iniţia membrii în aceeaşi perioadă. Creştinii se botezau dezbrăcaţi, iar după scufundare îmbrăcau o haină albă, purtau pe cap o coroană şi, ţinând în mână o lumânare, intrau în biserică. Adepţii cultului lui Mithra aveau acelaşi ceremonial, singura diferenţă fiind că ei mergeau în templu cu torţe.

„Pâinea şi vinul” sau Euharistia constituie un punct cheie în religia creştină. Într-o inscripţie dedicată lui Mithra se scrie: Cel ce nu va mânca din trupul meu şi nu va bea din sângele meu, astfel încât el să se unească cu mine şi eu cu el, acela nu va cunoaşte salvarea.

Sf. Justin Martirul şi Filozoful spune despre aceasta următoarele: Ştiţi, sau puteţi afla, că în cadrul riturilor mistice prin care este iniţiat cineva, se așează pâine şi un pahar cu apă, prin rostirea anumitor incantaţii. Acest fapt l-a făcut pe Firmicus Maternus, apologet creştin, să declare, plin de ură: Veninul unei otrăvi purtătoare de ciumă ai înghiţit, o băutură dătătoare de moarte ai băut, în pornirea funestei tale nebunii. Urma de neînlăturat a acestei hrane e moartea, ca pedeapsă. Ceea ce te lauzi că ai băut ca dătător de viaţă te împinge la moarte. Altu-i alimentul care dă mântuirea şi viaţa; caută pâinea lui Hristos, băutura lui Hristos!

În Biblie, se spune: Şi le-a zis Iisus: Adevărat vă zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veți avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărata mâncare şi sângele Meu, adevărata băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.

Tot Biblia spune că Iisus a fost crucificat între doi hoţi, unul mergând în rai, iar celălalt în iad. În misterele lui Mithra, o imagine des întâlnită este aceea a lui Mithra flancat de doi purtători de torţe, câte unul pe fiecare parte, unu dintre ei ţinând torţa îndreptată în sus, iar celălalt în jos. Acestea simbolizau accederea în rai sau căderea în iad.
Sunt multe asemănări între religia lui Mithra şi creştinism. Sfântul Augustin afirma că preoţii lui Mithra venerau acelaşi zeu ca şi el. Adepţii ambelor religii aveau un ritual ce implica pâinea, și acesta purta denumirea de missa.
Atât creştinismul, cât şi cultul lui Mithra aveau în total 7 taine.
Epifania, pe 6 ianuarie, era o serbare în care adepţii lui Mithra celebrau vizita magilor la noul zeu născut. Biserica Creştină adoptă această tradiţie în secolul al IX-lea e.n.

Care sunt motivele asemănărilor dintre păgâni şi creştini?

Creştinii au copiat de la păgâni. Aceasta este cea mai plauzibilă teorie. Celsus, un filozof grec care a trăit în sec. al II-lea e.n., a contestat veridicitatea creştinismului. El spune că ,,această religie recentă este o reflexie palidă a credinţelor păgâne”. Conform „Enciclopediei catolice”, Celsus afirma că creştinii au copiat concepte de la alte culte: ,,Ideile creştine referitoare la originea Universului sunt comune tuturor oamenilor şi înţelepţilor din Antichitate”.

O lucrare a diavolului de a încerca credinţa creştinilor

Diverşi autori creştini, precum Irenaeus (episcop de Lyon, 120 e.n.), Justin martirul (apologet creştin, 100-165 e.n.), Tertulian (teolog creştin, 160-220 e.n.) au concluzionat că asemănările dintre păgânism şi creştinism sunt doar nişte încercări ale diavolului de a imita. Se spunea că diavolul folosește ,,plagiat prin anticipare”, adică atacuri preventive împotriva credinţei, cu câteva secole înainte de naşterea lui Iisus, cu scopul de a convinge oamenii că Iisus este doar o copie a celorlalţi zei, şi de a distruge credibilitatea creştinismului în ochii oamenilor.

Coincidenţe?

Punctele asemănătoare între unele religii pot fi coincidenţe, spun unii. Ar exista multe cazuri în religia comparată, unde se observă credinţe sau practici asemănătoare între două religii, fără să existe o legătură între cele două, dându-se ca exemplu structurile piramidale din Egipt, care seamănă cu cele din Mexic. Similar, aproape toate religiile împărtășesc o reciprocitate etică, precum regula de aur – tratează-i pe cei din jurul tău aşa cum ai vrea să fii şi tu tratat. Totuşi, cele aproape 200 de coincidenţe perfecte între evenimentele din viaţa lui Iisus şi cele ale lui Horus, precum şi cele 346 de analogii dintre Hristos şi Krishna, fac ca această teorie să nu fie credibilă. Asemănările dintre creştinism şi religiile păgâne sunt dovada faptului că multe dintre componentele esenţiale ale credinţei creştine sunt de origine păgână și  multe dintre evenimentele atribuite vieţii lui Iisus (naşterea din fecioară, învierea oamenilor, vindecările miraculoase, exorcismul, crucificarea, învierea etc.) sunt mai vechi de 4500 de ani şi inspirate tot din mitologia păgână.

Sursa: aici

Așadar, vedem că, într-adevăr, în culturile și religiile lumii există multe personaje care mor și învie. Să deducem de-aici că biografia lui Iisus este și ea întemeiată pe un mit? Sunt trei motive principale să credem asta:
1. Nu există nicio dovadă istorică a existenței unei persoane cu numele de Iisus Hristos. Nicio consemnare istorică din acea perioadă nu menționează vreun personaj cu acest nume, care să fi ținut predici, să fi făcut minuni și să fi fost crucificat.
2. Povestea vieții lui Iisus și practicile creștinismului timpuriu seamănă izbitor cu cele ale zeilor păgâni și cu practicile misterioase ale cultelor devotate acestor zei.
3. Evangheliile și Biblia nu sunt documente istorice. Ele au fost scrise de către autori anonimi, la 100-300 de ani după perioada în care se spune că ar fi trăit Iisus Hristos. Aceste scrieri sunt pline de erori, contradicții, greșeli de traducere, corecturi și eliminări de pasaje.

Îndoiala legitimă a unor cercetători și istorici obiectivi a dus la apariția unor lucrări care demonstrează non-existența acestui personaj biblic. Aveți mai jos câteva dintre ele. Pentru descrierea detaliată dați clic pe fiecare link:








Această listă este departe de a fi completă. În ultimii ani, adevărul despre personajul Iisus Hristos a fost larg dezbătut de către filozofi, oameni de știință și istorici. Cu toate acestea, în unele țări, numărul celor care cred în mitul Iisus, așa cum este el relatat în Noul Testament, este în continuă creștere. Care să fie explicația? Conform cercetătorului Leon Benjamin (un fost creștin) „acest fapt dovedește că cei mai mulți oameni nu cunosc istoria religiilor, a Bibliei și a creștinismului”. În același timp, însă, există țări în care asistăm la o creștere a numărului ateiștilor. În Statele Unite și Marea Britanie, de pildă, au apărut chiar grupări ateiste care și-au creat propriile biserici, numind ateismul „o religie”.

Pe aceeași temă citiți și articolul: Léo Taxil – Viața lui Iisus, care are atașat documentarul excepțional „Conspirația Imperiului Roman pentru a-l inventa pe Iisus”, aici:

Istoria secretă a religiilor – David Icke (RO)



Isus la umbra unei îndoieli (RO)







Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.