Se afișează postările cu eticheta Mistere - curiozități. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mistere - curiozități. Afișați toate postările

luni, 16 ianuarie 2017

Comoara ascunsă a Cavalerilor Templieri + documentar (RO)




COMOARA ASCUNSĂ A CAVALERILOR TEMPLIERI

„Soldații săraci ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon”, mult mai cunoscuți sub numele de „Cavalerii Templieri”, au format în Evul Mediu unul dintre cele mai cunoscute ordine militare călugărești ale Bisericii Catolice. Acesta a fost înființat în Ierusalim, în ziua de Crăciun a anului 1119, în Biserica Sfântului Mormânt, la inițiativa cavalerului francez Hugo de Payens, care a fost și primul Mare Maestru al Ordinului. În Conciliul de la Troyes din 1128, templierii au fost recunoscuți oficial de către Biserica catolică și au devenit supușii direcți ai Papei. Scopul declarat al acestei organizații era acela de a-i apăra pe peregrini – călătorii creștini care vizitau Țara Sfântă. Crucea roșie purtată de templieri pe robe era un simbol al martiriului, iar a muri în luptă era pentru ei cea mai mare onoare, căci le asigura un loc în cer.

luni, 24 octombrie 2016

Corpul uman - o mașinărie sofisticată




CORPUL UMAN – O MAȘINĂRIE SOFISTICATĂ

Atâta timp cât avem grijă de noi și trăim sănătos, ne creștem șansele ca corpul nostru să ne servească un timp foarte îndelungat. Corpul uman este o mașinărie extraordinară, și puțini dintre noi știm ce este el capabil să facă. Poate că, dacă am ști, l-am trata cu mai multă considerație. Există câteva lucruri uimitoare pe care le face corpul nostru, fără ca noi să fim conștienți. Să le cunoaștem:

luni, 25 iulie 2016

Craniile de cristal și trezirea conștiinței de sine + documentar (RO)




CRANIILE DE CRISTAL ȘI TREZIREA CONȘTIINȚEI DE SINE

Majoritatea arheologilor și oamenilor de știință consideră că civilizația și tehnologia actuală sunt cele mai avansate sisteme pe care le-a avut vreodată Pământul nostru. Cu toate acestea, în istoria consemnată au existat multe descoperiri derutante de vestigii, monumente și artefacte neobișnuite, lăsate de antici. Câteva au fost numite minunile lumii antice. Dar perspectiva noastră modernă, științifică, nu ne permite să înțelegem complet scopul multora dintre ele. Gândiți-vă la piramide sau la monumentul megalitic Stonehenge; sau la neobișnuitele desene trasate pe sol de la Nazca, și care se disting numai din aer, sau la cele din Anglia (calul gigantic). Aceste vestigii ezoterice ale înaintașilor noștri pun sub semnul întrebării credința în progresul nostru neîntrerupt. Însă noi credem că craniile de cristal oferă o și mai mare provocare pentru teoria progresului linear.


Dar ce sunt, de fapt, craniile de cristal? Sunt niște cranii de formă umană, realizate din diferite tipuri de cristal de cuarț, artefacte vechi, care au fost descoperite printre ruinele antice. Pare să existe un motiv anume pentru care cristalul de cuarț a fost ales drept material al craniilor. Într-adevăr, nu este un material ușor de tăiat sau de modelat într-o formă. Iar dacă sculptorul nu e atent, o tăietură nepotrivită îi poate distruge toată munca. Cuarțul a fost probabil ales pentru anumite proprietăți ale lui, printre care și aceea de catalizare puternică a conștiinței de sine.

Astăzi, cristalele de cuarț sunt utilizate la dispozitivele și aparatele electronice moderne. De fapt, la industria calculatoarelor se adaugă progresele majore din industriile video, film și audio, care folosesc amplificarea și abilitățile rezonatoare stabile ale cuarțului. În mod similar, cuarțul poate lucra cu sistemul energetic al corpului uman, pentru a crește capacitățile de vindecare ale cuiva sau pentru a-i extinde conștiența psihică. Această energie subtilă este pusă în evidență prin fotografia Kirlian, care înregistrează energia electromagnetică ce emană din ființele vii.

Cu sute de ani în urmă, orientalii au dezvoltat metode eficiente de vindecare, ca acupunctura și acupresura, în cadrul cărora au cartografiat un sistem al meridianelor energetice care străbat tot corpul uman. Există chiar relatări despre unele așa-zise triburi primitive din Africa și Australia, care utilizează astăzi cristalele în mod similar, pentru diagnosticarea și vindecarea bolilor. Cu toate acestea, există încă o controversă în ceea ce privește efectelor benefice ale cristalului de cuarț asupra corpului uman, căci majoritatea oamenilor de știința și a medicilor nu sunt de acord cu vindecătorii orientați holistic, spiritual.

În prezent se scriu nenumărate cărți despre cristale și capacitatea lor de a fi programate de mintea umană. Această programare include îmbunătățirea condițiilor de viață, creșterea prosperității și a clarității minții, instalarea păcii și armoniei în lume. În sfârșit, cristalul de cuarț are abilitatea de a înregistra nu numai gânduri și energii, ci și impresii vizuale. Craniile lucrează asemenea unei videocamere, iar prin câteva procese de activare, ele sunt capabile să redea aceste imagini.

Între craniile antice cunoscute în mod public există trei tipuri de cuarț care alcătuiesc structura lor fizică. Primul și cel mai obișnuit este cristalul de cuarț clar, transparent. Câteva dintre craniile de cristal sunt din ametist, un cuarț purpuriu, iar unul este compus din cuarț trandafiriu. Toate craniile de cristal au fost descoperite printre ruine antice în Mexic, America Centrală sau de Sud. Simbolul craniului trebuie că avea un impact semnificativ asupra acelor culturi, deoarece indigenii continuă și azi să sculpteze în diferite materiale replici și miniaturi ale craniilor antice.

Faimosul craniu Mitchell-Hedges este singurul craniu de cristal cunoscut care nu este deținut de un muzeu sau de un colecționar particular. Posesorii lui (exploratorul F.A. Mitchell-Hedges și, ulterior, fiica sa adoptivă, Anna) au permis cercetarea științifică, precum și expunerea lui publică. Persoane particulare au putut fixa o întâlnire cu Anna Mitchell-Hedges pentru a vedea craniul în casa ei. Un alt motiv a faimei sale, credem noi, constă în faptul că este replica fidelă a unui craniu uman; are chiar mandibula detașabilă. Craniul Mitchell-Hedges este o lucrare de artă incredibilă, pe care niciunul dintre sculptorii moderni n-a fost în stare s-o imite.

Celelalte două cranii disponibile pentru public sunt numite aztece (deși arheologii nu pot spune cu certitudine dacă ele sunt creații ale aztecilor), și aparțin Muzeului Britanic al Omului [British Museum of Man] din Londra, și Muzeului Trocadero din Paris. Ambele sunt transparente, dar nu au nici claritatea cristalului Mitchell-Hedges, nici compatibilitatea de mărime și formă umană.

Alte două cranii de cristal sunt craniul de ametist și craniul Maya (un alt craniu transparent). Craniul Maya a primit acest nume în urma cercetărilor extinse ale lui F.R. 'Nick' Nocerino timp de 4 luni, în perioada 1979-1980. Aceste două cranii au fost aduse în Statele Unite din Mexic. Nici ele nu sunt la fel de transparente sau precise cum este craniul Mitchell-Hedges.

Câteva dintre celelalte cranii au fost văzute de dl Nocerino în numeroasele lui călătorii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, el a avut o scurtă ocazie de a vedea în Franța un craniu transparent, proprietate a unei societăți secrete. Ei îl numeau „Sângele lui Christ”. La câțiva ani după război, Nick Nocerino a văzut într-o zonă situată la granița dintre Guatemala și Honduras un alt craniu, făcut din cuarț roz, cu mandibula mobilă. Era perfect, ca și craniul Mitchell-Hedges, deși puțin mai mare, și bine păzit de localnicii de origine mayașă. Nick Nocerino a mai văzut și un alt craniu, din ametist, descoperit lângă San José, Mexic, mai mic decât cel menționat anterior. Pe lângă acestea, există zvonuri despre alte trei sau patru cranii de cristal cunoscute, dar deocamdată nu deținem informații satisfăcătoare pentru a le prezenta.

La ora actuală, deși în diferite publicații au apărut articole despre craniile de cristal, informațiile oferite sunt puține. Noi considerăm că aceasta se datorează oamenilor noștri de știință și arheologilor, care nu sunt siguri ce să creadă despre ele. Originile craniilor de cristal și procedurile prin care au fost create nu pot fi decât bănuite. Desigur, există numeroase teorii, dar nimeni nu este prea sigur care este cea corectă. Una dintre etichetele care au fost aplicate craniilor de cristal, începând cu cel mai cunoscut, craniul Mitchell-Hedges, este aceea de „craniu al sorții”. În urma cercetărilor noastre, nu suntem de acord cu această noțiune, care credem că se datorează unei înțelegeri greșite a craniilor, deoarece ele nu se conformează teoriilor științifice standard.

Se pare că adesea ceea ce omenirea nu înțelege este privit ca un semn sau un obiect rău. Totuși, dacă cineva se deschide posibilităților psihice și investigațiilor parapsihologice, rezultatul constă în mult mai multe răspunsuri posibile. Credem că teama de craniile de cristal provine dintr-o neacceptare a folosirii capacităților intuitive de investigație. Și această frică alimentează o astfel de faimă a „craniilor sorții”. Noi credem că, inițial, craniile de cristal au avut un scop benefic sau constructiv pentru civilizațiile care le-au creat și folosit. Dar după mii de ani, adevăratul scop al craniilor s-a pierdut și au început să fie folosite pentru exercitarea puterii asupra maselor.

Pentru noi, craniile de cristal sunt un simbol al vieții, unul dintre multele simboluri tangibile care demonstrează că profețiile unei Ere de aur se manifestă în lumea noastră. Pe măsură ce descifrăm secretele și cunoașterea dinlăuntrul acestor recipiente de cristal, simțim tot mai mult că putem dobândi adevărata înțelegere a lor. În curând, ele vor fi văzute ca unele dintre cele mai puternice instrumente ale anticilor, care ne pot ajuta să înlăturăm marile frământări din lumea noastră.

Când vorbim astăzi de folosirea tehnicilor psihice pentru a pătrunde în interiorul craniilor de cristal, apelăm la indulgența cititorului. În afară de faptul că suntem incapabili, chiar cu tehnologia noastră modernă, să reproducem exact aceste cranii, suntem de asemenea incapabili să le datăm, deoarece metoda curentă de datare în timp cu C-14 nu se poate aplica pe materiale anorganice. Astfel, singura cale de a estima vârsta craniilor de cristal sau a civilizațiilor posibile care le-au creat și au lucrat cu ele este prin utilizarea psihometriei. Acesta este un proces în care un individ sensibilizat psihic „citește” energiile sau vibrațiile asociate cu un obiect. Unii dintre acești indivizi au nevoie să atingă fizic craniile de cristal sau să se afle în prezența lor, în timp ce alții consideră că au o legătură mentală cu ele. Desigur, informația obținută pe această cale nu poate fi întotdeauna verificată experimental, dar aduce în atenție direcții și teorii noi.


Un exemplu al deschiderii spre o abordare parapsihologică este prezentat în cartea lui Richard Garvin despre craniile de cristal. Frank Dorland [foto sus] a fost unul dintre principalii cercetători citați în cartea lui Garvin. El a încercat, pe cât posibil, să stea departe de un studiu de natură psihică, dar se petreceau prea multe fenomene inexplicabile pentru el, ca să rămână doar un cercetător științific tradițional și convențional. În octombrie 1970, Frank Dorland a adus craniul Mitchell-Hedges la firma Hewlett-Packard din Palo Alto, California, pentru analize științifice extinse. Această companie IT are unul dintre cele mai sofisticate laboratoare de cercetare a cristalului.

Rezumând relatările din cartea lui Garvin, cercetările lor au confirmat că acest craniu este imposibil de reprodus. În urma testelor, craniul s-a dovedit a avea un complicat mecanism interior de prisme și lentile, care refractă și reflectă în anumite feluri lumina proiectată asupra lui. Acest sistem de lentile demonstrează o competență tehnică ce doar de curând a fost atinsă (rețineți că acest craniu a fost găsit în 1924, când nu existau nici calculatoare, nici lasere). Proiectând o lumină polarizată asupra craniului în timp ce era scăldat într-o soluție de benzil-alcool, ei au descoperit că, indiferent cine sculptase craniul, persoana neglijase complet axa naturală a cristalului, și ca atare, acesta ar fi trebuit să se sfărâme. Un alt detaliu care ne-a pus în încurcătură a fost faptul că, indiferent la ce temperatură supuneau cercetătorii craniul Mitchell-Hedges, acesta rămânea la 70° Fahrenheit (21,1° Celsius). Toate aceste descoperiri au fost atât de uimitoare, încât unul dintre cristalografii de la Hewlett-Packard a fost citat spunând: „Blestematul ăsta de obiect nici n-ar trebui să existe!”

Un alt fenomen corelat cu craniile de cristal este abilitatea de a proiecta imagini holografice chiar înăuntrul lor. Aceste imagini pot fi văzute de mulți cu ochii lor fizici. Procesul de căutare a imaginilor în craniu este numit „scrutare”. În numeroasele prelegeri despre craniile de cristal pe care le-au susținut autorii, mulți participanți au relatat că văd imagini în diapozitivele cu cranii care erau proiectate. Și în cartea lui Garvin, Frank Dorland vorbea despre imagini pe care le văzuse și despre felul în care craniul își schimba vizibil forma și culoarea. Acest fapt este arătat clar în fotografiile și diapozitivele înregistrate de Nick Nocerino și echipa lui de asistenți, în timpul a trei săptămâni de lucru intens cu craniul Mitchell-Hedges, în Canada, acasă la d-na Mitchell-Hedges, precum și în timpul celor patru luni de cercetare a craniului Maya de către  Nick.

Am auzit relatări despre vindecările primite de oamenii care au venit să vadă craniul Mitchell-Hedges, și care i-au scris Annei Mitchell-Hedges despre experiențele lor. Alt colaborator la cartea noastră, Steve Mehler, a avut craniul de ametist și craniul Maya în casa lui pentru câteva zile. Invitase mulți oameni să-l viziteze, iar cei care s-au aflat în prezența celor două cranii au raportat fie o vindecare, fie o creștere a abilităților lor psihice. De fapt, n-am întâlnit pe nimeni care să nu experimenteze vreun efect atunci când a venit în contact cu un craniu de cristal.

Lois Julien, prietena și colaboratoarea noastră la fotografierea craniului britanic, ne-a spus o poveste interesantă, auzită de ea în timp ce vizita British Museum. Unul dintre gardieni i-a povestit că, la un moment dat, custozii au raportat că au văzut craniul mișcându-se singur în caseta lui în timpul nopții și că au auzit sunete ciudate venind dinspre el. Deci apare întrebarea: Cu ce anume avem de-a face în cazul acestor cranii de cristal?

Pentru a răspunde la această întrebare nu avem altă soluție decât să luăm în calcul aspectele spirituale sau psihice ale craniilor de cristal. Credem chiar că este imposibil să începi să înțelegi ce anume este un craniu de cristal, fără a lua în considerare aspectul metafizic. Astăzi constatăm că știința și religia (sau conceptele spirituale) încep să se îmbine, pentru a deveni un singur domeniu. De asemenea, în toată lumea, oamenii se trezesc sau devin interesați de aspectul spiritual al ființei lor, simțind că acesta este la fel de real ca orice altceva și chiar că spiritul lor poate exista în altă dimensiune, pe care simțurile fizice n-o mai detectează. S-a prezis de mult timp că în ultima parte a secolului XX omenirea va fi mai interesată de spiritualitate și de metafizică.

Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea a apărut noțiunea de mediumnitate. Prin anii '80 ai secolului XX, aceasta a fost redenumită „channeling”. Statele Unite au fost influențate de multe mișcări religioase și de indivizi care foloseau transa, prin care obțineau informații valoroase de dincolo de lumea vizibilă. Activitatea profetică a americanului Edgar Cayce, care a trăit la începutul acestui secol, a influențat mii de oameni. Mulți americani au fost interesați și de filozofia gânditorului religios suedez din secolul al XIX-lea, Swedenborg. Astfel, aceste idei și metode de atingere a altor nivele ale conștiinței tămăduitoare nu sunt noi pentru americani, chiar dacă denumirile au fost actualizate și presa le-a prezentat ca pe un capriciu la modă.

Cercetarea metafizică a craniilor de cristal oferă câteva căi posibile pentru rezolvarea misterului lor. Știm, și ne-a fost confirmat de indivizi demni de încredere, că aceste cranii proiectează imagini holografice, sunete, culori și arome și-și schimbă forma. Pe lângă constatările noastre, există prea mulți oameni care ne relatează experiențe similare, trăite în prezența craniilor de cristal, ca să putem descrie aceste fenomene drept simple halucinații. Craniile de cristal facilitează trezirea conştiinţei, permiţând totodată iniţiaţilor să pătrundă, în transă, într-o altă dimensiune.

Timp de zeci de ani, informațiile despre craniile de cristal au fost păstrate cu multă discreție, la fel ca majoritatea cunoștințelor despre cristale și puterea pietrelor. Teama de a nu fi condamnați de o cultură cufundată adânc în valorile creștine i-a reținut pe mulți în a-și împărtăși cunoștințele. Din cel puțin 40 de proiecte de cercetare privind craniile de cristal, de dinainte de 1980, niciunul nu a fost discutat public. Aceste cunoștințe le-au rămas indivizilor care dețineau craniile și cercetătorilor și studenților particulari.

Și astăzi unii oameni de știință au îndoieli în privința modului în care au apărut aceste obiecte, iar în unele cazuri, chiar neagă existența lor, sau declară că acestea sunt falsuri. Dar există prea multe proprietăți neobișnuite pe care le posedă craniile de cristal și prea multe întrebări fără răspuns care n-ar trebui ignorate. Pentru știința modernă, progresul este prea adesea măsurat în lumea fizică. Întreaga cultură a lumii noastre a devenit dependentă de sistemele exterioare, legând știința și tehnologia cu transporturile, comunicațiile și cu o multitudine de dispozitive de o utilitate îndoielnică. Dar se poate ca sistemele culturilor antice să se fi bazat pe ceva total diferit. În acele vremuri, bărbații și femeile erau mai apropiați și mai dependenți de natură. Este logic ca sistemele și uneltele lor să fi explorat lumile interioare ale naturii și ale psihicului.

Niciunul dintre craniile descoperite până în prezent nu a fost făcut de vreo societate umană cunoscută de istoria noastră înregistrată. Și atunci, de unde vin ele? Care este scopul lor real? Când au ajuns aici? Pentru cine au fost create? De ce reapar acum? Răspunsurile voastre sunt la fel de bune ca și ale noastre, fiindcă nici noi nu știm! Credem însă că ele apar acum pentru a da rasei umane o mai bună înțelegere a ei însăși și a originilor ei.

Sursa: aici

Pentru mai multe informații, citiți și articolul „Misterul craniilor de cristal”, aici:

Extratereștrii antici - Craniile de cristal (sezon 6, ep. 2) (RO)


marți, 26 mai 2015

Misteriosul Rasputin + documentare (RO)


MISTERIOSUL RASPUTIN

Grigori Efimovici s-a născut pe 10 ianuarie 1869 în satul Pokrovskoe din Siberia, departe de saloanele strălucitoare ale familiei imperiale din St. Petersburg. Copil fiind, avea viziuni divine și dovedea harul tămăduirii. Se spune că odată a vindecat un cal pe care pur și simplu l-a atins. Dar atunci când nu se ocupa cu alinarea suferințelor celor din jur, adolescentul avea un comportament sexual imoral, ceea ce i-a atras numele de Rasputin, adică „dezmățat”.


La vârsta de 30 de ani, Rasputin era însurat și avea patru copii. Totuși, înclinațiile sale spre băutură și furat de cai nu se împăcau prea bine cu convențiile vieții de om așezat la casa lui. Astfel, la un moment dat, pentru a scăpa de acuzația că ar fi hoț de cai, a fugit din sat și s-a refugiat într-o mânăstire. Aici a suferit transformarea religioasă care avea să-i afecteze tot restul vieții.

Schimbat de experiențele spirituale, Rasputin a pornit la drum, pentru a deveni un stranink - pelerin, hoinar - străbătând Rusia, dar și alte țări. În acest timp, mergea luni de zile fără să se spele sau să-și schimbe hainele. Mai mult, purta cătușe de fier, pentru a-și spori chinurile. Aceste pelerinaje pline de fervoare religioasă l-au purtat până în Grecia, la Muntele Athos, ajutându-l să obțină protectori influenți, precum Hermogen, episcopul de Saratov.

Hoinărind prin lume, Rasputin a fost influențat de o sectă eretică proscrisă - Khlysty - care practica flagelarea și orgiile sexuale. Această combinație stranie de pietate și promiscuitate sexuală l-a atras imediat pe „dezmățat”, care și-a fondat pe aceste elemente practica sa religioasă ulterioară. Avea să rămână tot restul vieții încredințat că cel care comite în mod deliberat păcate trupești și apoi se căiește amarnic se va apropia mai mult de Dumnezeu.

Pe măsură ce faima lui Rasputin creștea (el impresiona deopotrivă membri ai aristocrației și ai clerului) și viziunile lui creșteau în intensitate. La un moment dat, i s-ar fi înfățișat însăși Fecioara Maria, care l-a îndemnat să se ducă la St. Petersburg, pentru a ajuta familia imperială. Prima apropiere a lui Rasputin de capitala națiunii s-a produs în 1902, când a vizitat orașul Kazan, din apropierea râului Volga. Aici a început să-și constituie un grup de discipoli, al căror număr creștea rapid, aducându-i tot mai multe cunoștințe din rândul aristocrației. Fără să țină cont de ochii lui hipnotici, cu o expresie dementă, de barba lungă și neîngrijită, sau de lipsa igienei personale, cei din înalta societate îl considerau pe Rasputin un „stareț”- om sfânt.

În 1903, vestea despre un sfânt cu puteri ciudate, venit tocmai din Siberia, cu ochi sălbatici și o expresie de maniac ajunsese deja la St. Petersburg. Rasputin și-a făcut intrarea în înalta societate în cel mai potrivit moment: St. Petersburg era cuprins de o adevărată frenezie pentru misticism și avea o atitudine foarte permisivă față de sex (ziarele erau pline de reclame la tratamente contra bolilor venerice). Mai mult, membrii aristocrației erau ahtiați după orice element ocult, iar ședințele de spiritism erau la ordinea zilei.

În 1905, Rasputin a cunoscut un teolog care conducea o academie religioasă și care era confesorul țarinei Alexandra Feodorovna. Astfel, a fost prezentat la Curte sub protecția unor înalți oficiali ai Bisericii și a celor două surori cu părul negru, poreclite „ciorile”, a căror influență era hotărâtoare în ceea ce privește elementele mistice care pătrundeau la Curte. În timp, familia imperială a Rusiei instituise obiceiul de a primi oameni sfinți, pentru a le cere sprijinul în unele privințe, cea mai importantă fiind nașterea unui moștenitor de sex bărbătesc pentru tronul Rusiei.

Ţarul Nicolae al II-lea a consemnat în jurnalul său prima întâlnire cu Rasputin pe data de 14 noiembrie 1905: „Am cunoscut un om al lui Dumnezeu, Grigore, care vine din provincia Tobolsk”. Bucurându-se întotdeauna de succes în rândul doamnelor, Rasputin a făcut o impresie puternică asupra țarinei Alexandra Feodorovna. Ea a fost pe deplin convinsă de puterile lui miraculoase atunci când călugărul a reușit să aline suferințele și să oprească hemoragia moștenitorului tronului, Alexis Nicolaevici, cel slăbuț și bolnav de hemofilie. După ce i-a dovedit că are puteri sfinte, Rasputin a devenit confidentul și sfătuitorul ei personal, vizitând-o la palat în fiecare săptămână.


Rasputin a devenit și un apropiat al celei mai bune prietene a țarinei, Anna Vyrubova. Devotamentul lui față de această doamnă era total, și a fost reîntărit după ce Anna a fost la un pas de moarte, când trenul în care se afla a deraiat. Deși a supraviețuit accidentului, starea ei era atât de gravă, încât doctorii nu i-au mai dat nicio speranță – corpul ei era pur și simplu zdrobit. Rasputin a venit la patul ei, a apucat-o de mână și, concentrându-se intens, a repetat de câteva ori cuvintele: „Annușca, scoală-te!” Momentul care a urmat a fost incredibil: Anna s-a trezit brusc din comă, a deschis ochii și a încercat să se ridice. A fost un miracol. Plecând în camera alăturată, Rasputin a profețit că Anna va trăi, dar va rămâne infirmă pentru tot restul vieții. Așa a și fost.


Devenit celebru, Rasputin atrăgea tot mai mulți credincioși din cele mai diferite straturi sociale. Acești „nebuni”, cum îi numea el, se ofereau de bunăvoie „să păcătuiască, pentru a alunga păcatul”, cu un om ce dovedea un magnetism căruia nu i se putea rezista. În intimitatea băilor publice din St. Petersburg, se punea în practică doctrina religioasă a lui Rasputin. Era văzut intrând în aceste locuri pline de magie și superstiție, însoțit deopotrivă de aristocrate și de prostituate. Aici își derula ritualurile, în cadrul cărora încerca să exorcizeze demonii desfrânării și să-i alunge prin forță fizică pură – mai exact prin bătăi violente, aplicate femeilor cu care ulterior făcea sex. Una dintre doamnele din înalta societate, Olga Lokhtina, era atât de profund implicată în aceste practici, încât ajunsese să-l considere pe Rasputin ca fiind Hristos. Din acest motiv, a ajuns chiar să-și părăsească soțul și copiii. Martorii au relatat că, la un moment dat, în timp ce Rasputin o bătea cu violență, ea îl ținea de penis, strigând: „Eu sunt mielul tău, iar tu ești Hristos”.

Concomitent cu numărul adoratorilor, în St. Petersburg creștea și numărul dușmanilor lui Rasputin. În afara Curții Imperiale, mulți îl vedeau ducând o viață de beție și desfrâu. Era reperat deseori în compania prostituatelor. Când principalii oameni politici ai statului au fost informați asupra acestor zvonuri, ei au dispus ca poliția secretă să-i urmărească fiecare mișcare. Ţarul Nicolae primea rapoarte despre acțiunile dezgustătoare ale lui Rasputin: întâlniri în băile publice, bătăi și partide violente de sex cu doamne din înalta societate, dar și cu prostituate. Guvernanta familiei imperiale bănuia chiar că Rasputin abuzase de copiii țarului. La momentul respectiv însă, păcătosul sfânt le spunea deja țarului și țarinei „mămucă” și „tătucă”.

Doi dintre foștii susținători ai lui Rasputin – Iliodor, un călugăr fanatic de dreapta, și Hermogen, episcopul de Saratov – erau convinși că Rasputin e însuși diavolul întrupat. În 1911, l-au ademenit într-un beci, unde l-au acuzat că s-ar fi folosit de puterile diavolului pentru a face minuni și l-au bătut cu un crucifix. Se spune ca Iliodor l-ar fi apucat de penis, spunând: „Uite ce te conduce!” Rasputin i-a raportat acest incident țarinei, spunându-i că cei doi clerici au încercat să-l omoare. Ca urmare, amândoi au fost exilați.

Pe 27 iunie 1914, Rasputin s-a întors în satul său din Siberia. A doua zi a primit o telegramă. În timp ce se ducea să trimită răspunsul, a fost atacat sălbatic, cu un cuțit, de Chionia Gusieva, o fostă prostituată, diformă, fără nas, care fusese trimisă de Iliodor să-l ucidă. În timp ce se refăcea în spital după atac, țarul Nicolae își mobiliza trupele. Începuse Primul Război Mondial – un adevărat dezastru pentru Rusia, căci avea să se soldeze cu peste 4 milioane de victime din rândul populației. Reîntors în St. Petersburg, în absența țarului, Rasputin dobândea tot mai multă putere în plan politic și ajunsese chiar să se implice în numirea și destituirea miniștrilor. Având o influență atât de mare asupra deciziilor politice ale țarului, misticul din Siberia începuse să fie considerat vinovat pentru multe dintre problemele Rusiei. Se ajunsese până acolo, încât St. Petersburg era  numit Chertograd - Orașul Diavolului.

În decembrie 1916, Rasputin i-a trimis țarului o scrisoare în care îi prevestea că va fi ucis. Despre potențialii lui criminali, el scria: „Dacă moartea mea va fi pusă la cale de o rudă a ta, atunci nimeni din familia ta, niciunul dintre copiii tăi și niciuna dintre rudele tale nu va rămâne în viață mai mult de doi ani. Cu toții vor fi uciși de poporul rus. Și eu voi fi ucis. Nu mă mai număr printre cei vii. Te rog, te implor, fii puternic! Gândește-te la familia ta binecuvântată!” Rasputin a fost ucis 23 de zile mai târziu, de către două rude ale țarului Nicolae al II-lea. La 19 luni după uciderea lui, țarul Rusiei și familia sa au fost executați de revoluționarii bolșevici.

Când a făcut această profeție cutremurătoare, Rasputin se cunoștea cu prințul Felix Iusupov, soțul bisexual al nepoatei țarului, Irina. Iusupov dorea ca Rasputin să moară. Aceeași dorință o aveau și vărul țarului, Marele Duce Dimitri Pavlovici, și politicianul Vladimir Puriskevici. Împreună, cei trei au pus la cale uciderea lui Rasputin și reabilitarea dinastiei regale a Rusiei.

În seara zilei de 16 decembrie 1916, Rasputin a fost invitat de Iusupov la palatul Moika, sub pretextul că Irina, despre care se spunea că era cea mai frumoasa femeie din St. Petersburg, voia să-l cunoască. În așteptarea ei, bărbații l-au îmbiat pe Rasputin cu vin și prăjituri presărate cu cianură. Spre uimirea conspiratorilor, Rasputin părea imun la otravă. Cuprins de disperare, Iusupov și-a scos pistolul și l-a împușcat. În mod miraculos, Rasputin a reușit să se împleticească până în curtea palatului, unde Puriskevici și Pavlovici tocmai se pregăteau de plecare. Puriskevici l-a împușcat încă o dată, apoi cei doi l-au bătut cu bâtele și l-au legat fedeleș, după care l-au aruncat în Neva. Două zile mai târziu, când cadavrul a fost descoperit, autopsia a arătat că în plămânii lui Rasputin se afla apă, ceea ce demonstra că acesta era încă în viață când a fost aruncat în râu.

Sfârșitul sângeros al lui Rasputin a marcat începutul sfârșitului pentru țarul Nicolae și țarina Alexandra: la zece săptămâni după moartea lui Rasputin, Revoluția Rusă din 1917 a răsturnat dinastia Romanovilor, iar după doi ani, Nicolae și întreaga sa familie au fost executați în Siberia. În timpul revoluției, cadavrul lui Rasputin a fost exhumat și incinerat de mulțimea dezlănțuită.

Surse: aici și aici
 
Personalități care au schimbat istoria omenirii - Rasputin (RO)



Rasputin - diavolul încarnat (RO)


miercuri, 1 aprilie 2015

Știați că...


ȘTIAȚI CĂ...

Capul bebelușilor emană feromoni – substanțe cu rol important în procesul de comunicare dintre specii. Atunci când mirosim un nou născut, îl îndrăgim imediat și simțim nevoia să-l protejăm. De aceea, când îl aducem de la maternitate, e bine să-l apropiem de frații mai mari și chiar de animalele de companie, pentru ca atașamentul față de noul venit să se producă mai repede.

În Moscova, câinii maidanezi au învățat să ia metroul din suburbii spre centru, unde caută de mâncare, iar seara se urcă din nou în metrou, ca să revină acasă. În 2001, o femeie care călătorea cu terrierul ei l-a înjunghiat mortal pe Malchik, un câine a cărui casă era stația de metrou Mendeleyevskaya, pe care o păzea de bețivi și de alți câini vagabonzi, lătrând la ei. Această faptă, petrecută la o oră de vârf, a provocat revoltă atât în rândul publicului, cât și al celebrităților. Femeia a fost arestată și judecată și a urmat timp de un an un tratament psihiatric. În acest timp, au fost strânse fonduri pentru ridicarea unei statui a lui Malchik in memoriam, care este plasată la intrarea în stație.

Pe când avea 13 ani, australianul James Harrison (n. 1936) a avut nevoie de 13 litri de sânge pentru o operație dificilă. Deoarece acest lucru i-a salvat viața, el a jurat că din momentul în care va împlini 18 ani o să devină donator de sânge. Așa s-a descoperit că plasma sângelui său conține un antigen rar, care vindecă boala Rhesus (Rh). De-a lungul vieții sale, „omul cu brațul de aur”, cum mai este numit, a donat sânge de 1.000 de ori, salvând de această boală cca 2 milioane de copii nenăscuți. James Harrison, acum în vârstă de 78 de ani, este deținătorul medaliei Ordinul Australiei.

Olanda a închis recent 19 închisori, ca urmare a unei serioase lipse de infractori.

Prostituția nu este și nu a fost niciodată ilegală în Canada

Argyroneta aquatica este un păianjen care își petrece aproape toată viața sub apă. El își construiește o bulă de aer prin care respiră, și care acționează ca o branhie, extrăgând și dizolvând oxigenul din apă și eliberând bioxidul de carbon.

În anul 1975, presa de pe ambele maluri ale Atlanticului a vuit, transmițând știrea că un băiat de 17 ani, pe nume Erskine Lawrence Ebbine, a fost lovit mortal de un taxi în timp ce mergea cu motoreta prin Hamilton, capitala Insulelor Bermude. De ce a devenit acest accident o știre demnă să treacă oceanul? Datorită unei coincidențe care, din punct de vedere matematic, este aproape imposibilă chiar și pentru vastul univers în care trăim: Cu exact un an în urmă, fratele lui Erskine, care avea 17 ani, a fost omorât în timp ce conducea aceeași motoretă, în aceeași intersecție, de către același taxi, cu același șofer și cu același pasager!

În 1995, suedeza Lena Paahlsson și-a pierdut inelul din aur alb, cu 7 mici diamante, în timp ce gătea pentru masa de Crăciun. Toate căutările au fost zadarnice. Pentru că atunci când intrase în bucătărie îl avea pe deget, iar până când a constatat că nu-l mai are nu o părăsise nicio clipă, misterul a fost de nepătruns. L-a găsit 16 ani mai târziu, fixat pe un morcov pe care l-a smuls chiar ea din pământ. Acum este convinsă că inelul i-a alunecat de pe deget în chiuvetă, în timp ce curăța legumele. Cum Lena obișnuiește să transforme resturile vegetale în compost, cel mai probabil așa a ajuns inelul în grădină, stând cuminte acolo până când un morcov mai cochet a vrut să se fălească cu el.

În Turkmenistan există un imens crater aprins, care are toate atributele unei porți către Iad. Cu 43 de ani în urmă, o echipă de geologi sovietici, forând în căutare de zăcăminte de gaze naturale, a dat peste o uriașă cavernă subterană. Terenul s-a prăbușit, iar din pământ s-a ridicat o cantitate mare de gaz. Temându-se de o poluare masivă, geologii au aprins gazul, în speranța că acesta se va consuma în câteva zile. Însă de atunci arde necontenit și pare să continue încă multă vreme, spre bucuria turiștilor, care se înghesuie să admire minunea... infernală.

În nord-estul Indiei, în una dintre cele mai umede regiuni de pe pământ, podurile nu sunt construite, ci crescute. Tribul Cherrapunji a transmis din generație în generație arta manipulării rădăcinilor unor anumiți copaci, creând un sistem de poduri vii. Deoarece cresc în permanență, acestea devin cu timpul din ce în ce mai rezistente, cele mai solide poduri având venerabila vârstă de 500 de ani.

Norvegia permite oricărui tânăr, din orice țară de pe glob, să studieze la una dintre universitățile sale publice, fără niciun fel de taxă.

joi, 12 februarie 2015

Ce este un prieten? + VIDEO


CE ESTE UN PRIETEN?

Un prieten este cineva pe care poți conta oricând, căruia îi poți povesti tot ce s-a întâmplat și se întâmplă în viața ta, este cineva care te înțelege și poate să-ți dea un sfat fără să te judece. Un prieten este cineva căruia îi poți împărtăși gândurile și părerile tale, dar și cineva cu care poți glumi și cu care te poți distra. Un prieten este în general o persoană cu care-ți petreci mult timp și care este la curent cu tot ce se întâmplă în viața ta. Și bineînțeles că toate aceste caracteristici trebuie să fie reciproce. Ce-ți oferă el trebuie să-i oferi și tu.


Un prieten este cineva care te acceptă așa cum ești și care îți rămâne aproape doar pentru că-ți prețuiește prietenia și nimic altceva. Nu are pretenții și nu așteaptă recunoștință. Combinația de încredere, respect, onestitate și bunăvoință formează cimentul acestui tip de relație umană.

Un prieten este cineva care empatizează cu tine, în loc să te critice și să-ți arate defectele. Un prieten adevărat te va asculta cu atenție, va încerca să înțeleagă ce e în sufletul tău și nu va divulga nimănui secretele tale.


Un prieten are, totuși, dreptul să nu vrea să te ajute dacă ceea ce-i ceri este prea mult. El are dreptul să se protejeze, dacă problemele tale sunt prea grele pentru el. Nu-i cere niciodată unui prieten să facă sacrificii sau compromisuri pentru tine. Prietenia trebuie să fie o relație necondiționată de nimic. Bineînțeles că și aici este vorba de reciprocitate. Căci dacă exploatezi bunăvoința unui prieten, la un moment dat vei fi obligat să faci și tu aceleași lucruri pentru el. Dacă nu, nu.

Prietenia trebuie să fie o relație echitabilă, dar fără dependență afectivă. De pildă, gelozia pe un alt prieten al prietenului tău strică echilibrul prieteniei tale cu el. Și dacă apare un dezechilibru, dacă dezinteresul, sinceritatea și respectul față de celălalt sunt îndoielnice, prietenia riscă să se rupă. Nu uitați niciodată că prietenia, ca și iubirea, este un sentiment foarte fragil. Mai multe dezamăgiri sau răni sufletești vor rupe legătura fină dintre doi oameni. O prietenie adevărată este aceea care durează o viață și care-i face pe cei doi mai fericiți.

PRIETENII SURPRINZĂTOARE

După ce au petrecut un timp împreună, în aceeași încăpere a casei, o cioară și un cățel au devenit buni prieteni. Așa de buni, încât, atunci când câinele era scos la plimbare, cioara îl însoțea, stând mai tot timpul pe spatele lui. Acest lucru l-a determinat pe stăpân să-i meșterească ciorii un dispozitiv care să-i facă plimbarea mai confortabilă. Acum, câinele este foarte protector și latră la oricine se apropie, încercând să-i atingă prietena.

În parcul natural Shenzhen din provincia Guangdong, China, lebedele negre obișnuiesc să hrănească gură la gură crapii aurii „koi”, din lacul pe care-l împart, fără să le fi învățat cineva să facă asta. Îngrijitorii rezervației spun că grațioasele păsări și peștii coexistă în această relație fericită din anul 2004.

În urma unui incendiu de pădure devastator, izbucnit în Santa Barbara, California, nu departe de ranch-ul lui Arnold Schwarzenneger, pompierii au salvat un pui de căprioară în vârstă de 3 zile și un pui de linx (pisică sălbatică) în vârstă de 3 săptămâni. Neavând în grija cui să-i dea pe moment, i-au pus într-un birou din sediul lor, le-au lăsat apă și hrană și s-au întors la treabă. Câteva ore mai târziu, i-au găsit îmbrățișați, lingându-se reciproc. Ulterior, au fost relocați într-un parc zoologic, unde au crescut împreună.

Puiul de tigru bengalez Panjo a fost adoptat de familia Fernandez după ce și-a pierdut părinții. A crescut împreună cu câinele familiei și de atunci, cei doi sunt inseparabili.
 
Un pui de mistreț de 5 săptămâni se joacă fericit cu terierul Jack Russell al unei familii din Ehringhausen, Germania.

Pe când era mic, hipopotamul Humphrey a fost adoptat de un cuplu și a trăit în casa lor, înotând zilnic în piscina familiei. Însă 6 luni mai târziu el ajunsese să cântărească 4 tone, așa că a trebuit să fie relocat. Din fericire, a fost primit în rezervația naturală Rhino and Lion din Africa de Sud, unde avea toate condițiile să prospere, dar era singur. Întâlnirea cu o capră de munte cameruneză i-a alungat însă tristețea. Aceasta, fără să-i pese de dimensiunile impresionante ale lui Humphrey, pur și simplu a sărit gardul despărțitor și cei doi s-au împrietenit pe loc.

Iguana Sobe și motanul Johann au fost adoptați în același timp de o femeie din Brooklyn, NY. În fiecare dimineață, când iese din cușcă, Sobe își caută prietenul ca să se joace cu el, apoi trag un pui de somn împreună. Uneori, li se alătură și iepurașul, care locuiește în aceeași casă.

Toată lumea a auzit de Koko, gorila cu un IQ de 90, care comunică cu oamenii prin limbajul semnelor. Într-un an, de ziua ei, profesoara ei a întrebat-o ce-ar vrea să primească în dar și Koko i-a semnalat că vrea o pisicuță. Profesoara n-a fost mirată, căci cele două cărți despre pisici din biblioteca lui Koko sunt preferatele ei. A adoptat imediat un pisoiaș de la un centru de animale abandonate, iar Koko l-a îngrijit cu blândețe, ca pe copilul ei. În anii următori, preferința ei nu s-a schimbat, așa că s-a specializat în creșterea și educarea pisicilor.
 
În Carolina de Sud, SUA, își desfășoară activitatea Institutul T.I.G.E.R.S. (The Institute of Greatly Endangered and Rare Species - Institutul speciilor rare și pe cale de dispariție). Aici, un cimpanzeu crește cu dragoste puii de tigru care au fost separați de mama lor).

Acest cuplu superb a fost reperat de un pescar cu doi ani în urmă, în zona lacului Van din Turcia. El a fost primul martor al frumoasei prietenii care leagă o vulpe și o pisică. Pescarul i-a văzut împărțind un pește și hârjonindu-se împreună. Ulterior, cei doi au fost fotografiați și filmați de nenumărate ori, oamenii venind aici special ca să-i întâlnească.

Când o familie a adus acasă un motan maidanez, acesta s-a atașat imediat de bătrânul lor câine. Dându-și seama că acest câine este orb, motanul și-a asumat sarcina de a-l ghida spre apă, mâncare, umbră, jucării. Cum face asta? Se poziționează sub bărbia câinelui și-l împinge în direcția corectă. Bineînțeles că nimeni nu l-a învățat să facă asta.
 
Descoperiți în subsolul casei unui traficant de droguri pe când erau pui, un urs, un leu și un tigru au fost salvați din captivitate și duși în rezervația „Arca lui Noe” din Locust Grove, statul american Georgia. Aici, cei trei au fost lăsați să crească împreună, în aceeași împrejmuire. Afecțiunea pe care o manifestă unul față de celălalt îi emoționează atât pe îngrijitori, cât și pe vizitatori. Trio-ul a primit numele comun de BLT (bear-lion-tiger) și au acum 13 ani de când sunt nedespărțiți.
 
Salvați din mâinile unor stăpâni inconștienți, urangutanul Suryia și ogarul Roscoe s-au întâlnit în rezervația institutului T.I.G.E.R.S. din Myrtle Beach, Carolina de Sud. A fost dragoste la prima vedere și de atunci sunt inseparabili. Suryia îl scoate zilnic la plimbare pe Roscoe, înoată și se joacă împreună. Legătura dintre ei este atât de impresionantă, încât a atras atenția celor de la National Geographic, care, împreună cu realizatoarea TV Oprah Winfrey, i-a prezentat în show-ul Amazing Animal Friendships (Uimitoare prietenii între animale). La scurtă vreme după această publicitate neașteptată, Suryia și Roscoe și-au lansat la o librărie din Georgetown propriul album de fotografii, care ilustrează relația lor deosebită. Bineînțeles că cei doi au fost asaltați de fani și n-au mai prididit cu autografele...
 
Elefantul Bubbles a fost adoptat de un safari pe când era pui, în 1983. Părinții lui fuseseră uciși de braconieri, bineînțeles pentru fildeș. Bubbles a crescut mare și frumos, având parte de dragostea oamenilor și de cea mai bună îngrijire. Apoi, în 2007, a fost contractată o firmă care să-i construiască lui Bubbles o piscină. Când proiectul a fost terminat, unul dintre lucrători și-a lăsat cățelușa, pe nume Bella, în rezervație. Și așa s-a înfiripat cea mai frumoasă prietenie dintre un câine și un elefant.

Bubbles and Bella


Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.