Se afișează postările cu eticheta România - te iubesc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta România - te iubesc. Afișați toate postările

joi, 23 februarie 2017

Religia la români + VIDEO




RELIGIA LA ROMÂNI

Instituția religiei s-a constituit în momentul în care credințele, valorile, normele, tradițiile și moravurile de un anumit fel s-au consolidat în cadrul unei populații. Religia explică concret devenirea și sensul omenirii în dogme (adevăruri imuabile) și norme morale privind modul de comportare. Ea creează speranța de ocrotire în această viață, precum și în cea de apoi, pe baza credinței și a unor ritualuri individuale și colective de comuniune cu sacrul.

duminică, 19 februarie 2017

Țiganii în istoria României + VIDEO




ȚIGANII ÎN ISTORIA ROMÂNIEI

Într-o abordare obișnuită, istoria României poate fi scrisă și fără a aminti ceva despre țigani. În general, istoria este a celor care s-au aflat în centrul evenimentelor. Or, țiganii n-au participat nicicând la marea istorie. Timp de secole, ei s-au aflat la noi în situația unei robii colective. Iar eliberarea din robie, înfăptuită pe la mijlocul secolului al XIX-lea, nu le-a asigurat integrarea deplină în societatea românească modernă. Ei au rămas în continuare, chiar și până astăzi, într-o poziție socială periferică. Până nu demult, țiganii ca grup etnic nu s-au exprimat public niciodată. Capitolul privitor la țigani din istoria etnică a României nu a fost încă scris. Totuși, ei au fost o permanență a istoriei noastre. Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, peisajul social și etnic al Țărilor Române cuprinde și această populație de origine indiană.

luni, 14 martie 2016

Gogorița militară


GOGORIȚA MILITARĂ

Pentru că de o bucată de vreme se tot vehiculează prin presă, mai ales cea digitală, niște articole care afirmă că, în contextul geopolitic actual, tinerii cu vârsta între 20 și 35 de ani devin apți de a fi mobilizați ca urmare a nu știu cărui ordin care îi obligă să completeze o anumită fișă medicală, cu care apoi să se prezinte obligatoriu la centrele militare locale, și mai ales pentru că am fost deja contactat de tineri îngrijorați c-ar putea fi mobilizați pentru a participa la războiul altora (americanii cu rușii) împotriva voinței lor, am luat hotărârea să expun pe scurt cauzele pentru care acest lucru nu are temei legal.


Și voi începe pur și simplu cu răspunsul dat cuiva pe una dintre rețelele de socializare, la afirmația acestuia cum că statul român actual ar avea dreptul să te ia la armată/război de oriunde ai fi, indiferent că ești în țară sau în străinătate, cam cum se luau tinerii cu arcanul acum două secole:

«Domnule D., aici vă-nșelați: Organele statului actual nu au absolut niciun temei legal de a obliga tinerii să se prezinte sub arme, pentru simplul motiv că:
1. Statul român actual este unul ilegitim și ilegal... nu există lege de înființare a lui (reamintesc că Constituția nu este lege de înființare a unui stat, ci lege care stabilește liniile directoare de funcționare și guvernare ale unui stat);
2. Ca o continuare a punctului 1, atâta timp cât legea 363 din 30 dec. 1947 este în vigoare, niciun tânăr născut înainte de 1989 nu poate fi obligat să se prezinte sub arme;
3. Deoarece schimbarea formei de guvernământ a țării după 1 ianuarie 1990 nu s-a făcut în urma unui referendum popular, ea nu are acceptul poporului și, ca urmare, iarăși orice cetățean născut înainte de 1989 are dreptul să nu recunoască autoritatea statului actual...
4. Deoarece intrarea în UE și în NATO s-au făcut tot fără acordul poporului (și în aceste cazuri era obligatorie organizarea câte unui referendum care nu s-a făcut) iar situația geopolitică actuală n-are nimic de-a face cu poporul român și cu uneltirile clasei politice mafiote dedicate interesului propriu, n-au decât să plece la război cei care au adus țara în situația actuală...
5. Un motiv mai puțin legal dar nu lipsit de bun simț și conform dreptului elementar este faptul că tinerii de azi nu au niciun motiv să meargă la război, pentru a apăra ce? Fosta avere a poporului român, care între timp a devenit a unor corporații multinaționale care, culmea, sunt la originea declanșării majorității războaielor din ultima sută de ani?
6. Conform regulamentelor militare, dacă te declari pacifist și împotriva oricăror forme de agresiune asupra altor ființe, ești catalogat de către regulamentele militare „neîncorporabil” (respectiv „nemobilizabil”). Există, de asemenea, o serie de alte temeiuri legale, prevăzute de regulamentele militare ale oricărei armate din lume, care dau dreptul oricărui cetățean să refuze mobilizarea (cauze de ordin religios, de sănătate, de instabilitate psihică - ești fricos congenital - sau declarația pe propria răspundere că ești un cetățean suveran și nu accepți ordin din partea nimănui și, ca urmare, vei folosi arma împotriva celor care (în această accepțiune) te înrobesc psihic și fizic.
7. Orice mobilizare fără acceptul persoanei mobilizate este o încălcare a celui mai important drept fundamental prevăzut de Carta Internațională a Drepturilor Omului, anume dreptul la libertate și la a-ți hotărî singur soarta.

Iată o scurtă listă a motivelor pentru care nimeni nu poate fi înrolat sau mobilizat de către statul român actual (și, de fapt, de către niciun stat), indiferent ce declară ei prin presă... Dacă vor să poarte războaie, să și le poarte ei între ei cei care le-au declarat și declanșat... În altă ordine de idei, referitor la cei care au apucat să facă armata înainte de 1989, însuși jurământul militar depus atunci impune acestor cetățeni să nu recunoască autoritatea statului actual...»

Și pentru că nu e prima oară când, având această atitudine, sunt catalogat ca fiind comunistoid și extremist nostalgic al regimului Ceaușescu, subliniez faptul că nu l-am iubit în mod deosebit pe Nicolae Ceaușescu, nu am fost membru de partid, în schimb am suficientă minte ca să înțeleg că regimul socialist ( România nu a fost stat comunist ci socialist, la fel cum este și o altă republică, mult mai veche și mai recunoscută pe plan mondial, anume Franța) a fost și va rămâne consemnat în istorie ca fiind net superior celui actual... Și ca să răspund întrebării ulterioare, atât a celui căruia i-am dat răspunsul de mai sus cât și altora care m-au chestionat cu privire la temeiurile legale ale afirmațiilor mele, iată-le:

În privința legalității și legitimității statului actual: Legea 363 din 30 decembrie 1947 este legea de înființare a Republicii Populare Române și este încă în vigoare. Legea a rămas în vigoare și după 1965, când s-a schimbat numele țării, deoarece forma de guvernământ a rămas aceeași. Această lege fiind în vigoare, face ca întregul eșafodaj legislativ și instituțional al statului actual să fie unul ilegal. Acesta este și temeiul legal pentru care evenimentele din decembrie 1989 nu au constituit o revoluție, așa cum s-a mințit și se minte în continuare în presă, ci o lovitură de stat, regizată și pusă-n operă de către puteri străine intereselor României („agenturile străine”, cum le numea Nicolae Ceaușescu) prin intermediul trădătorilor de neam care, ulterior, au ajuns la conducerea actualului stat...

Totalul celor ieșiți în stradă în acel moment la nivelul întregii țări nu a fost mai mare de 10, cel mult 15% din populația de atunci a României, care era de aproximativ 23.500.000 locuitori. Aceasta este categoric o minoritate. Pentru ca evenimentele de-atunci să fi constituit cu adevărat o revoluție – care reprezintă interesul și acțiunea voinței întregului popor – ar fi trebuit ca imediat după constituire, FSN-ul să organizeze un referendum național, prin care să ceară acordul poporului român privind schimbarea formei de guvernământ a țării. Admițând că s-ar fi obținut acest acord, ulterior trebuia ca legea 363/1947 să fie abrogată prin emiterea unei legi care să stipuleze în mod explicit acest lucru și care să aibă două articole: unul prin care să se anunțe înființarea noului stat român, cu noua sa denumire, având ca formă de guvernământ pe cea pentru care s-a obținut acordul poporului prin referendum... și al doilea articol, cel prin care se declară explicit că, o dată cu intrarea în vigoare a acelei legi, legea 363/1947 se abrogă...

Nu s-a făcut acest lucru – după părerea mea, din cauza însăși ilegitimității și ilegalității acțiunilor din decembrie 1989, poate și de teama că nu s-ar fi obținut acordul poporului privind schimbarea formei de guvernământ și, ca atare, riscul de a pierde „ciolanul” pe care tocmai se pusese mâna și, nu în ultimul rând, poate din cauza incompetenței celor care conduceau acel FSN... Pe de altă parte având în vedere ce urma să fie, există și posibilitatea (eu am, de fapt, convingerea) că s-a urmărit în mod expres a se realiza un stat ilegal, cu scopul de a putea declanșa ulterior un război civil, care ar fi avut ca protagoniști pe cei care au construit țara în ultimii 50 de ani și care, în majoritatea lor depunând și un jurământ militar, s-ar fi văzut nevoiți să ia atitudine împotriva celor care au distrus țara în acești ani... Nu s-a reușit asta, cu toate încercările din primii ani de după 1989 (mineriade și așa zisele revolte ale maghiarilor). În schimb, s-a mers „pe șipcă”, și din această cauză ne-am ales cu un stat ilegitim și cu o formă de guvernare unică-n lume... (care, fie vorba între noi, nu este în niciun caz democrat-capitalistă, așa cum se declară, ci o formă de organizare de tip hai să-i spunem capitalist-mafiot-neoliberal).

Subliniez că Constituția actuală nu are temei legal, deoarece legea 363/1947 e în vigoare și, ca atare, contravine prevederilor ei, și atât timp cât Constituția actuală nu este sprijinită pe o lege de înființare a statului actual... așa cum spuneam, întregul eșafodaj legislativ și administrativ al statului actual este nul de drept... În privința ilegitimității acordurilor și alianțelor internaționale la care România este parte după 1989, această ilegitimitate decurge pe două căi... una tocmai din cauza celor pe care le-am spus în rândurile precedente, a doua cale referindu-se la principiul de drept internațional care spune că orice acțiune a conducerii unui stat care implică soarta acelei țări și a poporului respectiv trebuie să se facă cu acordul acelui popor. Iar acordul se obține numai și numai prin referendum.. de aceea toate statele europene au aderat la UE sau NATO doar în urma unor referendumuri naționale. La noi, aceste referendumuri nu au avut loc... Nici n-aveau cum, căci conducerea statului actual este, așa cum am subliniat ilegitimă și ilegală, atât potrivit normelor elementare de drept civil, comercial și penal intern și internațional, cât și în privința acordului poporului la schimbarea formei de guvernământ a țării. Ca urmare, obligațiile internaționale ale României atât față de UE, ca și față de NATO și de finanța mondială (FMI) sunt de fapt obligațiile clasei politico-mafiote, n-au nicio legătură cu voința sau acordul poporului român și sunt nule de drept.

De aici rezultă și faptul că poporul român a fost jefuit de către organismele internaționale respective, cu ajutorul conducerii ilegale și ilegitime, autointitulată stat din ultimii 25 de ani. Și cum orice jaf intră în sfera penalului, toți cei care constituie statul actual sunt pușcăriabili. Articolele de lege conforme acestei afirmații decurg din cele ceea ce am spus până acum și sunt o sumedenie... începând cu crime de înaltă trădare, subminarea economiei naționale și genocid, și terminând cu banala lipsă în gestiune...

Cum unii mai înguști la minte ar putea fi ofuscați de afirmația mea privind genocidul, le atrag atenția că, urmare a politicii duse de conducerea mafiotă din ultimul sfert de secol, populația româniei a scăzut sub 19 milioane de locuitori, în loc să crească, așa cum ar fi fost normal cu o conducere responsabilă. Eu personal am învățat la orele de geografie din școala primară că populația României în 2010, conform cu o probabilă menținere a indicelui natalității de la acea dată, va fi undeva la 30 de milioane de locuitori. Deci adevărata scădere a populației țării noastre nu este de doar 4 milioane de locuitori, așa cum afirmă mincinoșii din presă, care se referă la cei plecați din țară (care, atenție, sunt încă cetățeni români, cu acte românești, deci fac parte din populația actuală!) ci de peste 11 milioane locuitori. În această scădere intră și morțile premature prin spitale sau la domicilii ale oamenilor săraci, ca urmare a înrăutățirii condițiilor economice, și, de fapt, cifra reală este dată de totalul avorturilor care au avut loc în acești ultimi 25 de ani, care se apropie de 20 de milioane... Cele mai multe dintre aceste avorturi s-au petrecut ca urmare a conștientizării de către tinerele femei că, în condițiile socio-economice oferite de statul actual, acel copil nu poate fi crescut... Dacă ăsta nu e genocid, atunci ce e?

În privința argumentelor ce țin de legislația militară, țin să subliniez că regulamentele militare sunt într-o destul de mare măsură asemănătoare la toate armatele lumii. Ca atare, motivele pentru care un tânăr este declarat apt/inapt pentru serviciul militar sunt similare pe tot globul. În privința afirmației mele legate de jurământul militar, care el însuși nu-mi permite să recunosc autoritatea statului actual, e simplu. Iată acel jurământ pe care l-am depus în urmă cu 30 de ani:
Pentru îndeplinirea datoriei sacre de apărare a patriei, înscrisă în Constituţie, eu…, cetăţean al Republicii Socialiste România, intrând în rândurile forţelor armate, jur credinţă nestrămutată poporului român şi patriei mele socialiste. Jur să respect legile ţării, să execut întocmai ordinele comandantului suprem, cerinţele regulamentelor militare şi ordinele comandanţilor şi şefilor mei, atât în timp de pace, cât şi de război. Jur să nu-mi precupeţesc sângele şi viaţa pentru a apăra pământul strămoşesc, independenţa şi suveranitatea patriei, cauza socialismului. Dacă voi călca jurământul meu, să suport pedeapsa aspră a legilor Republicii Socialiste România.
Extras din Legea nr.14 din 28 decembrie 1972, publicată în B.O. nr. 160 din 29 decembrie 1972.

Atâta timp cât am jurat credință patriei mele socialiste și comandantului suprem (care era Nicolae Ceaușescu, și care a fost asasinat) și deoarece schimbarea formei de guvernământ a țării nu s-a făcut printr-un referendum, iar legea de înființare a statului căruia i-am jurat credință nu a fost abrogată pentru a fi înlocuită cu alta, conform referendumului popular, nu am voie să recunosc autoritatea statului actual. E simplu! În privința impunerii ierarhice de credință față de popor și autoritățile statului, aici constatăm că poporul român nu mai este un bloc de populație monolitic, și ca urmare nu se mai poate numi popor, căci e răspândit prin toate colțurile Europei, iar cei rămași acasă deja sunt amestecați cu un număr din ce în ce mai mare de cetățeni de alte etnii, cei mai mulți fiind evrei sau arabi. De asemenea, între timp, suveranitatea țării a fost cedată unor puteri străine. Așadar, nu se mai pune problema că aș fi obligat față de ce a mai rămas din poporul actual, iar apărarea patriei o faci doar dacă patria are o conducere responsabilă față de țară și popor... nu una care are ca unic scop distrugerea țării și desființarea poporului. Ca urmare, singura obligație de apărare care-mi rămâne în virtutea acestui jurământ militar este nu împotriva unor puteri străine care ar veni să cucerească cu arma-n mână teritoriul strămoșesc, ci împotriva celor care în ultimul sfert de secol mi-au distrus patria căreia i-am jurat credință.

De asemenea celor care au creierul cât o nucă și unii dintre ei, culmea, cu grade militare mari prin armată, și care afirmă că renegarea jurământului militar depus înainte de 1989 ar fi un lucru normal, care chiar fac un titlu de onoare din asta, trebuie să le subliniez faptul că acest jurământ militar și-ar fi pierdut valabilitatea doar dacă statul român actual ar fi fost înființat cu acordul întregului popor, adică după acel referendum despre care am spus că n-a avut loc, și care ar fi adus după sine obligația abrogării legii 363/1947, a emiterii unei legi de înființare a noului stat și, ulterior acestui fapt, concentrarea tuturor rezerviștilor pentru prelucrarea privind noile norme militare și depunerea unui nou jurământ de credință. Altfel, afirmațiile unor generali și ofițeri de genul acelui Opriș, care-și făcea un titlu de onoare pe postul național de televiziune din faptul că după 1989 a depus nu unul, ci două jurăminte militare, nu sunt altceva decât recunoașterea oficială a sperjurului, adică a trădării, căci jurământul militar depus înainte de 1989 nu poate fi anulat decât în modul în pe care l-am descris mai sus.

Aș mai adăuga un comentariu pentru cei care nu o dată mi-au reproșat că statul am fi noi toți. NU E ADEVĂRAT! Noi toți suntem poporul. Statul e format din totalitatea celor numiți sau aleși în funcții administrative juridice și militare pe teritoriul întregii țări, și care sunt plătiți din taxele și impozitele noastre, ale tuturor (deci sunt slujitorii poporului) pentru a administra economic o țară și social un popor. Adică statul este un administrator aflat în slujba poporului. Dacă nu-și face bine treaba, trebuie să fie schimbat și să răspundă penal.

În privința atitudinii pe care o vor lua tinerii eventual confruntați cu posibilitatea de a fi mobilizați, deși argumentele aduse aici de mine sunt de ordin juridic, militar și de bun simț, asta nu implică și că statul actual le va recunoaște. Deci rămâne la latitudinea fiecăruia ce atitudine va adopta atunci când se va confrunta cu situația concretă...

Cătălin Dan Cârnaru 



marți, 26 ianuarie 2016

Legile morale și politice ale lui Pitagora + VIDEO




LEGILE MORALE ȘI POLITICE ALE LUI PITAGORA

Pitagora (cca 580-495 î.e.n.) a fost un filozof și matematician grec, originar din insula Samos. El a creat pitagorismul, filozofie care punea la baza întregii realități teoria numerelor și a armoniei. Tradiția îi atribuie teorema geometrică ce-i poartă numele și tabla înmulțirii. Scrierile sale nu s-au păstrat, dar ideile și descoperirile i-au fost consemnate de discipolii apropiați, iar doctrina sa ne-a parvenit prin lucrările lui Aristotel și ale lui Sextus Empiricus.


Pitagora poseda în mod strălucit arta civică şi politică, ştiinţa legilor şi îndatoririlor față de societate. Conducătorii diferitelor republici au venit să ia lecţii de la el. Doctrina lui Pitagora a creat discipoli legislatori excelenţi. Legile lui morale și politice, despre care el spunea că nu sunt destinate celor ce trec, ci generațiilor ce vor veni, se pot constitui și astăzi într-un ghid pentru orice popor și legiuitorii lui. Prin urmare, și pentru poporul român și legiuitorii lui.

Iată câteva dintre cele 3.506 legi ale lui Pitagora:

- Legiuitorule! Nu lăsa oamenilor de stat timpul să se deprindă cu puterea şi onorurile.
- Legea să pedepsească numai faptele. Ea nu trebuie să se lase înrâurită de vorbe, înscrisuri ori gândurile vinovatului.
- Scutiţi-vă magistraţii de jurământ atunci când intră în funcţie, dar nu-i scutiţi să dea socoteală când o părăsesc.
- Lucrul cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi iscodirea oamenilor.
- Magistratule! Fii asemenea unui vas fără toarte: astfel oamenii nu vor şti de unde să te apuce.
- Magistratule! Nu-i lăsa păianjenului timpul să-şi întindă pânza pe cartea legii.
- Magistraţi! Nu daţi voie poporului şi copiilor să se obişnuiască să poarte arme.
- Bate două pietre şi vor scoate scântei. Nu lăsa două popoare să se ciocnească: va ţâşni sânge.
- Nu năzui la himera unei democraţii pure; egalitatea perfectă există numai între morţi.
- Ca să-ți duci trupul îmbătrânit, nu cere cârje decât de la copacul pe care l-ai sădit tu în tinereţe.
- Dacă nu ai mai multe pofte decât nevoi, eşti un înţelept.
- Viaţa e o răscruce. Tinere, ai grijă să nu te înşeli când îţi alegi calea: căci una e calea binelui, iar cealaltă a răului.
- Nu dispreţui evreii pentru că se închină unui măgar; sunt oare mai înţelepte naţiunile care venerează un om?
- Îndepărtaţi-vă cu respect de omul care chibzuieşte. Gândirea e un lucru sfânt.
- Nu aştepta mulțumiri atunci când faci un bine poporului: dintre toate dobitoacele, el este cel mai nerecunoscător.
- Rămâi sărman, dacă pentru a fi bogat trebuie să te înjoseşti sau să-ţi murdăreşti mâinile.
- Fii modest: modestia e un veşmânt uşor, de o culoare plăcută vederii şi uşor de purtat.
- Învaţă să vezi mai departe decât pot ajunge privirile tale.
- La moarte, să nu laşi fiului tău alte datorii în afară de cea a recunoştinţei.
- Dacă sunteţi întrebaţi „În ce constă fericirea?”, spuneţi „În a fi în armonie cu tine însuţi”.
- Nu deschide gura dacă nu ai de spus ceva desăvârşit sau folositor.
- Nu te duce la preot ca să-ţi speli conştiinţa; aceasta este grija ta.
- Vrei să guşti plăcerile unei vieţi armonioase de familie? Ia o femeie cu care să te potriveşti, în aşa fel încât să nu-ţi dai prea multă osteneală s-o ridici până la tine sau să cobori până la ea.
- Actul prin care se perpetuează speţa este un lucru sfânt.

Traco-geții în memoria legilor lui Pitagora

«Vă invit să urmăriți o emisiune deosebit de interesantă, în care veți descoperi modul în care marele gânditor al antichității, Pitagora, se raporta la traco-geți. Perspectiva pe care o dă Pitagora acum 2.500 de ani, demolează toate intoxicările operate de dușmanii istoriei noastre. În acest sens, este edificator acest citat din lucrarea sa, „Legile morale și politice”: „Călătorește la geți nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, câmpurile sunt nesfârșite, toate pământurile sunt comune, iar dintre toate popoarele, sunt cei mai înțelepți”, ne spune Homer. În contextul în care, din necunoașterea istoriei, din prostie crasă sau din premeditată ticăloșie autoritățile politice și culturale ne-au adus în situația în care suntem singurul popor care-și slăvește invadatorii, descoperirea istoriei și a civilizației strămoșilor noștri este o necesitate.» Daniel Roxin
Invitatul emisiunii: General dr. Mircea Chelaru



luni, 11 ianuarie 2016

Cerșetoarele cu copii în brațe




CERȘETOARELE CU COPII ÎN BRAȚE

Am dat peste acest articol absolut întâmplător, într-una din acele zile în care navighez pe Internet fără o țintă precisă, ca să aflu ce se mai petrece prin lume. Textul original este în limba engleză și îi aparține unui jurnalist român, care a descoperit un fapt îngrozitor și a simțit nevoia să tragă un semnal de alarmă: „Gândiți-vă de două ori înainte să le dați bani cerșetoarelor cu copii în brațe”. Iată povestea cutremurătoare, ai cărei protagoniști sunt... țiganii noștri. Subiectul: De ce doarme întotdeauna copilul din brațele cerșetoarelor?


La intrarea în stația de metrou stă o femeie de o vârstă incertă. Părul îi e ciufulit și murdar, iar capul aplecat, a suferință. Femeia e așezată direct pe pavajul murdar și lângă ea se află o pungă. În acea pungă trecătorii aruncă bani. În brațele femeii doarme un copil de vreo doi anișori. Acesta poartă o căciuliță și niște haine murdare. Poziția ei de „Madona cu pruncul” îi face pe numeroșii trecători să arunce bani în pungă. Sunt și ei oameni ca noi, doar că mai puțin norocoși în viață, și întotdeauna ne inspiră milă. Suntem gata să le dăm acestor nefericiți și cămașa de pe noi, și ultimul bănuți din buzunar. Nici n-am concepe altfel. A ajuta înseamnă a face „o faptă bună”.

Am trecut pe lângă această cerșetoare timp de o lună de zile. Nu i-am dat niciodată bani, pentru că știam că face parte dintr-o rețea organizată, iar banii strânși sunt dați celor care controlează cerșetorii din zonă. Acești indivizi dețin numeroase mașini și proprietăți luxoase. Și mai știam că cerșetorii nu primesc, de fapt, mai nimic – o sticlă de vodcă seara și un döner kebab.

O lună mai târziu, trecând în continuare pe lângă zona cerșetorilor, m-a lovit un gând. Stăteam în intersecția aglomerată uitându-mă la copil, îmbrăcat întotdeauna în aceleași hăinuțe murdare, pe care-l vedeam acolo și dimineața, și seara. Atunci am realizat că ceva nu e în regulă cu tabloul acela: copilul dormind. Nu l-am văzut niciodată treaz sau plângând. Dormea tot timpul, cu capul sprijinit de genunchiul unei femei care era mama lui.

Dumneavoastră aveți copii? Mai țineți minte cât timp dormeau în timpul zilei la vârsta de 1, 2 sau 3 ani? Două, maximul trei ore după-amiază (și nu consecutiv), după care din nou mișcare. Ei bine, timp de o lună întreagă, intrând zi de zi în metrou, nu l-am văzut niciodată pe copilul acela treaz. M-am oprit, m-am uitat mai îndeaproape la el, apoi la cerșetoare, și bănuiala mea s-a transformat în certitudine.
– De ce doarme copilul ăsta tot timpul?, am întrebat-o.
Femeia s-a făcut că nu mă aude. Și-a lăsat ochii în jos și și-a ascuns fața în gulerul jachetei ponosite. Am repetat întrebarea. Femeia și-a ridicat ochii, privind undeva, în spatele meu, cu o expresie de iritare. Privirea ei arăta ca cea a unei creaturi de pe altă planetă.
– Pleacă de-aici! a murmurat ea.
– De ce doarme copilul? nu m-am lăsat eu, aproape țipând.
În spatele meu, cineva mi-a pus mâna pe umăr. M-am uitat înapoi. Un bărbat în vârstă mă privea dezaprobator:
– Ce vrei de la ea? Nu vezi ce viață grea are? spuse el scoțând din buzunar câteva monede și aruncându-le în punga femeii.
Cerșetoarea făcu semnul crucii, luând chipul umilinței și al suferinței universale. Tipul își luă mâna de pe umărul meu și părăsi locul. Pun pariu că, o dată ajuns acasă, a povestit familiei cum a luat el apărarea unei femei sărmane, agresată de un bărbat fără suflet, într-o stație de metrou.

A doua zi am sunat un amic – un bărbat amuzant, cu tenul măsliniu, de naționalitate romă, care n-a reușit să termine decât vreo trei clase primare. Dar această totală lipsă de studii nu l-a împiedicat să se deplaseze pe străzile capitalei într-o mașină scumpă și să locuiască într-o casă cu nenumărate ferestre și balcoane. De la acest amic al meu am reușit să aflu că această afacere, în ciuda spontaneității aparente, este în mod clar bine condusă și supravegheată de niște rețele organizate. Copiii folosiți sunt închiriați de la familii de alcoolici, sau pur și simplu furați. Dar ceea ce voiam eu, era să capăt un răspuns la întrebarea „De ce doarme copilul?”. Și l-am primit. Amicul țigan a rostit fraza cu o voce calmă, care m-a cutremurat:
– E pe heroină sau pe vodcă...
Am înlemnit.
– Cine e pe heroină? Cine e pe vodcă?
– Copilul, ca să nu plângă, mi-a răspuns el. Chiar nu-ți dai seama? Femeia îl ține lângă ea o zi întreagă, închipuiește-ți ce s-ar plictisi, bietul de el...

Ca să țină copilul adormit de dimineața până seara, pompează în el vodcă sau droguri. Desigur că organismul unui copil nu e în stare să facă față unui asemenea șoc. Așa că copiii uneori mor. Și cel mai îngrozitor e că uneori mor chiar în timpul „zilei de lucru”. Iar mama imaginară trebuie să țină în brațe copilul mort până seara. Astea sunt regulile. Iar trecătorii vor continua să arunce bani în pungă, convinși fiind că fac un gest moral – ajută o mamă singură.

În ziua următoare am trecut pe lângă aceeași stație de metrou. Mi-am arătat legitimația de jurnalist, pregătit fiind de o discuție serioasă. N-a ținut, dar lucrurile s-au desfășurat cam așa: O femeie stătea pe jos și ținea în brațe un copil. Am întrebat-o dacă poate să-mi arate actele copilului și, cel mai important, unde e copilul de ieri. Femeia pur și simplu m-a ignorat, nu însă și trecătorii. Mi s-a spus că nu sunt în toate mințile, că țip la o biată cerșetoare cu un copil. Până la urmă am fost condus afară din stația de metrou, în disprețul tuturor. Singurul lucru care-mi mai rămăsese de făcut a fost să sun la poliție. Când aceasta a sosit, cerșetoarea și copilul dispăruseră, iar eu am rămas cu senzația că mă lupt cu morile de vânt.

De-acum încolo, când vedeţi la metrou sau pe stradă femei cu copii mici cerşind, gândiţi-vă de două ori înainte să duceţi mâna la buzunar. Gândiţi-vă că, dacă n-ar fi fost sutele şi miile noastre de mâini, afacerea asta ar fi murit. Dar nu și copiii îndopaţi cu vodcă sau droguri. Nu vă uitaţi cu afecțiune la copilul adormit. Uitați-vă cu oroare... Din moment ce-ați citit acest articol, acum ştiţi de ce doarme copilul din braţele cerşetoarei.

Dați mai departe această informație. Iar data viitoare când veți mai fi tentați să vă deschideți portofelul ca să aruncați un ban unei cerșetoare, aduceți-vă aminte că acest gest caritabil ar putea costa viața unui copil.


Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)


miercuri, 2 decembrie 2015

Rubrica mondenă în presa românească din secolul al XIX-lea


RUBRICA MONDENĂ 
ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ DIN SECOLUL AL XIX-LEA

În 1865, în perioada în care Transilvania era încorporată Imperiului Austro-Ungar, renumitul cărturar Iosif Vulcan, devenit ulterior membru al Academiei Române, a fondat la Pesta revista „Familia”, ajunsă în scurt timp una dintre cele mai apreciate publicații periodice. Titlul atrăgător, care stimula o conversare cu cititorii, avea o dublă semnificație: năzuința de a se adresa fiecărei familii de români în parte, ca și familiei mai mari – națiunea română. În ceea ce privește programul, acesta nu era pur literar, ci social, atotcuprinzător: educarea în spirit național și ridicarea maselor prin cultură. „Revista nu se va ocupa de politică – preciza Iosif Vulcan – ci va vorbi sincer, simplu și curat despre tot ce înnobilează inima și înavuțește cunoștințele noastre”. Fondatorul urmărea astfel să ofere cititorilor săi o educație multilaterală, dând revistei sale un caracter enciclopedic, ceea ce i-a adus o mare popularitate și o longevitate de excepție, reușind să asigure apariția „foii enciclopedice și beletristice cu ilustrațiuni” timp de 42 de ani fără întrerupere.


Revista „Familia” trebuia să pătrundă în fiecare cămin românesc și să strângă la un loc pe toți membrii familiei, de felurite vârste, atenți la lectura ultimului număr al foii. Idealul lui Vulcan a fost familia culturală și acest ideal l-a afișat tot timpul în frontispiciul revistei: în jurul mesei, tata citește revista, mama ascultă în timp ce coase, fata cea mare cântă la pian, tânărul e în fața unui șevalet, adolescentul e cu cartea în mână, iar mezina se uită la mâinile mamei.

De-a lungul timpului, revista a adunat în paginile ei lucrările şi talentul literar al multor personalităţi din toate domeniile socio-umane. Printre multele nume importante, aici și-au făcut debutul literar Eminescu și Coșbuc. Calitatea, rafinamentul şi varietatea subiectelor abordate, precum și renumele autorilor, au făcut ca revista de cultură Familia” să rămână până în zilele noastre cea mai apreciată revistă a judeţului Bihor.

Pentru a face o comparație între felul în care erau concepute rubricile mondene în secolul al XIX-lea și cele din zilele noastre, am spicuit câteva știri din numărul 3/1894 al revistei Familia. Cititorului de azi, articolele îi pot părea facile sau amuzante ca limbaj, dar la vremea respectivă, prin această exprimare accesibilă oricui, ele dezvoltau gustul pentru citit, lărgeau orizontul cunoașterii, trezeau sentimentul de patriotism și întăreau simțul moral al națiunii române. Să răsfoim și noi revista:

ȚIGANCĂ DIN BANAT

Printre feluritele rasse de oameni, țiganii sunt un soiu cu totul original [n.n.: Se pare că intelectualii vremii nu aveau habar de termenul de „rrom”]. Resfirați în toate părțile lumei, ei nu au firea statorniciei, se mută de ici și acolo; toate încercările de a-i așeza la un loc au rămas zădarnice. Tipul lor are multe însușiri frumoase. Au păr negru și dinți albi; ficiorii, de multe ori, sunt voinici de admirat, iar ele nu o dată au cucerit inime de domni străluciți. Tipul din fruntea foii noastre representă asemenea o țigancă frumoasă. Patria ei este Bănatul. Nu este tineră, fumează ca un bărbat, cu toate aceste, impresiunea generală ce ne face este foarte favorabilă.

CE E NOU?

Știri personale. Dl dr. V. Lucaciu, împreună cu soția sa, se află la Viena ca să consulte specialitățile medicale pentru boala sa de ochi. Tinerimea universitară română i-a dat un mare banchet. Fetele române din Ardeal și din Ungaria au oferit dlui dr. Lucaciu, cu ocasiunea serbătorilor Crăciunului, un frumos obiect de suvenire. Acesta este un potir cu tava de argint de dedesubt, înăuntru suflat cu aur; disc, linguriță, cuțit de aur. Toate sunt lucrate în stil bizantin, împodobite cu figuri și arabescuri în relief. Pe ținătoarea potirului s-au gravat următoarele cuvinte: „Totul pentru națiune. Fetele române din Ardeal și Ungaria”. Totul e așezat într-o casetă de piele, cu monogramul V.L.” [n.n.: Vasile Lucaciu (1852-1922) a fost una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului austro-ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania. Avea liceul și studii teologice făcute la Roma, unde și-a luat și doctoratul. A fost liderul Partidului Național Român și inițiator și semnatar al Memorandului Transilvaniei, petiție prezentată în 1892 de liderii românilor din Transilvania împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef, prin care erau solicitate pentru populația română, majoritară, drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare].

Bal la Alba Iulia. Inteligența română din Alba Iulia va arangia duminică, la 4 februarie, o petrecere cu dans în sala hotelului „Hungaria”. Venitul curat este destinat pentru întemeierea unui fond școlar în Alba Iulia. Președintele comitetului arangiator e dl Ioachim Fulea, casier dl Publiu Rozor, controlor dl P.G. Cîrlea.

Hymen. Dl George I. Docan, mare proprietar și locotenent de cavalerie în rezervă din România, descendintele unei vechi familii boierești din Moldova, la 9 ianuarie și-a serbat cununia în Cluj, cu domnișoara Sidonia Pop, bine cunoscută și mult aplaudată în concertele românești de la Cluj, fiica dlui avocat Alessiu Pop și a dnei Anna n. de Lemeny. Nași au fost dl Alesandru Bohățel, căpitan suprem districtual, cu dna soție, și dl Andreiu Truță, perceptor orfanal al comitatului Cluj, cu dna soție. Serviciul cununiei s-a săvârșit de către canonicul Gavril Pop din Balș. După masă, tinera părechiă a plecat la Bucureșci și de acolo spre Italia.

Necroloage. Vasile Ciocârlă, fost paroh și protopresbiter în Rușii-Moldoviței în Bucovina, care a lăsat 20,067 florini societății „Școala Română” din Suceava, a repausat la 4/16 ianuarie, în etate de 58 de ani [n.n.: Ne întrebăm ce înaltă față bisericească din ziua de azi mai lasă vreun „florin” unei instituții de cultură, înainte de a „repausa”?].

OGLINDA LUMEI

Ce trebuie să știe o fată? Un ziar din America a deschis un concurs printre cetitorii săi asupra acestei întrebări. Premiul a fost conferit, și pe drept, următorului răspuns: „Dați fetelor voastre o bună instrucțiune elementară. Învățați-le să prepare o mâncare bună, să lucreze, să calce, să facă ciorapi, să croiască o cămașă sau o haină. Să știe să coacă pâine și a găti bine bucatele este a face mare economie în cheltuielile cu farmaciștii și doctorii. Spuneți-le lor că o piesă de 5 fr. se compune din 500 de bani; să cheltuiască mai puțin decât se câștigă; căci a cheltui mai mult decât venitul însemnează a merge cu pași grăbiți spre întâlnirea miseriei. Să știe că un onest lucrător în vârstă trebuie să fie stimat de o mie de ori mai mult decât ghigherlii cu monoclul în ochi. Învățați-le să-și iubească copiii și în general toată creațiunea. Dacă aveți mijloace, dați-le lecții de musică și pictură; dar să știți că aceste arte sunt secundare și ocupă un loc foarte mic în existența umană. Să se obișnuiască a zice da și da să fie, și a zice nu și nu să fie. Aceste norme ar trebui să fie adoptate și în Europa”.

În căutarea unei frumoase andaluze. Se scrie din Madrid că actualminte se găsește în Spania un englez care a cutreierat toate țările spre a căuta o frumoasă andaluză. În 1889 el făcu cunoștință la Paris, în timpul expoziției universale, cu o tineră văduvă foarte frumoasă, și se înamoră la nebunie de dânsa. Într-o zi, frumoasa văduvă dispăru. Englezul avu răbdarea să viziteze toate hotelurile și apartamentele mobilate din marele oraș. Negăsind pe adorata lui, începu să parcurgă Franța, Italia și Anglia, căci misterioasa lui amică îi zisese că trebuia să facă o călătorie în străinătate. Obosit de a călători fără de nici un folos și crezând că frumoasa văduvă s-a întors în țara ei natală, englezul începu să caute prin Spania. El nu știe nici numele adoratei sale, dar ajuns într-un oraș, dă semnalmentele tuturor factorilor, interpreților și birjarilor spre a-l ajuta, astfel că cheltuiește o mulțime de parale. A parcurs deja în zadar provinciile Seviglia, Malaga și Cordova, oraș cu oraș, sat cu sat. Acum se află la Granada și a oferit un premiu de 10.000 de franci aceluia care îi va indica unde se află frumoasa andaluză. Și se mai zice că nu mai sunt oameni cari să iubească serios...


duminică, 23 august 2015

23 august 1944 - lovitura de stat




23 AUGUST 1944 - LOVITURA DE STAT

Actul de la 23 August a fost opera colectivă a membrilor oligarhiei tradiționale, a monarhiei și a aparatului de stat, toți luptând să-și salveze pozițiile avute timp de secole. (C.W. Forester)

Pe 23 august 1944, pentru a evita un război pe teritoriul României, Regele Mihai a lansat lovitura de stat împotriva guvernului Antonescu, trecând de partea aliaților. Rezultatul a fost scurtarea celui de-Al Doilea Război Mondial cu câteva luni, fiind salvate viețile a sute de mii de oameni. A permis totodată creșterea vitezei cu care avansa Armata Roșie și a dat Armatei Române posibilitatea de a elibera țara de ocupația germană. Dar în absența unui armistițiu semnat, trupele sovietice i-au tratat în continuare pe români drept inamici. Acesta a fost semnat 3 săptămâni mai târziu, pe 12 septembrie 1944, în termenii dictați de Moscova. Lovitura de stat a dus practic la capitularea necondiționată în fața Aliaților. La putere a fost înscăunat un guvern format de noua coaliție, Blocul Național Democratic, din care făceau parte țărăniștii, liberalii, social-democrații și comuniștii.

Regele Mihai           Ion Antonescu

23 august 1944 a însemnat pentru România o mare nenorocire: intrarea țării în sfera de influență a URSS, cu urmările știute. Ceea ce însă puțină lume știe, este că la 23 august 1944 regele Mihai a mințit cu bună știință. În „Proclamația către țară”, redactată, se pare, de Lucrețiu Pătrășcanu și difuzată în seara acelei zile, suveranul a pretins că întoarcerea armelor a fost rezultatul unor negocieri și că România a beneficiat de condiții acceptabile. Acest lucru nu este adevărat. Dimpotrivă, de la începutul anului 1944, Ion Antonescu și Mihai Antonescu începuseră tatonări diplomatice atât pe lângă aliații occidentali, cât și cu inamicul numărul unu, URSS. Mihai Antonescu (ministrul afacerilor străine) tratase la Ankara, Berna, Madrid și Lisabona pentru ieșirea României din război. De asemenea, ambasadorul român în Suedia, Frederic Nanu, ca trimis al lui Ion Antonescu, purtase discuții directe cu omologul său sovietic, Alexandra Kollontai, la Stockholm. Alți doi diplomați, prințul Barbu Știrbei și Constantin Vișoianu negociaseră la Cairo cu aliații vestici, trimiși fiind de Iuliu Maniu, cu știrea și acordul șefului statului. Regele Mihai însă, deși știa toate acestea, a preferat să angajeze unilateral România într-un armistițiu, care însemna, de fapt, o capitulare. El nu a tratat nimic. Mai mult, armistițiul s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944, iar regele a refuzat să pună în gardă Armata Română, aflată în calea bolșevicilor, asupra întârzierii și prevederilor reale ale actului, gest care a dus la căderea în prizonieratul sovietic, între 23 august și 12 septembrie, a cca 130.000 de soldați români, ulterior deportați în Siberia.

După încheierea războiului, Stalin i-a acordat regelui cea mai înaltă decorație sovietică, „Ordinul Pobeda”. Probabil nu în semn de recunoștință, ci în bătaie de joc. Tătucul popoarelor, cât era el de criminal, îi detesta pe trădători. Tot drept răsplată, l-a lăsat pe tron până în ultima clipă înainte de a-l sili să abdice, ca să admire în voie noul drum pe care țara se angajase cu ajutorul lui. Se spune că la discuțiile privind armistițiul, purtate între delegația română, condusă de Lucrețiu Pătrășcanu, și cea sovietică, având în frunte pe odiosul comisar al poporului Viaceslav Molotov, Pătrășcanu l-ar fi întrebat pe oficialul sovietic care e motivul pentru care condițiile impuse sunt atât de dure, „când Antonescu avea condiții mai bune” (cu referire la tatonările diplomatice menționate anterior). Cu duritatea-i recunoscută, diplomatul pumnului în masă a dat un răspuns care nu lasă loc de niciun comentariu: „Antonescu reprezenta poporul; voi nu reprezentați pe nimeni”.

Cum se va prezenta regele Mihai în fața instanței supreme, istoria? Poate că posteritatea îl va judeca pentru răul pe care l-a făcut, atunci când realitatea despre evenimentele din acele zile va ieși la iveală, iar la conducerea țării nu se vor mai afla foști demnitari comuniști, a căror putere își trage seva din consecințele „revoluției antifasciste și antiimperialiste”.


După război, 23 august a devenit ziua națională a României, fiind sărbătorită cu fast, în fiecare an. Cu toate că nu au jucat un rol important în actul de la 23 august 1944, comuniștii l-au folosit în propriul interes. Evenimentul a fost numit pe rând „insurecție armată” și „revoluție de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă”, iar regimul comunist și-a arogat timp de 45 de ani paternitatea actului istoric. În ultimii ani ai regimului, manifestațiile de 23 august au servit cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, acesta devenind principală figura a momentului. Stadioanele erau pline cu oameni aduși din fabrici, televiziunea transmitea programe speciale, defilări megalomane și petreceri populare. Așa sărbătoreau românii înainte de revoluție 23 august muncitoresc.

Dacă pentru tinerii născuți după 1989 ziua de 23 august nu înseamnă mare lucru, pentru generațiile educate anterior ea are o serioasă încărcătură emoțională. Ziua Națională, situată avantajos din punct de vedere calendaristic, începea cu defilarea de rigoare, după care toată lumea ieșea la iarbă verde. Parcurile și lizierele pădurilor de la marginea marilor orașe erau înțesate de oameni, mititeii și berea erau la ordinea zilei, iar fanfarele, tarafurile și grupurile folclorice asudau din greu. Cu alte cuvinte, tot românul se simțea bine.

Din punct de vedere istoric, evenimentele au avut o semnificație deosebită. Trecerea României în ultimul moment de partea Națiunilor Unite a salvat țara de la un dezastru, prefigurat, de altfel, încă din 1942, după pierderea marilor bătălii de la Stalingrad și Cotul Donului. De altfel, încă de pe atunci, toți factorii politici din țară au sesizat acest lucru, declanșând urgent negocierile pentru ieșirea României din război. Din nefericire, cei 3 ani de război împotriva Uniunii Sovietice și „râvna” depusă de Armata Română în unele bătălii nu ne-au fost iertate. Deși se știa încă din primăvara anului 1944 că zilele României sunt numărate, negocierile de armistițiu s-au desfășurat greoi, fie din pricina ezitărilor mareșalului Antonescu, fie pentru că aliații urmăreau să pedepsească exemplar România.

Uriașa concentrare de forțe sovietice pe frontul Iași-Chișinău, finalizată în luna martie, crea perspective sumbre pentru Armata Română, ce putea fi spulberată în câteva săptămâni. În acest context, afirmația că ieșirea României a scurtat războiul cu o jumătate de an nu are nicio acoperire. Lovitura de stat de la 23 august nu a fost decât un act disperat. În acele împrejurări, comunicatul dat în seara acelei zile, prin care se anunța trecerea României de partea Națiunilor Unite, a fost pur și simplul ignorat de sovietici. Armata Română a fost tratată ca inamic, continuându-se ofensiva de cucerire a țării. Starea de confuzie creată, degringolada în care se intrase, evidențiază clar neputința mareșalului Antonescu, depășit total de împrejurări. Întoarcerea pe front în seara zilei de 23 august nu i-ar fi asigurat decât un sfârșit tragic, care ar fi încununat o carieră militară de excepție. Ezitările sale, faptul că nu a adus suficiente forțe din interior care să întărească apărarea în Carpații Meridionali și pe mult lăudata linie fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, au dus trupele Armatelor 3 și 4, care apărau Moldova, în prag de catastrofă. Pe majoritatea frontului Iași-Chișinău raporturile de forțe erau de 20/1 în favoarea sovieticilor, în condițiile în care aceștia erau susținuți și de mii de tancuri, iar Armata Română nu avea niciunul. Această realitate crudă ridiculizează unele legende ce mai circulă și astăzi referitoare la invincibilitatea lui Antonescu.

După 23 august a început calvarul Armatei Române. În condițiile în care armistițiul româno-sovietic a fost semnat abia peste 3 săptămâni (la 13 septembrie), în toată această perioadă, marile unități care se acoperiseră de glorie în cei 3 ani de lupte grele au fost în mod dezonorant dezarmate de noii aliați, sovieticii. Martori oculari au relatat cum, în Gara Pașcani, sute de ostași români dezarmați erau îndrumați spre vagoanele pe care scria cu cretă Pitești, Craiova, Ploiești etc. Bucuroși că se vor întoarce acasă, aceștia urcau în grabă. Înțesate bine cu oameni, garniturile plecau apoi în Siberia. Au fost peste 120.000 de ostași luați prizonieri și trimiși în Siberia. Dintre aceștia, mai mult de jumătate nu s-au mai întors acasă.

În concluzie, România a fost tratată ca un stat învins. Consecințele s-au văzut la Conferința de Pace de la Paris și ulterior, când în țară s-a instalat guvernul comunist. Totuși, lovitura de stat de la 23 august a cam încurcat planurile rușilor. Aceștia erau pregătiți ca, odată cu intrarea în București (planificată pe 26 august), să instaleze guvernul comunist condus de Ana Pauker. Așa, agonia a mai durat 3 ani, până ce regele Mihai, artizanul loviturii de stat de la 23 august, a fost alungat din țară. În memoria părinților și bunicilor noștri, a celor peste un sfert de milion de eroi căzuți departe de țară, nu trebuie să minimalizăm semnificațiile acestei zile.


Avertisment!

Frumoasa Verde” este un blog de cultură generală, care cuprinde teme din toate domeniile vieții. Articolele din domeniul sănătății sunt alcătuite sau preluate cu grijă, din surse considerate de noi respectabile, dar nu se constituie în sfaturi medicale autorizate.